SDocument finalizat
TRIBUNALUL P______
SECTIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXXX
Ședința publică de la 21 ianuarie 2016
JUDECĂTOR SINDIC C____ M______ L____
Grefier M______ M____
Pe rol fiind soluționarea cererii având ca obiect instituire răspundere patrimonială formulată de reclamanta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE P______ cu sediul în Ploiești,___________________.22 județul P______, în contradictoriu cu pârâtul B_____ M____ A_____ domiciliat în B_____ ________________ județul P______, pentru plata pasivului rămas neacoperit în contul societății debitoare _____________________ în cuantum de 69.025 lei.
La apelul nominal efectuat în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință,după care;
Instanța, constată dosarul în stare de judecată și, rămâne în pronunțare asupra cauzei de față;
JUDECĂTORUL SINDIC
Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele;
P___ cererea înregistrată la data 27.10.2015 de pe rolul Tribunalului P______ sub nr. XXXXXXXXXXXXXXXX reclamanta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE P______ în calitate de creditor majoritar al debitoarei ___________________________ COMPANY SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B_____ M____ A_____ în calitate de asociat unic al debitoarei, obligarea acestuia la plata pasivului societății în cuantum de 55.591 lei conform prevederilor art.138 din Legea privind procedura insolvenței debitoarei nr.85/2006.
În fapt, reclamanta a arătat că prin încheierea Tribunalului P______ – Secția C_________ Administrativ și Comercial Birou F_______ din data de 10.02.2014 pronunțată în dosarul de insolvență nr. XXXXXXXXXXX13 s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenței debitorului ___________________________ COMPANY SRL lichidator judiciar fiind numit R__ INSOLV SPRL.
În îndeplinirea atribuțiilor sale,administratorul judiciar a procedat la întocmirea tabelului definitiv al creanțelor împotriva societății debitoare prevăzut de lege, stabilind pasivul societății în cuantum de 55.591 lei creanța AJFP Ploiești reprezentând un procent de 100 % din masa credală.
Potrivit disp.art.27 din Legea insolvenței „ debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen maxim de 30 zile de la apariția stării de insolvență”.
Deși se afla în încetare de plată, debitoarei prin reprezentantul său legal, nu s-a adresat tribunalului cu o cerere prin care să solicite deschiderea procedurii de insolvență, continuând o activitate care ducea în mod vădit la pierderi.
Scopul instituirii răspunderii persoanelor, prev.la art.138 este acela de a asigura acoperirea pasivului rămas în patrimoniul debitorului după lichidarea bunurilor și distribuirea sumelor obținute.
Răspunderea persoanelor menționate la art.138 din lege este condiționată de existența unui pasiv neacoperit, stare de fapt reținută în prezenta cauză.
Reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.138 lit. c din Legea nr.85/2006.
Pârâtul deși legal citat acesta nu s-a prezentat în instanță și nici nu a formulat întâmpinare.
În cauză s-au administrat probatorii cu înscrisuri.
Examinând actele și lucrările dosarului,instanța reține următoarele:
Analizând actele și lucrările dosarului, judecătorul sindic reține următoarele:
Potrivit art.138 lit. c din Legea 85/2006 judecătorul-sindic poate dispune ca o parte din pasivul societății debitoare ajunsă în stare de insolvență să fie suportată de membrii organelor de conducere sau orice altă persoană care a contribuit la ajungerea debitoarei în această situație prin faptul că au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți.
Răspunderea membrilor organelor de conducere are natura juridică a răspunderii civile delictuale fiind guvernată de principiile consacrate în materie respectiv art.998 – 999 Cod civil. Pentru a se angaja răspunderea acestora trebuie îndeplinite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv existența faptei ilicite, prejudiciul, raportul de cauzalitate și vinovăția.
În speță aceste condiții nu sunt îndeplinite.
Răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 este una personal, care intervine numai atunci când prin săvârșirea faptelor enumerate s-a ajuns la starea de încetare a plăților de către societate. Invocarea prevederilor art.138 nu atrage automat răspunderea administratorilor, deoarece legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar numai după administrarea unor dovezi pertinente, concludente și utile în acest sens.
Or, în cauza de față reclamanta creditoare ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE P______ a formulat acțiunea în temeiul unor prezumții rezultate din evidențele contabile ale debitoarei, fără a se administra probatorii privind situația societății și mai ale probe din care rezultă faptele săvârșite de administrator și vinovăția acestuia la cauzarea stării de insolvență.
Prima condiție a răspunderii civile delictuale se referă la săvârșirea uneia dintre faptele enumerate limitativ de lege. Nici o faptă gravă care nu se încadrează între cele prevăzute de art.138 nu poate angaja răspunderea persoanelor prevăzute de acest text de lege. Pe de altă parte, între fapta ilicită și prejudiciu trebuie să existe o relație de la cauză șa efect. Conform art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006 răspunderea va fi angajată numai dacă persoana împotriva căreia se exercită acțiunea „a cauzat starea de insolvență a debitorului”.
Astfel, săvârșirea unei fapte ilicite dintre cele prevăzute limitativ de lege și existența unui prejudiciu sunt două condiții necesare, dar nu suficiente pentru a putea fi antrenată răspunderea unei persoane în temeiul dispozițiilor art.138 din Legea nr.85/2006. Or, este imperios necesar să se probeze că prin săvârșirea faptei de către pârât a fost cauzat un prejudiciu debitorului și, indirect creditorilor, respectiv trebuie să se rețină că insolvența a fost determinată în tot sau în parte de fapta ilicită a persoanei împotriva căreia este exercitată acțiunea în răspundere.
De asemenea, din raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență pentru debitorul ___________________________ COMPANY SRL administratorul judiciar a concluzionat că din verificarea documentelor contabile puse la dispoziție de debitoare nu a rezultat că administratorul statutar s-ar face vinovat de fapte care să atragă răspunderea sa materială pentru pasivul societății.
Or, cauzele aducerii societății debitoare în stare de insolvență sunt obiective, determinate de contextul economic și nicidecum de continuarea unei activități în interesul propriu al pârâților sau al altor persoane.
P___ probatoriile administrate în prezenta cauză, tribunalul constată că nu s-a demonstrat legătura de cauzalitate dintre starea de insolvență a societății debitoare și faptul că pârâții ar fi dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți.
Față de aceste considerente judecătorul sindic va respinge acțiunea reclamantei ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE P______ în contradictoriu cu pârâtul B_____ M____ A_____, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de instituire a răspunderii patrimoniale, formulată de reclamanta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE P______ cu sediul în Ploiești,___________________.22 județul P______, în contradictoriu cu pârâtul B_____ M____ A_____ domiciliat în B_____ ________________ județul P______, ca neintemeiata
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare ce se va depune la Tribunalul P______.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21.01.2016.
JUDECĂTOR SINDIC,GREFIER,
L____ C____ M______ M____ M______
Tehnored.LCM/MM
Ex.4/ 26.01.2016
Emis 4 ____________________________________ date 5595