Dosar nr. XXXXXXXXXXXX - anulare act administrativ –
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
S E N T I N Ț A NR. 156
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 28 IANUARIE 2016
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE : H_______ L______
GREFIER : J____ I____
Pe rol, judecarea cererii având ca obiect „anulare act administrativ”, formulată de reclamantul A__________ V_____, domiciliat în mun. F________, ____________________________. 68 A, jud. Suceava, în contradictoriu cu pârâții P_______ M___________ F________ și M_________ F________.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că la dosar au fost depuse relațiile solicitate pârâților la termenul de judecată anterior, după care:
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat în cauză, instanța constată acțiunea în stare de judecată și o reține spre soluționare.
După deliberare,
INSTANȚA.
Asupra cauzei de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. XXXXXXX/30.09.2015, reclamantul A__________ V_____, în contradictoriu cu pârâtul P_______ mun. F________, a solicitat anularea Dispoziției nr. 289/24.04.2015, ca fiind nelegală și netemeinică.
În motivare, a arătat că la data de 08.12.2014 s-a emis de către Primăria mun. F________ o somație de plată a sumei de 39.629 lei cu titlu de impozit aferent bunurilor proprietate personală pentru perioada 31.03.2011 – 30.09.2014 precum și un număr de 3 amenzi contravenționale.
A precizat că nu datorează aceste sume întrucât le-a achitat în fiecare an fiscal, așa încât a promovat contestație la executare, respinsă de Judecătoria F________ prin sentința civilă nr. 967/27.04.2015 cu motivarea că titlul executoriu nu a fost contestat, însă acesta nu a fost comunicat la adresa sa de domiciliu, luând cunoștință de existența sa cu ocazia judecării litigiului și contestându-l în termen legal.
A arătat că, urmare a contestației depusă împotriva deciziei de impunere, i s-a comunicat Dispoziția Primarului mun. F________ nr. 289/24.04.2015 prin care s-a respins contestația.
Prin întâmpinarea formulată în cauză și depusă la dosar la data de 05.11.2015, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii și menținerea ca legală și temeinică a dispoziției atacate.
Pe cale de excepție, a invocat lipsa calității procesuale pasive a primarului, raportat la prevederile art. 62 din Legea nr. 215/2001 întrucât acesta reprezintă unitatea administrativ – teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine precum și în justiție, iar calitatea de pârât o are M_________ F________ ca subiect juridic de drept fiscal.
Pe fond, a arătat că la data de 22.01.2015 reclamantului i s-a comunicat Decizia de impunere nr. 75/15.01.2015 având în vedere obligațiile fiscale în cuantum de 47.765 lei existente în sarcina sa, împotriva căreia acesta a formulat contestația nr. 7516/02.04.2015.
Prin Dispoziția nr. 289/24.04.2015, contestația a fost respinsă, motivat de formularea tardivă a acesteia, raportat la data comunicării Deciziei de impunere nr. 75/15.01.2015, respectiv 22.01.2015 și data depunerii contestației la Serviciul de taxe și impozite locale, respectiv 02.04.2015.
A arătat că actele de executare au fost emise în cadrul dosarului de executare nr. 247/24.03.2010 și împotriva acestora reclamantul a promovat contestație la executare, înregistrată pe rolul Judecătoriei F________ sub nr. XXXXXXXXXXXXX.
Prin sentința civilă nr. 967/27.04.2015, prima instanță a respins contestația la executare, iar recursul formulat a fost anulat ca nemotivat de Tribunalul Suceava – Secția de contencios administrativ și fiscal prin sentința nr. 1360/30.09.2015.
Așa fiind, M_________ F________ deține împotriva reclamantului o creanță certă, lichidă și exigibilă în cuantum de 36.629,00 lei potrivit titlului executoriu nr. 1726/28.11.2014.
La termenul de judecată din data de 10 decembrie 2015, apărătorul substituent al reclamantului a depus la dosar o cerere de completare a acțiunii prin care se solicită și anularea Deciziei de impunere nr. 75 din 15.01.2015 emisă de către M_________ F________ – Serviciul taxe și impozite, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantului plata unei creanțe în cuantum de 47.765 lei, cu titlu de taxe și impozite aferente anilor anteriori cât și anului curent.
Totodată, prin încheierea de ședință din data de 10 decembrie 2015, având în vedere că în speță se contestă și Decizia nr. 75 din 15.01.2015 emisă de către M_________ F________, instanța a dispus introducerea în cauză a acestuia în calitate de pârât.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Prin dispoziția nr.289/24.04.2015 emisă de P_______ M___________ F________ s-a respins contestația formulată de către reclamantul A__________ V_____ împotriva deciziei de impunere nr.75/15.01.2015 avându-se în vedere referatul nr.7744/06.04.2015 întocmit de Serviciul impozite și taxe locale din cadrul Primăriei M___________ F________.
Prin referatul nr.7744/06.04.2015 întocmit de Serviciul impozite și taxe locale din cadrul Primăriei M___________ F________ s-a reținut că reclamantul a depus contestația peste termenul legal prevăzut de art.207 alin.1 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală prin raportare la data comunicării -22.01.2015 și data înregistrării contestației -02.04.2015.
Tribunalul constată că decizia de impunere nr.75/15.01.2015 emisă de M_________ F________ a fost comunicată reclamantului la data de 22.01.2015 (fila 39 dosar), iar contestația prealabilă împotriva acestei decizii a fost depusă la organul local fiscal la data de 02.04.2015 (fila 19 dosar).
Conform art.207 alin.1 din OG nr.92/2003 contestația se va depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii.
Or, se observă că în mod corect a fost respinsă contestația reclamantului ca tardiv formulată cât timp a fost depășit termenul de 30 de zile pentru introducerea contestației administrative.
Așa fiind, față de considerentele expuse, cererea reclamantului se va respinge ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca nefondată, cererea având ca obiect „anulare act administrativ”, formulată de reclamantul A__________ V_____, domiciliat în mun. F________, ____________________________. 68 A, jud. Suceava, în contradictoriu cu pârâții P_______ M___________ F________ și M_________ F________.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la Tribunalul Suceava.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 ianuarie 2016.
Președinte,Grefier,
Red. H.L.
Tehnored. J.I.
5 ex. – 02.02.2016