Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria DRAGOMIREŞTI
Materie juridică:
Civil
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Uzucapiune
Număr hotarâre:
898 din 24 noiembrie 2010
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

JUDECĂTORIA DRAGOMIREȘTI

Dosar nr. XXXXXXXXXXXX Cod operator 3087


SENTINȚA CIVILĂ Nr. 898

Ședința publică din 24 Noiembrie 2010

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE L____ B_____

Grefier I_____ O____

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile formulate de reclamanții A_______ Ș_____ și A_______ S_____ I_____ ambii cu domiciliul în orașul Dragomirești, nr. 1243, județul Maramureș, în contradictoriu cu pârâții cu domiciliul necunoscut Z______ I__ I. I__, D___ G____ M__. Z______ D______, D___ G______ I. I__, Z______ G______ și Z______ S_____, având ca obiect uzucapiune.

La apelul nominal făcut în ședință publică la prima strigare sa cauzei se prezintă reclamanții A_______ Ș_____ și A_______ S_____ I_____ M____ personal lipsă fiind avocat O____ A_____ și pârâții.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, reclamanții având cuvântul solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a li se prezenta apărătorul ales avocat O____ A_____.

Instanța admite cererea și lasă cauza la a doua strigare.

Reluându-se cauza la a doua strigare, la apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanții A_______ Ș_____ și A_______ S_____ I_____ M____ personal și asistați de avocat O____ A_____ cu delegație depusă la dosar, lipsă fiind pârâții.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, reprezentantul reclamanților având cuvântul precizează valoarea terenului ca fiind de 3.500 lei, valoare la care a achitat taxa de timbru în sumă de 300 lei prin chitanța nr. xxxxxx din 30.08.2010 și a depus timbru judiciar în valoare de 1 leu.

Își susține acțiunea așa cum a fost formulată în scris, în sensul că solicită a se constata că reclamanții au dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra imobilului din intravilanul localității Dragomirești, situat la locul numit „Acasă” în natură teren aferent casei de locuit de la numărul administrativ 1243, înscris în C.F. 3023 nr. top.131/1 în suprafață de 1147 m.p.

Solicită de asemenea a se dispune înscrierea dreptului de proprietate astfel dobândit în cartea funciară în favoarea reclamanților cu titlu de uzucapiune.

Depune la dosar adresa nr. 25.339 din 22.11.2010 eliberată de S.P.C.L.E.P. Dragomirești pentru a face dovada demersurilor făcute în vederea obținerii domiciliilor pârâților proprietari tabulari.

În probațiune solicită încuviințarea probei cu 2 martori cu care va face dovada celor susținute în acțiune, respectiv T_______ Găvrilă și Ț_____ I___, martori pe care i-a prezentat fără citație pentru acest termen.

Avându-se în vedere cererea în probațiunea formulată de reclamanți prin reprezentantul acestora, considerându-o pertinentă, concludentă și utilă în cauză, pentru a dovedi aspecte arătate în acțiune, astfel că în temeiul art. 186 C.pr.civ. încuviințează această probă, sens în care s-au audiat martorii prezenți sub prestare de jurământ declarațiile acestora fiind consemnate separat și atașate la dosarul cauzei.

După audierea martorilor reprezentantul reclamanților având cuvântul arată că nu mai are alte probe de solicitat a se administra în cauză și cere a se trece la dezbaterea cauzei în fond.

Instanța având în vedere cererea formulată de reprezentantul reclamanților, precum și verificând actele și probele administrate în cauză, consideră cauza lămurită, declară închisă procedura probatorie în temeiul art. 150 C.pr.civ. și dă cuvântul pe fond.

Reprezentantul reclamanților, avocat O____ A_____, având cuvântul în fond solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată în scris, respectiv a se constata că reclamanții au dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra imobilului din intravilanul localității Dragomirești, situat la locul numit „Acasă” în natură teren aferent casei de locuit de la numărul administrativ 1243, înscris în C.F. 3023 nr. top.131/1 în suprafață de 1147 m.p.

Solicită de asemenea a se dispune înscrierea dreptului de proprietate astfel dobândit în cartea funciară în favoarea reclamanților cu titlu de uzucapiune.

Nu solicită cheltuieli de judecată.

JUDECĂTORIA

Asupra acțiunii civile de față

Prin acțiunea civilă înregistrată la instanță la data de 02.11.2010 sub nr. XXXXXXXXXXXX, reclamanții A_______ Ș_____ și A_______ S_____ I_____ ambii cu domiciliul în orașul Dragomirești, nr. 1243, județul Maramureș, în contradictoriu cu pârâții cu domiciliul necunoscut Z______ I__ I. I__, D___ G____ M__. Z______ D______, D___ G______ I. I__, Z______ G______ și Z______ S_____, au solicitat instanței ca prin sentința ce o va pronunța, în urma administrării probelor, să constate că au dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra imobilului din intravilanul localității Dragomirești, situat la locul numit „Acasă” în natură teren aferent casei de locuit de la numărul administrativ 1243, înscris în C.F. 3023 nr. top.131/1 în suprafață de 1147 m.p.

Solicită de asemenea a se dispune înscrierea dreptului de proprietate astfel dobândit în cartea funciară în favoarea lor cu titlu de uzucapiune asupra imobilului de mai sus, conform schiței de dezmembrare.

În motivarea acțiunii, reclamanții au învederat instanței faptul că folosesc terenul din litigiu în condițiile unei posesii utile, publice, pașnice și sub nume de proprietari din anul 1962 când l-au primit cu titlu de zestre de la părinții reclamantei, până în prezent formând proprietatea extratabulară a acesteia. Anterior, părinții reclamantei, au folosit imobilul în litigiu, în aceleași condiții de peste 30 de ani, respectiv începând cu anii 1945-1946.

Atât reclamanta cât și antecesorii acesteia nu au fost conturbați de nimeni în folosința terenului.

Arată de asemenea că proprietarii tabulari nu au domiciliul cunoscut și din perioada 1945-1946 și până în prezent nu au exercitat nici o activitate de folosire a terenului din litigiu direct sau prin alte persoane.

În drept, s-au invocat dispoziții legale prev. de art. 1846, art. 1847, art. 1860 C.civil, art. 111 C.pr.civ. și Legea 7/1996.

În probațiune, s-au depus înscrisuri și s-a solicitat încuviințarea probei testimoniale.

Acțiunea a fost legal timbrată, prin chitanța nr. xxxxxx din 30.08.2010 cu taxă timbru în sumă de 300 lei și s-a depus timbru judiciar în valoare de 1 leu.

Pârâții cu domiciliul necunoscut au fost citați prin afișare și prin publicare într-un ziar de largă circulație, conform art. 95 C.pr.civ., după ce s-au făcut verificări cu privire la domiciliul și eventualii moștenitori.

Analizând întreg ansamblul probator, prin prisma dispozițiilor legale în materie, respectiv extras C.F., plan de amplasament și delimitare, adeverință eliberată de Primăria orașului Dragomirești și declarațiile martorilor T_______ Găvrilă și Ț_____ I___ instanța reține următoarele:

Imobilul din litigiu de natură teren, situat în localitatea Dragomirești, aferent casei de locuit de la numărul administrativ 1243, înscris în C.F. 3023 nr. top.131/1 în suprafață de 1147 m.p. a format proprietatea extratabulară a părinților reclamantei și pe care l-au folosit în mod public, pașnic și sub nume de proprietari peste 30 de ani. Atunci când reclamanta s-a căsătorit, l-au transmis acesteia cu titlu de zestre.

În toată această perioadă atât părinții reclamantei cât și reclamanți au folosit terenul, în mod public, pașnic, continuu și sub nume de proprietar, fără să fi avut litigii cu vecinii sau rudeniile cu privire la situația juridică a terenului. Aceste aspecte sunt confirmate și prin declarațiile martorilor audiați în cauză T_______ Găvrilă și Ț_____ I___.

Imobilul nu a fost preluat sau folosit de către stat ori de către primărie.

Art. 1846 C.civ. stabilește că *orice prescripție este fondată pe faptul posesiunii. Posesiunea este deținerea unui lucru sau folosirea de un drept exercitată, una sau alta, de noi înșine sau de altul în numele nostru.* Iar art. 1847 C.civ. precizează că *ca să se poată prescrie se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar…*

În speță, atât părinții reclamantei, cât și reclamanta au exercitat asupra terenului o posesie utilă, întrunind condițiile prevăzute de articolul de mai sus.

Art. 20 din legea 7/1996 arată că* dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea funciară pe baza actului prin care s-a constituit sau s-a transmis în mod valabil*.

Față de cele reținute și văzând dispozițiile art. 111 C.pr.civ. , 1846, 1847 și urm. C.civ.,Legea 115/1938 și Legea 7/1996, instanța va admite acțiunea, conform dispozitivului sentinței.

Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea civilă intentată de reclamanții A_______ Ș_____ și A_______ S_____ I_____ domiciliați în Dragomirești, nr. 1243, județ Maramureș, în contradictoriu cu pârâții cu domiciliul necunoscut Z______ I__ l. I__, D___ G____ măr. Z______ D______, D___ G______ l. I__, Z______ G______ și Z______ Ș_____ și în consecință:

Constată că reclamanții au dobândit dreptul de proprietate, prin uzucapiune, asupra imobilul de natură teren situat în localitatea Dragomirești, aferent casei de locuit de la numărul administrativ 1243, înscris în C.F. 3023 nr. top.131/1 în suprafață de 1147 m.p.

Dispune înscrierea în C.F. a dreptului de proprietate al reclamanților asupra imobilului de mai sus, conform planului de amplasament și delimitare întocmit de ing. expert Z______ H____, plan ce face parte integrantă din dispozitivul sentinței.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 24.11.2010.

PREȘEDINTE, GREFIER,

L____ B_____ O____ Ionița

Red.L.B

Dact.O.I.

5 ex.

16.12.2010

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025