Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Curtea de Apel GALAŢI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare act administrativ
Număr hotarâre:
8197/2014 din 25 noiembrie 2014
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL G_____

SECȚIA C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia civilă numărul 8197/2014

Ședința publică de la 25 Noiembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE I___ A_____

Judecător G_____ P___

Judecător M______ B____

Grefier S_____ H____


Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul R___ C________ domiciliat în G_____, ____________________, ___________. 10, împotriva sentinței nr. 825/22.04.2014 pronunțată de Tribunalul G_____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurentul R___ C________ av. Stavire L__________ și pentru intimatul I____________ de Poliție al Județului G_____ consilier juridic B_______ D__.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Curtea solicită reprezentanților părților să precizeze dacă mai au alte cereri de formulat.

Apărătorul recurentului consideră cauza în stare de judecată.

Reprezentantul intimatului consideră cauza în stare de judecată.

Curtea acordă cuvântul pentru dezbateri.

Apărătorul recurentului, R___ C________, solicită admiterea recursului declarat împotriva sentinței civile. A arătat, pe larg, în motivele de recurs critica pe care o aduce hotărârii instanței de fond în sensul că s-a avut în vedere doar procesul-verbal încheiat de către procuror, fără a se ține cont de toate celelalte înscrisuri pe care le-au depus în susținerea acțiunii. Consemnările din acest proces-verbal nu corespund realității și consideră că au dovedit acest lucru. D___ faptul că recurentul ar fi refuzat să i se ia declarație și a solicitat un avocat crede că a deranjat organul de cercetare la acel moment. Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, având în vedere motivele dezbătute pe larg în cererea de recurs. Cheltuielile de judecată le va solicita pe cale separată.

Reprezentantul intimatei I.P.J. G_____ solicită respingerea recursului ca nefondat avându-se în vedere precizările din întâmpinarea înaintată la dosar.

Solicită a se avea în vedere că faptele ce au constituit abatere disciplinară nu sunt demonstrate doar de procesul-verbal încheiat de procuror ci există în acest sens rapoarte ale agenților precum și alte dovezi, întregul material de cercetare prealabilă. Solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond.

C U R T E A

Asupra recursului de fată;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul G_____ - Secția de contencios administrativ sub nr. XXXXXXXXXXXXX, reclamantul R___ C________ a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul I____________ de Poliție al Județului G_____, anularea Dispoziției de sancționare disciplinară și obligarea pârâtului la restituirea sumelor reținute din salariu. A solicitat și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în perioada 24.01 – 29.01.2012 a executat serviciul de siguranță publică și patrulare în schimbul III, între orele 22,00 – 06,00.

În dimineața zile de 30.01.2012 , după schimbul de noapte, a rămas la serviciu aproximativ o oră și jumătate desfășurând activități informativ – operative în vederea depistării și prinderii unei persoane care a sustras bunuri.

A precizat că, în dimineața aceleași zile, la ora 10,00, a fost chemat la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria G_____, în calitate de făptuitor.

A arătat că era obosit după tura de noapte, iar timpul nu i-a permis să treacă pe acasă pentru a se schimba.

Întrucât în fața procurorului de caz nu a recunoscut o ________ fapte ce nu s-au petrecut în realitate, i s-a imputat că „ar fi băut”.

A precizat că, în realitate, era doar obosit, fapt confirmat și de rapoartele colegilor săi cu care a efectuat serviciul de noapte , de rapoartele jandarmilor de serviciu de la punctul de acces în instituția parchetului și, nu în ultimul rând, de susținerea doamnei procuror precum că „ar fi părut băut”.

A arătat că nu a avut o atitudine necorespunzătoare, ci doar a negat existența unor fapte neadevărate și și-a exercitat dreptul la apărare, biroul procurorului nu este loc public și nu se afla în acel loc în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

A apreciat astfel că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare de care este acuzat, orice dubiu fiind în favoarea sa.

În drept, a invocat dispozițiile art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 .

În susținerea acțiunii, reclamantul a depus la dosar înscrisuri (filele 4-6).

Pârâtul I.P.J. G_____, legal citat, a fost reprezentat în fața instanței și a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată motivat de faptul că actul administrativ contestat a fost emis cu respectarea dispozițiilor legale.

A precizat că reclamantul a încălcat dispozițiile art. 41 lit. d și ale art. 42 lit. d din Legea nr. 360/2002.

Ca urmare, în conformitate cu prevederile art. 57 și următoarele din Legea nr. 360/2002, precum și ale Ordinului M.A.I. nr. 400/2004, după finalizarea cercetării prealabile și după consultarea Consiliului de Disciplină , a fost emisă Dispoziția șefului I.P.J. G_____ nr. 38/26.04.2012 prin care reclamantul a fost sancționat cu diminuarea drepturilor salariale pentru funcția îndeplinită cu 10% pe o perioadă de 1 lună.

A precizat pârâtul că prin adresa nr. xxxxxx/26.04.2012 i-a fost adusă la cunoștință reclamantului dispoziția de sancționare, acest înscris fiind singurul care se comunică potrivit dispozițiilor art. 64 din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004.

În ceea ce privește situația de fapt, s-a arătat că aceasta este dovedită prin materialul de cercetare prealabilă în cuprinsul căruia este reliefată culpa disciplinară a reclamantului.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii aplicate, s-a arătat că s-a avut în vedere că reclamantul a mai fost sancționat disciplinar în anul 2010 cu „mustrare scrisă” deoarece a fost depistat dormind în timpul serviciului de patrulare.

În consecință, s-a apreciat că Dispoziția atacată este temeinică și legală.

În drept, pârâtul a invocat dispozițiile Legii nr. 360/2002 și ale O.M.A.I. nr. 400/2004.

În susținerea cererii, pârâtul a depus la dosar documentația care a stat la baza emiterii Dispoziției atacate (filele 20-79) și, la solicitarea reclamantului, a depus o ________ înscrisuri (filele 92 , 93 , 100-121).

Prin sentința civilă nr. 825/22.04.2014 a Tribunalului G_____ s-a dispus respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivare prima instanța a reținut următoarele:

Prin Dispoziția nr. 38/26.04.2012 emisă de Șeful Inspectoratului de Poliție al Județului G_____ ( filele 24-25 ) reclamantul R___ C________ a fost sancționat disciplinar cu „diminuarea drepturilor salariale pentru funcția îndeplinită cu 10% pe o perioadă de o lună” reținându-se în sarcina sa că , în data de 30.01.2012 , ora 10,30 , fiind citat în calitate de făptuitor în dosarul penal nr. 9453/P/2011 la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria G_____ , s-a prezentat în ținuta de serviciu și sub influența băuturilor alcoolice în fața procurorului M____ I____ și a avut o atitudine necorespunzătoare față de aceasta.

S-a reținut astfel că reclamantul a încălcat dispozițiile art. 41 lit. d și art. 42 lit. d din Legea nr. 360/2002 în referire la art. 57 lit. a și k din același act normativ și ale art. 12 alin. 1 lit. a și k din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004.

În termen legal, reclamantul a formulat contestație împotriva Dispoziției de sancționare, contestație ce a fost respinsă ca neîntemeiată prin Decizia nr. 3161/30.05.2012 a Inspectorului General al Poliției Române ( filele 5-6 ).

Potrivit dispozițiilor art. 117 din Legea nr. 188/1999, dispozițiile acestei legi se completează cu prevederile legislației muncii. Cum în Legea nr. 188/1999 nu se regăsesc reguli privind mențiunile pe care să le cuprindă actul sancționator pentru abateri disciplinare , vor fi aplicabile dispozițiile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii.

Ca urmare , analizând înscrisul contestat din perspectiva dispozițiilor art. 251 – 252 din Codul muncii coroborate cu cele ale art. 50 din H.G. nr. 1344/2007 instanța apreciază că, în cauză, nu poate reține existența nici unui motiv de nulitate absolută a acestuia.

Cu privire la fond, Tribunalul a reținut că potrivit dispozițiilor art. 4 alin. 1 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului „polițistul este obligat să respecte drepturile și libertățile fundamentale ale omului, Constituția și legile țării, jurământul de credință față de România, prevederile regulamentelor de serviciu și să îndeplinească ordinele și dispozițiile legale ale șefilor ierarhici privind activitatea sa profesională”.

Potrivit prevederilor art. 41 lit. d din același act normativ , „polițistul este dator… să fie disciplinat și să dovedească probitate profesională și morală în întreaga activitate” , iar potrivit dispozițiilor art. 42 lit. d este dator „…să aibă o conduită corectă, să nu abuzeze de calitatea oficială și să nu compromită, prin activitatea sa publică ori privată, prestigiul funcției sau al instituției din care face parte” .

Totodată , potrivit prevederilor art. 57 lit. a și k constituie abatere disciplinară „comportarea necorespunzătoare, în serviciu, familie sau în societate, care aduce atingere onoarei, probității profesionale a polițistului sau prestigiului instituției…” și „încălcarea prevederilor referitoare la îndatoriri, incompatibilități, conflicte de interese și interdicțiile stabilite prin lege”.

Analizând materialul probator existent la dosar și din perspectiva textelor de lege anterior menționate , s-a conchis că pârâtul a făcut dovada săvârșirii de către reclamant a faptei reținute în sarcina sa ca abatere disciplinară în timp ce acesta din urmă nu a făcut dovada contrară.

Astfel , deși s-a constatat că în noaptea anterioară reclamantul a fost de serviciu, iar din declarațiile date de colegii acestuia rezultă că nu a consumat băuturi alcoolice, iar la plecare nu emana halenă alcoolică (filele 64, 67, 68), în mod cert acesta a avut o atitudine necorespunzătoare față de procurorul de caz în fața căruia a fost convocat în calitate de făptuitor, așa cum reiese din procesul verbal încheiat la data de 30.01.2012 de către procuror (filele 45-46 ). În plus, se reține că reclamantul, deși a terminat serviciul la ora 0600, a ajuns la parchet, la ora 1030, fără a-și schimba uniforma.

În ceea ce privește sancțiunea aplicată, Tribunalul a constatat că pârâtul a dat eficiență dispozițiilor art. 59 alin. 8 din Legea nr. 360/2002 potrivit cu care „la stabilirea sancțiunii se ține seama de activitatea desfășurată anterior, de împrejurările în care abaterea disciplinară a fost săvârșită, de cauzele, gravitatea și consecințele acesteia, de gradul de vinovăție a polițistului, precum și de preocuparea pentru înlăturarea urmărilor faptei comise”.

Or , așa cum se menționează în raportul motivat privind sancțiunea disciplinară aplicată agentului șef adjunct de poliție R___ C________ , încheiat de ofițerul desemnat cu cercetarea prealabilă (filele 37-39 ), în cursul anului 2010 reclamantul a fost sancționat disciplinar cu „mustrare scrisă”.

Așa fiind, instanța a apreciat că atât Dispoziția nr. 38/26.04.2012 emisă de Șeful Inspectoratului de Poliție al Județului G_____ cât și Decizia nr. 3161/30.05.2012 a Inspectorului General al Poliției Române întrunesc condițiile de legalitate și temeinicie, iar acțiunea formulată de reclamant este netemeinică, a fost respinsă ca atare.

Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, instanța a lua act de faptul că pârâtul nu a solicitat plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs reclamantul R___ C________ criticând-o ca fiind netemeinica.

Recurentul a precizat că instanța de fond nu a luat în considerare probele depuse de acesta și s-a raportat doar la procesul-verbal întocmit de procuror, deși consemnările acestuia nu sunt conforme cu realitatea și au fost făcute ca urmare a faptului ca a refuzat să dea declarație și a solicitat dreptul la un avocat.

Sancțiunea nu a fost corect individualizată având în vedere că sancțiunea din 2010 era radiata, aceasta nemaiproducând efecte.

De asemeni un alt motiv de recurs este faptul că Inspectorul șef al I.P.J. G_____ a schimbat în mod arbitral și fără să motiveze decizia consiliului de disciplină care a stabilit ca sancțiune „mustrare scrisă”.

Prin întâmpinarea depusa la dosar intimatul I.P.J. G_____ a solicitat respingerea recursului ca nefondat arătând, în esență, că fapta pentru care a fost sancțiunea este dovedita , iar radierea sancțiunii vizează doar încetarea de drept a producerii efectelor acesteia și nu înlăturarea sa din cazierul profesional al polițistului.

Susține intimatul pârât ca pe de o parte, propunerile Consiliului de Disciplică sunt facultative pentru șeful instituției, iar, pe de altă parte, pentru sancțiunile prevăzute la art. 58 lit. a)(mustrare scrisă și b)(diminuarea drepturilor salariale) nu este necesară consultarea acestui organ de analiză a abaterilor disciplinare.

În ceea ce privește motivarea sancțiunii aplicate, alta decât cea propusă de Consiliul de Disciplină, aceasta este redată atât în cuprinsul Dispoziției Șefului I.P.J. G_____ numărul 38 din 26.04.2012 cât și în cel al comunicării cu numărul xxxxxx/26.04.2012, înmânată numitului R___ C________.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate, conform art. 3041 C.proc.civ. Curtea constată că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale în materie și o integrală apreciere a materialului probator administrat în cauză, pronunțând o sentință legală și temeinică a cărei reformare nu se impune.

Conform procesului - verbal din 30.01.2012 încheiat de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria G_____ ce instrumenta dosarul nr. 9453/P/2011, semnat de către prim-procurorul aceluiași parchet și de către agentul sef de politie I__ L____, recurentul-reclamant R___ C________ s-a prezentat la ora 1030, echipat cu uniforma din dotare, aflându-se vizibil sub influența băuturilor alcoolice, iar când a fost întrebat de ce s-a prezentat astfel în fața organelor de urmărire penală știind că are de dat o declarație, acesta a motivat că a lucrat în serviciul de noapte, a ieșit la orele 600 din program, după care a consulat băuturi alcoolice pentru că a fost ziua fiului său.

În biroul procurorului, în timpul redactării procesului-verbal, A.S.A. R___ C________ a apelat telefonic o persoană pe care a menționat-o ca fiind reprezentantul său, S____ L____, și după încheierea discuției telefonice, R___ C________, pe un ton recalcitrant, a întrebat procurorul de caz dacă este reținut din vreun motiv, deoarece i s-a sugerat de către persoana apelată să părăsească sediul unității de parchet.

Fără a mai aștepta vreun răspuns s-a ridicat și a plecat din birou.

Imediat procurorul de caz a apelat telefonic lucrătorii din cadrul I.P.J. G_____, serviciul la poarta de acces în unitatea de parchet, pentru a nu-i permite agentului de poliție să părăsească incinta.

La scurt timp, jandarmii au comunicat telefonic procurorului de caz că nu au putut să-l împiedice pe agentul de poliție să părăsească unitatea de parchet.

Acest proces-verbal este întocmit de către persoanele competente având în vedere că recurentul-reclamant R___ C________ era cercetat în calitate de făptuitor într-un dosar penal, iar pe de alta parte odată intrând în sediul Parchetului pentru a fi audiat, trebuia consemnată starea în care se afla acesta (sub influenta băuturilor alcoolice ) și care ar fi putut eventual afecta conținutul declarațiilor sau ar fi putut să-i pună în pericol sănătatea acestuia.

Faptul că din materialul probator administrat în cauza rezultă că recurentul-reclamant nu a consumat băuturi alcoolice în timpul serviciului, este lipsit de relevanta întrucât sancțiunea s-a aplicat pentru fapte săvârșite ulterior, iar de la terminarea programului și până la ora la care s-a prezentat la P______ acesta a avut timp suficient să consume alcool.

De altfel, mențiunile din procesul-verbal arătat mai sus cu privire la motivul pentru care recurentul ar fi declarat că a consumat băuturi alcoolice, respectiv că în ziua respectiva sărbătorea ziua de naștere a fiului său, și care nu puteau fi cunoscute de procuror la momentul întocmirii procesului-verbal decât de la recurent au fost confirmate de verificările efectuate ulterior de către pârât.

Astfel, în mod corect instanța de fond a pus temei pe conținutul procesului-verbal arătat mai sus.

Potrivit art. 59 alin. 1 din Legea nr. 360/2002 sancțiunile disciplinare se stabilesc și se aplică numai după cercetarea prealabilă și după consultarea consiliilor de disciplină, cu excepția sancțiunilor prevăzute la art. 58 lit. a) și b), care se pot aplica fără consultarea consiliilor de disciplină.

Întrucât sancțiunea aplicata recurentului-reclamant era cea prevăzuta de art. 58 lit. b) seful inspectoratului de politie nu avea obligația sa motiveze de ce a aplicat o alta sancțiune decât cea propusa de consiliul de disciplina.

Deși efectul radierii sancțiunii anterioare îl constituie faptul că acea sancțiune se considera că nu a fost aplicata niciodată și astfel nu se va constitui o agravanta la aplicarea unei noi sancțiuni, Curtea constata ca sancțiunea a fost corect individualizata prin raportare la activitatea desfășurată anterior de recurent, la împrejurările în care abaterea disciplinară a fost săvârșită, la cauzele, gravitatea și consecințele acesteia, la gradul de vinovăție a polițistului, precum și la nerecunoașterea faptelor comise, aspecte prevăzute de art. 59 alin. 8 din Legea nr. 360/2002.

În consecință, în baza art. 3041 C. proc. Civ., va respinge recursul ca nefondat.


PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul R___ C________ domiciliat în G_____, ____________________, ___________. 10, împotriva sentinței nr. 825/22.04.2014 pronunțată de Tribunalul G_____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 25 Noiembrie 2014.

Pentru judecător,

I___ A_____ în C.O.

cf. art. 261 alin. 1 C.proc.civ.

Președintele Curții de Apel Gațali

Judecător,

M______ N____

Judecător,

G_____ P___

Judecător,

M______ B____

Grefier,

S_____ H____


Red. I.A.

Dact. H.S. 2 ex./ 12.03.2015

Fond – C.L___

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025