Dosar nr. XXXXXXXXXXX revizuire

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL C______

SECȚIA C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 419/2013

Ședința publică de la 22 Ianuarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE Ș______ B________

Judecător C_____ I___

Judecător L______ M_______ D___

Grefier M______ P______

x.x.x.x

Pe rol judecarea cererii de revizuire formulată de revizuentul M____ T___ împotriva deciziei nr. 803 din data de 12 iulie 2005, pronunțată de Curtea de Apel C______, Secția C_________ Administrativ și Fiscal în dosarul nr. 780/A/2005 (nr. nou xxxxx/54/2005) în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI GORJ.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns revizuentul M____ T___ asistat de avocat T______ M_____, lipsind intimatul I____________ de Poliție al Județului Gorj.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a învederat faptul că revizuentul nu a făcut dovada publicării în Monitorul Oficial a hotărârii CEDO pronunțată în cauza T___ împotriva României.

Apărătorul revizuentului depune la dosar hotărârea CEDO publicată în Monitorul Oficial nr. 839/13.12.2012, precum și adresa nr. xxxxxx/21.01.2013 emisă de IPJ Gorj prin care se arată că s-a luat la cunoștință de publicarea hotărârii în M.O.

Constatând că nu mai sunt cereri de formulat, Curtea a acordat cuvântul asupra cererii de revizuire.

Avocat T______ M_____, pentru revizuentul M____ T___, a susținut că nu este prematură cererea de revizuire și a solicitat admiterea acesteia și schimbarea în tot a deciziei 803 din data de 12 iulie 2005, pronunțată de Curtea de Apel C______, în sensul respingerii recursului, cu cheltuieli de judecată.

C U R T E A

Asupra cererii de revizuire de față :

La data de 25 aprilie 2012, revizuentul M____ T___ a formulat cerere de revizuire a deciziei nr. 803 din data de 12 iulie 2005, pronunțată de Curtea de Apel C______, Secția C_________ Administrativ și Fiscal în dosarul nr. 780/A/2005 (nr. nou xxxxx/54/2005).

În motivarea cererii de revizuire, s-au arătat următoarele:

În temeiul art. 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor Omului, revizuentul a depus o cerere la CEDO, înregistrată sub nr. 1051/2006 prin care a semnalat o încălcare flagrantă a drepturilor sale, tocmai prin decizia autorităților de a-i anula permisul de conducere la 8 ani de la condamnarea sa definitivă, prin aplicarea unei măsuri administrative complementare în acest sens.

Această măsură abuzivă a fost menținută ca fiind legală de către Curtea de Apel C______, prin decizia supusă revizuirii, atunci când s-a admis recursul declarat de IPJ Gorj, a fost modificată sentința Tribunalului Gorj și respinsă acțiunea sa inițială.

Recent, prin decizia Curții Europene pronunțată la 23 ianuarie 2012 și nepublicată încă în MO al României, s-a constatat că în cazul său a fost încălcat art. 7 din Convenție, rezultând în aplicarea greșită și abuzivă a legii privind anularea permisului de conducere.

Interpretarea s-a făcut în sensul că în contextul în care el fusese condamnat în anul 1997, printr-o hotărâre definitivă, la 80.000 lei amendă penală, nu i se putea aplica o măsură administrativă tocmai în anul 2004, în virtutea acestei condamnări.

Pentru o faptă penală se vor aplica sancțiunile existente la momentul săvârșirii ei sau cel târziu la momentul condamnării definitive și, în nici un caz, la un moment ulterior, pentru că este încălcat principiul neretroactivității legii prevăzut de art. 15 alin. 2 din Constituție, legea dispunând numai pentru viitor.

Ca atare, nu se putea dispune această pedeapsă mai grea privind anularea permisului prin aplicarea OUG 195/2002, în situația în care el comisese fapta penală încă din 1997, când condamnarea a rămas definitivă.

Trebuiau aplicate principiile generale de drept la momentul judecării sale, situație în care IPJ nu era obligat la acel moment, prin lege, să anuleze acest permis.

Prin urmarea, dacă această instituție nu a luat această măsură administrativă la acel moment, în nici un caz nu se mai poate prevala de prevederile OUG 195/2002, în vigoare doar la momentul cererii revizuentului de preschimbare a permisului.

Pentru că această ordonanță de guvern se aplică doar faptelor penale comise după _____________________________ care ar fi atras după sine, în mod obligatoriu, dispunerea anulării permisului prin dispoziție dată de șeful acestei instituții.

Vătămarea drepturilor sale este clară, în situația în care i s-a aplicat această pedeapsă administrativă la o dată la care chiar și fapta penală reținută prin sentința penală 2593/1997 pronunțată în dosarul nr. 1108/1997 era deja prescrisă.

Este astfel, evidentă nelegalitatea actului administrativ privind anularea permisului prin aplicarea unei legi ce nu era în vigoare la data condamnării sale, iar lipsa de diligență a organelor în ce privește reacția imediată de anulare a permisului la momentul condamnării sale, nu se poate transpune decât printr-o culpă a acestora ce nu i se poate imputa revizuentului.

Imediat după condamnarea sa, recurenta ar fi trebuit să știe de această condamnare, prin serviciu de executări penale și să îi pună în vedere să predea permisul care nu fusese reținut până la acel moment, în vederea anulării, pentru că doar atunci lua acea măsură, ceea ce nu s-a făcut.

Recurenta nu poate aplica o lege care nu era în vigoare la momentul producerii acelor evenimente, iar Curtea a sancționat acest aspect, reținând că a existat o încălcare a art.7 din Convenție și a obligat Statul Român la plata unor despăgubiri de 3000 euro.

În cazul de față, fiind vorba de o decizie din recurs care evocă fondul, aceasta trebuie schimbată, pentru a înlătura consecințele ei grave constând în încălcarea drepturilor cetățenești, ea fiind dată cu aplicarea greșită a legii.

Revizuirea acestei hotărâri este absolut necesară pentru a restabili o situație anterioară provocată prin încălcarea drepturilor cetățenești recunoscute de Curte, pentru că numai așa decizia Curții Europene ar fi respectată.

Pe lângă plata celor 3000 euro, Statul Român trebuie să vegheze la repararea cauzelor care au dus la astfel de situații, iar Curtea de Apel va trebui să rejudece recursul IPJ Gorj, în virtutea celor stabilite de Curtea Europeană.

Față de cele învederate, a solicitat admiterea cererii de revizuire, desființarea deciziei nr. 803 din data de 12 iulie 2005, pronunțată de Curtea de Apel C______, Secția C_________ Administrativ și Fiscal în dosarul nr. 780/A/2005 (nr. nou xxxxx/54/2005), iar pe fond să se rejudece recursul și să se pronunțe o soluție legală și temeinică.

Cererea de revizuire este întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 9 Cod. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin cererea formulată la data de 10 martie 2005, înregistrată sub nr. 435/C/2005 pe rolul Tribunalului Gorj, reclamantul M____ T___ a chemat în judecată pe pârâta IPJ Gorj – Serviciul Poliției Rutiere pentru ca, pe cale de contencios administrativ, să se anuleze actul administrativ prin care i s-a anulat permisul de conducere auto începând cu data de 9.12.2004 și obligarea pârâtei la schimbarea permisului cu unul nou.

In motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 15.12.2004 s-a prezentat la Serviciul Poliției Rutiere Gorj și a solicitat schimbarea permisului de conducere cu altul de tip nou, dar i s-a reținut permisul vechi și i s-a spus că se anulează cu motivarea că a fost surprins conducând sub influența băuturilor alcoolice la data de 2.12.1995, pentru care i s-a suspendat dreptul de a conduce pe timp de 90 de zile , dar poliția a omis să-i rețină permisul de conducere auto.

Reclamantul a formulat contestație prin adresa nr.A/21 din 25.01.2005, în sensul că avându-se în vedere cererea de revocare a măsurii de anulare a permisului de conducere i se comunică că măsura se menține.

Prin sentința nr. 102 din 15.04.2005, pronunțată în dosarul nr. 435/C/2005, Tribunalul Gorj a admis acțiunea în anulare formulată de reclamantul M____ T___, a dispus anularea dispoziției A/21/25.01.2005 de soluționare a contestației privind anularea măsurii de anulare a permisului de conducere al reclamantului. A dispus eliberarea unui nou permis de conducere reclamantului.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Într-adevăr prin sentința penală nr. 2593 din 05 iunie 1997, pronunțată de Judecătoria Tg-J__ în dosarul nr. 1108/1997, reclamantul M____ T___ a fost condamnat la o amendă penală de 80.000 lei pentru infracțiunea prev. de art. 36 alin. 2 din Decretul 328/1966, iar potrivit art. 246 din OG 195/2005, permisul de conducere se anulează în baza unei hotărâri judecătorești de condamnare a infracțiunilor prev. de art. 101 din ordonanță.

Potrivit art. 126 lit. c C.p.p., pedeapsa amenzii penale se prescrie în termen de 3 ani, astfel că și pedeapsa accesorie a anulării permisului de conducere care urmează pedeapsa principală conform regulii accesorium sequitur principale, se prescrie în acest termen.

Termenul de prescripție se calculează de la data săvârșirii faptei, astfel că față de data de 02.12.1995 acest termen s-a împlinit.

Ca urmare, se consideră că reclamantul este vătămat într-un drept al său prin dispoziția pârâtei de anulare a permisului de conducere, în sensul arătat de art. 8 din Legea 554/2004, urmând a se dispune anularea dispoziției pârâtei și obligarea acesteia la emiterea unui nou permis de conducere.

Impotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul I____________ de Poliție Gorj, apreciind că este nelegală, fiind rezultatul unor interpretări eronate a dispozițiilor legale în materie.

S-a susținut că în mod greșit măsura de anulare a permisului de conducere a fost calificată ca fiind o „pedeapsă accesorie” și, făcându-se aplicarea art.126 lit.c Cod penal, s-a constatat prescripția acesteia prin trecerea termenului de 3 ani, când, în realitate, pedepsele accesorii sunt cele prevăzute de art.71 alin.1 cod penal, cu referire la art.64 cod penal, iar instanța nu l-a condamnat pe inculpat la nici una din aceste pedepse.

S-a mai arătat că anularea permisului – conform art.42 alin.2 din Decretul nr.328/1966 și art.101 alin.1 lit.b din OUG nr.195/2002, nu reprezintă o pedeapsă accesorie, ci o măsură administrativă luată de organul de poliție potrivit competențelor sale.

Pe fond, recurentul a mai invocat că măsura de anulare a permisului a fost dispusă ca urmare a condamnării reclamantului – pentru comiterea unei infracțiuni la regimul circulației rutiere, iar aplicarea acesteia s-a făcut atunci când s-a luat cunoștință despre rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, respectiv la data când reclamantul s-a prezentat în vederea preschimbării permisului de conducere.

Prin decizia nr. 803 din data de 12 iulie 2005, pronunțată de Curtea de Apel C______, Secția C_________ Administrativ și Fiscal în dosarul nr. 780/A/2005 (nr. nou xxxxx/54/2005) a fost admis recursul declarat de pârâtul I____________ de Poliție al Județului Gorj împotriva sentinței civile nr. 102 din data de 15 aprilie 2005, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 435/A/2005. A fost modificată sentința atacată. S-a respins acțiunea reclamantului M____ T___.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea a reținut următoarele:

Acțiunea intimatului-reclamant M____ T___ vizează nelegalitatea actului administrativ prin care s-a dispus anularea permisului său de conducere, începând cu data de 9.12.2004 și refuzul recurentului pârât de a-i preschimba permisul prin emiterea altuia nou.

Tribunalul Gorj a admis în totalitate acțiunea reclamantului, astfel cum a fost formulată, reținând prescrierea amenzii penale intervenită în termen de 3 ani, care atrage și prescripția pedepsei accesorii a anulării permisului de conducere, conform regulii accesorium sequitur principale, și, cum acest termen curge de la data săvârșirii faptei, rezultă că față de data de 2.12.1995, acesta era împlinit.

Soluția tribunalului este greșită, în raport de dispozițiile legale aplicate în materie, respectiv D.328/1966 și OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, care reglementează condițiile de aplicare a sancțiunii privind anularea unui permis de conducere.

Din actele depuse la dosar, rezultă că intimatul reclamant M____ T___ la 2.12.1995 a fost surprins de către lucrătorii poliției rutiere circulând în municipiul Tg.J__, cu autoturismul marca Honda cu numărul de înmatriculare 2 GJ.9298 în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice, iar permisul de conducere îi fusese suspendat pe o perioadă de 90 de zile.

Deși avea cunoștință că nu avea dreptul să conducă autoturismul pe drumurile publice, la 13.02.1996, reclamantul a fost depistat conducând autoturismul Dacia 1300 cu nr.1.GJ-5411 pe una din străzile aceluiași municipiu, ocazie cu care permisul de conducere i-a fost reținut de organele de poliție.

In urma punerii în mișcare a acțiunii penale, acesta a fost condamnat la 80.000 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 36 alin. 2 din D.328/1966, conform sentinței penale nr. 2593/5 iunie 1995, pronunțată de Judecătoria Tg. J__, rămasă definitivă, prin neapelare, pe parcursul cercetării judecătorești reclamantului i s-a eliberat o dovadă a cărei valabilitate a fost prelungită succesiv în această perioadă.

Ulterior, reclamantul nu s-a mai prezentat la organele de poliție pentru prelungirea valabilității dovezii înlocuitoare a permisului de conducere.

Abia în luna decembrie 2004, când a solicitat preschimbarea permisului de conducere, reclamantul a fost încunoștințat că acest permis a fost anulat de recurentul pârât, în temeiul art. 1 alin. 1 lit. b din OUG nr. 195/2002, măsură dispusă începând cu data de 09.12.2004.

Măsura anulării permisului de conducere nu are caracterul unei pedepse accesorii – astfel cum în mod greșit a reținut instanța de fond, ci reprezintă o sancțiune administrativă cu o reglementare distinctă, a cărei aplicare intră numai în competența organului de poliție.

Dispozițiile Decretului 328/1966 și OUG 195/2002 nu prevăd vreun termen de aplicare a acestei sancțiuni, iar pe de altă parte este o măsură care trebuie să fie dispusă obligatoriu în cazul inculpatului, care printr-o hotărâre judecătorească definitivă a fost condamnat la o pedeapsă penală pentru săvârșirea vreunei infracțiuni privind circulația pe drumurile publice.

Prin urmare, prescripția prevăzută de art. 126 lit. c Cod pr. penală privind pedeapsa penală nu are nici o legătură cu sancțiunea administrativă a anulării permisului de conducere, legea specială neprevăzând în acest sens vreun termen pentru aplicarea sa.

Față de cele arătate, s-a apreciat ca fiind întemeiate motivele invocate și pe cale de consecință, în temeiul art. 312 Cod pr. civilă s-a admis recursul, s-a modificat sentința, în sensul că s-a respins acțiunea.

La data de 12 decembrie 2005, reclamantul s-a adresat Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO).

Prin Hotărârea din 24 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cazul reclamantului, M____ T___ contra României și publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 839/13.12.2012, s-a hotărât:

1. declară capetele de cerere întemeiate pe art. 6 § 1 și art. 7 din Convenție admisibile și celelalte capete de cerere inadmisibile;

2. hotărăște că a fost încălcat art. 7 din Convenție;

3. hotărăște că nu este necesar să se examineze capătul de cerere întemeiat pe art. 6 § 1 din Convenție;

4. hotărăște:

a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de 3 luni de la data la care hotărârea devine definitivă în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenție, suma de 3.000 EUR (trei mii de euro), convertită în moneda națională a statului pârât la rata aplicabilă la data plății, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral;

b) că, de la expirarea termenului menționat și până la efectuarea plății, această sumă trebuie majorată cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade și majorată cu 3 puncte procentuale;

5. respinge cererea de acordare a unei reparații echitabile pentru celelalte capete de cerere.

În această hotărâre, s-au arătat următoarele:

1. La originea cauzei se află Cererea nr. 1.051/06 îndreptată împotriva României, prin care un resortisant român, domnul M____ T___ (reclamantul) a sesizat Curtea, la 12 decembrie 2005, în temeiul art. 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (Convenția).

2. Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat de agentul guvernamental, domnul R_____-H______ R___, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

3. Având în vedere că domnul C_______ B_____, judecătorul ales să reprezinte România, s-a abținut de la judecarea cauzei (art. 28 din Regulamentul Curții), președintele camerei l-a desemnat pe domnul M____ P_________ ca judecător ad-hoc (art. 26 § 4 din Convenție și art. 29 § 1 din Regulamentul Curții).

4. Reclamantul a susținut, în special, că i-au fost încălcate drepturile garantate la art. 6 și 7 din Convenție, în măsura în care permisul său de conducere i-a fost anulat la aproape 10 ani după evenimentele care ar fi putut determina acea măsură și în temeiul unei legi care nu exista la data evenimentelor.

5. La 12 mai 2010, președintele Secției a treia a hotărât să comunice Guvernului cererea. S-a hotărât, de asemenea, că admisibilitatea și fondul cauzei vor fi examinate împreună (art. 29 § 1).

ÎN FAPT

I. Circumstanțele cauzei

6. Reclamantul s-a născut în 1948 și locuiește în Târgu J__.

7. La 2 decembrie 1995, reclamantul a fost oprit de poliție pentru conducere sub influența alcoolului. Poliția l-a informat la fața locului că i s-a suspendat dreptul de a conduce pe drumurile publice pentru 90 de zile. Permisul de conducere nu a fost ridicat fizic din posesia reclamantului.

8. La 13 februarie 1996, reclamantul a fost oprit de poliție în timp ce conducea un autovehicul și a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul după ce permisul a fost suspendat în temeiul art. 36 alin. (2) din Decretul nr. 328/1966 privind circulația pe drumurile publice (Decretul nr. 328/1966).

9. Prin Sentința din 5 iunie 1997 Judecătoria Târgu J__ l-a declarat pe reclamant vinovat de această infracțiune, l-a condamnat la o amendă penală de 80.000 lei (ROL) și l-a obligat să plătească 40.000 ROL cu titlul de cheltuieli de judecată. Aceasta l-a informat de asemenea pe reclamant că, dacă nu se conformează obligației de plată, amenda se poate înlocui cu pedeapsa închisorii (art. 63 din Codul penal). Hotărârea a devenit definitivă întrucât părțile nu au contestat-o la instanța superioară.

10. La 15 decembrie 2004, reclamantul a solicitat Serviciului Rutier Gorj să îi înlocuiască vechiul permis de conducere cu modelul nou, conform noilor reglementări în materie. La această dată, poliția i-a retras permisul de conducere și l-a informat că va fi anulat, deoarece reclamantul fusese oprit pentru conducere sub influența alcoolului în 1995.

11. În aceeași zi, poliția l-a informat pe reclamant că în temeiul art. 101 alin. (1) lit. b) din Ordonanța de urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice permisul de conducere îi fusese anulat începând cu data de 9 decembrie 2004. Contestația sa la decizia de anulare i-a fost respinsă de I____________ Județean de Poliție Gorj la 25 ianuarie 2005.

12. La 10 martie 2005, reclamantul a introdus o plângere la Tribunalul Gorj, cerând revocarea ordinului de anulare.

13. Prin Hotărârea din 15 aprilie 2005, tribunalul (Secția de contencios administrativ) a admis acțiunea pentru următoarele motive:

"Într-adevăr, în hotărârea din 5 iunie 1997 a Judecătoriei Târgu J__... [reclamantului] i s-a aplicat o amendă de 80.000 ROL... iar în temeiul Ordonanței de urgență nr. 195/2002, permisul de conducere a fost anulat dacă conducătorul auto era găsit vinovat de o infracțiune în trafic...

În temeiul art. 126 alin. (1) lit. (c), din Codul de procedură penală (Erată G&G: Cod penal), aplicarea amenzii penale se prescrie după 3 ani; prin urmare, anularea permisului de conducere, fiind o pedeapsă accesorie, se prescrie în același timp cu pedeapsa principală.

Termenele sunt calculate de la data la care s-au petrecut evenimentele, așadar... pedeapsa este în prezent prescrisă."

14. I____________ Județean de Poliție Gorj a introdus recurs și, prin hotărârea definitivă din 12 iulie 2005, Curtea de Apel C______ (Secția de contencios administrativ) a casat hotărârea și a respins acțiunea inițială a reclamantului, motivând după cum urmează:

"Măsura anulării permisului de conducere nu are caracterul unei pedepse accesorii - astfel cum în mod greșit a reținut instanța de fond, ci reprezintă o sancțiune administrativă cu o reglementare distinctă, a cărei aplicare intră numai în competența organului de poliție.

Dispozițiile Decretului nr. 328/1966 și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 nu prevăd vreun termen de aplicare a acestei sancțiuni; iar pe de altă parte este o măsură care trebuie să fie dispusă obligatoriu în cazul inculpatului, care printr-o hotărâre judecătorească definitivă a fost condamnat la o pedeapsă penală pentru săvârșirea unei infracțiuni privind circulația pe drumurile publice."

II. Dreptul intern relevant

15. Art. 36 alin. (2) din Decretul nr. 328/1966 incriminează circulația pe drumurile publice având permisul de conducere suspendat. Același act prevede că un permis de conducere poate fi anulat dacă posesorul acestuia a fost condamnat pentru o infracțiune penală conform reglementărilor cu privire la circulația pe drumurile publice [art. 42 alin. (2) ]. Anularea este decisă de șeful inspectoratului județean de poliție odată ce hotărârea penală este definitivă [art. 42 alin. (3) și art. 43].

16. Decretul nr. 328/1966 a fost abrogat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, care a intrat în vigoare la 1 februarie 2003 și care, la art. 101 alin. (1) lit. b), a introdus anularea automată a permisului de conducere. Acest act a fost modificat în mai multe rânduri, dar dispoziția relevantă era în aceeași formă la data la care s-a emis hotărârea definitivă în această cauză.

ÎN D____

I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 7 din Convenție

17. Reclamantul s-a plâns cu privire la anularea permisului său de conducere. Acesta a făcut referire la art. 6 din Convenție. Curtea consideră că această cerere ar putea ridica o problemă în temeiul art. 7 din Convenție. Aceasta reiterează că are competența de a face încadrarea în drept a faptelor și astfel putea să decidă examinarea plângerii care i-a fost prezentată în temeiul mai multor dispoziții din Convenție [a se vedea Scoppola împotriva Italiei (nr. 2) (MC), nr. 10.249/03, pct. 54, CEDO 2009-...].

Art. 7 din Convenție stabilește că:

"1. Nimeni nu poate fi condamnat pentru o acțiune sau o omisiune care, în momentul în care a fost săvârșită, nu constituia o infracțiune potrivit dreptului național sau internațional. De asemenea, nu se poate aplica o pedeapsă mai severă decât aceea care era aplicabilă în momentul săvârșirii infracțiunii.

2. Prezentul articol nu va aduce atingere judecării și pedepsirii unei persoane vinovate de o acțiune sau de o omisiune care, în momentul săvârșirii sale, era considerată infracțiune potrivit principiilor generale de drept recunoscute de națiunile civilizate."

A. Cu privire la admisibilitate

18. Guvernul a susținut că măsura impusă reclamantului nu a constituit o "pedeapsă" în sensul art. 7 și că, prin urmare, plângerea era incompatibilă ratione materiae cu dispozițiile din Convenție.

19. Reclamantul a contestat poziția Guvernului.

20. Curtea reiterează că respectivul concept de "pedeapsă" din art. 7 din Convenție este, ca și noțiunea de "drepturi și obligații civile" și "acuzație în materie penală" din art. 6 § 1, un concept autonom din convenție. Punctul de plecare în orice evaluare a existenței unei pedepse este dacă măsura în cauză este impusă în urma condamnării pentru o "infracțiune". Alți factori care ar putea fi luați în calcul ca relevanți în această privință sunt natura și scopul măsurii în cauză; încadrarea sa în temeiul legislației naționale; procedurile implicate în elaborarea și implementarea măsurii; severitatea ei (a se vedea Welch împotriva Regatului Unit, 9 februarie 1995, pct. 27-28, _______, nr. 307-A).

21. Curtea a stabilit în Cauza Maszni împotriva României (nr. 59.892/00, pct. 66, 21 septembrie 2006) că, deși anularea unui permis de conducere este calificată de legislația națională ca o măsură administrativă, aceasta constituie mai degrabă o problemă de materie penală în scopul art. 6 din Convenție, în măsura în care severitatea sa îi dă un caracter punitiv și disuasiv care aparține sancțiunilor penale [a se vedea, de asemenea, Welch, menționată anterior, pct. 28, și Nilsson împotriva Suediei (dec.), nr. 73.661/01, 13 decembrie 2005].

Măsura în discuție în prezenta cauză ar trebui, astfel, să fie privită ca o pedeapsă penală, în temeiul art. 7.

22. Prin urmare, excepția ridicată de Guvern este inadmisibilă (a se vedea, de asemenea, Welch împotriva Regatului Unit, 9 februarie 1995, pct. 28, _______, nr. 307-A).

23. Curtea ia act, de asemenea, că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat în sensul art. 35 § 3 lit. a) din Convenție. În continuare, subliniază că acesta nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar să fie declarat admisibil.

B. Cu privire la fond

1. Argumentele părților

24. Reclamantul a susținut că respectiva curte de apel îi încălcase drepturile stabilite prin Convenție, neluând în considerare termenul de prescripție privind implementarea măsurii adoptate împotriva lui.

25. Guvernul a contestat acest argument. Acesta a susținut că reclamantul ar fi trebuit să poată anticipa că riscă anularea permisului de conducere, întrucât măsura era în mod clar prescrisă, atât în vechea legislație, cât și în cea nouă și nu exista nicio limită de timp în care autoritățile să aplice această măsură. Prin urmare, acesta nu a fost de acord cu capătul de cerere al reclamantului referitor la faptul că i se aplicase o pedeapsă mai mare prin aplicarea noii legi.

2. Motivarea Curții

26. Curtea face referire la principii bine stabilite, dezvoltate în jurisprudența sa în contextul art. 7 din Convenție [a se vedea, mai ales, Kokkinakis împotriva Greciei, 25 mai 1993, pct. 52, _______ nr. 260-A; D_________ și M_______-Pidhorni împotriva României, nr. 77.193/01 și 77.196/01, pct. 33-38, 24 mai 2007; Kafkaris împotriva Ciprului (MC), nr. 21.906/04, pct. 139-141, CEDO 2008-...; Sud Fondi S.r.l. și alții împotriva Italiei, nr. 75.909/01, pct. 105-110, 20 ianuarie 2009; și Scoppola împotriva Italiei (nr. 2) (MC), nr. 10.249/03, pct. 92-109, 17 septembrie 2009]. Aceasta reiterează că art. 7 din Convenție cere ca o infracțiune să fie clar definită în lege, ca legea să fie predictibilă și previzibilă, să interzică aplicarea retroactivă a legislației penale mai punitive în detrimentul acuzatului și să garanteze aplicarea retroactivă a legislației mai favorabile [Scoppola (nr. 2), menționată anterior, pct. 93 și 109].

27. În prezenta cauză, Curtea ia act de faptul că în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002, anularea permisului de conducere nu a mai fost lăsată la aprecierea poliției, ci devenea automată pentru cazuri similare celui al reclamantului (a contrario, Coëme și alții, menționată anterior, pct. 149; mutatis mutandis, Jamil împotriva Franței, 8 iunie 1995, pct. 32, _______ nr. 317-B; și M. împotriva Germaniei, nr. 19.359/04, pct. 127-128, 17 decembrie 2009).

28. Rezultă că, aplicând noua lege, autoritățile l-au privat pe reclamant de posibilitatea ca această măsură să nu fie luată împotriva lui, o posibilitate care fusese deschisă la data când a comis faptele în cauză.

29. D__ fiind timpul trecut între data faptelor și impunerea acestei pedepse, precum și lipsa oricărei acțiuni din partea poliției în acest timp, este rezonabil să se presupună că reclamantul a fost liniștit gândindu-se că poliția a decis să nu îi anuleze permisul de conducere.

30. În plus, Curtea ia act de faptul că nu exista nicio mențiune în noua lege cu privire la posibilitatea aplicării retroactive. În consecință, reclamantul nu ar fi putut să prevadă că noua lege i s-ar putea aplica lui.

31. Rezultă că, impunând automat această pedeapsă, la 10 ani după ce s-au petrecut faptele, printr-o nouă lege care nu avea elementul de previzibilitate, autoritățile (poliția și instanțele) au înrăutățit situația reclamantului și astfel au încălcat principiul aplicării neretroactive a legislației penale în detrimentul acuzatului.

Prin urmare, a fost încălcat art. 7 din Convenție.

II. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 § 1 din Convenție

32. Reclamantul s-a plâns că respectiva curte de apel a dat o interpretare eronată legilor aplicabile, încălcând dreptul său la un proces echitabil prevăzut la art. 6 § 1 din Convenție.

33. Ambele părți au prezentat observații cu privire la acest capăt de cerere.

34. Având în vedere constatarea referitoare la art. 7 din Convenție (a se vedea supra pct. 31), Curtea consideră că acest capăt de cerere este admisibil, dar că nu este necesar să se analizeze dacă, în prezenta cauză, a fost încălcat art. 6 din Convenție (a se vedea, printre altele, B___ împotriva României, nr. 16.382/03, pct. 59, 4 noiembrie 2008).

III. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție

35. Reclamantul s-a plâns, în cele din urmă, că Hotărârea definitivă din 12 iulie 2005 i-a încălcat dreptul la proprietate garantat la art. 1 din Protocolul nr. 1. la Convenție.

36. Cu toate acestea, în lumina materialului pe care îl deține, și în măsura în care problemele care constituie obiectul plângerilor țin de competența sa, Curtea constată că acestea nu prezintă nicio aparență de încălcare a drepturilor stabilite la art. 1 din protocol.

Rezultă că acest capăt de cerere este în mod vădit nefondat și trebuie respins în conformitate cu art. 35 § 3 lit. a) și art. 35 § 4 din Convenție.

IV. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenție

37. Art. 41 din Convenție prevede:

"Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al înaltei părți contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o reparație echitabilă".

A. Prejudiciu

38. Reclamantul a considerat că a suferit atât un prejudiciu material, cât și unul moral, și a cerut Curții să decidă suma.

39. Guvernul a solicitat Curții să nu acorde daune reclamantului, întrucât acesta nu și-a cuantificat și justificat cererile în conformitate cu art. 60 din Regulamentul Curții.

40. Curtea notează că reclamantul nu a făcut o cerere cuantificată pentru daune materiale și nu a justificat o astfel de cerere. Prin urmare, aceasta respinge cererea privind daunele materiale. Totuși, aceasta acordă reclamantului 3.000 EUR pentru prejudiciul moral.

B. Cheltuieli de judecată

41. Reclamantul nu a solicitat nicio sumă cu acest titlu.

C. Dobânzi moratorii

42. Curtea consideră necesar ca dobânzile moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu 3 puncte procentuale.

Analizând condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 322 pct. 9 C. pr. Civilă, revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale datorată unei hotărâri judecătorești, iar consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate;

În speța de față, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de articolul arătat, atâta timp cât revizuirea privește o decizie pronunțată de instanța de recurs prin care s-a evocat fondul, iar prin hotărârea CEDO, arătată mai sus, s-a constatat că a fost încălcat art. 7 din Convenție, iar consecințele acestei încălcări continuă să se producă și nu pot fi remediate altfel.

Consecințele continuă să se producă întrucât prin decizia curții de apel, a cărei revizuire se solicită, s-a respins acțiunea reclamantului împotriva actului administrativ prin care s-a dispus anularea permisului de conducere și deci anularea produce efecte și în prezent, reclamantul nereintrând în posesia carnetului de conducere.

Prin urmare, fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 322 pct. 9 C.p.civ., instanța consideră că este admisibilă în principiu cererea de revizuire, dar și pe fond întrucât hotărârea CEDO schimbă perspectiva analizării criticilor de recurs, conducând la schimbarea deciziei, a cărei revizuire se solicită.

Reluând judecarea recursului, în urma admiterii cererii de revizuire, în raport de criticile de recurs, instanța constată următoarele:

Este adevărat că prima instanță, în mod greșit, a considerat că anularea permisului de conducere este o pedeapsă accesorie care este prescriptibilă în 3 ani, ca și pedeapsa penală principală aplicată.

Cu toate acestea, soluția instanței de fond, prin care s-a admis acțiunea reclamantului, este corectă pentru considerentele ce succed, care le vor completa pe cele ale primei instanțe:

Astfel, potrivit art. 42 alin. 2 din Decretul 328/1966 (în vigoare la data rămânerii definitive a hotărârii penale de condamnare), permisul de conducere se poate anula și în cazul când titularul acestuia a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă pentru vreuna din infracțiunile prevăzute în art. 22 alin. 4 (o infracțiune la regimul circulației pe drumurile publice, de omor, lovire sau vătămare cauzatoare de moarte, vătămare corporală gravă, tâlhărie, ultraj cu violență ori pentru o infracțiune de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice), cu excepția celor de la art. 37 (conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală sau care se află în stare de ebrietate, sustragerea de la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei), precum și pentru orice altă infracțiune, dacă la săvârșirea ei făptuitorul s-a folosit de un autovehicul, în calitate de conducător.

Având în vedere că dispozițiile acestui articol nu prevăd obligativitatea anulării permisului în cazuri similare cu cea a reclamantului, dar și timpul scurs de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare a reclamantului (anul 1997), precum și faptul că permisul de conducere nu a fost reținut de organele de poliție, ci s-a aflat în permanență în posesia reclamantului până în anul 2004, când s-a dispus anularea lui, se presupune rezonabil că organele de poliție nu au avut intenția de a dispune măsura anulării permisului de conducere.

Este adevărat că Decretul 328/1966 nu prevedea un termen de aplicare a acestei sancțiuni, iar la data de 01.02.2003 a intrat în vigoare OUG 195/xxxxx, care a abrogat Decretul 328/1966 și că, prin această nouă ordonanță de urgență, în art. 101 alin. 1 lit. b, s-a prevăzut că, în situații similare cu cea a reclamantului, se dispune anularea automată a permisului de conducere, însă această normă juridică nouă, care exclude posibilitatea instituită de vechea lege de a nu fi anulat permisul, nu poate fi aplicată în cazul de față.

Aceasta, deoarece reprezintă o lege defavorabilă care nu poate retroactiva. Singura lege care poate retroactiva fiind aceea mai blândă.

Principiul retroactivității legii mai favorabile este specific dreptului penal și materiei contravenționale, însă acesta este aplicabil și în cauza de față având în vedere că, în jurisprudența sa constantă, dar chiar și în cauza reclamantului, CEDO a statuat că anularea unui permis de conducere este o problemă de natură penală în scopul art. 6 din Convenție.

Astfel, în cazul Maszni împotriva României, Curtea a arătat că strânsa legătură dintre cele două sancțiuni (condamnarea penală și anularea permisului) determină Curtea să concluzioneze că anularea în discuție se aseamănă cu o pedeapsă complementară condamnării penale, din care face parte integrantă. Dorința legiuitorului de a disocia anularea permisului de pedeapsa principală pronunțată de judecătorul penal, încredințând-o poliției locale, nu îi poate schimba natura.

De asemenea, Curtea și în alte cauze (Welch împotriva Regatului Unit, Nilsson împotriva Suediei), dar chiar și în cauza reclamantului, M____ T___ împotriva României, a concluzionat că anularea unui permis de conducere constituie mai degrabă o problemă de materie penală în scopul art. 6 din Convenție, în măsura în care severitatea sa îi dă un caracter punitiv și disuasiv care aparține sancțiunilor penale, chiar dacă este calificată de legislația națională ca o măsură administrativă.

Astfel fiind, având în vedere că din anul 1997 (data condamnării penale a reclamantului) și până la data de 09.12.2004, organele de poliție nu au întreprins nici un demers din care să rezulte că au intenționat să anuleze permisul de conducere al reclamantului, precum și faptul că permisul de conducere nu a fost reținut de organele de poliție, ci s-a aflat în permanență în posesia reclamantului și că numai apariția unei noi legi, care a instituit obligativitatea anulării permisului în cazuri similare cu cea a reclamantului, a stat la baza hotărârii acestora din anul 2004 de a anula permisul, lege care, după cum s-a arătat mai sus, nu putea retroactiva, instanța consideră că în mod corect prima instanță a admis acțiunea reclamantului.

Chiar dacă nici Decretul 328/1966 și nici OUG 195/2002 nu prevăd un termen de aplicare a acestei sancțiuni și nici Codul penal nu prevede un termen de prescripție a pedepsei complementare, aceasta nu înseamnă că măsura anulării permisului poate fi aplicată oricând, fără să se țină seama de situația concretă a speței și de faptul că și cea mai grea pedeapsă din sistemul penal românesc (detențiunea pe viață) se prescrie dacă s-au împlinit anumite termene (15 ani în cazul răspunderii penale și 20 de ani în cazul executării pedepsei).

De altfel, chiar și pârâtul, prin concluziile scrise formulate la data de 12.07.2005 și depuse la dosarul de recurs la fila 8, recunoaște că măsura anulării permisului se dispune într-un timp rezonabil, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și stabilit prin norme interne, termen aplicabil tuturor lucrărilor pe care le soluționează organele de poliție.

Faptul că organele de poliție nu au avut cunoștință de hotărârea definitivă de condamnare penală a reclamantului decât în anul 2004, când au și dispus anularea permisului, nu-i poate fi imputabil reclamantului, acesta neavând stabilită prin lege vreo obligație de încunoștințare a poliției în acest sens.

Pentru aceste considerente, instanța va admite cererea de revizuire și în temeiul art. 327 alin. 1 C.proc.civ. va schimba în tot decizia nr. 803 din 12.07.2005 pronunțată de Curtea de Apel C______, Secția C_________ Administrativ și Fiscal.

Urmare a reluării judecării recursului declarat de pârâtul IPJ Gorj, constatând că acesta este neîntemeiat, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 și art. 304¹ C.proc.civ., instanța îl va respinge.

În baza art. 274 C.p.civ., instanța va obliga IPJ Gorj la plata către revizuentul M____ T___ a sumei de 1.210 lei cheltuieli de judecată, constituită din taxe de timbru (10 lei), onorariu de avocat (1.000 lei) și cheltuieli de deplasare (200 lei).

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite cererea de revizuire formulată de revizuentul M____ T___ împotriva deciziei nr. 803 din data de 12 iulie 2005, pronunțată de Curtea de Apel C______, Secția C_________ Administrativ și Fiscal în dosarul nr. 780/A/2005 (nr. nou xxxxx/54/2005) în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI GORJ.

Schimbă în tot decizia nr. 803 de la 12 iulie 2005 pronunțată de Curtea de Apel C______ -Secția C_________ Administrativ și Fiscal în dosarul nr. 780/A/2005 (nr. nou xxxxx/54/2005).

Respinge recursul declarat de recurentul pârât I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI GORJ împotriva sentinței nr. 102/15.04.2005, pronunțată de Tribunalul Gorj-Secția Comercială și de C_________ Administrativ în dosarul nr. 435/A/2005 în contradictoriu cu intimatul-reclamant M____ T___.

Obligă IPJ Gorj la plata către revizuentul M____ T___ a sumei de 1.210 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 22 Ianuarie 2013

Președinte, Ș______ B________	Judecător, C_____ I___	Judecător, L______ M_______ D___
	Grefier, M______ P______

Red. jud. Șt. B________

2 ex/20.02.2013