Dosar nr. XXXXXXXXXXXX (619/2014)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ NR. 634

Ședința publică de la 14.04.2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - C______ M_____ T___

JUDECĂTOR - D____ A_____

JUDECĂTOR - F_____ P___

GREFIER - I____ A__ G_____

Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de recurentul - debitor M_________ JUSTIȚIEI precum și de recurenta - terț poprit DIRECȚIA G_______ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI - ACTIVITATEA DE TREZORERIE ȘI CONTABILITATE PUBLICĂ A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, împotriva deciziei civile nr. 1015 A din 18.10.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a civilă, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata - creditoare O___ C______.

P______ are ca obiect - validare poprire.

La apelul nominal făcut în ședința publică, nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recurenții solicită judecarea cauzei și în lipsă, conform art. 242 alin. 2 C.pr.civ.

Se mai învederează că la dosarul cauzei prin serviciul registratură la data de 14.04.2014 intimata - creditoarea O___ C______ a depus concluzii scrise.

Curtea având în vedere că recurentul - debitor M_________ Justiției și recurenta - terț poprit Direcția G_______ a Finanțelor Publice a Municipiului București - Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform art. 242 alin. 2 C.pr.civ., constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.

C U R T E A ,

Asupra recursului civil de față, deliberând reține următoarele:

Prin decizia civilă nr. 1015 A din 18.10.2013 Tribunalul București - Secția a V-a civilă, a respins apelurile formulate de apelanta DIRECȚIA G_______ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI - ACTIVITATEA DE TREZORERIE ȘI CONTABILITATE PUBLICĂ A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI și de apelantul M_________ JUSTIȚIEI, în contradictoriu cu intima O___ C______, ca nefondate.

Pentru a pronunța această decizie civilă, tribunalul a reținut în esență că:

„Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București, la data de 20.12.2012, sub nr. XXXXXXXXXXXX, creditoarea O___ C______ a solicitat instanței să dispună validarea popririi înființate de B__ Raportoru G_______ în dosarul nr. 954/2012 asupra veniturilor debitorului M_________ Justiției, datorate de către terțul poprit Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București, pentru debitul în cuantum total de 197.751 lei cu actualizarea până la data efectivei plăți.

In motivare s-a susținut că executorul a dispus înființarea popririi, punând în vedere terțului poprit să indisponibilizeze sumele de bani datorate debitorului și să vireze aceste sume. Terțul poprit a refuzat să își îndeplinească obligația invocând prevederile OUG nr.71/2009.

In drept, au fost invocate prevederile art. 452, art. 454, art. 456, art. 457, art. 460 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinare M_________ Justiției a solicitat respingerea cererii.

In apărare a susținut că nu se poate cere executarea obligației deoarece creanța nu este exigibilă, fiind incidente în cauza dispozițiile OUG 71/2009. A invocat jurisprudența CEDO și în special cauza D______ și alții c. României. A mai invocat art.1 din OG nr.22/2002, astfel cum au fost modificate prin Legea nr.92/2011. Potrivit acestor dispoziții legale, creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achită din sumele aprobate cu această destinație prin bugetele acestora, însă în bugetul Ministerului Justiției nu există sume aprobate.

Terțul poprit nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță pentru a solicita administrarea de probe.

Instanța a încuviințat pentru creditoare și pentru debitor proba cu înscrisuri.

A fost atașat dosarul de executare.

Prin sentința civila nr. 6879/25.06.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, a fost admisă cererea formulată de creditoarea O___ C______ în contradictoriu cu debitorul M_________ Justiției și cu terțul poprit Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București, a fost validată poprirea înființată la data de 08.11.2012 de B__ Raportorul G_______ în dosarul de executare nr. 954/2012 și a fost obligat terțul poprit să plătească creditoarei, în limita creanței de xxxxxx lei cu actualizarea până la data efectivei plăți, suma datorată debitorului.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că reclamanta a solicitat executorului judecătoresc începerea executării silite împotriva debitorului M_________ Justiției, în baza unor hotărâri judecătorești, prin care debitorul a fost obligat la plata către creditoare a drepturilor salariale restante.

La data de 8.11.2012 executorul judecătoresc a dispus înființarea popririi asupra oricăror sume de bani sau titluri de valoare ori bunuri mobile incorporale datorate debitorului de terțul poprit, până la concurența unei sume din care creditoarei în cauza i se datorează suma totale de 197.751 lei, reprezentând debit și cheltuieli de executare.

Terțul poprit a restituit documentația, comunicând executorului judecătoresc că nu poate proceda la înființarea popririi, întrucât sunt incidente în cauza prevederile OUG nr. 71/2009.

Cu privire la incidența dispozițiilor OG nr. 22/2002, instanța a constatat că executorul a comunicat debitorului o somație prin care i-a pus în vedere să își îndeplinească obligația de plata, somație primită de debitor așa cum rezultă din dovada de comunicare aflata la dosar. Debitorul nu s-a conformat obligației de plată în termenul prevăzut de lege, astfel încât în mod legal executorul a procedat la continuarea executării silite în conformitate cu prevederile art.4 OG nr.22/2002. In cazul în care executarea silită nu putea începe din cauza lipsei fondurilor, debitorul avea posibilitatea să comunice aceasta executorului, din acel moment curgând termenul de 6 luni prevăzut de art.2 OG nr.22/2002, perioadă în care debitorul trebuia să facă demersuri pentru efectuarea plății.

Termenul de 6 luni nu este un termen de gratie, ce produce efecte independent de poziția debitorului, ci este un termen care începe să curgă numai dacă debitorul aduce la cunoștință lipsa fondurilor. Pe de alta parte, nu se poate invoca lipsa includerii în buget a sumelor de bani necesare plății, debitorul având obligația de a procura sumele respective, în termenul de 6 luni la care s-a făcut referire.

Cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor OUG 71/2009 invocate de debitor, instanța a constatat ca aceste susțineri nu pot fi analizate decât în cadrul unei contestații la executare, care poate fi invocată în 15 zile de la înștiințarea în legătură cu înființarea popririi. In cauza, înființarea popririi a fost comunicată debitorului cu mult înainte, iar debitorul nu a făcut dovada că ar fi formulat o contestație la executare pentru aceste motive și că această contestație ar fi fost admisă.

Insă, chiar dacă s-ar considera că astfel de motive pot fi invocate în apărare de debitor în cadrul unui proces civil având ca obiect validarea popririi, instanța apreciază că aceste motive nu sunt întemeiate.

Instanța consideră că dispozițiile OUG 71/2009 încalcă dispozițiile art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeana pentru Drepturile Omului și art. 6 din aceeași Convenție.

Astfel, în Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 29 iulie 2008, în cauza T_________ împotriva României, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 386 din 9 iunie 2009, Curtea Europeana a reținut că a fost încălcat dreptul reclamantului la un proces echitabil, prin neexecutarea unei hotărâri judecătorești.

Față de excepția ridicată de Guvern în sensul incompatibilității ratione materiae, Curtea a reamintit jurisprudența sa anterioară (cauza S_________ împotriva României nr. 9.555/03, paragr. 20-21, 11 octombrie 2007, Vilho Eskelinen și alții împotriva Finlandei, nr. 63.235/00, paragr. 62, CEDO 2007), potrivit căreia pentru a constata neaplicarea art. 6, dreptul intern trebuie în primul rând să fi exclus în mod expres accesul la o instanță în ceea ce privește postul sau categoria de salariați în discuție; conflictele obișnuite de muncă nu pot fi excluse din garanțiile art. 6, în măsura în care obiectul litigiului nu este legat de exercitarea autorității de stat.

In ceea ce privește fondul cauzei, Curtea a constatat încălcarea art. 6 paragraful 1 din Convenție ca urmare a neexecutării hotărârii judecătorești de plata a salariilor restante.

Astfel, Curtea a conchis că statul nu a depus toate eforturile necesare pentru a pune în executare hotărârea judecătorească în cauză, existând o încălcare a art. 6 paragraful 1 din Convenție.

Pe de alta parte, prin Hotărârea Secției a II-a a Curții Europene a Drepturilor Omului din 25 octombrie 2001, definitivă la 25 iunie 2002, pronunțată în cauza Saggio contra Italiei, Curtea a stabilit că "în principiu un sistem de suspendare temporara a plății creanțelor unei întreprinderi comerciale în criză, autorizată să continue activitatea sa productivă în interesul economiei naționale, nu este criticabilă în sine, având în vedere marja de apreciere autorizată de alineatul al doilea al art. 1 [al Protocolului nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale]. Totuși, un astfel de sistem implica riscul de a impune creditorilor o sarcină excesivă în ceea ce privește posibilitatea de a recupera bunurile lor și trebuie deci prevăzute anumite garanții de procedură pentru a veghea ca această aplicare a sistemului și a incidentei sale asupra dreptului de proprietate al particularilor sa nu fie nici arbitrare, nici imprevizibile".

De asemenea, în cauza Bourdov c. Rusiei, Curtea a stabilit că o autoritate a statului nu ar putea invoca lipsa resurselor financiare pentru a onora o datorie rezultată dintr-o hotărâre judecătorească. Reclamantul nu trebuie să fie în imposibilitate de a beneficia de rezultatul favorabil al unei proceduri care să afecteze însăși substanța dreptului, din cauza dificultăților financiare ale statului.

Nu au fost avute în vedere considerațiile mai sus expuse, iar OUG nr. 71/2009, cu modificările ulterioare, prevede un regim diferențiat de executare a obligațiilor în raport cu alți debitori, care stabilește în mod unilateral termene și condiții de plată ale creanțelor, încălcându-se dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 din CEDO, atât sub aspectul nerespectării termenului rezonabil, cât și al principiului egalității armelor în proces (în acest sens și cauza Stran și Stratis Andreatis c. Greciei).

Or, după ce plata drepturilor salariale câștigate prin titluri executorii a fost amânată prin OUG 75/2008, pentru o perioada de 18 luni de la _____________________ acestui act normativ, la împlinirea termenului, fără a respecta propriul termen, Guvernul, debitor de rea-credință al sumelor astfel eșalonate, a intervenit și a suspendat din nou plata debitelor, prin OUG nr. 71/2009.

Așadar, suntem în prezența unui conflict între normele din Convenție și normele interne, care se soluționează în favoarea normelor din Convenție, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. 2 din Constituția României, astfel încât în mod legal creditoarele s-au adresat instanței de executare în vederea validării popririi.

Mai reține instanța că terțul poprit nu a contestat faptul că deține conturile debitorului, astfel încât instanța va constata că este îndeplinită condiția că terțul poprit să datoreze sume de bani debitorului.

Instanța mai constată că nu este aplicabilă în cauza jurisprudența CEDO reprezentata de hotărârea Curții pronunțată în cauza D______ și alții c. României, pentru următoarele motive.

Pentru a fi aplicabilă acea jurisprudență, ar trebui să se poată constata că în cauză sunt deduse judecății un raport juridic și o situație de fapt identice cu cele din acea speță. In speța D______ și alții c. României, Curtea nu a soluționat speța pur teoretic, ci a analizat situația în concretul ei, pornind de la constatarea ca debitorul și-a îndeplinit obligațiile eșalonate în toți anii anteriori, Curtea având în vedere că petenților “D______ și alții”, li se achitase în 2008 o proporție de 30% din creanță. In considerarea acestei proporții, precum și în considerarea altor argumente, Curtea a reținut în paragraful 49 al hotărârii că tratamentul rezervat petenților a permis menținerea unui echilibru între interesele incidente în cauză (hotărârea D______ și alții c. României nu a fost încă tradusă în română până la data pronunțării prezentei sentințe, astfel că instanța a avut în vedere versiunea franceză preluată de pe site-ul http://hudoc.echr.coe.int).

In prezenta speță, însă, deși debitorul a invocat hotărârea din cauza D______ și alții c. României, nu a invocat și nu a dovedit că ar fi vorba despre un raport juridic și despre o situație de fapt identică celei din acea cauză. In consecință, instanța nu poate reține incidența în cauză a acestei jurisprudențe.

Prin urmare, constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 460 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța a admis cererea și a dispus validarea popririi și a obligat terțul poprit să plătească debitul și cheltuielile de executare.

Impotriva acestei sentințe a formulat apel Direcția G_______ de Finanțe a Municipiului București - Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București, înregistrat pe rolul Tribunalului București - secția a V-a civila la data de 04.09.2013.

In motivare, apelanta a solicitat calificarea căii de atac, ca fiind apel și nu recurs, întrucât obiectul litigiului în cauză are o valoare ce depășește 100.000 lei, iar potrivit dispozițiilor art. 2821 alin (1) din Codul de procedură civilă, hotărârea dată în primă instanță într-o astfel de cauză, nu se regăsește printre hotărârile exceptate de la calea de atac a apelului.

Validarea popririi este admisă și aplicată ca o accelerare a executării silite și că o sancțiune aplicată terțului poprit atunci când acesta nesocotește, cu rea-credință obligațiile sale prevăzute de actele normative în vigoare în materia executării silite prin poprire.

Or, în condițiile în care există un act normativ care stabilește o procedură de plată eșalonată a drepturilor salariale stabilite pe cale judiciară pentru personalul din sistemul bugetar, act normativ ce a fost declarat constituțional de Curtea Constituțională, nu se poate considera că acțiunea terțului poprit - Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București, de a se prevala de dispozițiile OUG nr.71/2009 reprezintă un refuz exprimat cu rea credință.

Prin validarea popririi, instanța a nesocotit dispozițiile OUG nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titlurile executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, cu modificările și completările ulterioare, prin care a fost eșalonată plata drepturilor salariale stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, prin titluri devenite executorii până la data de 31.12.2011, validarea popririi, cu consecința plații drepturilor salariale într-o singură tranșă neavând temei legal, întrucât încalcă prevederile actului normativ sus indicat.

Nu poate constata existența unei neconcordante între dispozițiile art.1 din OUG nr.71/2009 modificată pe de o parte și art.6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, atâta timp cât prevederile art.1 din OUG nr.71/2009 au fost declarate conforme Constituției României, prin respingerea mai multor excepții de neconstituționalitate de către Curtea Constituțională a României.

De asemenea, la data de 04.09.2012 la Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în cauza D______ D_____, D______ șa. contra României.

Astfel, reclamanții, magistrați în cadrul Tribunalului Argeș, au reclamat Curții faptul că, Guvernul României adoptând O.U.G. nr. 71/2009 cu modificările ulterioare, prin care a dispus eșalonarea plății drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătorești pentru personalul din justiție până în anul 2016, a încălcat dispozițiile art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenție (dreptul de proprietate) și prevederile art. 6 din Convenție (dreptul la un proces echitabil).

Analizând cererea reclamanților, în esență, Curtea a reținut faptul că nu poate fi reproșat Guvernului că prin adoptarea unor acte normative care să eșaloneze plata drepturilor salariale ale personalului din justiție, acesta ar fi refuzat executarea hotărârilor judecătorești prin care au fost recunoscute reclamanților drepturi de natură patrimonială (par. 43).

Ca un argument în plus, recurenta menționează că prin Decizia nr. 784/12.05.2009 Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor O.G. nr. 22/2002 motivat de faptul că “dispozițiile criticate referitoare la procedura executării obligațiilor de plata ale instituțiilor publice se aplică fără nici o discriminare tuturor creditorilor instituțiilor publice, acestea fiind conforme cu prevederile art. 16 si art.44 alin.(2) din Constituție. Potrivit art.126 alin.(2) din Constituție, legiuitorul poate stabili regulile de desfășurare a procedurii de judecată fără să aducă atingere substanței drepturilor și libertăților fundamentale."

De asemenea, Curtea Constituțională a concluzionat prin Decizia 213/4.03.2010 ca OG nr.22/2002 nu este contrară dispozițiilor art. 6 par.1 din CEDO.

Potrivit deciziei mai sus menționate Curtea Constituțională a constatat că OG nr.22/2002 nu contravine art. 6 paragraful 1 din Convenție pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale întrucât s-a reținut că instituirea termenului de 6 luni nu conduce la împiedicarea, anularea sau întârzierea în mod excesiv de către stat a executării unei hotărâri judecătorești pronunțate împotriva sa .

Deși prin dispozițiile legale invocate se instituie anumite limite ale executării, în sensul că aceasta nu se poate face asupra oricăror resurse bănești ale instituțiilor publice, ci numai asupra celor aprobate prin bugete, aceasta nu împiedică executarea silită a obligațiilor de plata ale instituțiilor publice de vreme ce, potrivit art. 4 din O.G. nr.22/2002 modificată și completată prin Legea nr. 92/2011 este instituită obligația pentru ordonatorii principali de credite bugetare de a dispune toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.

Indiscutabil, O.G. nr.22/2002 instituie anumite limite ale executării instituțiilor publice, în sensul că aceasta nu se poate face asupra oricăror resurse bănești ale instituțiilor publice, ci numai asupra acelora aprobate prin bugetele instituțiilor respective.

Față de această dispoziție legală imperativă, Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică, deși deține conturile debitoarei, nu poate opera plăți din aceste conturi, fără o dispoziție expresă din partea ordonatorilor de credite, în limita creditelor bugetare și a destinațiilor aprobate potrivit legii.

Urmare faptului că în bugetul Ministerului Justiției aferent anului 2011 nu existau sume aprobate cu destinația plații titlurilor executorii având ca obiect drepturi salariale, executarea urmează a se realiza de către debitor de buna voie, acest fapt constituind temei pentru includerea în bugetul debitorului M_________ de Justiție pentru anul 2012 a sumelor necesare pentru plata tranșei de 5 % din valoarea titlului executoriu.

In drept au fost invocate disp. art. 282 si urm. din Codul de procedură civilă.

Impotriva aceleiași sentințe a formulat apel si debitorul M_________ Justiției, solicitând schimbarea în tot a hotărârii atace și respingerea ca neîntemeiată a cererii de validare a popririi.

In motivarea cererii, apelantul a arătat că hotărârea D______ ș.a. c. României nu privește exclusiv analiza concretă a situației de fapt a reclamanților D______ D_____ D______, A___ M______ P_______ și M________ V______ P__________, ci cuprinde largi considerente de principiu referitoare la conduita autorităților naționale și măsurilor luate de acestea și compatibilitatea acestora cu dispozițiile convenției. Concluzia la care ajunge Curtea este aceea că măsura eșalonării este una legală, de utilitate publică și proporțională cu scopul său, menținând echilibrul între interesele generale și individuale.

Referitor la proporționalitatea convențională a dispozițiilor interne, vă rugăm să observați deplina concordanță în concret a dispozițiilor OUG 71/2009 cu dispozițiile Convenției și a deciziei CEDO și existenta unei proporționalități între mijloace, respectiv eșalonarea achitării unor obligații și scopul urmărit, acela al menținerii echilibrelor bugetare. Așadar proporționalitatea în sensul urmărit de CEDO se referă la menținerea echilibrului bugetar și nu la o proporționalitate a procentelor din creanță ce ar fi trebuit plătite.

Mai mult, având în vedere că recurentul are de încasat sume de pe hotărâri din anii 2008-2010 (o singura hotărâre din anul 2008, restul din 2010) este evident că acesta va trebui să se conformeze mecanismului de eșalonare a plăților, chiar dacă hotărârea din 2008 i-a fost parțial plătită, celelalte urmează a fi plătite conform calendarului stabilit.

In cursul anului 2012 s-a achitat prima tranșă în procent de 5%, iar în cursul anului 2013, va fi achitată cea de a doua în cuantum de 10%.

De asemenea, prin H.G. nr. 149/2013 din 10.04.2013, s-a prevăzut suplimentarea bugetelor Ministerului Justiției, înaltei Curți de Casație și Justiție, Ministerului Public și Consiliului Superior al Magistraturii pentru plata titlurilor executorii prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, de Ordonanța Guvernului nr. 17/2012 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare și de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2012 privind luarea unor măsuri în domeniul învățământului și cercetării, precum și în ceea ce privește piața sumelor prevăzute în hotărâri judecătorești devenite executorii în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2013, plătită în cursul lunii aprilie 2013.

Prin Hotărârea Nr. 355 din 12 iunie 2013, s-a prevăzut suplimentarea bugetelor Ministerului Justiției, înaltei Curți de Casație și Justiție, Ministerului Public și Consiliului Superior al Magistraturii pentru plata titlurilor executorii prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, de Ordonanța Guvernului nr. 17/2012 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare și de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2012 privind luarea unor măsuri în domeniul învățământului și cercetării, precum și în ceea ce privește plata sumelor prevăzute în hotărâri judecătorești devenite executorii în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2013, în vederea plății celei de a doua tranșe din procentul de 10% aferent anului 2013, care a fost achitată în cursul lunii iulie.

De altfel, un efect similar l-a produs decizia Convenția Europeană a Drepturilor Omului pronunțată în cauza F______ Mihaieș și A_____ G_____ S_____ împotriva României, decizie care în ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenție cuprinde o motivare foarte apropiată de prezenta decizie, și anume respingerea ca neîntemeiate a acțiunilor având ca obiect plata de către angajatorii - instituții publice a drepturilor salariate reprezentând reducerea salarială de 25% prevăzută de Legea 118/2010.

Așadar, întrucât CEDO a analizat în mod punctual și detaliat compatibilitatea prevederilor OUG nr. 71/2009 cu dispozițiile convenționale, pronunțând Decizia nr. xxxxx/08/4.09.2012 în cauza D______ ș. a contra României, este clar faptul că Judecătoria Sectorului 4 București a ignorat în mod declarat această decizie CEDO, cât și dispozițiile OUG 71/2009 pe care le-a apreciat ca fiind neconforme cu art. 6 din Convenția Europeană a Dreptului Omului.

Potrivit art. 1 alin. 2 din O.G nr. 22/2002, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 92/2011, prevede: „(2) Creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice nu se pot achita din sumele destinate potrivit bugetului aprobat pentru acoperirea cheltuielilor de organizare și funcționare, inclusiv a celor de personal, în scopul atribuțiilor și obiectivelor legale, pentru care au fost înființate”.

Astfel, contrar reținerilor nefondate ale instanței, în condițiile adoptării O.U.G nr.71/2009, M_________ Justiției nu poate avea prevăzut în buget sume destinate plătii titlurilor executorii având ca obiect drepturi salariate pentru personalul din sistemul justiției, decât în cuantumul echivalent cu procentul stabilit pentru fiecare transă anuală din valoarea creanței, iar angajarea oricăror cheltuieli suplimentare cu această destinație reprezintă o încălcare a Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice.

Așadar, plata sumelor datorate de M_________ Justiției se realizează doar pe măsură ce sunt fonduri suplimentare cu această destinație, cu respectarea termenelor prevăzute în mod expres în O.U.G nr. 71/2009.

Intimata, deși legal citata, nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței pentru a propune probe în apărare.

La termenul de față, instanța a calificat apel căile de atac exercitate în cauza, pentru considerentele menționate în practicaua hotărârii.

In apel nu au fost administrate probe noi.

Examinând sentința civilă apelată, instanța constată că apelurile sunt nefondate, pentru considerentele ce succed:

Intrucât situația de fapt a fost corect stabilita de prima instanța și nu a fost contestată prin motivele de apel, nu va mai fi reluată în prezenta decizie.

Atât apelantul debitor, cât și apelantul terț poprit au criticat deopotrivă hotărârea primei instanțe în privința imposibilității validării popririi față de împrejurarea că în raport de prevederile OUG nr. 71/2009 cu modificările ulterioare și OUG 45/2010, orice executare silită pornită pentru realizarea creanțelor asupra bunurilor debitorului este suspendată cât și prin prisma reglementărilor OG nr. 22/2002, motiv pentru care instanța le va examina împreună, urmând a răspunde printr-un considerent comun.

Sub acest aspect,instanța are în vedere că, întrucât aceste critici vizează executarea silită însăși, ele nu pot fi formulate în cauza de față, în raport de calea procedurală aleasă, respectiv validarea popririi la cererea creditorilor, față de împrejurarea că instanța este ținută a verifica numai îndeplinirea condițiilor prevăzute de disp. art. 460 Cod procedură civilă.

Potrivit alin. 2 al acestui text legal, instanța va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit să plătească creditorului suma datorată debitorului în limita creanței, dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit datorează sume de bani debitorului. În caz contrar va hotărî desființarea popririi.

În consecință, în instanța de validare se examinează doar existența calității de debitor a terțului poprit în raport de debitorul urmărit, în acest sens fiind atât doctrina cât și practica instanțelor judecătorești, dar și viitoarea reglementare cuprinsă în Noul Cod de Procedură Civilă. (art. 778 alin. 3 teza finală, conform cu care, în instanța de validare, terțul poprit poate opune creditorului urmăritor toate excepțiile și mijloacele de apărare pe care le-ar putea opune debitorului, (iar nu creditorului) în măsura în care ele se întemeiază pe o cauză anterioară popririi).

Prin urmare, față de argumentele expuse, toate aspectele invocate și care privesc executarea silită însăși, puteau fi invocate numai pe calea unei contestații la executare în temeiul prevederilor art.399 Cod procedură civilă, cu respectarea termenului de introducere a acesteia, reglementat de disp. art. 401 alin. 1 Cod procedură civilă.

A considera că în cadrul unei cereri de validare de poprire ar putea fi primite apărări ce vizează eventuale neregularități ale executării silite, ar însemna recunoașterea în favoarea celui interesat sau vătămat de executare a posibilității de a promova practic o contestație la executare cu eludarea termenului imperativ de 15 zile calculat conform art. 401 alin. 1 Cod procedură civilă, ceea ce nu poate fi admis.

În raport de cele expuse, nu pot fi invocate și prin urmare nu pot fi supuse analizei instanței de apel, criticile referitoare la dreptul creditorilor de a declanșa executarea silită, față de faptul că ele puteau fi valorificate numai în calea procedurală a contestației la executare.

În fine, cu privire la susținerile apelantului M_________ Justiției, în sensul că poprirea nu poate fi înființată asupra conturilor destinate cheltuielilor de personal, organizare și funcționare, potrivit dispozițiilor Legii nr. 92/2011 pentru aprobarea O.U.G. 4/2011, ce a modificat art. 1 din O.G. 22/2002, respectiv că în contul debitorului, destinat executării creanțelor, nu există sume disponibile, instanța reține că nu s-a făcut dovada în cauză că poprirea ar fi fost înființată asupra unor conturi cu destinația amintită, validarea popririi nefiind de natură a conduce la concluzia că s-ar dispune plata din asemenea conturi. În orice caz, este obligația debitorului și a terțului poprit de a proceda la efectuarea plăților din conturile prevăzute de lege, lipsa disponibilului nefiind un impediment la validarea popririi, în acest sens fiind și Decizia nr.IV din 12.09.1998 dată de Curtea Supremă de Justiție în recurs în interesul legii, așadar obligatorie, prin care s-a stabilit că „poprirea poate fi validată chiar și în cazul în care debitorul nu are disponibil bănesc în contul deschis la terțul poprit, executarea popririi urmând să aibă loc în măsura alimentării contului.”

În consecință, față de toate argumentele ce preced, văzând și disp. art. 296 Cod procedură civilă, instanța va respinge ambele apeluri ca nefondate.”

Împotriva acestei decizii au formulat recurs M_________ Justiției și Direcția G_______ a Finanțelor Publice a Municipiului București - Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București.

Agenția Națională Fiscală - Direcția Regională a Finanțelor Publice București, în esență și-a motivat recursul în sensul că, potrivit OG nr. 22/2002, Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică, deși deține conturile debitoarei, nu poate opera aceste plăți din aceste conturi ără o dispoziție expresă din partea ordonatorilor de credite, în limitele creditelor bugetare aprobate potrivit legii (OG nr. 22/2002 modificată și completată prin Legea nr. 92/2011 - filele 2 - 5 recurs).

M_________ Justiției și-a motivat în esență recursul în sensul că, față de prevederile OG nr. 71/2009 și OG nr. 22/2002 (modificate prin Legea nr. 92/2011) plata drepturilor cu „titlu de cheltuieli de personal” se face: în 2012 cuantumul de 5%, în 2013 cuantumul de 10%, în 2014 cuantumul de 25%, în n2015 cuantumul de 25% și în 2016 cuantumul de 35%.

Invocarea eronată a unor decizii ale Curții Europene a Drepturilor Omului (ce se regăsește și în recursul ANAF), nu are justificare deoarece Curtea Europeană a respins cererea de aplicare a art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 1 din Protocolul adițional la această Convenție, cu argumentația că începând cu anul 2009, România trebuie să facă față unei grave crize economice și poate eșalona aceste plăți (hotărârile judecătorești fiind însă respectate), iar în acest sens și Curtea Constituțională a României prin decizia nr. 1533/28.11.2011 a confirmat plata acestor sume prin tranșe, așa cum s-a arătat mai sus.

Recursurile sunt întemeiate.

Față de dispozițiile actelor normative care prevăd că plata acestor sume din hotărârile judecătorești (care privesc în principal restanțe salariale) se face conform unor dispoziții legale (art. 1 din OG nr. 71/2009) greșit a fost admisă validarea popririi.

Așa fiind, conform art. 312 alin. 1 C.pr.civ. ambele recursuri sunt întemeiate, vor fi admise și se va modifica decizia recurată în sensul că se vor admite apelurile, se va schimba sentința apelată în sensul că se va respinge cererea de validarea popririi ca neîntemeiată.

Văzând și art. 316 C.pr.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile formulate de recurentul - debitor M_________ JUSTIȚIEI precum și de recurenta - terț poprit DIRECȚIA G_______ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI - ACTIVITATEA DE TREZORERIE ȘI CONTABILITATE PUBLICĂ A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, împotriva deciziei civile nr. 1015 A din 18.10.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a civilă, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata - creditoare O___ C______.

Modifică decizia recurată, în sensul că admite apelurile.

Schimbă sentința apelată, în sensul că respinge cererea de validare a popririi ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 14.04.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

C______ M_____ T___ D____ A_____ F_____ P___

GREFIER,

I____ A__ G_____

Red. TCM

Tehored. GIA

2 ex./18.06.2014

TB – S. a V-a civ. - L. P____, S.Visoiu

Judecătoria sect. 4 - L_____ D.P______