Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Curtea de Apel BUCUREŞTI
Materie juridică:
Faliment
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006
Număr hotarâre:
75/2013 din 09 ianuarie 2013
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXX (Număr în format vechi 2554/2012)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 75

Ședința publică de la 09 Ianuarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A__ M____ S____ U________

Judecător G_______ VINȚANU

Judecător M_______ H_____

Grefier C_______ M_____


****************

Pe rol judecarea cererii de recurs, formulată de recurenta reclamantă DIRECȚIA G_______ A FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCURESTI IN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANTELOR PUBLICE SECTOR 1 împotriva sentinței civile nr. 8285/28.08.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimații pârâți P____ A____ G____ și Z_____ F______.

La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care: Curtea, din oficiu, invocă excepția lipsei calității procesuale active a recurentei față de dispozițiile art.138 al.6 din Legea 85/2006 și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.

C U R T E A


Prin adresa înregistrată pe rolul acestei instanțe la 28.11.2012, Tribunalul București – Secția a VII a Civilă a înaintat spre competentă soluționare cererea de recurs formulată de recurenta reclamantă DIRECȚIA G_______ A FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCURESTI IN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANTELOR PUBLICE SECTOR 1, împotriva sentinței civile nr.8285/28.08.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX.

Prin sentința sus-menționată instanța de fond a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantă.

Pentru a pronunța această soluție, s-a reținut următoarele:

Din continutul cererii formulate in contradictoriu cu paratii rezulta ca reclamanta se rezuma in general la invocarea unor aspecte teoretice privind angajarea raspunderii in conditiile art. 138 din Legea 85/2006 fara sa arate in concret care sunt faptele care se incadreaza in aceste dispozitii.

In cauza nu numai ca nu face dovada faptelor invocate din punct de vedere teoretic dar nici nu arata care este legatura de cauzalitate dintre aceste fapte si starea de insolventa a debitoarei.

Savarsirea unei fapte ilicite dintre cele prevazute limitativ de lege si existenta unui prejudiciu sunt doua dintre conditiile necesare, dar nu suficiente pentru a putea fi antrenata raspunderea unei persoane in temeiul art.138.

Instanta trebuie sa retina ca insolventa a fost determinata in tot sau in parte de fapta ilicita a persoanei impotriva careia este exercitata actiunea in raspundere civila.

Raportul cauzal trebuie sa existe intre vreuna dintre faptele prevazute de art. 138 alin. 1 din Legea 85/2006 si starea de insolventa a debitorului, in sensul ca prin savarsirea unei asemenea fapte debitorul a ajuns in imposibilitatea de a acoperi datoriile exigibile.

Din cererea formulata, asa cum s-a mentionat mai sus, nu rezulta care este raportul cauzal dintre presupusele fapte invocate a fi fost savarsite de catre parati si starea de insolventa a debitoarei.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, recurenta creditoare DIRECȚIA G_______ A FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCURESTI IN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANTELOR PUBLICE SECTOR 1, apreciind soluția instanței de fond ca nelegală și netemeinică în esență pentru următoarele motive:

Natura juridică a răspunderii reprezentanților debitoarei pentru aplicarea art. 138 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006 decurge din natura raporturilor dintre aceștia și societate, fiind vorba de o răspundere civilă contractuală guvernată de regulile mandatului ( art. 72 și 73 din Legea nr. 31/1990 republicată ).

Deși prevederile art. 138 din Legea nr.85/2006 nu conțin în mod explicit cerința culpei și a greșelii membrilor organelor de conducere ale societății comerciale ajunsă în insolvență, modul de formulare, în textul legii, a faptelor care atrag raspunderea membrilor organelor de conducere nu înlătură posibilitatea absenței culpei, ci subliniază vinovăția acestor membri, noțiune care desemnează atât intenția cât și culpa propriu- zisă, iar din textul legii reiese că aceste fapte culpabile ale reprezentanților debitoarei trebuie doar să contribuie, alături de altele, la ajungerea societății în insolvență pentru a se angaja răspunderea acestora și nu ca acestea să ducă în mod direct societatea în insolvență.

În ședința publică de la 09.01.2013, Curtea, din oficiu, a pus în discuție excepția lipsei calității procesuale active a recurentei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 BUCUREȘTI, excepție pe care o va admite pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 138 alin. 6 din Legea nr.85/2006, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 169/2010, în cazul în care s-a pronunțat o hotărâre de respingere a acțiunii introduse în temeiul alin. 1 sau, după caz, alin. 3, administratorul judiciar/lichidatorul care nu intenționează să formuleze recurs împotriva acesteia va notifica creditorii asupra intenției sale. În cazul în care adunarea generală sau creditorul care deține mai mult de jumătate din valoarea tuturor creanțelor decide că se impune introducerea recursului, administratorul judiciar trebuie să formuleze calea de atac, potrivit legii.

Din dispozițiile legale precitate rezultă că legiuitorul a dorit să acorde vocație procesuală activă în promovarea căii de atac a recursului împotriva hotărârii de respingere a acțiunii introduse în temeiul alin. 1 al art. 138 din Legea nr. 85/2006, doar administratorului/lichidatorul judiciar.

Per a contrario, nici un alt creditor, indiferent de faptul dacă acesta este titularul cererii de atragere a răspunderii patrimoniale, nu poate declara recurs împotriva hotărârii de respingere a cererii ci doar să solicite aceasta administratorului judiciar sau lichidatorului judiciar, în condițiile legii.

Pentru aceste considerente, Curtea, față de dispozițiile articolului 8 alineat 1 din Legea nr.85/2006, articolul 312 alineat 1 Cod procedură civilă, admite excepția lipsei calității procesuale active a recurentului.

Respinge recursul ca fiind promovat de o persoană fără calitate procesuală activă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE


Admite excepția lipsei calității procesuale active a recurentei.

Respinge recursul formulat de recurenta reclamantă DIRECȚIA G_______ A FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCURESTI IN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANTELOR PUBLICE SECTOR 1 împotriva sentinței civile nr.8285/28.08.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimații pârâți P____ A____ G____ și Z_____ F______, ca fiind declarat de o persoană fără calitate procesuală activă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 9 ianuarie 2013.


PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

A__ M____ S____ G_______ VINȚANU M_______ H_____

U________




GREFIER

C_______ M_____


Red.Jud.A.M.S.U.

Tehnored.I.N.

Ex.2

16.01.2013

………………

Tribunalul București Secția a VII-a Comercială,

Judecător sindic. I__ S______





Publicitate

Alte spețe similare

  • Hotărârea 2687/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 473/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 731/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1161/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 1302/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 7843/2012 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1169/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 671/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 107/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 332/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 2165/2012 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 462/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1991/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 1456/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 1394/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 2080/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 56/2016 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 15/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1662/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 783/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 58/2016 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 45/2016 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 836/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 1539/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 674/2016 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 42/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 668/2016 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 433/2012 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1065/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 1628/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 703/2016 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 674/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 516/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 162/2016 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 1160/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 188/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1517/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 1629/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 1040/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1223/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1274/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1417/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 1015/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 14/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1481/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 5664/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 575/2012 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 1652/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 5491/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1459/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 2101/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 994/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1978/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 10187/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 2005/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 751/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 1917/2012 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 353/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 1610/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 1624/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    office@avocatura.com

    Formular de contact

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025