DOSAR NR.XXXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A VI-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 1456A

Ședința publică din data de 08.10.2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE – M______ M______

JUDECĂTOR – A__ M____ G___

GREFIER – L_____ E____ A_____

Pe rol se află soluționarea apelului formulat de apelanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 5, împotriva sentinței civile nr.5070/29.05.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul M______ M____ S________.

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul dosarului, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că apelanta a solicitat prin cererea de apel judecarea cauzei în lipsă, potrivit art.223 C.pr.civ.

Curtea ia act că părțile nu au solicitat administrarea altor probe noi în apel ori readministrarea probelor din fața primei instanțe.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau alte incidente de soluționat, Curtea declară terminată cercetarea procesului, potrivit art.244 C.pr.civ., și reține cauza spre soluționare.

C U R T E A ,

Asupra apelului de față:

Prin cererea înregistrată sub nr.XXXXXXXXXXXXXXX la data de 14.05.2015 pe rolul Tribunalului București – Secția a VII-a Civilă, în legătura cu procedura insolvenței derulată împotriva debitoarei _____________________., în dosarul nr.XXXXXXXXXX14 aflat pe rolul aceluiași tribunal, reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice Sector 5, în calitate de creditor unic, a chemat în judecată pe pârâtul M______ M____ S________, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, în temeiul dispozițiilor art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006, să fie atrasă răspunderea personală patrimonială a acestuia pentru pasivul societății debitoare.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a înregistrat cererea de admitere a creanței sale reprezentând obligații restante la bugetul general consolidat, creanță ce a fost înscrisă în tabelul definitiv al debitoarei de către lichidatorul judiciar.

În urma demersurilor lichidatorului judiciar a rezultat lipsa oricăror bunuri în patrimoniul societății debitoare, astfel încât nu a fost posibilă recuperarea creanțelor înscrise în tabelul definitiv.

Față de această situație se impune obligarea reprezentanților organelor de conducere ale societății debitoare la suportarea datoriilor în raport cu creditorii debitoarei.

În acest sens, reclamanta a arătat că răspunderea organelor de conducere pentru plata pasivului înregistrat de societate reprezintă o răspundere civilă delictuală specială, care intervine în situația în care faptele administratorilor au determinat starea de insolvență a societății.

În speță, deși notificat în repetate rânduri, pârâtul – administrator al societății debitoare – nu a înțeles să depună documentele financiar-contabile, aspect ce are valoarea unei prezumții relative de neținere a contabilității în conformitate cu legea, potrivit art. 28 din Legea nr.85/2006, precum și a legăturii de cauzalitate între această faptă și situația încetării de plăți în care se află societatea debitoare.

Răspunderea organelor de conducere se află în strânsă legătură cu fapta culpabilă de nedepunere a documentelor financiar – contabile, omisiune ce este imputabilă acestora, față de calitatea de mandatari ai societății falite, calitate ce le impunea o diligență superioară celei manifestate în apărarea propriilor interese.

S-a mai invocat incidența dispozițiilor legale conform cărora administratorul stabilește un raport juridic contractual de mandat comercial cu societatea, răspunzând nu numai pentru dol, ci și pentru orice culpă.

În drept, sunt invocate prevederile art.138 alin.1 lit.d și alin.3 din Legea nr.85/2006, ale Legii nr.31/1990, ale Legii nr.82/1991 și ale OG nr.92/2003.

Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, conform art.30 din OUG nr.80/2013.

Reclamanta nu a depus înscrisuri în susținerea cererii.

Legal citat, pârâtul M______ M____ S________ nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și exprima poziția procesuală și a solicita probe în apărare.

Prin sentința civilă nr.5070/29.05.2015, pronunțată în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXXX, Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă a respins ca neîntemeiată cererea de atragere a răspunderii patrimoniale, formulată de reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București,

în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice Sector 5, în contradictoriu cu pârâtul M______ M____ S________.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a arătat că pentru angajarea raspunderii potrivit prevederilor art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, in sarcina membrilor organelor de conducere trebuie indeplinite cumulativ conditiile generale (existenta unui prejudiciu; o fapta ilicita a unei persoane; existenta raportului de cauzalitate intre fapta ilicita a persoanei si prejudiciu; fapta ilicita sa fi fost comisa cu una din formele de vinovatie). Pe langa conditiile generale, art. 138 prevede si conditii speciale pentru angajarea acestei forme de raspundere: persoanele care au savarasit faptele ilicite trebuie sa faca parte din organele de supraveghere sau de conducere ale unui debitor, persoana juridica, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului.

Faptele ilicite savarsite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevazute la lit. a-g ale art. 138 din lege.

Independent de cuantumul prejudiciului, raspunderea fiecaruia dintre conducatorii debitoarei sau persoanele prevazute la alin. 1 se va limita la prejudiciul cauzat cu vinovatie pentru fapta proprie sau fapta ______________________________________ modului in care legiuitorul a intrebuintat verbele in textul legii (“au dispus”, “in interes personal”, “au facut”, “au deturnat sau au ascuns”) s-a decis, prin interpretarea acestora, ca vinovatia trebuie sa imbrace forma intentiei, aceasta nefiind prezumata si trebuind a fi dovedita.

Reclamantul si-a intemeiat cererea pe dispozitiile art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, fara sa faca dovada savarsirii de catre parat a faptelor respective.

Potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006 …. judecatorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns in stare de insolventa, sa fie suportata de membrii organelor de supraveghere din cadrul societatii sau de conducere, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului, prin una din urmatoarele fapte: d) au tinut o contabilitate fictiva, au facut sa dispara unele documente contabile sau nu au tinut contabilitatea in conformitate cu legea.

In conformitate cu prevederile art. 1169 cod civil si cu principiul general de drept – actori incumbit probation – reclamantul trebuia sa dovedeasca existenta cumulativa a elementelor generale si speciale ale raspunderii patrimoniale.

Din continutul cererii formulate in contradictoriu cu paratul rezulta ca reclamantul se rezuma, in general, la invocarea unor aspecte teoretice privind angajarea raspunderii in conditiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 fara sa arate in concret care sunt faptele care se incadreaza in aceste dispozitii.

Reclamantul nu numai ca nu face dovada faptelor invocate din punct de vedere teoretic dar nici nu arata care este legatura de cauzalitate dintre incalcarea unor norme dintr-o lege speciala (Legea nr. 82/1991 republicata) si starea de insolventa a debitoarei.

Savarasirea unei fapte ilicite dintre cele prevazute limitativ de lege si existenta unui prejudiciu sunt doua dintre conditiile necesare, dar nu sunt suficiente pentru a putea fi antrenata raspunderea unei persoane in temeiul art. 138.

Instanta trebuie sa retina ca insolventa a fost determinata in tot sau in parte de fapta ilicita a persoanelor impotriva careia este exercitata actiunea in raspundere civila.

Raportul cauzal trebuie sa existe intre vreuna dintre faptele prevazute de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 si starea de insolventa a debitorului, in sensul ca prin savarsirea unei asemenea fapte debitorul a ajuns in imposibilitatea de a acoperi datoriile exigibile.

Din cererea formulata, asa cum s-a mentionat mai sus, nu rezulta care este raportul cauzal dintre presupusele fapte invocate a fi savarsite de catre parata si starea de insolventa a debitoarei.

Or, in speta, reclamanta, a facut doar afirmatii generice referitoare la faptele ilicite savarsite.

Fapta prevazuta la art. 138 lit. d) din lege cuprinde trei ipoteze. Primele doua ipoteze se refera la faptul ca paratul a tinut o contabilitate fictiva si a facut sa dispara unele documente contabile, insa reclamantul nu a probat cele afirmate. Cea de-a treia ipoteza prevazuta de lit. d) a art. 138 din lege se refera la faptul ca paratul nu a tinut o contabilitate in conformitate cu legea. Imprejurarea ca debitorul nu a depus la dosar actele prevazute de art. 28 din Legea nr. 85/2006 in termenul prevazut de art. 35 din lege, ori ca nu a depus raportarile contabile la organele fiscale, nu poate fi asimilata cu neindeplinirea obligatiei de a tine contabilitatea in conformitate cu legea, in lipsa unor probe certe.

Oricum, in ceea ce priveste obligatia paratului de a tine registrele cerute de lege, conditia impusa de legiuitor este ca neindeplinirea acesteia, adica netinerea unei contabilitati in conformitate cu legea, sa fi contribuit la ajungerea societatii in stare de insolventa.

Asadar, simplul fapt ca paratul nu ar fi tinut contabilitatea potrivit legii romane nu este de natura sa duca la anganjarea raspunderii sale in lipsa dovedirii raportului de cauzalitate intre aceasta fapta si ajungerea societatii in stare de insolventa. Or, in speta reclamantul nu a facut nici dovada acestui raport de cauzalitate, nefiind dovedit savarsirea cu vinovatie de catre parat a faptei prevazute de lit. d) a art. 138.

Acuzele aduse paratului constand in dezinteres si pasivitate in administrarea firmei, lipsa de preocupare pentru functionarea normala si in conditii de legalitate a persoanelor juridice, concretizate in neplata

datoriilor catre creditor, nu sunt fapte sanctionate de art. 138 din lege. Jurisprudenta nu a validat astfel de cereri care au invocat drept temeiuri de fapt managementul defectuos; continuarea abuziva a unei exploatari deficitare; urmarirea incasarilor propriilor creante; neplata creantelor bugetare; nedepunerea rapoartelor de administrare financiara; neinregistrarea in contabilitate a datoriilor fata de buget.

În consecință, cererea apare ca neîntemeiată și urmează a fi respinsă.

Împotriva acestei sentințe civile a formulat apel apelanta reclamantă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice Sector 5 la data de 22.06.2015, înregistrat la data de 16.07.2015 sub nr.XXXXXXXXXXXXXXX pe rolul Curții de Apel București – Secția a VI-a Civilă, prin care a solicitat modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii personale patrimoniale a pârâtului pentru pasivul societății debitoare.

În motivarea apelului, apelanta a arătat că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii, atât timp cât s-au administrat dovezi în sensul nedepunerii obligațiilor fiscale, ceea ce echivalează cu neținerea contabilității în conformitate cu legea. S-a subliniat că temeiul răspunderii administratorului este unul contractual, astfel încât culpa sa este prezumată, iar obligativitatea întocmirii și depunerii bilanțurilor și raporturilor contabile semestriale este prevăzută de Legea nr.31/1990 și de Legea nr.82/1991.

Apelanta a învederat că, potrivit raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență, intimatul nu a prezentat toate documentele prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006, ceea ce dovedește fapta culpabilă a administratorului care arată dezinteres față de funcționarea normală a societății, dar și legătura de cauzalitate dintre această faptă și prejudiciul creat.

În drept, sunt invocate prevederile Legii nr.85/2006.

Cererea de apel este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, conform art.30 din OUG nr.80/2013.

Apelanta nu a depus înscrisuri noi în susținerea cererii de apel.

Legal citat, pârâtul M______ M____ S________ nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și exprima poziția procesuală și a solicita probe în apărare.

În ședința publică din data de 08.10.2015, Curtea a luat act că părțile nu au depus la dosar înscrisuri noi în apel și nici nu au solicitat administrarea altor probe noi ori readministrarea probelor din fața primei instanțe.

Examinând hotărârea atacată în raport de înscrisurile dosarului și de motivele invocate de apelanta reclamantă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 5, Curtea apreciază ca nefondat apelul declarat împotriva sentinței civile nr.5070/29.05.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXXX, pentru următoarele considerente:

Răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.

Natura juridică a răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr.85/2006 este cea a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale, și nu este o răspundere contractuală, așa cum greșit susține apelanta.

Fiind vorba de o răspundere delictuală, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 1349 și art.1357 C.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care capătă în această situație unele conotații speciale.

Faptele enumerate în dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.

Apelanta susține aplicarea dispozițiilor art. 138 lit. d) din Legea nr.85/2006, dar Curtea constată că ipotezele reglementate de textul de lege menționat nu se regăsesc în cauză, aspect reținut în mod corect de judecătorul sindic.

Astfel, potrivit art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență, prin fapta de a fi ținut o contabilitate fictivă, a fi făcut să dispară unele documente contabile sau nu ar fi ținut contabilitatea în conformitate cu legea.

Fapta prevăzută la art. 138 lit. d) din lege, cuprinde trei ipoteze. Primele două ipoteze se referă la faptul că pârâtul ar fi ținut o contabilitate fictivă și a făcut să dispară unele documente contabile, însă în cauză nu a fost probată niciuna dintre aceste fapte. Cea de-a treia ipoteză prevăzută de lit. d) a art. 138 din lege se referă la faptul că pârâtul nu a ținut o contabilitate în conformitate cu legea. Împrejurarea că pârâtul din prezenta cauză nu a depus la dosar actele prevăzute de art. 28 din Legea nr.85/2006 în termenul prevăzut de art. 35 din lege, ori că nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu

neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe, fiind vorba de fapte distincte, respectiv aceea de a întocmi evidențele contabile în conformitate cu legea, și respectiv aceea de a le depune în termenele și la organele stabilite de lege.

Neîntocmirea evidențelor contabile este de natură a face imposibilă stabilirea fenomenelor negative care au declanșat în final procedura insolvenței, și în niciun caz nu este de natură a dovedi în concret săvârșirea faptei prevăzută de lit. d).

Oricum, în ceea ce privește obligația pârâtului de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este ca neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență. Așadar, simplul fapt că pârâtul nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii acestuia în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, în speță, apelanta nu a făcut dovada acestui raport de cauzalitate.

Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți supuse procedurii colective, ar fi trebuit dovedită nu numai săvârșirea de către intimatul pârât a faptelor reclamate, ci și legătura de cauzalitate dintre acestea și ajungerea societății în stare de insolvență, legătura de cauzalitate nefiind prezumată.

Aserțiunile apelantei, constând în prezumții simple, nesusținute de nicio probă concretă, nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, deoarece părților le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, în condițiile art.249 C.pr.civ., potrivit căruia „cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege”. Invocarea prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.

De asemenea, angajarea răspunderii în temeiul art. 138 din Legea nr.85/2006 nu poate constitui o sancțiune pentru atitudinea procesuală a pârâtului sau pentru refuzul de colaborare al acestuia cu lichidatorul judiciar, împrejurări oricum ulterioare intrării în insolvență.

Referitor la susținerea apelantei în sensul că în cauză ar fi incidente regulile răspunderii contractuale derivând din contractul de mandat al administratorului, Curtea constată că o astfel de răspundere poate fi angajată numai în relațiile administratorului cu societatea, cea care i-a dat mandatul de reprezentare. În relațiile cu terții însă, sunt aplicabile condițiile

răspunderii civile delictuale, condiții a căror îndeplinire nu a fost dovedită de apelantă.

Prin urmare, apreciind că nu se poate reține în sarcina intimatului pârât săvârșirea faptei prevăzute de art. 138 lit. d) din Legea nr.85/2006, Curtea constată că judecătorul sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, a cărei confirmare se impune.

Pentru toate aceste considerente, Curtea, în baza art.480 alin.1 C.pr.civ., va respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 5, împotriva sentinței civile nr.5070/29.05.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul M______ M____ S________.

Totodată, în temeiul art.453 C.pr.civ., instanța va lua act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 5, cu sediul în mun. București, ____________________, sector 2, împotriva sentinței civile nr.5070/29.05.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul M______ M____ S________, cu domiciliul în mun. București, ______________________.102, ____________, _______________, CNP:xxxxxxxxxxxxx.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 08.10.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

M______ M______ A__ M____ G___

GREFIER,

L_____ E____ A_____

Red.jud.M.M./4 ex./03.11.2015

Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă – dosar nr.XXXXXXXXXXXXXXX

Judecător fond: M____ Z_____