Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul IAŞI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare act administrativ
Număr hotarâre:
1527/2012 din 19 iunie 2012
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA II CIVILĂ-C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Ședința publică din 19 Iunie 2012

Președinte - R_____ B_____

Grefier I_____-P________ V______


SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 1527 CA



Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamant V_____ V_____ și pe pârât I__ IAȘI, având ca obiect anulare act administrativ DECLINAT.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 12.06.2012, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când tribunalul, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când,


T R I B U N A L U L

Deliberând asupra acțiunii de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr. XXXXXXXXXXXXX, urmare a declinării de competență conform Sentinței civile nr. xxxxx/04.10.2011 a Judecătoriei Iași , reclamantul V_____ V_____ a solicitat anularea procesului verbal de constatare nr. D 325/19.05.2011, încheiat de I__ Iași - Birou Poliție Rutieră Iași și Primăria Municipiului Iași.

Reclamantul critică procesul verbal pentru nelegalitate sub următoarele aspecte:

1. Procesul verbal s-a încheiat cu nerespectarea dispozițiilor art. 15 din O.G. 2/2001 deoarece nu s-a menționat ora întocmirii acestuia , care a fost completată ulterior cu pixul , deși procesul verbal este în copie la indigo.

Față de aceasta situație a solicitat să se observe că, deși a fost prezent la fața locului (respectiv la ridicarea autovehiculului) nu s-a consemnat numele lui, de asemenea, nu i s-a adus la cunoștință fapta săvârșită (verbal i s-a spus că a parcat neregulamentar, fără a se face prin procesul verbal de constatare vreo indicare a textului legal care sancționează fapta).

2. De asemenea, procesul-verbal s-a încheiat cu nerespectarea prevederilor HCL 107/2005 , cap. II lit. g alin. 3 .

Agentul constatator nu se poate prevala de împrejurarea falsă conform căreia contravenientul nu era de față, deoarece reclamantul a ajuns la fața locului în momentul încheierii procesului verbal și a spus că are obiecțiuni la încheierea procesului verbal, dar nu au fost consemnate.

Consideră reclamantul că i-a fost cauzat și un prejudiciu de către agentul constatator prin faptul că nu i s-a permis coborârea autoturismului de pe rampă , deși perioada de staționare a fost de doar 10 minute.

Reclamantul a achitat suma de 430 lei , conform facturii nr. xxxxxxx din 16.05.2011 reprezentând „contravaloare ridicare și transport auto”, ori în situația în care la momentul la care mașina era ridicată pe platformă reclamantul s-a prezentat și a solicitat eliberarea acesteia, consideră că efectuarea în continuare a manevrelor de ridicare și mai ales de transportare a autovehiculului s-au făcut cu rea credință și fără temei, doar pentru a justifica suma de 430 de lei pe care reclamantul a plătit-o și pentru care solicită restituirea ca fiind o sumă încasată pe nedrept. În situația în care s-a prezentat și a solicitat eliberarea auto vehiculului consideră că continuarea procedurii de transport a mașinii a fost nelegală și netemeinică nejustificând ocrotirea nici unui interes obștesc.

Consideră că agentul constatator trebuia să încheie un proces verbal de constatare a unei contravenții (dacă consideră că aceasta a fost săvârșită) și ulterior să dispună măsurile de ridicare a autovehiculului care, susține acesta era parcat neregulamentar.

Consideră așadar că procesul verbal de constatare este nelegal încheiat, iar suma astfel plătită de reclamant (menționează că a achitat suma de bani pentru a putea elibera autovehiculul) este nejustificată raportat la faptul că era de față la ridicarea autoturismului și nu întrevede rostul acestor demersuri de presupus „deblocare” a circulației.

Reclamantul apreciază că procesul verbal este nelegal și că s-a dispus în mod eronat ridicarea autoturismului, din moment ce acesta s-a prezentat la locul incidentului înainte ca autoturismul să fie ridicat pe platformă.

Solicită și obligarea agențiilor constatatori la restituirea sumei de 430 lei reprezentând taxa pentru ridicarea autoturismului.

În drept, sunt invocate dispozițiile O.G. 2/2001 și ale O.U.G. 195/2002.

În dovedire s-a depus copie de pe procesul verbal contestat și de pe înscrisurile privind plata taxelor pentru ridicarea autoturismului.


La termenul de judecată din 22.05.2012 , reclamantul a precizat că înțelege să se judece doar cu I__ Iași în calitate de pârât.


Pârâtul I.P.J. Iași nu a formulat întâmpinare,dar a solicita oral , prin reprezentant , respingerea acțiunii, apreciind ca fiind legală și temeinică măsura dispusă.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele :

În ceea ce privește criticile formulate de reclamant cu privire la nelegalitatea procesului verbal de constatare pentru nerespectarea dispozițiilor art. 15 din O.G. 2/2001, acestea vor fi respinse ca neîntemeiate, întrucât actul constatator nu reprezintă un proces verbal de contravenție, ci un act administrativ prin care s-a luat o măsură administrativă.

Ca urmare, acest act va fi analizat din punct de vedere al trăsăturilor actului administrativ, prin prisma dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. c din Legea 554/2004, apreciind că acesta îndeplinește toate condițiile legale pentru a fi considerat act administrativ.

Cu privire la temeinicia înscrisului contestat, Tribunalul reține, din analiza înscrisurilor depuse la dosar de către reclamant, că autoturismul marca FORD înmatriculat sub nr. XXXXXXXXX a fost parcat, în ziua de 19.05.2011 în zona de acțiune a indicatorului „oprire interzisă”, respectiv în zona „ GARĂ ” din Iași , sensul giratoriu , .

Reclamantul nu a negat faptul opririi autoturismului în loc nepermis , recunoscând că a lăsat mașina în intersecție aproximativ 10 minute astfel încât pentru situația de fapt reținută în procesul verbal contestat nu s-au mai administrat probe.

Cu privire la faptul prezenței petentului V_____ V_____ la locul de ridicare al autoturismului, anterior instalării acestuia pe platformă, nu s-a solicitat administrarea nici unei probe, astfel încât, sub acest aspect, cererea petentului apare ca neîntemeiată.

Potrivit art. 64 din O.U.G. 195/2002 reactualizată :

„Politia rutiera poate dispune ridicarea vehiculelor stationate neregulamentar pe partea carosabila. Ridicarea si depozitarea vehiculelor in locuri special amenajate se realizeaza de catre administratiile publice locale sau de catre administratorul drumului public, dupa caz.

Contravaloarea cheltuielilor pentru ridicarea, transportul si depozitarea vehiculului stationat neregulamentar se suporta de catre detinatorul acestuia.
Ridicarea vehiculelor dispusa de politia rutiera in conditiile prevazute la alin. (1) se realizeaza potrivit procedurii stabilite prin regulament.”

Regulamentul privind activitatea de ridicare și depozitare în spații special amenajate a vehiculelor oprite și staționate regulamentar și a celor abandonate și fără stăpân a fost adoptat , la nivelul Municipiului Iași, prin H.C.L. 107/2005.

Cum în cauză petenta a încălcat dispozițiile art. 64 din O.U.G. 195/2002 reactualizată, măsura luată de agenții constatatori din cadrul I.P.J. Iași și al Primăriei Iași apare ca legală și temeinică.

Pentru aceste considerente, prezenta acțiune va fi respinsă ca neîntemeiată.



PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE


Respinge acțiunea formulată și precizată de reclamantul V_____ V_____, domiciliat în Bacău, ______________________, în contradictoriu cu pârâtul I__ Iași.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică , azi , 19.06.2012 .


Președinte,

R_____ B_____

Grefier,

I_____-P________ V______

Red. BR

Ex.4/23.07.2012

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025