ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR. XXXXXXXXXXXX

DECIZIA CIVILĂ NR. 4568

Ședința publică de la 07.10.2015

Curtea constituită din:

Președinte : A______ M________

Judecător : M_____ M_____ P______

Judecător : M_____ D_____

Grefier : P______ A______

Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-reclamantă B______ V_______ împotriva Sentinței civile nr. 5546/17.09.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a contencios administrativ și fiscal în contradictoriu cu intimata-pârâtă A__________ NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR, având ca obiect „litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999)”.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă intimata pârâtă prin consilier juridic E______ M_____, care depune delegație la dosar, lipsind recurenta reclamantă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Intimata pârâtă prin consilier juridic invocă excepția netimbrării cererii de recurs, raportat la dispozițiile art. 17 din OUG 80/2013 coroborat cu dispozițiile Legii contenciosului administrativ. Solicită, în consecință, admiterea excepției și anularea recursului ca netimbrat.

Curtea constată că obiectul prezentului litigiu este reprezentat de anularea unui ordin privind detașarea funcționarului public, respectiv un litigiu privind funcționarii publici, astfel încât, constată că recursul și cererea de chemare în judecată sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru în baza dispozițiilor Codului muncii, care scutește litigiile de muncă de plata taxelor judiciare de timbru, dispozițiile din Codul muncii aplicându-se și litigiilor privind funcționarii publici, reglementată de Legea 188/1999. Prin urmare Curtea respinge excepția ca neîntemeiată.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat ori probe noi de administrat în recurs, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.

Intimata pârâtă, prin consilier juridic, solicită respingerea recursului pentru motivele dezvoltate pe larg prin întâmpinarea depusă la dosar Totodată, solicită să se constate că actul administrativ nu a fost emis în timpul concediului medical și faptul că un funcționar public de conducere poate fi detașat pe o altă funcție de conducere conform dispozițiilor art. 89 din Legea 188/1999. Față de aceste considerente solicită respingerea recursului, ca nefondat.

Curtea declară închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

C U R T E A,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 5546/17.09.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, a fost respinsă actiunea formulată de reclamanta B______ V_______ în contradictoriu cu pârâta A__________ Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, astfel cum a fost precizata, ca neintemeiata.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:

Prin Ordinul nr. 306/09.01.2013 emis de ANSVSA (f. 9 dosar C__), s-a dispus ca incepand cu data prezentului ordin, reclamanta, director executiv al Directiei Sanitara Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor Ilfov, se detaseaza pe functia publica de conducere temporar vacanta de director executiv, gradul II, clasa de salarizare 80, la Directia Sanitara Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor Galati, cel mult pana la revenirea titularului postului, dar nu mai mult de 6 luni.

Din preambulul ordinului mentionat, tribunalul a retinut ca acesta a fost emis avandu-se in vedere printre altele si dispozitiile art. 87 si 89 din legea nr. 188/1999 r2, cu modificarile si completarile ulterioare.

Prin ordinul 408 din 11.02.2013, emis de aceeasi parata, (f. 12 dosar C__), la art. I s-a mentionat ca articolul 1 din Ordinul presedintelui Autoritatii Nationale Sanitar Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor nr. 306/09.01.2013, va avea urmatorul curpins: „la data incetarii concediului medical, respectiv, a starii de incapacitate temporara de munca, doamna V_______ B______, director executiv al Directiei Sanitarea Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor Ilfov, se detaseaza pe functia publica de conducere temporar vacanta de director executiv gradul II, clasa de salarizare 80, la Directia Sanitara Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor Galati, cel mult pana la revenirea titularului postului, dar nu mai mult de 6 luni”.

Din preambului acestui ordin reiese ca autoritatea emtienta a avut in vedere, pentru modificarea ordinului nr. 306/09.01.2013, adresa DSVSA Ilfov, nr. 1073/30.01.2013 inregistrata la ANSVSA cu nr. 4301/30.01.2013.

Totodata, tribunalul a retinut ca potrivit inscrisurilor de la filele 13 si 14 din dosarul C__, incepand cu data de 10.01.2013 si pana la 31.01.2013 inclusiv, reclamanta s-a aflat in concediu medical.

Cu privire la emiterea ordinului nr. 306/09.01.2013, reclamanta si-a exprimat dezacordul si a solicitat revocarea acestuia considerand ca a fost nelegal si abuziv emis, pe perioada cand se afla in concediu medical, contestatia sa fiind inregistrata la parata sub nr. 4392/01.02.2013 (7), iar parata i-a raspuns prin adresa cu acelasi numar emisa in data de 15.02.2013 (f. 8 din dosarul C__), prin care i-a comunicat ca in raport de situatia invederata, ordinul 306/09.01.2013, a fost modificat prin ordinul 408/ 11.02.2013, iar reclamanta nu invoca niciun motiv familial care s-o impiedice sa dea curs detasarii si nici nu precizeaza care sunt conditiile de cazare pe care le apreciaza ca fiind necorespunzatoare, asa cum impune art. 89 alin. 3 lit. f si d din legea nr. 188/1999 rep.2.

Or, raportand situatia de fapt la criticile de nelegalitate aduse prin actiune, actelor contestate in prezenta cauza, tribunalul a retinut pe de o parte ca nu se poate retine ca intemeiata critica potrivit careia prin emiterea ordinului 306/09.01.2013, ar fi fost incalcate prevederile art. 36 raportat la dispozitiile art. 96 alin. 3 din legea nr. 188/1999 r2, intrucat pe de o parte concediul medical invocat de reclamanta a fost acordat acesteia incepand cu data de 10.01.2013, deci ulterior emiterii ordinului 306/09.01.2013, iar parata nu putea anticipa situatia medicala viitoare a reclamantei, la momentul emiterii acestui ordin. In plus, prin ordinul 408/11.02.2013, parata a luat masura modificarii ordinului 306, cu privire la data de inceput a masurii detasarii reclamantei, pe care a stabilit-o a fi la „la data incetarii concediului medical, respectiv, a starii de incapacitate temporara de munca” a acesteia, astfel ca nu se poate vorbi in speta de o incalcare cu rea credinta a dispozitiilor legale mentionate anterior, care interzic modificarea raporturilor de serviciu ale functionarului public, in perioada cat acesta are raportul de serviciu suspendat din cauza concediului medical, dupa cum nu se poate retine nicio vreo vatamare suferita de reclamanta din aceasta perspectiva.

Cat priveste cea de a doua critica de nelegalitate a ordinului 306/09.01.2013, modificat prin ordinul 408/11.02.2013, tribunalul a constatat ca nici aceasta nu este intemeiata intrucat potrivit art. 87 alin. 2 lit. b din legea nr. 188/1999 r2, se prevede in mod expres ca modificarea raportului de serviciu se poate face prin detasare si pentru functionarii publici cu functii de conducere.

Totodata, tribunalul a retinut ca potrivit art. 89 alin. 2 din legea nr. 188/1999 r2 „detașarea se poate dispune dacă pregătirea profesională a funcționarului public corespunde atribuțiilor și responsabilităților funcției publice, cu respectarea categoriei, clasei și gradului profesional al funcționarului public. Detașarea se poate dispune și pe o funcție publică de conducere, cu aplicarea dispozițiilor art. 92 alin. (2), dacă funcționarul public îndeplinește condițiile de studii și vechime în specialitatea studiilor și dacă nu există în cadrul autorității sau instituției publice funcționari publici care să exercite cu caracter temporar funcția publică. Funcționarul public poate fi detașat pe o funcție publică inferioară, numai cu acordul său scris.

De asemenea, potrivit art. 92 alin. (2) „dacă funcția publică este vacantă, măsura prevăzută la alin. (1) se dispune de către persoana care are competența numirii în funcția publică, pe o perioadă de maximum 6 luni într-un an calendaristic, cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici”.

Or, coroborand textele de lege redate anterior, tribunalul a constatat ca legea nr. 188/1999 r2, in forma in vigoare la data emiterii ordinelor analizate in cauza, permitea detasarea functionarului public de conducere, pe o perioada de maxim 6 luni ________________________, cu avizul Agentiei Nationale a Functionarilor Publici, daca acesta îndeplinește condițiile de studii și vechime în specialitatea studiilor și dacă nu există în cadrul autorității sau instituției publice funcționari publici care să exercite cu caracter temporar funcția publică. O asemenea concluzie se impune intrucat legea nu face nicio deosebire de reglementare in ceea ce priveste institutia detasarii, dupa cum functionarul public detasat ocupa o functie publica de conducere sau de executie, ori unde legea nu distinge nici cel ce face aplicarea legii nu trebuie sa distinga.

Astfel, fata de cele mentionate, tribunalul a constatat ca ordinul 306/09.01.2013 astfel cum a fost modificat prin ordinul nr. 408/11.02.2013, a fost emis cu respectarea prevederilor art. 87 alin. 2 lit. b coroborat cu art. 89 alin. 1 si 2 si art. 92 alin. 2 din legea nr. 188/1999 r2.

Totodata, tribunalul a constatat si ca in cauza reclamanta nu a facut nici dovada ca masura detasarii sale la DSVSA Galati a fost inportuna, abuziva ori ca nu a fost facuta in interesul autoritatii publice in care urma sa isi desfasoare activitatea functionarul public, fiind dictata de ratiuni clientelare ori politice, asa cum a sustinut aceasta in actiune, simplele afirmatii in acest sens neputand duce la retinerea lor ca adevarate in lipsa unor probe concret care sa le dovedeasca temeinicia, astfel ca nefiind constatata vreo incalcare a drepturilor ori intereselor legitime ale reclamantei, asa cum impune art. 1 alin. 1 din legea nr. 554/2004, tribunalul a respins actiunea ca neintemeiata.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs în termen legal reclamanta B______ V_______, solicitând admiterea recursului și după rejudecare, modificarea în tot a sentinței recurate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată și precizată ulterior.

În motivarea soluției de respingere a cererii, față de motivele invocate în cuprinsul cererii, instanța de fond a reținut în esență că:

1.Referitor la criticile reclamantei privind emiterea Ordinului nr. 306 din 09.01.2013, modificat prin Ordinul nr. 408 din 11.02.2013, în timp ce se afla în concediu medical, având în vedere că a beneficiat de concediu medical în perioada 10.01.xxxxxxxxxxxxxxx13, a apreciat instanța că nu au fost încălcate dispozițiile legale, respectiv art. 36 rap. la art. 96 din Legea nr. 188/1999.

Aceasta deoarece Ordinul nr. 306 din 09.01.2013 a fost emis cu o zi înainte ca reclamanta să intre în concediu, ceea ce nu ar fi putut fi anticipat, iar prin Ordinul nr. 408 din 11.02.2013, pârâta a luat măsura modificării Ordinului 306, cu privire la data începerii detașării.

Parțial poate fi acceptată judecata instanței, însă situația de fapt, respectiv așteptarea răbdătoare a pârâtei de a reveni din concediu medical și de a o detașa în orice condiții, indiferent cât s-ar fi prelungit concediul medical, trebuia avută în vedere în aprecierea caracterului abuziv și forțat al detașării, chestiuni ce vor fi detaliate mai jos.

2.Cu privire la încălcarea prevederilor art. 87, art. 89 și art. 92 din Legea nr. 188/1999 r2:

Astfel cum a arătat în cuprinsul cererii de chemare în judecată, instituția detașării prevăzută de art. 87 alin. (2) lit. b) și art. 89 din Legea nr. 188/1999, în vigoare la data emiterii Ordinului de detașare, nu funcționează în cazul vacantării unei funcției publice de conducere.

În această situație, legiuitorul a reglementat distinct, separat, prin art. 87 alin. (2) lit. e): exercitarea cu caracter temporar a unei funcții publice de conducere.

Exercitarea cu caracter temporar a unei funcții publice de conducere se realizează în conformitate cu prevederile art. 92 din Legea nr. 188/1999, respectiv „prin promovarea temporara a unui funcționar public care `îndeplinește condițiile specifice pentru ocuparea acestei funcții publice si care nu are in cazierul administrativ sancțiuni disciplinare neradiate in condițiile prezentei legi."

Față de aceste prevederi legale clare și neechivoce, pârâta nu putea dispune detașarea reclamantei pe funcția temporar-vacantă de director executiv grad II, clasa de salarizare 80, la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) G_____, această funcție putând fi ocupată doar în condițiile legale arătate, adică prin promovare, nu prin detașare.

Pârâta a interpretat și aplicat în mod total eronat prevederile art. 89 alin.(2) teza a II-a din Legea nr. 188/1999 (r2), conform cărora detașarea se poate dispune și pe o funcție publică de conducere. Această normă juridică legală vizează detașarea unui funcționar public de execuție pe o funcție publică de conducere. Or, reclamanta avea calitatea de funcționar public de conducere, ocupând o funcție corespunzătoare în cadrul pârâtei și nu-i puteau fi aplicate aceste prevederi.

De altfel, chiar și dacă ar fi fost funcționar public de execuție, Ordinul de detașare nr. 306/09.01.2013 ar fi fost la fel de nelegal, deoarece detașarea prevăzută de art. 89 alin.(2) teza a II-a din Legea nr. 188/1999 (r2), se poate dispune doar cu aplicarea dispozițiilor art. 92 alin. (2), respectiv dacă funcționarul public (de execuție) îndeplinește condițiile de studii și vechime și dacă nu există în cadrul autorității sau instituției publice funcționari publici care să exercite cu caracter temporar funcția publică (de conducere).

Evident, Ordinul de detașare al reclamantei nu a dovedit îndeplinirea acestor cerințe imperative ale Legii.

Nici măcar condiția esențială prevăzută de art. 89 alin. (1) din Lege, potrivit cu care detașarea se dispune în interesul autorității sau instituției publice în care urmează să își desfășoare activitatea funcționarul public, nu a fost îndeplinită, neexistând nici măcar o solicitare din partea DSVSA G_____ în baza căreia să fie emis Ordinul de detașare, ori o altă dovadă a îndeplinirii acestei cerințe legale, motivată corespunzător de pârâtă, din care să rezulte necesitatea detașării sale la această instituție.

În concluzie, funcția publică de conducere vacantă ori temporar vacantă de la DSVSA G_____, putea fi ocupată: fie prin promovare, conform art. 92 din Legea nr. 188/1999; fie prin detașarea unui funcționar public de execuție, conform art. 89 alin.(2) teza a II-a din Legea nr. 188/1999 (r2), coroborat cu art. 92 alin. (2) din Lege.

Iar dovada respectării acestor cerințe legale trebuia făcută de recurenta pârâtă, în calitatea sa de angajator, nu de reclamantă, cum greșit afirmă instanța de fond!

Cu toate că prevederile legale învederate sunt clare, iar nerespectarea acestora cu ocazia detașării reclamantei rezultă în mod evident, instanța de fond are o interpretare proprie a legii și concluzionează că detașarea reclamantei nu a încălcat respectivele prevederi.

Forțat și eronat interpretează instanța de fond prevederile art. 87 alin. 2 lit. b) din Legea nr. 188/1999 r2, apreciind că acest text prevede în mod expres că modificarea raportului de serviciu se poate face prin detașare și pentru funcționarii publici cu funcții de conducere.

Pentru că aceeași instanță omite să justifice de ce ar mai fi fost necesară prevederea de la același art. 87 alin. 2 lit. e) din Legea nr. 188/1999, exercitarea cu caracter temporar a unei funcții publice de conducere.

Iar dovada de netăgăduit că detașarea prevăzută de art. 87 alin. 2 lit. b) din Legea nr. 188/1999 r2, se referă exclusiv la funcționarii publici de execuție, nu și la cei ce ocupă funcții de conducere, rezultă din textul art. 89 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 r2, pe care instanța de fond îl citează dar îl interpretează tot la fel de eronat.

Este cât se poate de clar că textul de lege se referă la detașarea unui funcționar public de execuție pe o funcție publică de conducere, nu la detașarea unui funcționar public de conducere pe aceeași funcție, caz în care ar fi fost necesară îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 92 alin. (2) din Lege.

A solicitat recurenta reclamantă să se reanalizeze aplicarea legii la situația dată și să constate că detașarea s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor legale învederate.

Soluția instanței de fond a fost data cu încălcarea si aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 oct. 8 NCPC

3. Tot eronat, simplist și superficial a apreciat instanța de fond și cu privire la celelalte critici ale reclamantei referitoare la nelegalitatea și netemeinicia Ordinului de detașare, concluzionând nefondat că nu a făcut dovada în cauză că măsura detașării a fost una abuzivă, inoportună, ori că nu a fost dispusă în interesul autorității publice.

În mod cert, respectiva dovadă nu era în sarcina reclamantei! Aceasta deoarece suntem într-un conflict de muncă, indiferent de natura raporturilor de muncă, iar sarcina probei în aceste litigii revine angajatorului, potrivit art. 272 C. muncii.

Așadar, recurenta pârâtă era cea care trebuia să dovedească cel puțin că detașarea reclamantei s-a făcut în interesul DSVSA G_____, dar și îndeplinirea celorlalte condiții prevăzute de art. 92 din Legea nr. 188/1999, în special cea referitoare la inexistența în cadrul autorității sau instituției publice a vreunui funcționar public care să exercite cu caracter temporar funcția publică vacantă ori temporar vacantă.

Recurenta pârâtă nu a dovedit în niciun fel respectarea cerințelor arătate, iar instanța de fond nu a taxat corespunzător acest fapt, ba mai mult, a apreciat că reclamanta trebuia să aducă astfel de dovezi.

Iar dovezi a adus, însă nu au fost luate în considerare.

A arătat în cuprinsul cererii că:

Ordinul de detașare al reclamantei, emis în condiții clare de nelegalitate, denotă și caracterul său profund abuziv, rezultat din hotărârea pârâtei de a o debarca din postul de director executiv al DSVSA Ilfov, chiar și pentru o perioadă scurtă, pentru a face loc altor persoane, din interese strict politice și clientelare.

Detașarea reclamantei a fost dispusă de către dl. Ț______ M____, la comanda șefilor politici ai acestuia, dorindu-se înlocuirea sa cu dl. M_____ S____, astfel cum în mod clar rezultă din Ordinul nr. 307/09.01.2013 (înscris pe care l-a depus la dosar, dar neluat în seamă de instanță).

Dl. Dr. M____ Ț______ a fost cel mai probabil adus în funcție pentru a-și pune în practică interesele personale obscure și chiar periculoase pentru sănătatea alimentară, fiind dovedit ca fiind implicat în numeroase scandaluri alimentare, inclusiv în cel al cărnii de cal, comercializată în țară și în UE, fiind demis ori forțat să-și dea demisia de primul ministru chiar din aceste motive, la acel moment.

Acesta a acționat premeditat în favoarea aducerii în locul subsemnatei a domnului M_____ S____, care a mai fost în trecut angajat al ANSVSA, fiind destituit pentru abuzuri.

Mutările urmărite prin numeroasele detașări concomitente, sunt nelegale și nu se justifică, periclitând și buna funcționare a instituțiilor publice afectate.

Chiar din conținutul Ordinului nr. 408 din 11.02.2013 emis de pârâtă, a rezultat cât se poate de clar că detașarea reclamantei la DSVSA G_____ nu a avut nimic a face cu legea ori cu interesul acestei instituții. Astfel, deși anterior s-a găsit soluția ocupării funcției respective vacante prin promovare, conform reglementărilor legale, astfel cum rezultă din Ordinul nr. 305/09.01.2013 (înscris depus de asemenea la dosar, dar neluat în seamă de instanță), s-a așteptat cu multă răbdare și îndârjire și s-a pus în aplicare debarcarea sa la încetarea concediului medical.

Existența posibilităților de acoperire a postului vacant de la DSVSA G_____ prin promovare, conform legii, nu mai putea fi de natură să justifice în niciun fel detașarea reclamantei, însă dovedește scopul abuziv urmărit de pârâtă și nelegalitatea detașării.

Așadar, nu a făcut doar simple afirmații, cum greșit reține instanța de fond ci a adus dovezi clare ale abuzurilor pârâtei cu ocazia detașării, dar și a nerespectării legii, dovezi neluate în considerare însă de instanța de fond.

Rejudecând cauza pe fond, a solicitat recurenta să se constate că detașarea sa la DSVSA G_____, dispusă de recurenta pârâtă prin Ordinul nr. 306 din 09.01.2013, emis de ANSVSA, modificat prin Ordinul nr. 408 din 11.02.2013, a fost o măsură nelegală, netemeinică și abuzivă, fiind dispusă cu încălcarea dispozițiilor legale prevăzute de art.87, art. 89 și art. 92 din Legea nr. 188/1999 r2.

Corespunzător, a solicitat modificarea sentinței recurate în sensul admiterii cererii, astfel cum a fost precizată ulterior.

În drept, au fost invocate prevederile art. 488 pct. 8 NCPC; art. 1 și urm. din Legea nr. 554/2004; Legea nr. 188/1999 r2, cu modificările și completările ulterioare; Legea nr. 53/2003.

La data de 22.05.2015 intimata pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, sentința instanței de fond fiind legală și temeinică.

În drept au fost invocate art. 205 C.pr.civ. și Legea nr. 554/2004.

Prin răspuns la întâmpinare depus la dosar la data de 08.06.2015, recurenta reclamantă a combătut apărările părții adverse și a reiterat solicitarea de admitere a recursului astfel cum a fost formulat.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

Analizând actele dosarului, Curtea constată următoarele:

(1) Critica referitoare la nelegalitatea Ordinului nr. 306/09.01.2013 pentru considerentul că ar fi fost emis în timpul concediului medical al recurentei reclamante este neîntemeiată, în mod corect subliniind intimata pârâtă și instanța de fond împrejurarea că a fost emis anterior, dar și faptul că pentru respectarea drepturilor funcționarului public și a dispozițiilor legale incidente (art. 36 și art. 96 din Legea nr. 188/1999) intimata pârâtă a emis Ordinul nr. 408/11.02.2013 prin care s-a prorogat momentul de început al detașării, respectiv ulterior încetării concediului medical.

Curtea nu poate primi argumentele recurentei în sensul că așteptarea răbdătoare a pârâtei de a reveni din concediul medical pentru a o detașa în orice condiții ar trebui valorificată drept dovadă a caracterului abuziv și forțat al detașării, procedura urmată fiind impusă de lege (norme imperative menite a proteja drepturile funcționarului public).

Referitor la împrejurarea că recurenta reclamantă ar fi beneficiat în fapt de concediu medical începând cu data de 09.01.2013, data de 10.01.2013 fiind numai data emiterii certificatului, aspecte prezentate prin răspuns la întâmpinare, Curtea apreciază că nici aceasta nu poate fi valorificată în soluționarea favorabilă a recursului.

Este irelevantă împrejurarea că recurenta reclamanta beneficia de concediu începând cu data de 09.01.2013, data la care a fost emis ordinul contestat, cât timp respectivul act (împrejurarea în sine și certificatul doveditor) nu i-a fost adus la cunoștință intimatei pârâte decât la data de 01.02.2013, conform ștampilei instituției aplicate pe certificatul în discuție.

Funcționarul public are obligația legală de a aduce la cunoștința autorității/instituției publice faptul că beneficiază de concediu medical, anterior acestui moment neputându-se invoca nelegalitatea actului de modificare a raporturilor de serviciu, autoritatea publică neavând cunoștință de situația de fapt.

Ca urmare a notificării intimatei pârâte asupra concediului medical de care recurenta reclamantă beneficia, în mod legal a procedat prima parte menționată prin emiterea unui al doilea ordin în vederea prorogării aplicării primului ordin emis.

(2) Cea de-a doua critică a recurentei reclamante, referitoare în esență la inaplicabilitatea dispozițiilor legale referitoare la modificarea raportului de serviciu prin detașare în cazul persoanei care ocupă o funcție publică de conducere, este deopotrivă neîntemeiată.

Contrar opiniei recurentei reclamante, Curtea constată că legiuitorul a prevăzut expres posibilitatea detașării nu numai în cazul funcției de execuție, dar și în cazul funcției de conducere.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 87 alin. 2 și 89 alin. 1 și 2 din Legea nr. 188/1999:

„(2) Modificarea raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici de execuție și funcționarilor publici de conducere are loc prin:

a) delegare;

b) detașare;

c) transfer;

d) mutarea în cadrul autorității sau instituției publice ori în cadrul altei structuri fără personalitate juridică a autorității sau instituției publice, în condițiile prezentei legi;

e) exercitarea cu caracter temporar a unei funcții publice de conducere”

și respectiv

„(1) Detașarea se dispune în interesul autorității sau instituției publice în care urmează să își desfășoare activitatea funcționarul public, pentru o perioadă de cel mult 6 luni. În cursul unui an calendaristic un funcționar public poate fi detașat mai mult de 6 luni numai cu acordul său scris.

(2) Detașarea se poate dispune dacă pregătirea profesională a funcționarului public corespunde atribuțiilor și responsabilităților funcției publice, cu respectarea categoriei, clasei și gradului profesional al funcționarului public. Detașarea se poate dispune și pe o funcție publică de conducere, cu aplicarea dispozițiilor art. 92 alin. (2), dacă funcționarul public îndeplinește condițiile de studii și vechime în specialitatea studiilor și dacă nu există în cadrul autorității sau instituției publice funcționari publici care să exercite cu caracter temporar funcția publică. Funcționarul public poate fi detașat pe o funcție publică inferioară, numai cu acordul său scris”.

Textele legale redate nu fac nicio distincție, prevăzându-se multiple modalități de modificare a raportului de serviciu al funcționarului public (de execuție și/sau de conducere), astfel că nici interpretul nu poate distinge.

Mai mult, prevederile art. 89 alin. 2, citat, prevăd expres posibilitatea detașării și pe o funcție publică de conducere, cu aplicarea dispozițiilor art. 92 alin. (2), dacă funcționarul public îndeplinește condițiile de studii și vechime în specialitatea studiilor.

Or, dacă ar putea fi detașat un funcționar de execuție (care îndeplinește, desigur, condiția de studii și de vechime) într-o funcție de conducere, nu există nicio rațiune pentru care nu s-ar putea detașa și o persoană care ocupă deja o funcție de conducere.

Interpretarea se impune și pentru considerentul că nu există nicio dispoziție legală care să prevadă inadmisibilitatea detașării unei persoane care deține o funcție publică de conducere.

În raport de modalitatea de redactare a textului art. 87 alin. 2, Curtea nu poate primi interpretarea recurentei reclamante în sensul că modificarea raportului de serviciu în cazul funcției publice de conducere ar fi posibilă exclusiv prin exercitarea cu caracter temporar a unei funcții publice de conducere (art. 87 alin. 2 lit. e).

Cu prioritate, se observă că nu există niciun argument pentru o astfel de soluție, respectiv pentru a considera că prevederile art. 87 alin. 2 lit. a-d sunt aplicabile în cazul funcției publice de execuție, în timp ce pentru funcția publică de conducere ar fi aplicabilă exclusiv prevederea art. 87 alin. 2 lit. e.

De asemenea, faptul că legiuitorul a prevăzut expres funcția publică de conducere la momentul reglementării instituției modificării raportului de serviciu prin exercitarea cu caracter temporar, acesta nu se interpretează conform susținerilor recurentei, ci prin aceea că, față de semnificația funcției publice și de rolul funcționarului public, în spiritul Legii nr. 188/1999, nu putea fi reglementată modificarea raportului de serviciu în cazul unui funcționar public de execuție pe perioadă nedeterminată, acesta urmând a deveni funcționar public de execuție pe perioadă determinată.

Altfel spus, numai în cazul unei funcții publice de conducere se poate vorbi de modificare a raportului de serviciu prin exercitarea acesteia cu caracter temporar, nu și în cazul unei funcții publice de execuție când prin ipoteză respectiva persoană deține o funcție pe perioadă nedeterminată.

Dacă s-ar primi o altă interpretare, nu am mai vorbi de o modalitate de modificare a raportului de serviciu, ci de încetare a acestuia.

Contrar interpretării recurentei reclamante, ocuparea temporar a unei funcții publice de conducere vacantă ori temporar vacantă se realizează fie prin detașare (art. 89 alin. 2), fie prin promovarea temporară a unui funcționar public care îndeplinește condițiile de studii și de vechime în specialitatea studiilor pentru ocuparea funcției publice și care nu are o sancțiune disciplinară aplicată, care nu a fost radiată, în condițiile prezentei legi (art. 92 alin. 1), instituții care se aplică în egală măsură raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici de execuție și funcționarilor publici de conducere, conform prevederilor art. 87 alin. 2, recurenta reclamantă neînvederând niciun temei de drept care să conducă la o altă soluție.

Aceeași este de altfel și interpretarea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, în sensul posibilității dispunerii detașării funcționarului public titular al unei funcții publice de conducere pe o altă funcție de conducere, în situația în care pregătirea profesională a acestuia corespunde atribuțiilor și responsabilităților funcției publice de conducere pe care va fi detașat, potrivit adresei nr. xxxxxxx/01.02.2012, aflată la dosarul de fond, punct de vedere necontestat, în condițiile legii.

Referitor la cerința pretins neîndeplinită, ca în cazul autorității sau instituției publice să nu existe funcționari publici care să exercite cu caracter temporar funcția publică de conducere pe care a fost detașată, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată deoarece respectiva cerință a fost prevăzută de lege numai în ipoteza detașării unui funcționar public de execuție pe o funcție de conducere.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 89 alin. 2:

Detașarea se poate dispune dacă pregătirea profesională a funcționarului public corespunde atribuțiilor și responsabilităților funcției publice, cu respectarea categoriei, clasei și gradului profesional al funcționarului public.

Detașarea se poate dispune și pe o funcție publică de conducere, cu aplicarea dispozițiilor art. 92 alin. (2), dacă funcționarul public îndeplinește condițiile de studii și vechime în specialitatea studiilor și dacă nu există în cadrul autorității sau instituției publice funcționari publici care să exercite cu caracter temporar funcția publică.

Așadar, cerința inexistenței în cadrul autorității sau instituției publice de funcționari publici care să exercite cu caracter temporar funcția publică este prevăzută numai pentru ipoteza detașării unui funcționar de execuție pe o funcție de conducere, deci instituită cu caracter de excepție numai pentru o situație anume determinată, neexistând niciun considerent pentru a aplica respectiva normă prin analogie ori pentru a o aplica în alte situații neprevăzute expres de lege.

Aceeași este și interpretarea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, potrivit adresei nr. xxxxxxx/01.02.2012, anterior invocată.

Referitor la nedovedirea interesului autorității sau instituției publice în care urmează să își desfășoare activitatea funcționarul public, pentru o perioadă de cel mult 6 luni, potrivit dispozițiilor art. 89 alin. 1 din Legea nr. 188/1999, Curtea constată, din actele dosarului de fond, că potrivit Ordinului nr. 305/09.01.2013, începând cu aceeași dată a încetat aplicabilitatea Ordinului Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 385/23.02.2012 cu privire la exercitarea cu caracter temporar a funcției publice de conducere temporar vacantă de director executiv la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor G_____ de către doamna L_____ I____, cu aceeași dată aceasta din urmă revenind la funcția publică deținută anterior în cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor G_____.

În contextul în care această funcție de conducere devine vacantă începând cu data de 09.01.2013, devine actual interesul intimatei pârâte în promovarea demersurilor de ocupare (fie și temporară) a respectivului post, context în care a fost emis Ordinul nr. 306/09.01.2013 de detașare a reclamantei începând cu aceeași dată pe funcția de director executiv gradul II, clasa de saralizare 80, la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor G_____.

În raport de probele administrate de intimata pârâtă, pentru a justifica emiterea actelor administrative emise, din care Curtea nu poate desprinde un motiv pertinent de nelegalitate, revenea recurentei reclamante sarcina a dovedi reaua credință și abuzurile exercitate în ceea ce o privește, astfel cum corect a reținut și instanța de fond, împrejurări însă nedovedite prin probatoriul administrat nici în fața tribunalului și nici în fața instanței de control judiciar.

În egală măsură, Curtea constată și faptul că refuzul recurentei reclamante de a ocupa funcția publică pe care a fost detașată a fost unul nejustificat, neîncadrându-se în ipotezele prevăzute de prevederile art. 89 alin. 3 din Legea nr. 188/1999.

Pentru aceste considerente, apreciind că nu se verifică niciunul dintre cazurile de casare prev. de art. 488 C.pr.civ., sentința civilă fiind legală și temeinică, în baza disp. art. 496 C.pr.civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă B______ V_______ cu domiciliul procesual ales la C.A. G________ I__ - București, Splaiul Unirii nr. 41, ____________. 1, ________________, împotriva Sentinței civile nr. 5546/17.09.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a contencios administrativ și fiscal în contradictoriu cu intimata-pârâtă A__________ NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR cu sediul în București, Piața Presei Libere nr. 1, Corp D1, sector 1, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 07.10.2015.

Președinte Judecător Judecător

A______ M________ M_____ M_____ P______ M_____ D_____

Grefier

P______ A______

Red/thred. MMP/ 4 ex./ 12.01.2016

Jud. fond: G_______ S____

Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal