Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL C______
SECȚIA A II-A CIVILĂ
DECIZIE Nr. 995/2015
Ședința publică de la 15 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G_______ C________
Judecător N___ O____
Grefier F_________ S______
Pe rol, judecarea apelului formulat de creditoarea ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE O__ în numele și pentru DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C______ împotriva sentinței nr.677/2015 din 3 octombrie 2015, pronunțată de Tribunalul O__ – Secția a II-a Civilă, de C_________ Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimații ________________________ MIORITA SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR INSOLVENȚA 2007 SPRL C______ și O______ R__________ COMERTULUI DE PE L____ TRIBUNALUL O__, având ca obiect Plângere împotriva rezoluției directorului ORC
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că apelul este declarat și motivat în termenul legal, după care;
Având în vedere că în cauză nu au fost formulate alte cereri și nici invocate excepții, Curtea constată apelul în stare de judecată și îl reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin sentința nr.677/2015 din 3 octombrie 2015, pronunțată de Tribunalul O__ – Secția a II-a Civilă, de C_________ Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE O__ in numele si pentru DIRECTIA GENERALA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE C______, în contradictoriu cu pârâta ________________________ MIORITA SRL, prin lichidator INSOLVENȚA 2007 SPRL C______ și O______ R__________ COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL O__.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, potrivit art.1 din OUG nr.116/2009, prin derogare de la prevederile Legii nr.26/1990 privind registrul comerțului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr.31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și de la prevederile celorlalte acte normative incidente, competența de soluționare a cererilor de înregistrare în registrul comerțului și, după caz, a altor cereri aflate în competența de soluționare a judecătorului delegat aparține, până la reglementarea activității de înregistrare în registrul comerțului efectuată de registratori comerciali, directorului oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunal și/sau persoanei ori persoanelor desemnate de către directorul general al Oficiului Național al R__________ Comerțului.
Totodată, potrivit art. 2 1 alin.1 din același act normativ, introdus prin Legea 84/2010, competența de numire a lichidatorului în situațiile prevăzute la art. 237 alin. (7) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 31 alin. (4) din Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalităților la înregistrarea în registrul comerțului a persoanelor fizice, asociațiilor familiale și persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum și la autorizarea funcționării persoanelor juridice, cu modificările și completările ulterioare, aparține directorului oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunal și/sau persoanei ori persoanelor desemnate, care dispune/dispun și cu privire la plata onorariului lichidatorului, în cuantum fix de 1.000 lei.
De asemenea, conform dispozițiilor art. alin. 1, în soluționarea cererilor potrivit art. 1 și 2, directorul oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunal și/sau persoana ori persoanele desemnată/desemnate autorizează, prin rezoluție, constituirea societăților comerciale, efectuarea tuturor înregistrărilor în registrul comerțului, a publicității, precum și înregistrarea în registrul comerțului a declarațiilor-tip pe propria răspundere și a datelor cuprinse în acestea, după caz, conform prevederilor legale în vigoare” iar art. 6 alin. 3 prevede ca împotriva rezoluției directorului și/sau persoanei sau persoanelor desemnate se poate formula plângere în termen de 15 zile de la pronunțare pentru părți și de la data publicării rezoluției sau a actului modificator al actului constitutiv în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, pentru orice alte persoane interesate”, art. 6 alin. 5 si 6 dispunând ca plângerea formulată împotriva rezoluțiilor directorului oficiului registrului comerțului și/sau persoanei sau persoanelor desemnate se soluționează de urgență și cu precădere, în condițiile dreptului comun” iar „instanța soluționează plângerea în complet alcătuit dintr-un singur judecător, în camera de consiliu, fără citare. Instanța poate să solicite orice lămuriri și dovezi părții sau informații scrise autorităților competente.
În speță, instanța de fond a constatat că ________________________ MIORITA SRL a fost dizolvată prin încheierea nr. 967 din 21.04.2005, la solicitarea AFP O__, prin Rezoluția 1785/04.03.2015 fiind numit lichidator INSOLVENȚA 2007 SPRL C______.
Tribunalul a reținut că lichidatorul a întocmit raportul final asupra operațiunilor de lichidare privind debitoarea, în care a arătat că societatea nu este înregistrată în evidențele fiscale cu bunuri mobile sau imobile, conform adresei Primăriei comunei Leleasca nr.1132/27.07.2015, figurând cu debite restante față de bugetul general consolidat al statului în sumă de 150 lei.
De asemenea, instanța de fond a constatat că a fost întocmit și raportul preliminar de lichidare și s-a procedat la închiderea conturilor prin repartizarea capitalului social, a pierderilor și a sumelor înaintate pentru creditare, astfel că, la final, a fost întocmit bilanțului de sfârșit de lichidare, în conformitate cu art. 263 alin . 1 din Legea nr. 31/1990.
Tribunalul a reținut că, potrivit art. 255-256 din Legea nr. 31/1990, lichidarea presupune efectuarea unor operațiuni al căror scop este achitarea datoriilor societății prin valorificarea bunurilor acesteia, or, în cauză, potrivit raportului de lichidare, societatea nu este înregistrată cu bunuri mobile sau imobile.
În acest context, instanța a considerat că, că in mod corect, a fost întocmit raportul de lichidare si, de asemenea, s-a dispus radierea societății din registrul comerțului, neavând relevanta faptul ca debitoarea este înregistrată cu o datorie la bugetul general consolidat al statului în sumă de 150 lei, lichidatorul judiciar neidentificând posibilități de plată a acestei sume, prin valorificarea vreunor bunuri ale societății.
Pe de altă parte, tribunalul a reținut că lichidatorul desemnat a efectuat toate operațiunile de lichidare, anterior formulării cererii de radiere, acestea fiind întocmite și depuse spre publicare, astfel cum rezultă din Rezoluția nr. 5533 din 08.07.2015, prin care s-a dispus publicarea acestora pe pagina de internet a Oficiului Național al R__________ Comerțului.
Din analiza dispozițiilor Legii nr. 31/1990, instanța de fond a reținut că, pentru admiterea cererii de radiere, nu este necesar ca debitoarea să facă dovada achitării datoriilor, astfel că existenta debitului către bugetul de stat nu reprezintă un motiv de neînchidere a operațiunilor de lichidare și de respingere a solicitării de radiere a societății, având in vedere și perioada de 10 ani scursă de la data dizolvării respectivei societăți.
De asemenea, tribunalul a constatat că, potrivit dispozițiilor art. 260 alin.1 și 10 din Legea nr. 31/1990 cu modificările ulterioare, lichidarea societății trebuie terminată în cel mult un an de la data dizolvării , termen ce poate fi prelungit cu perioade de câte 6 luni , dar nu mai mult de 24 de luni cumulat , iar dacă în termen de 3 luni de la expirarea termenului mai sus menționat, O______ R__________ Comerțului nu a fost sesizat cu nici o cerere de radiere sau cu nici o cerere de numire a lichidatorului, societatea este radiată din oficiu de Registrul Comerțului.
.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE O__ în numele și pentru DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C______, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
Apelanta a susținut că instanța de fond a pronunțat o hotărâre de radiere a societății, fără a avea în vedere faptul că nu s-au produs dovezi din care să rezulte măsurile întreprinse pentru recuperarea datoriilor cu care figurează societatea la bugetul general consolidat, în cuantum de 150 lei, așa cum rezultă din titlul executoriu nr. 483/04.09.2015 emis de Administrația Județeană a Finanțelor Publice O__.
A arătat că, în privința lipsei de bunuri, raportul lichidatorului nu este suficient, hotărârea instanței trebuind să se bazeze pe documente provenite de la autoritățile care dețin evidența bunurilor mobile și imobile, iar, potrivit atribuțiilor conferite lichidatorului se impunea examinarea amănunțită asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus la apariția stării de imposibilitate de plată, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă.
Apelanta a invocat prematuritatea măsurii, arătând că se impunea o atenție sporită în cadrul acțiunii de identificare a bunurilor și în cadrul acțiunii de stabilire a persoanelor cărora le-ar fi imputabilă starea de incapacitate de plată existând posibilitatea ca bunurile să fie sustrase de la urmărire și, deci datele din evidența organelor locale să nu exprime realitatea.
Apelanta reclamantă a solicitat admiterea apelului, modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de radiere și continuării operațiunilor de lichidare până la acoperirea integrală a creanțelor.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art.466 alin.1 N.C.pr.civ.
Apelanta reclamantă a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În cauză nu s-a depus întâmpinare.
Analizând apelul prin prisma motivelor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea constată că este nefondat, pentru considerentele ce urmează:
Potrivit dispozițiilor art. 260 alin.1 din Legea nr. 31/1990 astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 43/2010 lichidarea societății trebuie terminată în cel mult un an de la data dizolvării, tribunalul poate prelungi acest termen cu perioade de câte 6 luni, dar nu cu mai mult de 24 de luni cumulat, numai pentru motive temeinice.
Alineatele 5 și 6 ale aceluiași articol prevăd obligația lichidatorului de depunere la oficiul registrului comerțului a unui raport privind stadiul operațiunilor de lichidare la împlinirea unui termen de 6 luni de la numire, precum și obligația lichidatorului de depunere a unui nou raport, însoțit, dacă este cazul, și de hotărârea instanței de prelungire a termenului de lichidare, la împlinirea termenului de un an prevăzut la alin. (1), pentru fiecare prelungire a termenului de lichidare fiind necesară hotărârea instanței.
Prin alineatul 8 din art. 260 se stabilește obligația lichidatorului de a depune la registrul comerțului cererea de radiere a societății din registrul comerțului, în termen de 15 zile de la terminarea lichidării.
În conformitate cu dispozițiile aliniatului 10 ale art. 260 dacă în 3 luni de la expirarea termenului menționat la alin. (1), prelungit de tribunal după caz, oficiul registrului comerțului nu a fost sesizat cu nicio cerere de radiere sau cu nicio cerere de numire a lichidatorului, societatea este radiată din oficiu din registrul comerțului.
În cuprinsul OUG nr. 43/2010 legiuitorul a precizat expres că prevederile articolului 260 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 43/2010, se aplică în mod corespunzător tuturor categoriilor de persoane juridice înregistrate în registrul comerțului și se aplică și procedurilor de dizolvare sau lichidare voluntară aflate în derulare la data intrării în vigoare a ordonanței, data de la care curg termenele prevăzute la art. 260 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fiind data intrării în vigoare a ordonanței de urgență – 15 mai 2010.
Ca urmare, având în vedere, pe de o parte, necesitatea valorificării cât mai rapide și eficiente a drepturilor care se cuvin asociaților, iar pe de altă parte drepturile creditorilor societăților dizolvate, legiuitorul în articolul 260 a limitat durata procedurii de lichidare (forțată sau voluntară) la un interval de 1 an de la data luării hotărârii de dizolvare, cu posibilitatea prelungirii de către instanță, doar pentru motive temeinice, cu încă doi ani.
Cu alte cuvinte intenția legiuitorului a fost aceea ca, indiferent dacă lichidarea va fi încheiată propriu-zis sau nu, la expirarea termenului maximal de 1 an (pentru ipoteza în care nu se cere prelungirea lui) sau de 3 ani, după caz, lichidarea să se considere terminată, din punct de vedere juridic, chiar dacă anumite bunuri nu vor putea fi valorificate, într-un fel sau altul și chiar dacă nu toate datoriile societății vor fi stinse.
În speță, ________________________ MIORITA SRL a fost dizolvată prin încheierea nr. 967/21.04.2005, deci cu aproximativ 10 ani în urmă.
În acest context, radierea ________________________ MIORITA SRL a fost corect dispusă.
Existența datoriei societății în sumă de 150 lei către bugetul general consolidat nu împiedică radierea societății, întrucât legiuitorul a prevăzut radierea la expirarea termenelor indicate în textul art. 260 fără vreo condiționare de acoperire integrală a pasivului societății.
Motivele de apel privind întocmirea unui raport amănunțit privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția imposibilității de plată, identificarea persoanelor cărora imposibilitatea de plată le este imputabilă sunt nefondate, deoarece lichidarea a avut loc în temeiul Legii nr. 31/1990, iar lichidatorul numit a solicitat radierea apreciind că nu sunt întrunite elementele pentru a formula o cerere de deschidere a procedurii insolvenței în cadrul căreia răspunderea organelor de conducere poate fi antrenată.
Cât privește prematuritatea radierii pentru că nu s-au întreprins suficiente măsuri de identificare a bunurilor societății, nici acest motiv nu este întemeiat în condițiile în care lichidatorul a făcut demersuri de identificare a bunurilor societății și a rezultat că societatea nu deține bunuri mobile sau imobile care să poate fi valorificate, așa cum reiese din adresa Primăriei comunei Leleasca nr.1132/27.07.2015.
Având în vedere considerentele expuse și textele de lege invocate, Curtea constată că apelul este nefondat și, în temeiul art.480 alin.1 N.C.pr.civ., îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul formulat de creditoarea ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE O__ în numele și pentru DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C______ împotriva sentinței nr.677/2015 din 13 octombrie 2015, pronunțată de Tribunalul O__ – Secția a II-a Civilă, de C_________ Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimații ________________________ MIORITA SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR INSOLVENȚA 2007 SPRL C______ și O______ R__________ COMERTULUI DE PE L____ TRIBUNALUL O__, având ca obiect Plângere împotriva rezoluției directorului ORC.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Decembrie 2015.
Președinte, G_______ C________ |
|
Judecător, N___ O____ |
|
Grefier, F_________ S______ |
|
Red.jud. N.O____
Tehnored. M.C/5ex
F.S. 15 Decembrie 2015