Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Curtea de Apel BACĂU
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare act administrativ
Număr hotarâre:
97/2012 din 19 aprilie 2012
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 97/2012

Ședința publică de la 19 Aprilie 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE Olguța L____ T______

Grefier M______ A___

**********************************

La ordine a venit spre soluționare acțiunea civilă în materia contenciosului administrativ și fiscal formulată de reclamanta N___ Florența în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională A Funcționarilor Publici, având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților, dosarul fiind lăsat la a doua strigare, când de asemenea, părțile au lipsit.

Procedura este legal îndeplinită .

S-a expus referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța constată că la dosar s-a depus prin serviciul registratură al instanței, la data de 17.04.2012, memoriu din partea reclamantei la care a atașat un set de înscrisuri și care conține 49 file.

Instanța verificând actele și lucrările dosarului și având în vedere că s-a solicitat judecarea și în lipsă, reține cauza spre soluționare pe excepțiile invocate și pe fond.


CURTEA

-deliberând-


Constată că reclamanta N___ Florența a formulat la data de 6 iulie 2010, contestație împotriva Ordinului nr.738/7.06.2010 emis de Președintele Agenției Naționale a Funcționarilor Publici București și a adresei nr. xxxxxx/2 iulie 2010 emisă de același Președinte.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău sub nr. XXXXXXXXXXXXX.

Se arată în motivarea contestației că Ordinul atacat este nelegal și netemeinic deoarece reclamanta nu este funcționar public din corpul de rezervă gestionat de ANAF, că Dispoziția nr.200/3.11.2009 emisă de UAT ______________________ stat la baza emiterii ordinului contestat a fost anulată și s-a dispus reintegrarea reclamantei în funcția deținută.

Cât privește adresa nr. xxxxxx/2iulie 2010 emisă de ANAF, arată reclamanta că de asemenea i se răspunde netemeinic și nelegal.

ANAF a formulat Întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Bacău ; excepția lipsei de interes în promovarea capătului de cerere privind anularea nr.738/7.06.2010 emis de Președintele Agenției Naționale a Funcționarilor Publici București, motivat de faptul că acest act a fost lipsit de efecte juridice în condițiile în care Primarul _____________________ nu a emis actul administrativ pentru numirea reclamantei în funcția de referent clasa III grad superior, treapta 2 de salarizare; inadmisibilitatea capătului de cerere privind anularea adresei nr.xxxxxx/2.07.2010 deoarece acest înscris nu se circumscrie art.2,alin.1, lit. c) din Legea nr. 188/1999, respectiv nu a dat naștere,nu a modificat și nu a stins raportul de serviciu al reclamantei încheiat cu Primăria _________________________.

Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii reclamantei, deoarece ANAF a procedat la înscrierea reclamantei în corpul de rezervă a funcționarilor publici, ulterior comunicării măsurii eliberării acesteia din funcției iar ulterior a redistribuit-o pe reclamantă prin Ordinul atacat în funcția publică de referent în cadrul ___________________ un post corespunzător.

După primirea Ordinului,Primarul ____________________ emiterea actului administrativ prin care reclamanta să fie numită în funcția de referent, clasa III, grad superior, treapta 2 de salarizare, ceea ce a dus la lipsirea de efecte juridice a actului de redistribuire emis.

A arătat pârâta că prin adresa nr.xxxxxx/23.06.2010,a formulat un punct de vedere la petiția reclamantei în care i-a explicat dispozițiile legale incidente în situația sa, care neproducând efecte juridice nu a modificat sau stins raportul de serviciu al reclamantei încheiat cu Primăria Ardeoani și prin urmare nu poate fi anulată.

Prin s.c. nr. 502/4.10.2010 pronunțată de Tribunalul Bacău, s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Bacău, secția comercială și de contencios administrativ și s-a dispus trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Curtea de Apel București.

Împotriva sentinței de mai sus, reclamanta a formulat recurs, care prin Decizia nr.1336/16 decembrie 2010 a fost respins ca nefondat.

Prin s.c. nr. 6976 din data de22.11.2011, Curtea de apel București a respins excepția de necompetență materială formulată de reclamanta N___ Florența și a admis excepția de necompetență teritorială, declinându-se competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de apel Bacău.

Curtea de Apel București a reținut că în condițiile în care Legea nr.188/1999nu conține nici o dispoziție prin care să se stabilească competența exclusivă în favoarea Curții de Apel București, art.109 trimițând la instanțele de contencios administrativ,competența se stabilește potrivit art.10 din Legea nr.554/2004, dreptul comun în materia contenciosului administrativ.

Potrivit art. 10,alin.3 din Legea nr.554/2004 reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului, reclamanta optând chiar de la formularea contestației pentru instanța de la domiciliul său.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, la data de 15.03.2012,sub nr. XXXXXXXXXXXXXX.

Reclamanta a depus la dosar un memoriu prin care a invocat excepția lipsei competenței funcționale a secției a II a civilă de contencios administrativ și fiscal,solicitând a se declina cauza la secția comercială contencios administrativ și fiscal; excepția necompetenței materiale a Curții de Apel în soluționarea cauzei,solicitând declinarea cauzei la instanța de contencios administrativ a Tribunalului Bacău.

Conform dispozițiilor art. 137 Cod procedură civilă, instanța va proceda cu prioritate la soluționarea excepțiilor invocate de către părți:

Cu privire la excepția lipsei de interes în promovarea capătului de cerere privind anularea nr.738/7.06.2010 emis de Președintele Agenției Naționale a Funcționarilor Publici București, invocată de către pârâtă, motivat de faptul că acest act a fost lipsit de efecte juridice în condițiile în care Primarul _____________________ nu a emis actul administrativ pentru numirea reclamantei în funcția de referent clasa III grad superior, treapta 2 de salarizare, instanța urmează a o respinge.

Ordinul nr.738/7.06.2010 emis de Președintele Agenției Naționale a Funcționarilor Publici București, atâta vreme cât nu a fost revocat sau anulat, produce efecte juridice și prin urmare , reclamanta căruia acesta i se adresează, are interes în solicitarea sa de a fi anulat , considerându-l netemeinic și nelegal.

Excepția lipsei competenței funcționale a secției a II a civilă de contencios administrativ și fiscal, precum și solicitarea reclamantei de a se declina cauza la secția comercială contencios administrativ și fiscal, urmează a fi respinsă.

Instanța reține că secția a II a civilă și de contencios administrativ, funcționează în cadrul Curții de Apel Bacău începând cu data de 1 octombrie 2011, urmare a intrării în vigoare a Noului Cod civil și prin urmare în mod corect cererea reclamantei a fost repartizată spre soluționare acestei secții.

Excepția necompetenței materiale a Curții de Apel în soluționarea cauzei, prin invocarea căreia reclamanta a solicitat declinarea cauzei la instanța de contencios administrativ a Tribunalului Bacău, urmează a fi respinsă, deoarece cu privire la competența materială a Curții de Apel în soluționarea prezentei cauze, s-a pronunțat irevocabil Curtea de Apel Bacău, care a respins recursul formulat de către reclamantă prin Decizia nr.1336/16 decembrie 2010.

De asemenea cu privire la aceeași excepție s-a pronunțat și Curtea de Apel București prin s.c. nr. 6976/22.11.2011,în sensul că a respins-o iar reclamanta nu a atacat soluția cu recurs.

Referitor la inadmisibilitatea capătului de cerere privind anularea adresei nr.xxxxxx/2.07.2010, invocată de către pârâta ANAF, deoarece acest înscris nu se circumscrie art.2, alin.1, lit.c) din Legea nr. 188/1999, respectiv nu a dat naștere, nu a modificat și nu a stins raportul de serviciu al reclamantei încheiat cu Primăria _________________________,instanța reține:

Prin adresa menționată mai sus, a cărei anulare s-a solicitat, s-a răspuns de către ANAF reclamantei la adresa pe care a trimis-o aceasta pârâtei, înregistrată sub același nr. la data de 23.06.2010.

Prin adresa de răspuns, ANAF i-a comunicat reclamantei care sunt dispozițiile legale aplicabile funcționarilor publici eliberați din funcție din motive neimputabile, reintegrării acestora în funcție, respectiv cine poate dispune reintegrarea, care hotărâri judecătorești pot fi puse în executare și că s.c. nr.195/24.03.2010 pronunțată de Tribunalul Bacău este dată cu drept de recurs.

De asemenea i se aduce la cunoștință reclamantei că ANAF a luat act de refuzul acesteia cu privire la redistribuirea sa în cadrul Primăriei Z____ și că prin refuzul de redistribuire, potrivit dispozițiilor art.105,alin.2, lit. b) din Legea nr.188/1999 republicată, părăsește corpul de rezervă a funcționarilor publici.

Conform prevederilor art. 2, alin.1 lit.c) din Legea nr.554/2004 „Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ;

Adresa nr. xxxxxx/2.07.2010 nu are natura unui act administrativ dat pentru a produce consecințe juridice, acest act fiind de fapt un răspuns la solicitarea unei persoane, nu este un act administrativ, ci o simplă corespondență între reclamantă și ANAF, adresa nu dă naștere unei situații juridice noi, adică să creeze ori să recunoască drepturi sau obligații în favoarea sau în sarcina reclamantei, nefiind susceptibilă a fi cenzurată pe calea unei acțiuni în contencios administrativ.

Față de considerentele expuse, cererea reclamantei privind anularea adresei nr. xxxxxx/2.07.2010, apare, ca inadmisibilă.

Cu privire la cererea reclamantei privind anularea Ordinului nr.738/7.06.2010 emis de Președintele Agenției Naționale a Funcționarilor Publici București,instanța reține că este întemeiată.

Prin Ordinul menționat s-a dispus redistribuirea pe o perioadă nedeterminată a reclamantei N___ Florența în postul aferent funcției publice corespunzătoare categoriei funcționarilor publici de execuție de referent clasa a III a, grad profesional superior, treapta 2 de salarizare în cadrul Primăriei _____________________,începând cu data de 7.06.2010,în cadrul Primăriei ______________________,începând cu data de 7.06.2010.

Redistribuirea dispusă prin Ordin s-a făcut urmare a Dispoziției nr.200/3.11.2009 a primarului ________________________ s-a dispus eliberarea acesteia din funcția publică de execuție de referent clasa a III a, grad profesional superior, treapta 2 de salarizare din cadrul aparatului de specialitate a primarului ________________________ a adresei nr.2243/29.04.2010 emisă de Primăria Z____ prin care s-a solicitat redistribuirea din corpul de rezervă al funcționarilor publici a unui funcționar public care să ocupe un post ce s-a vacantat.

Potrivit dispozițiilor art.105, alin.1, din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici Corpul de rezervă este format din funcționarii publici care au fost eliberați din funcția publică în condițiile art. 99 alin. (1) lit. a) - c), e) și g) și este gestionat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici.

Prin Dispoziția nr.200/3.11.2009 emisă de Unitatea Administrativ teritorială a ___________________ dispus eliberarea reclamantei din funcția de referent clasa a III a, grad profesional superior, treapta 2 de salarizare,în condițiile art. 99 alin. (1) lit.b) și art.103 alin.3,lit.c) din Legea nr.188/1999.

Prin urmare măsura redistribuirii reclamantei prin Ordinul nr.738/7.06.2010 emis de Președintele Agenției Naționale a Funcționarilor Publici București a fost luată, urmare a luării măsurii eliberării reclamantei din funcția de referent clasa a III a, grad profesional superior, treapta 2 de salarizare dispusă prin Dispoziția nr.200/2009.

Reclamanta a atacat Dispoziția nr.200/ 3.11.2009în instanță,prin s.c. nr.195/24 Martie 2010, pronunțată în dosar nr.XXXXXXXXXXXXX, Tribunalul Bacău dispunând anularea acesteia și reintegrarea reclamantei în funcția publică din care a fost eliberată.

A fost obligată pârâta UAT Ardeoani să plătească reclamantei drepturile salariale de care ar fi beneficiat începând cu 3 Noiembrie 2009, la zi, actualizate în raport de rata inflației.

Sentința menționată a devenit irevocabilă, prin Decizia nr. 116/2011,pronunțată de Curtea de Apel Bacău, decizie prin care s-au respins recursurile declarate de recurenta-reclamantă N___ Gh. Florența împotriva sentinței civile nr. 431/04.08.2010 și a încheierii din 18.09.2010, pronunțate de Tribunalul Bacău în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX și de recurentul-pârât Unitatea Administrativ Teritorială a Comunei Ardeoani, județul Bacău, prin împotriva sentinței civile nr. 195/24.03.2010 pronunțată de Tribunalul Bacău în același dosar.

Așa cum se poate observa, dispoziția nr. 200/2009, avută în vedere la emiterea Ordinului nr.738/7.06.2010 emis de Președintele Agenției Naționale a Funcționarilor Publici București, a fost anulată și nu mai subzistă măsura redistribuirii reclamantei, în situația în care cu privire la aceasta s-a dispus reintegrarea.

Totuși instanța urmează a dispune anularea Ordinului nr.738/7.06.2010 emis de Președintele Agenției Naționale a Funcționarilor Publici București considerând că este necesară înlăturarea oricărui act care ar confirma sau menține Dispoziția anulată , pentru protejarea unui drept efectiv și concret ce nu poate fi limitat prin menținerea altor acte ce au legătură cu cel anulat, cu atât mai mult cu cât ordinul a cărei anulare s-a solicitat, în baza Dispoziției anulate , conține dispoziții care modifică raporturile juridice anterioare în care se afla reclamanta.

În raport de situația de fapt și considerentele reținute,


PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepțiile: necompetenței materiale a Curții de Apel Bacău ; lipsei competenței funcționale a secției a II a civilă de contencios administrativ și fiscal; lipsei de interes în promovarea capătului de cerere privind anularea nr.738/7.06.2010 emis de Președintele Agenției Naționale a Funcționarilor Publici București.

Respinge ca inadmisibil capătul de cerere privind anularea adresei nr.xxxxxx/2.07.2010 emisă de ANAF;

Admite cererea formulată de reclamanta N___ Florența cu domiciliul în ____________________________, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională a Funcționarilor Publici cu sediul în București, ___________________, sector 5, privind Ordinul nr.738/7.06.2010 emis de Președintele Agenției Naționale a Funcționarilor Publici București și dispune anularea acestuia.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 aprilie 2012.

Președinte,

Olguța L____ T______

Grefier,

M______ A___


Red.sent. O.L.T.

M.A. 02.05.2012/4 ex.


Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025