Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria BALŞ
Materie juridică:
Minori şi familie
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Curatelă
Număr hotarâre:
488/2015 din 12 martie 2015
Sursa:
Rolii.ro

DOSAR NR. XXXXXXXXXXX Operator de date cu caracter personal 4255

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B___- JUDEȚUL O__

SENTINȚA CIVILĂ NR.488

Ședința publică din data de 12.03.2015

Instanța compusă din:
Președinte: M_______ M____

Grefier: G______ C_____

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror - M______ B____

din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria B___

Pe rol, judecarea cauzei privind pe reclamanta V_______ A_______ în contradictoriu cu pârâta V_______ S_____ și Autoritatea Tutelară B___, având ca obiect instituire curatelă.

La apelul nominal, făcut în ședința publică a răspuns, reclamanta personal și asistată de avocat S_____ I__ cu delegație la dosar, lipsind reprezentantul Autorității Tutelare B___.

Procedura de citare fiind legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,după care:

Instanța procedează la luarea unui interogatoriu reclamantei răspunsul fiind consemnat și atașat la dosarul cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul reclamantei, avocat S_____ I__, având cuvântul, arată că solicită admiterea acțiunii.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, a solicitat admiterea acțiunii.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată urmatoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată sub numărul XXXXXX/13.01.2015, reclamanta V_______ A_______ a solicitat numirea sa ca și curator pentru pârâta V_______ S_____.

Arata reclamanta ca pârâta este sora sa și datorită încadrării în grad de handicap, potrivit certificatului nr. 2773/02.07.2005, nu are posibilitatea de a-și reprezenta drepturile și interesele, motiv pentru care solicită instituirea curatelei.

În probațiune, au fost depuse la dosarul cauzei, următoarele înscrisuri: copii CI părți, adeverințe medicale, certificat de încadrare în grad de handicap, .

În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri și interogatoriul reclamantei.

S-a efectuat în cauză ancheta socială la domiciliul părților.

Analizând materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Potrivit art.178 lit. a din Codul civil „În afară de cazurile prevăzute de lege, instanța de tutelă poate institui curatela: dacă, din cauza bătrâneții, a bolii sau a unei infirmități fizice, o persoană, deși capabilă, nu poate, personal, să își administreze bunurile sau să își apere interesele în condiții corespunzătoare și, din motive temeinice, nu își poate numi un reprezentant sau un administrator”.

În ce privește procedura de instituire a curatelei, textul art.182 din Codul civil, arată faptul că se poate institui curatela, la cererea celui care urmează a fi reprezentat, a soțului său, a rudelor sau a celor prevăzuți la art. 111, dar aceasta nu se poate institui decât cu consimțământul celui reprezentat, în afară de cazurile în care consimțământul nu poate fi dat, iar numirea curatorului se face de instanța de tutelă, cu acordul celui desemnat, printr-o încheiere care se comunică în scris curatorului și se afișează la sediul instanței de tutelă, precum și la primăria de la domiciliul celui reprezentat.

În cauză cererea de instituire a curatelei a fost formulată de tatăl persoanei pentru care se solicită măsura de ocrotire, fiind îndeplinite condițiile art. 178 Cod civil.

Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că pârâta V_______ S_____ este în vârstă de 49 ani și suferă de parapareză spastică .

Pe de altă parte instanța constată îndeplinite condițiile art. 180 alin. (1) Cod civil conform cărora „poate fi numită curator orice persoană fizică având deplină capacitate de exercițiu și care este în măsură să îndeplinească această sarcină” .

Reclamanta din prezenta cauză și-a dat acordul să fie numită curator al surorii sale.

Pentru aceste considerente de fapt, instanța apreciază că numita V_______ S_____ nu este în măsură să-și administreze bunurile și să-și reprezinte interesele personale, din cauza bolii de care suferă, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 178 lit. a Cod civil, motiv pentru care, văzând și consimțământul viitorului curator, în temeiul disp.art.182 C.civ., va admite cererea formulată de reclamantă și o va numi pe aceasta curator al surorii sale, în vederea reprezentării pârâtei la instituțiile publice și la Casa Județeană de Pensii O__.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Admite cererea formulată de reclamanta V_______ A_______, CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în B___, ___________________________.156, _____________________________________, în contradictoriu cu pârâta V_______ S_____, CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în B___, ___________________________.156, ____________, __________, județul O__ și cu pârâta P_______ B___, având ca obiect instituire curatelă.

Instituie curatela pentru pârâta V_______ S_____, născută la data de 18.06.1966, CNP xxxxxxxxxxxxx.

Numește in calitate de curator pe reclamanta V_______ A_______, identificată cu carte de identitate ________, nr. xxxxxx, CNP xxxxxxxxxxxxx.

Se da incuviințarea curatorului sa reprezinte pe pârâta V_______ S_____ în fața instituțiilor publice și a Casei Județene de Pensii O__.

Curatorul va exercita atributii de reprezentare in mod gratuit pentru persoana careia i s-a instituit curatela.

Prezenta incheiere se va comunica partilor și se va afișa la sediul instanței și la sediul Primăriei B___.

Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare.

Pronuntata in ședinta publică, azi, 12.03.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M_______ M____ G______ C_____

Red / Tehn. M.M.

5 ex./01.04.2015

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025