Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL C______
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 658
Ședința publică de la 03 Noiembrie 2015
Președinte: - Florența C_____ C_______
Judecător: - L____ M____ L_______
Judecător: - N___ D_____
Grefier: - A_____ P_____
Pe rol, judecarea recursului formulat de revizuienta P___ M____ împotriva deciziei civile nr. 323/27.05.2014, pronunțată de Tribunalul D___ – Secția I Civilă în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata ___________________________, având ca obiect curatelă.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței că prin încheierea de ședință din data de 07.10.2014, judecarea cauzei a fost suspendată în baza dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, pentru lipsa nejustificată a părților și că, potrivit referatului întocmit de grefă, la data de 15.10.2015 s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării, după care;
Instanța a invocat din oficiu excepția perimării recursului formulat în cauză, potrivit dispozițiilor art. 248 Cod procedură civilă, având în vedere că de la ultimul act de procedură îndeplinit în cauză a trecut mai mult de un an din vina exclusivă a părților, și a trecut la deliberări asupra excepției.
C U R T E A
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată sub numărul XXXXXXXXXX14.06.2013 pe rolul Judecătoriei C______, revizuenta P___ M____, a formulat cerere de revizuire împotriva încheierii nr.273/07.02.2013 pronunțată de Judecătoria C______ în dosarul nr.xxxxx/215/2012 în care s-a judecat cu intimata Primăria Coșoveni.
În motivarea cererii de revizuire, s-a arătat că în dosarul nr.xxxxx/215/2012 s-a solicitat instituirea curatelei pentru numitul P___ M____ pentru a fi reprezentat în dosarul de partaj nr.xxxxx/215/2009 al Tribunalului D___. Prin încheierea nr.273/07.02.2013 pronunțată de Judecătoria C______ s-a motivat că numitul P___ M____ a avut curator în dosarul de partaj nr.xxxxx/215/2009 pe Notiță E_____. Însă în realitate Notiță E_____ a fost curatorul numitei P___ C________, astfel că numitul P___ M____ nu a avut niciun curaror.
În drept, cererea de revizuire se întemeiază pe dispozițiile art.509 (322)/cod proc.civ.
În susținerea cererii, s-au depus următoarele acte în xerocopie: încheierea nr.273/07.02.2013 pronunțată de Judecătoria C______; certificat de handicap; adeverința medicală 171/3305/11.10.2012; certificat de grefă nr.xxxxx/15.11.2012; carte de identitate.
Prin sentința civilă nr.xxxxx/12.12.2013 pronunțată de Judecătoria C______ a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuenta P___ M____, în contradictoriu cu intimatul ___________________________.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
"Revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul” se poate cere doar în cazurile expres prevăzute de art.322 la punctele 1-9 din fostul cod proc.civ., - or situația din speță nu se regăsește în nciunul din cazurile prevăzute de art.322 punctele 1-9/fostul cod proc.civ.,.
Evocarea fondului este o condiție pe care trebuie să o întrunească orice hotărâre pentru a fi supusă revizuirii.
Or îndreptarea unei căi de atac extraordinare împotriva unei hotărâri care nu evocă fondul, atrage respingerea cererii de revizuire
În raport de aceste considerente, instanța a respins cererea de revizuire
Împotriva sentinței civile nr. xxxxx/12.12.2013 pronunțată de Judecătoria C______ în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX, în termen legal a declarat apel revizuenta P___ M____, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie motivând că în mod greșit instanța de fond a respins cererea de revizuire.
Revizuienta a depus la dosar acte privind starea de sănătate a fiului său P___ M____.
Prin decizia civilă nr.323/27.05.2014, pronunțată de Tribunalul D___ – Secția I Civilă în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX, s-a respins apelul declarat de apelanta revizuientă P___ M____.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele :
Așa cum în mod corect a motivat și instanța de fond, revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când se evocă fondul se poate cere doar în cazurile expres prevăzute de art. 322 pct.1-9 din codul civil anterior ( cererii de revizuire formulate de P___ M____, fiindu-i aplicabile dispozițiile legii vechi), ori motivul pentru care se solicită revizuirea nu se regăsește în nici unul din cazurile prevăzute expres și limitativ de lege.
În consecință apelul fiind neîntemeiat, văzând și disp.art. 480 C.pr.civ., a fost respins.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuienta P___ M____, fără a-l motiva
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor legale aplicabile, cu privire la excepția perimării, asupra căreia instanța se va pronunța cu prioritate, Curtea reține următoarele:
Ca un aspect prealabil, Curtea constată că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură civilă de la 1865, potrivit art.3 din alin1. din Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a Codului de procedură civilă, având în vedere că obiectul dosarului îl constituie revizuirea unei încheieri pronunțate într-un proces din anul 2012, început înaintea intrării în vigoare a Noului Cod de procedură civilă.
Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 07 octombrie 2014, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art.242 pct.2 Cod procedură civilă, pentru lipsa nejustificată a părților.
În conformitate cu dispozițiile art.248 Cod pr. Civ. 1865, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de un an.
Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din motive imputabile părții, nemaiîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării cauzei, Curtea, în baza art. 248 și urm. Cod procedură civilă 1865, urmează a constata perimat recursul formulată în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Constată perimat recursul declarat de revizuienta P___ M____ împotriva deciziei civile nr.323/27.05.2014, pronunțată de Tribunalul D___ – Secția I Civilă în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata ___________________________, având ca obiect curatelă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Noiembrie 2015.
Președinte, Florența C_____ C_______ |
Judecător, L____ M____ L_______ |
Judecător, N___ D_____ |
|
Grefier, A_____ P_____ |
|
Red.jud.Fl.C.C_______
Tehn.MC/4 ex.
Data red.05.11.2015
j.a. M.Georocotină
C.C_______ B_____
j.f. S.B______