Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria BLAJ
Materie juridică:
Penal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP)
Număr hotarâre:
14/2015 din 20 februarie 2015
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA B___

Dosar nr.XXXXXXXXXXX

SENTINTA PENALĂ Nr.14/2015

Ședința publică din data de 20.02.2015

Completul compus din:

Președinte: D____ O____

Grefier: S_____ M________

Ministerul Public – P________ de pe lângă Judecătoria B___ a fost reprezentat de procuror L______ S___.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe intimatul T____ alin E___, având ca obiect înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea, prev. de art.586 Noul Cod de procedură penală.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat M____ E______ pentru intimat, lipsind intimatul.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, constatându-se că la dosarul cauzei intimatul a depus la dovada achitării amenzii penale în cuantum de 500 lei, respectiv chitanța ___________ nr.xxxxxxxxxxx din 30.01.2015.

Având în vedere achitarea amenzii penale de către intimat, Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea cererii formulată de B_____ E________ Penale din cadrul Judecătoriei B___, ca rămasă fără obiect.

Avocat M____ E______ pentru intimat solicită respingerea cererii formulată de B_____ E________ penale, ca rămasă fără obiect.

J U D E C Ă T O R I A

Asupra cauzei penale de față:

Prin sesizarea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr.XXXXXXXXXXXX, B_____ E________ Penale din cadrul Judecătoriei B___ a solicitat înlocuirea pedepsei amenzii penale de 500 lei, aplicată inculpatului – condamnat T____ A___ E___, prin sentința penală nr.38/2014 pronunțată de Judecătoria B___, cu pedeapsa închisorii.

S-a arătat în acest sens că, sentința penală mai sus menționată, a rămas definitivă la data de 17.06.2014, astfel că, inculpatul condamnat avea obligația ca începând de la acea dată, în termen de 3 luni, să achite amenda penală și să depună la dosar dovada achitării.

Examinând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Prin Sentința penală nr.38/2014, pronunțată de Judecătoria B___, definitivă prin neapelare la data de 17.06.2014, inculpatul T____ A___ E___ a fost condamnat la pedeapsa amenzii penale de 500 lei.

Intrucât inculpatul nu a achitat amenda în termenul prevăzut de dispozițiile legale, B_____ E________ Penale a solicitat înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea.

După ce i s-a comunicat sesizarea făcută de B_____ E________ Penale, intimatul condamnat a achitat amenda penală stabilită în sarcina sa, astfel cum rezultă din chitanța ___________, nr. xxxxxxxxxxx din 30.01.2015.

Față de această situație, în baza art. 586 C. pr. pen., instanța va respinge, ca rămasă fără obiect, sesizarea Biroului E________ Penale din cadrul Judecătoriei B___, privind înlocuirea pedepsei amenzii penale în cuantum de 500 lei, aplicată intimatului T____ A___ E___, prin Sentința Penală nr. 38/2014, pronunțată de Judecătoria B___, în dosarul penal nr. XXXXXXXXXX,definitivă prin neapelare.

În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimat, în cuantum de 100 de lei se va avansa din Fondurile Ministerului de Justiție.

În numele legii,

H O T Ă R Ă Ș T E:

În baza art. 586 C. pr. pen. respinge, ca rămasă fără obiect, sesizarea Biroului E________ Penale din cadrul Judecătoriei B___, privind înlocuirea pedepsei amenzii penale în cuantum de 500 lei, aplicată intimatului T____ A___ E___, fiul lui V_____ și M____, născut la data de 04.10.1980 în Mun. B___, jud. A___, CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliat în B___, ____________________ A, ________________, prin Sentința Penală nr. 38/2014, pronunțată de Judecătoria B___, în dosarul penal nr. XXXXXXXXXX,definitivă prin neapelare.

În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimat, în cuantum de 100 de lei se va avansa din Fondurile Ministerului de Justiție.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 20.02.2015.

Președinte, Grefier,

D____ OnigaSimona M________

Red.DO

Tred.SM

09.03.2015/2ex.,

Publicitate

Alte spețe similare

  • Hotărârea 41/2015 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 135/2015 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 127/2014 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 24/2016 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 620/2015 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 18 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 70/2015 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 205/2014 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 217/2015 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 170/2016 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 40/2016 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Contestaţie(NCPP)
  • Hotărârea 46/2016 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 204/2014 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 127/2015 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 164/2015 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 1468/2015 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 1979/2014 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 648/2014 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 438/2015 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 55/2016 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 757/2015 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 43/2015 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 21/2015 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 804/2014 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Contestaţie(NCPP)
  • Hotărârea 900/2015 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 2636/2014 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Revizuire - Fond
  • Hotărârea 158/2014 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 100/2015 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 993/2014 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 19/2016 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 225/2016 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 1244/2014 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 765/2015 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 8/2016 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 11/2015 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 397/2015 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 1867/2014 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 49/2015 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 14/2015 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 133/2015 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 50/2015 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Contestaţie(NCPP)
  • Hotărârea 1326/2014 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 349/2014 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 2 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Contestaţie(NCPP)
  • Hotărârea 181/2015 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 50/2015 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 55/2015 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 117/2015 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 203/2014 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 1149/2015 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 228/2015 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Contestaţie(NCPP)
  • Hotărârea 196/2014 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 65/2015 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 89/2014 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 1266/2014 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 62/2014 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 208/2014 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 132/2015 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 302/2015 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 240/2014 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    office@avocatura.com

    Formular de contact

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025