Dosar nr.XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA FETEȘTI JUDEȚUL IALOMIȚA
SENTINȚA PENALA NR. 64
Ședința publică din data de 04 mai 2015
Instanța constituită din;
PREȘEDINTE - R______ I__
GREFIER - C____ STELUȚA
Ministerul public – P________ de pe lângă Judecătoria Fetești este reprezentat de d-l prim-procuror Cănel V_____
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul ȘALUPA I____,trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 375/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.335 alin. 1 Cp.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns dna. av. A. Z_________, substituind pe dl. av. M_____ D_____, reprezentând inculpatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,după care;
Instanța ia act că s-a depus prin fax procesul verbal privind executarea mandatului de aducere privind pe inculpat, menționându-se în cuprinsul acestuia că la adresa indicată a fost găsit tatăl care a declarat că fiul său se află în Italia și nu cunoaște data exactă când se va întoarce.
Instanța urmează să ia act că potrivit dovezii de citare de la fila 9, inculpatul a semnat personal , luând astfel termen în cunoștință pentru primul termen de judecată al prezentei cauze, el fiind citat și ulterior prin mandat fără să se prezinte, astfel încât pune în discuție continuarea procesului.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, arată că inculpatul a luat cunoștință de procesul penal , solicitând să se dispună în continuare cercetarea judecătorească.
Apărătorul inculpatului arată că, concluziile sale sunt în același sens.
Instanța pune în discuție în condițiile art. 386 alin. 1 Cod procedură penală schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev. de art. 335 alin. 1 Cod penal în infracțiunea prevăzută de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 cu aplic. art. 13 alin. 1 din vechiul cod penal.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul nu se opune schimbării încadrării juridice a faptei, precizând că practic limitele de pedeapsă sunt aceleași, având în vedere că în legea veche era permisă și sancțiunea administrativă, precum și suspendarea condiționată a executării pedepsei fără alte consecințe pentru inculpat.
Apărătorul inculpatului, având cuvântul apreciază că noul cod penal este legea mai favorabilă pentru inculpat, având în vedere că în actuala reglementare prevederile art.335 alin. 1 Cod procedură penală față de vechea reglementare , deși limitele de pedeapsă sunt aceleași, există instituția renunțării la aplicarea pedepsei care ar face să nu existe nici o interdicție, nici o sancțiune pentru inculpat, motiv pentru care opinează că legea penală mai favorabilă este noul cod penal având în vedere că există instituția renunțării la aplicarea pedepsei , în situația de față.
În raport de poziția procesuală a inculpatului , arată că acesta a recunoscut faptele cum au fost reținute în faza de urmărire penală solicitând să se dispună în continuare cercetarea judecătorească.
Reprezentantul parchetului și apărătorul inculpatului , având cuvântul arată că nu mai sunt alte cereri de formulat apreciind cauza în stare de judecată.
Instanța ia act, constată cercetarea judecătorească terminată, cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul pe fond, expune pe scurt situația de fapt reținută prin actul de inculpare arătând că inculpatul Șalupa I____, a condus un autoturism , fără a poseda permis de conducere . Se arată că probele administrate dovedesc vinovăția inculpatului, motiv pentru care solicită condamnarea inculpatului cu închisoare cu suspendare condiționată a
executării pedepsei și obligarea cestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Apărătorul inculpatului, având cuvântul pe fond, a arată că în situația în care se apreciază că legea penală mai favorabilă este noul cod penal , făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 335 alin. 1 Cod penal, solicită ca în baza 80 Cod penal să se dispună renunțarea la aplicarea pedepsei având în vedere atitudinea inculpatului după săvârșirea faptei de recunoaștere și regret. Apreciază că sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute de art. 80 Cod penal pentru ca instanța să dispună renunțarea la aplicarea pedepsei , condițiile pozitive și cele negative, inculpatul manifestând sinceritate, a recunoscut faptele, a manifestat regret pentru fapta comisă, din fișa de cazier rezultând că inculpatul nu are antecedente penale.
În situația în care instanța apreciază că legea penală mai favorabilă este cea prevăzută în vechiul cod penal, având în vedere că deși legal citat inculpatul nu s-a prezentat la instanță, solicită ca în cauză să se facă aplicarea dispozițiilor art. 81-82 Cod penal privind suspendarea condiționată a executării pedepsei , să se aibă în vedere circumstanțele atenuante facultative , prevăzute de art. 72-74 Cod penal precum și efectele acestor circumstanțe prevăzute de art. 76 Cod penal și aplicarea unei pedepse în cuantumul minim prevăzut de lege, față de poziția de sinceritate manifestată de inculpat doar în faza de urmărire penală și de faptul că inculpatul nu are antecedente penale.
Dezbaterile declarându-se închise, instanța rămâne în pronunțare.
I N S T A N Ț A
Asupra cauzei penale de față:
P___ rechizitoriul întocmit la data de 31 iulie 2014 în dosarul nr. 375/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului ȘALUPA I____ (fiul lui Ș_____ și M______, născut la data de 16.xxxxxx, în orașul Țăndărei, județul Ialomița, cu domiciliul în comuna Giurgeni, ______________________. 43, județul Ialomița, posesor a CI ________, nr.xxxxxx, CNP: xxxxxxxxxxxxx, cetățenie română, fără antecedente penale , necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, ocupație pescar), sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. 1 din Codul penal.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Fetești la data de 05 august 2014 sub nr.XXXXXXXXXXXXX.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
S-a reținut prin actul de sesizare că la data de 03.11.2013 , în jurul orelor 12.40, inculpatul Șalupa I____, a condus pe _________________________ ______________________________, autoturismul marca Ford, cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, fără a poseda permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335 alin. 1 din Codul penal. Situația prezentată prin rechizitoriu a fost constatată în urma administrării următoarelor mijloace de probă : proces verbal de constatare a infracțiunii, adresa nr. 8049/02.12.2013 emisă de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Ialomița, adresă Primăria Giurgeni, declarația martor V______ I__, procese verbale întocmite de lucrătorii de poliție, fișă cazier judiciar, declarații inculpat.
La instanță nu a putut fi ascultat inculpatul Șalupa I____ motivat de faptul că din procesele verbale întocmite de organele de poliție a rezultat că acesta este plecat la muncă în Anglia din septembrie 2014,fără să se știe data la care va reveni în țară. A fost ascultat martorul propus prin rechizitoriu, numitul V______ I__.
Din analiza materialului probator se reține că la data de 03 noiembrie 2013 inculpatul Șalupa I____ circulat cu autoturismul marca Ford cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX pe _______________________ ______________________________ , iar la intersecția străzilor Digului cu M____ Viteazul a fost oprit de un echipaj de poliție care i-a solicitat actele de identificare ale sale și ale autoturismului, ocazie cu care s-a constat că acesta nu poseda permis de conducere.
Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor Ialomița a comunicat cu adresa nr. xxxxx/02.12.2013 – fila 25 D.U.P. că inculpatul nu figurează în baza electronică de date cu permis de conducere.
Inculpatul, audiat de către organele de urmărire penală, a recunoscut faptul că la data de 03.11.2013, în jurul orelor 12.40, a condus autoturismul Ford cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, fără a poseda permis de conducere, pe _______________________ ______________________________.
Tot în faza de urmărire penală a fost audiat și martorul V______ I__ care a declarat că în data de 03.11.2013 a fost de față când organele de poliție i-au solicitat inculpatului să prezinte permisul de conducere iar acesta a recunoscut că nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.
Martorul a fost audiat de către instanța de judecată, ocazie cu care a revenit asupra declarației dată în fața organelor de urmărire penală, precizând că nu-și aduce aminte de cele relatate, nerecunoscând semnătura de pe declarație.
Din verificarea semnăturilor aflate pe cele două declarații (f.22 DUP și f.21 verso dosar instanță) se poate lesne constata că acestea coincid, astfel încât apare cel puțin surprinzătoare poziția martorului adoptată la instanță, declarație pe care instanța urmează a o înlătura. Mai mult, cele expuse de martor la urmărirea penală au corespondent în ansamblul probelor (declarație inculpat, proces verbal de constatare, proces verbal de sesizare din oficiu).
Potrivit copiei de pe fișa de cazier judiciar eliberată pe numele inculpatului – fila 20 – se reține că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale.
Din coroborarea probelor administrate și reținute în cauză se poate contura vinovăția inculpatului și concluzia că este autorul faptei pentru care a fost trimis în judecată.
Întrucât de la săvârșirea infracțiunii și până la momentul pronunțării hotărârii, a intervenit un nou Cod penal, instanța remarcă faptul că dispozițiile legii vechi (OUG nr.195/2002) sunt mai favorabile având în vedere modalitatea de individualizare a pedepsei.
Poziția apărătorului inculpatului potrivit căreia legea penală nouă este mai favorabilă este neîntemeiată deoarece, pentru a da eficacitate prevederilor art.80 NCP este necesară întrunirea cerințelor vizate și de alin.2 al articolului menționat, respectiv infractorul să nu se fi sustras de la judecată.
Or inculpatul, potrivit dovezii de citare de la fila 9, a semnat personal luând astfel termen în cunoștință pentru prima zi de înfățișare , fiind citat ulterior prin mandat fără să se prezinte.
P___ urmare, în baza art.386 alin.1 Cod proc. penală instanța va schimba încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul din infracțiunea prevăzută de art.335 alin.1 Cod penal în infracțiunea prevăzută de art.86 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 rep. cu aplic. art.13 alin.1 Cod penal (din 1969) .
În ceea ce privește latura obiectivă a infracțiunii, instanța constată existența elementului material, respectiv conducerea autovehiculului de către o persoană care nu poseda permis de conducere din probele administrate pe parcursul urmăririi penale și recunoașterea inculpatului în faza de urmărire penală.
În ceea ce privește latura obiectivă a infracțiunii, instanța constată existența elementului material, respectiv conducerea autovehiculului fără a poseda permis de conducere.
Sub aspectul laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art 86 alin.1 din OUG nr.195/2002-rep., probele administrate au relevat realizarea elementului material specific constând într-o acțiune de conducere a autoturismului pe drum public - în înțelesul art. 6 pct. 14 din OUG 195/2002 rep.privind circulația pe drumurile publice drum public însemnând “orice cale de comunicație terestră (…) special amenajată pentru traficul pietonal sau rutier, deschisă circulației publice”.
Condiția esențială atașată subiectului activ al infracțiunii -acțiunea să fie săvârșită de către o persoană care nu are permis de conducere, este îndeplinită, așa cum rezultă din actele dosarului de urmărire penală, aceleași mijloace de probă conturând și urmarea imediată ce constă într-o stare de pericol pentru relațiile sociale ocrotite de dispozițiile care stabilesc regimul circulației pe drumurile publice, ca și legătura de cauzalitate rezultată din săvârșirea faptei - ex re.
Infracțiunile incriminate fiind de pericol/ex re, urmarea imediată a faptei săvârșită de către inculpat constă în punerea în pericol a siguranței traficului rutier. Starea de pericol pentru valoarea ocrotită de actul normativ mai sus menționat s-a produs prin însăși săvârșirea acțiunii de conducere fără a poseda permis, deci fără a trece prin rigorile unui examen de obținere a dreptului de a conduce vehicule.
De asemenea, legătura de cauzalitate între fapta săvârșită și urmarea socialmente periculoasă rezultă ex re, din însăși săvârșirea faptei.
În ceea ce privește latura subiectivă a infracțiunii, instanța reține că inculpatul a săvârșit fapta cu intenție indirectă prevăzută de art.19 alin.1 pct.1 lit. b V.C.pen, întrucât acesta a prevăzut rezultatul faptei sale, respectiv punerea în pericol al siguranței circulației rutiere și a participanților la trafic și, deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, instanța, va constata dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta penală reținută in sarcina inculpatului există, constituie infracțiune și a fost comisă de acesta.
Fapta inculpatului Șalupa I____ care în data de 03.11.2013 , în jurul orelor 12.40, a condus pe _________________________ ______________________________, autoturismul marca Ford, cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, fără a poseda permis de conducere, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr.195/2002 rep..
La stabilirea și aplicarea pedepsei instanța va ține seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de Codul penal de la 1969 și anume de limitele de pedeapsă prevăzute de lege, de gradul de pericol social al infracțiunii deduse, dar și poziția de refuz de prezentare în fața instanței .
Va avea în vedere situația personală a inculpatului respectiv faptul că potrivit fișei de cazier judiciar (fila 20) nu este cunoscut cu antecedente penale.
Pentru aceste considerente, în baza art.86 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 rep. cu aplic. art.13 alin.1 Cod penal (din 1969) va condamna pe inculpatul Șalupa I____ la pedeapsa de 1an închisoare pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
Cât privește modalitatea de executare, instanța apreciază că pronunțarea unei hotărâri de condamnare raportat la datele ce definesc persoana inculpatului, (posibilitățile de conștientizare a consecințelor faptelor și evitarea oricăror situații de conflict penal pentru viitor) sunt motive pentru ca în cauză să se poată face aplicarea dispozițiilor privind suspendarea executării pedepsei, determinându-l să respecte valorile sociale apărate de legea penală în general, relațiile sociale vizând conduita persoanelor implicate în circulația pe drum public în special, astfel încât scopul pedepsei poate fi atins fără ca executarea să se realizeze în regim de detenție.
În baza art.81 Cod penal (din 1969) va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani, calculat potrivit art.82 Cod penal (din 1969).
Va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor prevăzute de art. 83 si 84 Cod penal (din 1969) a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În temeiul art. 71 Cod penal (din 1969) va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza finală și lit. b Cod penal (din 1969) respectiv, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la executarea în întregime sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
Potrivit disp. art. 71 alin. 5 Cod penal (din 1969) va suspenda executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.
În baza art.274 alin.1 Cod proc. penală va obliga inculpatul la plata sumei de 550 lei cheltuieli judiciare statului .
Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, d.l av.M_____ D_____, conform delegației pentru asistența judiciară nr. 3525/30.01.2015, stabilit pentru suma de 200 lei, rămâne în sarcina statului și se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către Baroul de Avocați Ialomița.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art.386 alin.1 Cod proc. penală schimbă încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul ȘALUPA I____ ( fiul lui Ș_____ și M______, născut la data de 16.xxxxxx, în orașul Țăndărei, județul Ialomița, cu domiciliul în comuna Giurgeni, ______________________. 43, județul Ialomița, posesor a CI ________, nr.xxxxxx, CNP: xxxxxxxxxxxxx, cetățenie română, fără antecedente penale , necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, ocupație pescar) din infracțiunea prevăzută de art.335 alin.1 Cod penal în infracțiunea prevăzută de art.86 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 rep. cu aplic. art.13 alin.1 Cod penal (din 1969) .
În baza art.86 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 rep. cu aplic. art.13 alin.1 Cod penal (din 1969) condamnă pe inculpatul Șalupa I____ la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
În baza art.81 Cod penal (din 1969) dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani, calculat potrivit art.82 Cod penal (din 1969).
Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor prevăzute de art. 83 si 84 Cod penal (din 1969) a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În temeiul art. 71 Cod penal (din 1969) interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza finală și lit. b Cod penal (din 1969) respectiv, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la executarea în întregime sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
Potrivit disp. art. 71 alin. 5 Cod penal (din 1969) suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.
În baza art.274 alin.1 Cod proc. penală obligă inculpatul la plata sumei de 550 lei cheltuieli judiciare statului .
Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, d.l av.M_____ D_____, conform delegației pentru asistența judiciară nr. 3525/30.01.2015, stabilit pentru suma de 200 lei, rămâne în sarcina statului și se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către Baroul de Avocați Ialomița.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 mai 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Pt. jud. I. R______, încetat activitate instanță,
semnează președinte jud.A____ C.D.
Red.I.R.
Tehnored. I.R. / C.S.
3 ex./ 26.06.2015