R O M Â N I A

TRIBUNALUL M____

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. XXXXXXXXXXXX

Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991

DECIZIA CIVILĂ Nr. 245/2014

Ședința publică de la 03 Iunie 2014

Completul constituit din:

Președinte V_______ S____

Judecător A____ A______-B____

Grefier S_____ D___

Pe rol fiind judecarea apelului declarat de apelantul-pârât C_____ I____ S_____ D_____, cu CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în București, _________________________, nr. 16, _______________ și cu domiciliul procesual ales în București, ______________________. 272, _______________________________, împotriva sentinței civile nr. 765 din data de 24 octombrie 2013, pronunțată de Judecătoria Târnăveni în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX.

Procedura este legal îndeplinită în lipsa părților.

Mersul dezbaterilor și susținerile în fond ale părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 20 mai 2014 care face parte integrantă din prezenta și când instanța a dispus amânarea pronunțării asupra deciziei pentru data de azi, 03 iunie 2014.

T R I B U N A L U L,

Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 765 din 24.10.2013, pronunțată de Judecătoria Târnăveni în dosar nr. XXXXXXXXXXXX, această instanță a respins excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Târnăveni invocată de pârât și a admis acțiunea formulată de reclamanta Meghesan A__ în contradictoriu cu pârâtul C_____ I____ S_____ D_____, dispunând rezilierea contractelor de arendă nr. 1/16.02.2007 și nr. 2/16.02.2007, ambele încheiate de părți la data de 09.11.2006, pârâtul fiind obligat la plata către reclamantă a sumei de 1.686 lei reprezentând despăgubiri precum și la plata către reclamantă a sumei de 182 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul acesteia, reclamanta Meghesan A__ a chemat în judecată pârâtul C_____ I____ S_____ D_____, solicitând instanței să dispună rezilierea contractul de arendare nr. 1/16.02.2007 încheiat la data de 09.11.2006 și a contractului de arendare nr. 2/16.02.2007 încheiat la data de 09.11.2006, obligarea pârâtului la plata căre reclamantă a sumei de 1686 lei cu titlul de despăgubiri, cu cheltuieli de judecată.

S-a susținut că reclamanta, în calitate de arendator a arendat pârâtului, prin cele două contracte, suprafața totală de 2,81 ha teren. Prin contract pârâtul și-a asumat obligația de a plăti o arendă constând în contravaloarea a 200kg grâu/an/hectar în produse sau bani dar nu și-a îndeplinit obligația începând cu anul 2010până în prezent. În aceste condiții reclamanta i-a comunicat în scris, pârâtului intenția de a rezilia cele două contracte dar acesta din urmă nu a răspuns solicitărilor. Mai arată reclamanta că pârâtul datorează reclamantei suma de 1.686 lei, calculată pentru perioada de 3 ani.

La data de 10.10.2010 pârâtul a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale iar pe fond respingerea cererii ca nefondată. În motivare pârâtul a invocat art. 7.1 din ambele contracte conform căreia un eventual litigiu între părți trebuie soluționat prin arbitraj iar pe fond arată că reclamanta este în culpă pentru nerespectarea obligației contractuale deoarece nu s-a prezentat pentru ridicarea prețului arendei.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut că la data de 09.11.2006 între reclamantă, în calitate de arendator și pârât în calitate de arendaș, sunt încheiate contractele de arendare înregistrate cu nr. 1/16.02.2007 (filele 7-8) și nr. 2/16.02.2007 (filele 10-11) pe un termen de 10 ani. Conform art. 4.3 din contracte contractele pot înceta înainte de termen în următoarele cazuri: „înțelegerea părților, fiind exclusă denunțarea unilaterală; rezilierea pentru neexecutare, pieirea lucrului; desființarea titlului arendatorului și dacă arendașul încetează din ființă (decesul persoanei fizice sau încetarea persoanei juridice) arendatorul poate cere rezilierea contractului”. Art. 5.1 din ambele contracte arată că prețul arendei este de 200kg grâu8/an/ha plătibil în produse sau bani dar până la data introducerii cererii prețul nu a fost plătit.

Terenurile care fac obiectul contractelor se află în proprietatea reclamantei, conform titlurilor de proprietate nr. xxxxxx eliberat la data de 25.05.1995 și nr. xxxxxx eliberat la data de 20.01.1995.

Având în vedere data depunerii întâmpinării de către pârât, în baza art. 208 NCPC instanța a constatat decăderea acestuia din dreptul de a mai propune probe și de a mai invoca excepții, în afara celor de ordine publică.

În ceea ce privește excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Târnăveni, instanța de fond a constatat că, în conformitate cu art. 7.1 din ambele contracte a căror reziliere se cere „în cazul în care un litigiu nu s-a putut soluționa cu acordul părților sau prin arbitraj, oricare dintre ele poate cere, în justiție, în condițiile legii, rezilierea prezentului contract cu plata de daune interese”. Astfel se prevede posibilitatea alternativă a înțelegerii între părți sau prin arbitraj și nu așa cum solicită pârâtul ca orice cerere în fața instanței de judecată să fie făcută numai după finalizarea procedurii din cadrul arbitrajului. Mai mult, această alternativă și nu obligație de a alege arbitrajul în soluționarea litigiilor este prevăzută și de art. 24 alin. 3 din Legea nr. 16/1994 (Legea arendării) „litigiile sunt de competența instanțelor judecătorești sau pot fi soluționate, cu acordul părților, și prin arbitraj”.

Cum reclamanta a făcut dovada încercării de reziliere pe cale amiabilă a contractelor, ca urmare a neexecutării (filele 4-5), a respectat înțelegerea părților, având astfel de ales între soluționarea litigiului prin procedura arbitrajului sau prin cerere adresată instanței de judecată.

În baza acestor considerente instanța a respins excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Târnăveni invocată de pârât.

Conform art. 24 alin. 2 din Legea nr. 16/1994 (Legea arendării) „Oricare dintre părțile contractante poate cere în justiție rezilierea contractului de arendare pentru cauze de neîndeplinire a obligațiilor de către cealaltă parte, în condițiile legii”

Pe fond, reclamata a solicitat rezilierea contractelor pentru neexecutare arătând că pârâtul nu și-a executat obligația de plată a arendei începând cu anul 2010. Pârâtul a recunoscut că obligația de plată a arendei nu a fost executată dar a invocat o culpă a reclamantei arătând că acesta nu s-a prezentat pentru ridicarea produselor. În lipsa oricăror probe în acest sens instanța a înlăturat această afirmație. A înlăturat, pentru aceleași motive, și susținerea pârâtului privind prețul mediu de vânzare a grâului. În baza acestor considerente instanța a admis acțiunea reclamantei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul C_____ I____ S_____ D_____, calea de atac fiind declarată și motivată în termenele legale, solicitând admiterea acestuia și anularea hotărârii ca netemeinică și nelegală, admiterea excepției de necompetență generală cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată, litigiul urmând a fi soluționat pe cale arbitrară, iar în subsidiar, în situația în care instanța va aprecia că excepția este neîntemeiată,a solicitat respingerea cererii ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea apelului a reiterat susținerile referitoare la necompetența generală a instanței, în raport de dispozițiile art. 7.1 din ambele contracte, invocând faptul că niciuna din căile prealabile sesizării instanței nu au fost urmate de către reclamantă, fiind nesocotit principiul forței obligatorii a contractului între părțile contractante, fiind conturat astfel caracterul nelegal al hotărârii prin care a fost respinsă această excepție.

Pe fondul cererii, apelantul a susținut incidența art. 4.3 din contractele părților, care stabilesc rezilierea pentru neexecutare, pe de altă parte a susținut că reclamanta intimată nu a venit să ridice prețul arendei, așa cum o cere art. 6 alin. 3 din Legea nr. 223/2006 de modificare a Legii nr. 16/1994, raportate la cele ale art. 1104 din Codul civil aplicabil, astfel că nu poate invoca neexecutarea obligației de plată de către apelant, mai mult, s-a invocat greșita raportare la prețul de referință al grâului din datele statistice ale ANAF, precum și prevederile art. 8 alin. 2 și 13 din Legea nr. 16/1994, cu privire modalitățile alternative de plată a arendei.

Intimata Meghesan A__ a formulat întâmpinare la apel, solicitând respingerea acestuia ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică, urmată de depunerea unui răspuns la întâmpinare de către apelant, prin care au fost reiterate motivele de apel invocate prin declarația de apel.

La data de 19.03.2014 reclamanta intimată depune un înscris prin care solicită instanței de apel a lua act de faptul că apelantul i-a achitat la data de 18.03.2014 suma stabilită prin hotărârea atacată drept despăgubire, inclusiv cheltuielile de judecată, motiv pentru care părțile s-au înțeles să mențină valabilitatea celor două contracte de arendă.

Apelantul a depus la data de 16.05.2014 o cerere prin care solicită a se lua act de înțelegerea intervenită între părți în timpul procesului, în legătură cu obiectul litigios, ca urmare a încheierii anexei la contractul de arendare nr. 1 din 09.11.2006, prin urmare să fie admisă excepția nulității cererii de chemare în judecată invocată de apelant pentru lipsa obiectului cererii – art. 112 pct. 3 Cod procedură civilă – și pe cale de consecință să se dispună respingerea cererii de chemare în judecată ca lipsită de obiect.

Apelantul a depus în susținerea cererii anexa la contractul de arendare nr. 1 din 09.11.2006 (fila 83) precum și chitanța prin care recunoaște plata arendei pentru anii 2010 – 2013, în sumă de 1798 lei ( fila 84).

Analizând hotărârea atacată în raport de cererile apelantului, tribunalul apreciază că apelul declarat este neîntemeiat.

Excepția de nulitate invocată de apelant este calificată de instanță ca o achiesare la pretențiile reclamantei, cu atât mai mult cu cât invocarea acesteia s-a făcut în condițiile în care s-a solicitat a se lua act de înțelegerea intervenită între părți, prin urmare instanța de control judiciar apreciază că nu a fost sesizată cu o excepție veritabilă de procedură, ci cu o cerere de schimbare a soluție în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, apelantul indicând în mod clar că urmărește respingerea cererii. De altfel părțile nu au prezentat instanței o înțelegere cu privire la stingerea procesului de față, astfel că instanța nu este îndrituită a da hotărârea de expedient. Pe de altă parte instanța nu poate să se pronunțe nici în sensul că obiectul cererii lipsește ca urmare a plății arendei și a încheierii anexei la contractul de arendare prezentate în apel, pentru că prevederile art. 112 Cod procedură civilă, care stabilesc elementele cererii de chemare în judecată, se raportează la momentul introducerii cererii pe rolul instanței, iar în cauză la momentul înregistrării cererii, 12.06.2013, obiectul cererii era indicat, de asemenea și prețuirea sa în bani. Împrejurarea că ulterior pronunțării hotărârii atacate, apelantul achită suma stabilită prin hotărâre cu titlu de despăgubire și că părțile convin să prelungească contractul de arendă nr. 1 din 09.11.2006 constituie însă un argument suficient a considera că hotărârea supusă apelului este temeinică și legală, motivele care privesc soluția dată de instanța de fond, cele referitoare la respingerea excepției de necompetență materială precum și cele referitoare la temeinicia soluției fiind de prisos a fi analizate.

În condițiile expuse anterior, tribunalul va respinge apelul declarat ca neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge apelul formulat de pârâtul C_____ I____ S_____ D_____ și cu domiciliul procesual ales în București, ______________________. 272, _____________, ________________, împotriva sentinței civile nr. 765 din 24.10.2013 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX al Judecătoriei Târnăveni.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 03.06.2014.

Red./Tehnored./V.Sz.

Listat/S.D./5 ex./01.09.2014