Dosar nr.XXXXXXXXXXXXX
(Număr în format vechi 2048/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.945/A
Ședința publică din data de 03.07.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: C____ C_______-C_____
JUDECĂTOR: R___ A____ A______
GREFIER: V_____ E____
MINISTERUL PUBLIC – P________ de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror N_____ M_____.
Pe rol, soluționarea cauzei penale având ca obiect apelul declarat de către inculpatul I_____ G_____ împotriva sentinței penale nr.102 din data de 28.04.2015, pronunțată de Judecătoria Urziceni, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul-inculpat I_____ G_____, personal, aflat în stare de deținere și asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat B___ M______, cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr. xxxxxxx/10.06.2015, aflată la fila10 dosar și intimații-părți vătămate T_____ C_______ și B________ I__, personal, lipsă fiind intimatele-părți civile I_____ I__ și ___________________, precum și intimatele-părți vătămate C______ N_______ și I___ V_____.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Fiind întrebat de Curte, apelantul-inculpat I_____ G_____ precizează că nu dorește să fie audiat de către instanța de apel, întrucât nu are elemente noi de învederat. De asemenea, arată că apelul formulat în cauză vizează cuantumul pedepsei aplicată de către instanța de fond.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat ori alte probe noi de propus și administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra apelului cu care a fost sesizată.
Apărătorul din oficiu al apelantului-inculpat, având cuvântul, solicită admiterea apelului formulat împotriva sentinței penale nr.102/28.04.2015 pronunțată de Judecătoria Urziceni, desființarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, reducerea pedepsei aplicate acestuia de către instanța de fond, având în vedere că a recunoscut și regretă faptele comise, că a colaborat cu organele de urmărire penală, că a dorit să acopere prejudiciul cauzat părților civile, că a conștientizat gravitatea faptelor, că are o promisiune de angajare și că oarecum a fost nevoit să comită infracțiunile pentru a care a fost condamnat, împrejurări față de care solicită și reținerea circumstanței atenuate prev. de art. 75 alin. 2 C.p.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea apelului formulat de către inculpatul I_____ G_____, ca nefondat, apreciind că pedeapsa aplicată acestuia este just individualizată raportat la faptele săvârșite. De asemenea, apreciază că nu se impune reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 75 alin. 2 C.p.., având în vedere că inculpatul este recidivist, că nu are ocupație și nici loc de muncă, iar din fișa de cazier judiciar a acestuia rezultă că a mai fost condamnat pentru infracțiuni contra patrimoniului, astfel că pedeapsa aplicată anterior nu și-a atins scopul educativ.
Apărătorul din oficiu al apelantului-inculpat, având cuvântul în completare, arată că inculpatul a săvârșit faptele pentru a supraviețui.
Apelantul-inculpat I_____ G_____, având cuvântul, arată că lasă soluția la aprecierea instanței.
CURTEA,
Prin sentința penală nr. 102 din data de 28.04.2015 Judecătoria Urziceni în baza art. 396 alin. (1), (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. combinat cu art. 231 alin. 2 C.pen., a încetat procesul penal având ca obiect săvârșirea de către inculpatul I_____ G_____ a infracțiunii de furt calificat săvârșită în stare de recidivă postexecutorie, faptă prev. și ped. de art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. d, alin. 2 lit. b C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen., ca urmare a împăcării părților ( faptă săvârșită la data de 27.09.2014, persoană vătămată I_____ I__).
În baza art. 396 alin. (1), (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. combinat cu art. 231 alin. 2 C.pen., a încetat procesul penal având ca obiect săvârșirea de către inculpatul I_____ G_____ a infracțiunii de furt calificat săvârșită în stare de recidivă postexecutorie, faptă prev. și ped. de art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. b C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen., ca urmare a împăcării părților (faptă săvârșită la data de 30.08.2014, persoană vătămată T_____ C_______).
În baza art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. b, d, alin. 2 lit. b C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen. și art. 396 alin. 10 C.proc.pen., a condamnat pe același inculpat I_____ G_____ la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în stare de recidivă postexecutorie (faptă săvârșită la data de 17/18.08.2014, persoană vătămată B________ I__).
În temeiul art. 67 alin. 1 și art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 1 an după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. b, alin. 2 lit. b C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen. și art. 396 alin. 10 C.proc.pen., a condamnat pe același inculpat I_____ G_____, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în stare de recidivă postexecutorie (faptă săvârșită la data de 09/10.10.2014, persoană vătămată C______ N_______).
În temeiul art. 67 alin. 1 și art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 1 an după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. b, alin. 2 lit. b C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen. și art. 396 alin. 10 C.proc.pen., a condamnat pe același inculpat I_____ G_____, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în stare de recidivă postexecutorie (faptă săvârșită la data de 26/27.08.2014, persoană vătămată I___ V_____).
În temeiul art. 67 alin. 1 și art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 1 an după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. d C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen. și art. 396 alin. 10 C.proc.pen., a condamnat pe același inculpat I_____ G_____, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în stare de recidivă postexecutorie (faptă săvârșită la data de 10.10.2014, persoană vătămată S.C. C____ R_____ S.R.L.).
În temeiul art. 67 alin. 1 și art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 1 an după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 38 alin. 1 C.pen. și art. 39 alin. 1 lit. b C.pen., a contopit pedepsele principale stabilite, în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care adaugă un spor de 1 an și 8 luni (1/3 din totalul celorlalte pedepse), urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani și 8 luni închisoare.
În temeiul art. 45 alin. 3 lit. a) C.pen. rap. la art. 68 alin. 1 lit. c) C.pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară cea mai grea a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b C.pen., pe o durată de 1 an după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.
În baza art. 45 alin. 5 C.pen. rap. la art. 45 alin. 3 lit. a) C.pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie cea mai grea a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b C.pen., care se execută de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
Potrivit art. 399 alin. 1 C.pr.pen. a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.
În baza art. 404 alin. 4 lit. a) C.pr.pen. și art. 72 C.pen. a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii din data de 15.10.2014 și durata arestării preventive de la data de 16.10.2014 la zi.
În temeiul art. 19 C.proc.pen., art. 397 C.proc.pen. rap. la art. 1349 Cod civil, art. 1357 Cod civil, art. 1381 Cod civil, art. 1385 Cod civil, a admisîn parte acțiunea civilă formulată de către partea civilă S.C. C____ R_____ S.R.L., înregistrată la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Argeș sub nr. JXXXXXXXXXXXX, având C.U.Î. RO xxxxxxx, cu sediul în Pitești, _______________________. 34, ____________________. Argeș.
A obligat pe inculpatul I_____ G_____ la plata către partea civilă S.C. C____ R_____ S.R.L. a sumei de 95 lei, reprezentând despăgubiri pentru daune materiale.
În temeiul art. 159 alin. 2-3 C.pen., a constatat stinse acțiunea civilă a părții civile I_____ I__ și acțiunea civilă a persoanei vătămate T_____ C_______.
A luat act că persoanele vătămate B________ I__, C______ N_______ și I___ V_____ nu s-au constituit părți civile în cauză.
În temeiul art. 112 alin. 1 lit. e) C.pen. a dispus confiscarea specială în folosul statului de la inculpat a sumei de 60 lei.
În baza art. 274 alin. 1 C.pr.pen. combinat cu art. 275 alin. (1) pct. (2) lit. d), alin. (4) C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata către stat a sumei de 1200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare și pe persoanele vătămate I_____ I__ și T_____ C_______ la plata către stat a câte 200 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare.
În temeiul art. 274 alin. 1 teza finală rap. la art. 272 alin. 2 C.proc.pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu, av. A________ G_______, conform delegației pentru asistență juridică obligatorie nr. 86/19.03.2015, în cuantum de 200 lei, fiind avansat din fondurile Ministerului Justiției și rămâne în sarcina statului.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, că:
Prin rechizitoriul nr. 503/P/2014, emis la data de 10.11.2014, de P________ de pe lângă Judecătoria Urziceni, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului I_____ G_____, pentru săvârșirea, în concurs real și în stare de recidivă postexecutorie, a infracțiunilor de:
- furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 228 alin. 1 Cp. - art. 229 alin. 1 lit. b, d, alin. 2 lit. b C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p. ( persoană vătămată B________ I__);
- furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 228 alin. 1 Cp. - art. 229 alin. 1 lit. d, alin. 2 lit. b C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p. ( persoană vătămată I_____ I__);
- furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 228 alin. 1 Cp. - art. 229 alin. 1 lit. b, alin. 2 lit. b C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p. ( persoană vătămată C______ N_______);
- furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 228 alin. 1 Cp. - art. 229 alin. 1 lit. b, alin. 2 lit. b C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p. ( persoană vătămată I___ V_____);
- furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 228 alin. 1 Cp. - art. 229 alin. 1 lit. b C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p. ( persoană vătămată T_____ C_______);
- furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 228 alin. 1 Cp. - art. 229 alin. 1 lit. d C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p. ( persoană vătămată S.C C____ R_____ S.R.L.), toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.p..
În actul de sesizare s-a reținut, în esență, că inculpatul I_____ G_____, în noaptea de 17/18.08.2014, în jurul orelor 03:00, a pătruns - prin escaladarea gardului - în curtea persoanei vătămate B________ I__, apoi - prin forțarea unei ferestre - a intrat în locuința acesteia din urmă, de unde a sustras o combină muzicală marca Sony, iar din interiorul unei anexe a locuinței persoanei vătămate a sustras un aparat de sudură.
De asemenea, inculpatul I_____ G_____, în ziua de 27.09.2014, a pătruns în curtea persoanei vătămate I_____ I__, de unde a sustras mai multe țevi rectangulare și bări metalice, apoi - prin forțarea cu un levier a belciugului lacătului de la ușa de acces - a intrat în locuința persoanei vătămate și a sustras 2 telefone mobile marca Sony Ericsson.
Totodată, inculpatul I_____ G_____, în noaptea de 09/10.10.2014, orele 01:30, a pătruns în curtea persoanei vătămate C______ N_______, din ______________________________ și a sustras 2 perechi de adidași pe care i-a găsit la ușa de acces în locuință.
În același rechizitoriu s-a mai reținut că același inculpat, în noaptea de 26/27.08.2014, în jurul orelor 23:00, a pătruns în curtea locuinței persoanei vătămate I___ V_____, din ______________________________, de unde a sustras o bicicletă marca Rich Bike în valoare de 300 lei.
De asemenea, inculpatul I_____ G_____, în seara zilei de 30.08.2014, a sustras 18 țevi metalice amplasate pe aliniamentul unui gard în construcție, neîmprejmuit, aparținând persoanei vătămate T_____ C_______ din satul C______, _______________________________.
Totodată, inculpatul I_____ G_____, în ziua de 10.10.2014, în jurul orelor 11:00, prin forțarea ușii de acces, a pătruns în interiorul stației de apă aparținând persoanei vătămate S.C C____ R_____ S.R.L. din ____________________________, de unde a sustras un cablu gros de alimentare, un cablu subțire și 2 robineți metalici.
În faza de urmărire penală au fost administrate următoarele mijloace de probă: procese-verbale de cercetare la fața locului (filele 15-16, 68, 84, 136-137, 211, 228-230, 255-256, 283 d.u.p.), planșe fotografice privind aspectele fixate cu ocazia cercetării la fața locului (filele 18-45, 138-148, 232-237, 258-261, 287-298 d.u.p.), planșe fotografice privind aspectele fixate cu ocazia reconstituirii (filele 207-209, 334-335 d.u.p.), declarații persoane vătămate (filele 46-47, 70-72, 86-88, 149-150, 204, 212, 239-242, 262-264, 299 d.u.p.), certificat medico-legal nr. 2732/A2/366/31.07.2014 (fila 21 d.u.p.), declarații suspect/inculpat (filele 53, 57, 60-62, 79-80, 98-100, 103-105, 111-113, 160-161, 163-167, 175, 220-224, 251-253, 267-271, 301-303 d.u.p.), declarații martori (filele 63-64, 106-110, 114-116, 176-187, 205, 215-219, 246-248, 272-280, 304-320, 333 d.u.p.), fișă cazier judiciar (filele 59, 101-102, 168 d.u.p.), procese-verbale privind ridicarea bunurilor de la inculpat (filele 65, 226, 250 d.u.p.), procese-verbale privind predarea bunurilor către persoanele vătămate (filele 66, 117, 225, 249, 329-330 d.u.p.), raport de constatare criminalistică nr. 83.940 din 29.04.2014 încheiat de I.P.J. Ialomița – Serviciul Criminalistic (filele 190-201 d.u.p.), fișă evidență pentru inculpat (fila 202 d.u.p.), procese-verbale de reconstituire (filele 206, 281, 332 d.u.p.), procese-verbale de percheziție atelaj hipo și planșă foto (filele 323-326 d.u.p.) și alte înscrisuri (filele 17,133, 152, 188-189, 231, 257, 286, 321-322, 327-328, 336, 338 d.u.p.).
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Urziceni la data de 10.11.2014, sub numărul XXXXXXXXXXXXX.
Prin încheierea din ședința de cameră de consiliu din data de 23.02.2015, pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, judecătorul de cameră preliminară, în baza art. 346 alin. 2 C.pr.pen., a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 503/P/2014, emis la data de 10.11.2014, de P________ de pe lângă Judecătoria Urziceni, prin care s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului I_____ G_____.
Prin aceeași încheiere s-a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpatul I_____ G_____ și s-a fixat prin rezoluția judecătorului primul termen de judecată la data de 24.03.2015, și s-a dispus citarea părților în ședință publică.
La data de 09.03.2015 s-a înaintat la dosar, la solicitarea instanței, de către I.P.J. Ialomița fișa de cazier judiciar a inculpatului (filele 127-128 dosar instanță).
La termenul de judecată din data de 24.03.2015, fiind prezente în fața instanței, persoanele vătămate I_____ I__ și T_____ C_______ s-au împăcat cu inculpatul.
La același termen de judecată, inculpatul a declarat că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, prevalându-se de disp. art. 375 C.proc.pen. (declarație inculpat – filele 147-148 dosar instanță).
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
În noaptea de 17/18.08.2014, în jurul orelor 03:00, inculpatul I_____ G_____ a pătruns - prin escaladarea gardului - în curtea persoanei vătămate B________ I__, apoi - prin forțarea unei ferestre - a intrat în locuința acesteia din urmă, de unde a sustras o combină muzicală marca Sony. De asemenea, prin forțarea sistemului de asigurare cu lacăt, inculpatul I_____ G_____ a pătruns în interiorul unei anexe a locuinței persoanei vătămate B________ I__ și a sustras un aparat de sudură.
Imobilul de unde au fost sustrase bunurile sus menționate se află situat în comuna Movilita, ____________________, jud. Ialomița.
De asemenea, în ziua de 27.09.2014, inculpatul I_____ G_____ a pătruns în curtea persoanei vătămate I_____ I__, de unde a sustras mai multe țevi rectangulare și bări metalice pe care le-a transportat la căruța sa aflată în apropiere de locul faptei, respectiv la marginea comunei Movilita, jud. Ialomița, apoi inculpatul a revenit și - prin forțarea cu un levier a belciugului lacătului de la ușa de acces - a intrat în locuința persoanei vătămate și a sustras două telefoane mobile marca Sony Ericsson.
În noaptea de 09/10.10.2014, orele 01:30, inculpatul I_____ G_____ a pătruns în curtea persoanei vătămate C______ N_______, din ______________________________ și a sustras două perechi de adidași pe care i-a găsit la ușa de acces în locuință, după care a fugit la domiciliul său.
În noaptea de 26/27.08.2014, în jurul orelor 23:00, inculpatul I_____ G_____ a intrat în curtea locuinței persoanei vătămate I___ V_____, de unde a sustras o bicicletă marca Rich Bike în valoare de 300 lei.
Instanța a mai reținut că, în seara zilei de 30.08.2014, inculpatul I_____ G_____ a sustras 18 țevi metalice amplasate pe aliniamentul unui gard în construcție, neîmprejmuit, aparținând persoanei vătămate T_____ C_______ din satul C______, _______________________________.
În ziua de 10.10.2014, în jurul orelor 11:00, prin forțarea ușii de acces, inculpatul I_____ G_____ a pătruns în interiorul stației de apă aparținând persoanei vătămate S.C. C____ R_____ S.R.L. din ____________________________, de unde a sustras doi robineți, un cablu de alimentare a pompei de apă de 60 m lungime, de culoare neagră și cablul de la aparatul de sudură, de 8 m lungime, de culoare neagră.
Situația de fapt prezentată mai sus este reținută de instanță din analiza declarațiilor inculpatului, care a recunoscut săvârșirea faptelor (filele 53, 57, 60-62, 79-80, 98-100, 103-105, 111-113, 160-161, 163-167, 175, 220-224, 251-253, 267-271, 301-303 d.u.p.), coroborate cu procese-verbale de cercetare la fața locului (filele 15-16, 68, 84, 136-137, 211, 228-230, 255-256, 283 d.u.p.), planșe fotografice privind aspectele fixate cu ocazia cercetării la fața locului (filele 18-45, 138-148, 232-237, 258-261, 287-298 d.u.p.), planșe fotografice privind aspectele fixate cu ocazia reconstituirii (filele 207-209, 334-335 d.u.p.), declarații persoane vătămate (filele 46-47, 70-72, 86-88, 149-150, 204, 212, 239-242, 262-264, 299 d.u.p.), certificat medico-legal nr. 2732/A2/366/31.07.2014 (fila 21 d.u.p.), declarații martori (filele 63-64, 106-110, 114-116, 176-187, 205, 215-219, 246-248, 272-280, 304-320, 333 d.u.p.), fișă cazier judiciar (filele 59, 101-102, 168 d.u.p.), procese-verbale privind ridicarea bunurilor de la inculpat (filele 65, 226, 250 d.u.p.), procese-verbale privind predarea bunurilor către persoanele vătămate (filele 66, 117, 225, 249, 329-330 d.u.p.), raport de constatare criminalistică nr. 83.940 din 29.04.2014 încheiat de I.P.J. Ialomița – Serviciul Criminalistic (filele 190-201 d.u.p.), fișă evidență pentru inculpat (fila 202 d.u.p.), procese-verbale de reconstituire (filele 206, 281, 332 d.u.p.), procese-verbale de percheziție atelaj hipo și planșă foto (filele 323-326 d.u.p.) și alte înscrisuri (filele 17,133, 152, 188-189, 231, 257, 286, 321-322, 327-328, 336, 338 d.u.p.).
În faza judecații, inculpatul a declarat că recunoaște și regretă săvârșirea faptelor reținute în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, cererea fiindu-i admisă de instanță.
La termenul de judecată din data de 24.03.2015, cu procedura legal îndeplinită, inculpatul și persoanele vătămate I_____ I__ și T_____ C_______ s-au împăcat, motiv pentru care, față de dispozițiile art. 231 alin. 2 C.pen. rap. la art. 228, art. 229 alin. 1, alin. 2 lit. b) C.pen., potrivit cărora împăcarea părților înlătură răspunderea penală, instanța, în baza art. 396 alin. (1), (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. combinat cu art. 231 alin. 2 C.pen., va înceta procesul penal având ca obiect săvârșirea de către inculpatul I_____ G_____ a infracțiunii de furt calificat săvârșită în stare de recidivă postexecutorie, faptă prev. și ped. de art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. d, alin. 2 lit. b C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen., ca urmare a împăcării părților (faptă săvârșită la data de 27.09.2014, persoană vătămată I_____ I__).
Pentru aceleași motive expuse anterior, în baza art. 396 alin. (1), (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. combinat cu art. 231 alin. 2 C.pen., a încetat procesul penal având ca obiect săvârșirea de către inculpatul I_____ G_____ a infracțiunii de furt calificat săvârșită în stare de recidivă postexecutorie, faptă prev. și ped. de art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. b C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen., ca urmare a împăcării părților (faptă săvârșită la data de 30.08.2014, persoană vătămată T_____ C_______).
La același termen de judecată, persoana vătămată B________ I__ a arătat că nu se mai constituie parte civilă în cauză.
În drept, fapta inculpatului I_____ G_____ care, în noaptea de 17/18.08.2014, în jurul orelor 03:00, a pătruns - prin escaladarea gardului - în curtea persoanei vătămate B________ I__, apoi - prin forțarea unei ferestre - a intrat în locuința acesteia din urmă situată în comuna Movilita, ____________________, jud. Ialomița, de unde a sustras o combină muzicală marca Sony, iar din interiorul unei anexe a locuinței persoanei vătămate a sustras un aparat de sudură, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat săvârșită în stare de recidivă postexecutorie, faptă prevăzută și pedepsită de art. 228 alin. 1 - art. 229 alin. 1 lit. b, d, alin. 2 lit. b C.pen., cu aplic. art. 41 alin. 1 C.pen..
Fapta inculpatului I_____ G_____ care, în noaptea de 26/27.08.2014, în jurul orelor 23:00, a pătruns în curtea locuinței persoanei vătămate I___ V_____, din ______________________________, de unde a sustras o bicicletă marca Rich Bike, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat săvârșită în stare de recidivă postexecutorie, faptă prevăzută și pedepsită de art. 228 alin. 1 - art. 229 alin. 1 lit. b, alin. 2 lit. b C.pen., cu aplic. art. 41 alin. 1 C.pen..
Fapta inculpatului I_____ G_____ care, în noaptea de 09/10.10.2014, orele 01:30, a pătruns în curtea persoanei vătămate C______ N_______, din ______________________________ și a sustras 2 perechi de adidași pe care i-a găsit la ușa de acces în locuință, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat săvârșită în stare de recidivă postexecutorie, faptă prevăzută și pedepsită de art. 228 alin. 1 - art. 229 alin. 1 lit. b, alin. 2 lit. b C.pen., cu aplic. art. 41 alin. 1 C.pen..
Fapta inculpatului I_____ G_____ care, în ziua de 10.10.2014, în jurul orelor 11:00, prin forțarea ușii de acces, a pătruns în interiorul stației de apă aparținând persoanei vătămate S.C C____ R_____ S.R.L. din ____________________________, de unde a sustras doi robineți, un cablu de alimentare a pompei de apă de 60 m lungime, de culoare neagră și cablul de la aparatul de sudură, de 8 m lungime, de culoare neagră, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat săvârșită în stare de recidivă postexecutorie, faptă prevăzută și pedepsită de art. 228 alin. 1 - art. 229 alin. 1 lit. d C.pen., cu aplic. art. 41 alin. 1 C.pen..
Având în vedere că inculpatul a comis cele patru infracțiuni reținute în sarcina sa, prin acte diferite, înainte de a fi fost condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, se constată că sunt incidente dispozițiile art. 38 alin. 1 C.pen. referitoare la concursul real de infracțiuni.
Prin urmare, în sarcina inculpatului I_____ G_____ s-a reținut săvârșirea a patru infracțiuni de furt calificat, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.pen..
În ceea ce privește laturile obiective ale infracțiunilor, instanța a reținut următoarele:
Elementele materiale ale infracțiunilor de furt calificat sunt reprezentate de acțiunile inculpatului prin care s-a realizat scoaterea bunurilor din sfera de apropriațiune a persoanelor vătămate și împosedarea inculpatului cu aceste bunuri.
Urmările imediate sunt reprezentate de pagubele produse în patrimoniile persoanelor vătămate, legăturile de cauzalitate dintre elementele materiale și urmările imediate rezultând din modul de săvârșire a faptelor.
În ceea ce privește latura subiectivă, inculpatul a săvârșit faptele cu intenție directă, din declarațiile acestuia, precum și din modul de operare, reieșind că a prevăzut rezultatele faptelor, anume diminuarea patrimoniilor persoanelor vătămate și le-a urmărit prin săvârșirea faptelor.
Având în vedere că faptele inculpatului au fost săvârșite în timpul nopții, prin efracție, escaladare și/sau prin violare de domiciliu, sunt incidente dispozițiile art. 229 alin. 1 lit. b), lit. d) și/sau alin. 2 lit. b) C. pen., după caz.
Analizând conținutul fișei de cazier judiciar a inculpatului (filele 127-128 dosar instanță), a constatat că inculpatul a suferit numeroase condamnări, iar incidența dispozițiilor art. 41 alin. 1 C.pen. este determinată de faptul că infracțiunile pentru care este cercetat în prezenta cauză au fost săvârșite cu intentie, de către inculpat, după executarea unei pedepse de 3 ani închisoare (Sentința penală nr. 244 din 05.07.2011 pronunțată de Judecătoria Urziceni, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, definitivă prin nerecurare) aplicată pentru un concurs de infracțiuni săvârșite tot cu intenție și înainte de împlinirea termenului de reabilitare – filele 171-173 dosar instanță - iar legea prevede pentru infracțiunea de furt calificat pedeapsa închisorii mai mare de un an.
Prin urmare, conform art. 396 alin. 2 C.proc.pen., constatând că faptele există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de inculpat, instanța a dispus condamnarea acestuia pentru cele patru infracțiuni de furt calificat.
În ceea ce privește pedeapsa în caz de recidivă postexecutorie, conform art. 43 alin. 5 C.pen., dacă după ce pedeapsa anterioară a fost executată sau considerată ca executată se săvârșește o nouă infracțiune în stare de recidivă, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracțiune se majorează cu jumătate.
Regimul sancționator al recidivei postexecutorii este modificat, NCP stabilind că limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea care constituie cel de-al doilea termen al recidivei se majorează în mod obligatoriu cu jumătate.
Instanța a făcut aplicarea și a disp. art. 396 alin. 10 C.proc.pen., potrivit căruia va pronunța condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii.
La stabilirea și individualizarea pedepselor pentru inculpat s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunilor, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunilor, motivul săvârșirii infracțiunilor și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunilor și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
Gradul de pericol social al infracțiunilor comise a fost apreciat de către instanță prin raportare la modalitatea de comitere a faptelor, natura acestora, persoana și conduita inculpatului adoptată în societate atât înainte, cât și după, dar și prin raportare la conduita sa procesuală și la felul în care acesta a înțeles să contribuie în scopul aflării adevărului și al înlăturării consecințelor nefaste ale faptelor antisociale.
Instanța a constatat că, prin natura sa, infracțiunea de furt calificat este o infracțiune gravă, aspect decelat din elementul material al laturii obiective, fiind o faptă antisocială cu reale rezonanțe negative în viața socială.
S-a avut în vedere și faptul că prejudiciul material produs a fost acoperit doar parțial prin restituirea către persoanele vătămate a unora dintre bunurile sustrase (procese-verbale privind ridicarea bunurilor de la inculpat - filele 65, 226, 250 d.u.p. și procese-verbale privind predarea bunurilor către persoanele vătămate - filele 66, 117, 225, 249, 329-330 d.u.p.).
Instanța a reținut și faptul că inculpatul este recidivist, potrivit fișei de cazier judiciar anexată la dosarul cauzei (filele 127-128 dosar instanță), a recunoscut comiterea faptelor, este necăsătorit, fără studii, fără ocupație și fără loc de muncă.
Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării pedepsei, astfel încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanță.
De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și a duratei, atât gravității faptelor și potențialului de pericol social pe care îl prezintă în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei. Modul de comitere a infracțiunilor (noaptea, prin escaladare sau efracție și/sau prin violare de domiciliu, după caz), precum și antecedentele penale ale inculpatului care este recidivist, sunt elemente care nu pot fi omise și care trebuie să fie riguros evaluate de către instanță în alegerea pedepselor care vor fi aplicate inculpatului.
De asemenea, exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane, care văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni.
Numai o pedeapsă justă și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât și finalitatea acesteia, prevenția generală și specială înscrise în Codul penal român.
Gravitatea concretă a unei activități infracționale trebuie stabilită consecutiv unui examen cuprinzător al tuturor elementelor interne, specifice faptei și făptuitorului.
Verificând situația inculpatului I_____ G_____ s-a constatat că acesta este cunoscut în evidența I.P.J. Ialomița cu mai multe condamnări în perioada 2006 - 2011, pentru un număr mare de fapte penale de furt.
Instanta a constatat că antecedentele inculpatului privesc condamnari pentru infracțiuni contra patrimoniului, asemănătoare cu cele care fac obiectul prezentei judecați, iar pedepsele anterioare nu și-au atins scopul, inculpatul nedând dovada de îndreptare prin săvârșirea noilor fapte la o perioadă scurtă după eliberarea din penitenciar.
Faptele săvârșite de inculpat au un grad de pericol social ridicat, deoarece au fost comise în timpul nopții, prin escaladare sau efracție și/sau prin violare de domiciliu, după caz.
Modul concret de comitere a faptelor penale dovedește un curaj infracțional de natură să pună în pericol siguranța cetățenilor, creând o puternică stare de insecuritate și neîncredere în forța ocrotitoare a normei legale penale.
Comportamentul inculpatului indică o specializare, o persistență în săvârșirea unui anumit gen de infracțiuni, nicidecum nu s-a reținut că a fost un incident nefericit în viața inculpatului și nici că este o excepție de la regula ce indică un comportament pro - social, inculpatul nu are nicio ocupație, neavând deci mijloace de existență.
Având în vederea predispoziția constantă a inculpatului I_____ G_____ de a săvârși infrațiuni contra patrimoniului, fapte penale de natura celor pentru care este judecat în prezenta cauză, instanța a apreciat că acesta dovedește prin comportamentul său un pericol social sporit și nu a dat dovadă de îndreptare, activitatea infracțională desfășurată de acesta împotriva patrimoniului și persoanelor urmează să se reflecte în pedepsele aplicate.
Pedeapsa trebuie sa fie de natura a asigura reeducarea inculpatului și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.
Perseverența infracțională a inculpatului și modul de operare evidențiază astfel un grad de pericol social sporit, existând un grad ridicat de probabilitate de comitere a noi fapte penale de același tip, cu evidenta și directa consecință a afectării securității relațiilor sociale normale din comunitate, fiind benefică securității sociale izolarea acestuia de mediul normal social.
Valoarea economică a bunurilor însușite pe nedrept de inculpat, fără a fi derizorie, a fost avută în vedere ca un element important la individualizarea pedepselor, în sensul ca pedepsele aplicate să constituie un tratament sancționator adecvat și suficient.
Instanța a apreciat că este necesară aplicarea unor pedepse mai aspre, care să-și atingă scopul de reeducare prin izolare temporară de societate, pedepse care să asigure și siguranța cetățenilor privind protejarea bunurilor, a patrimoniului, a sănătații și integritații corporale, siguranța în forța ocrotitoare a legii, dar și în exemplul moral în sensul că o pedeapsă eficientă și proporțională cu gravitatea faptei descurajează un comportament violent în scopul obținerii de venituri, bunuri, în mod ilicit sancționând aceste manifestări în mod corespunzator.
Față de modalitatea de săvârșire a faptelor, gravitatea acestora, curajul infracțional de a acționa în modalitatea descrisă mai sus, care dovedesc din partea inculpatului o preocupare infracțională în detrimentul oricărei alte preocupari educative sau de dobândire de resurse de existență prin mijloace licite, instanța a apreciat că scopul de prevenire si reeducare poate fi atins prin aplicarea unor pedepse de o durată proporțională cu gravitatea faptelor, doar prin aplicarea pedepsei închisorii, cu executare, în regim de detenție.
Având în vedere predispoziția constantă a inculpatului de a săvârși fapte penale de natura celor pentru care este judecat în prezenta cauză, timpul scurt care s-a scurs de la liberarea acestuia din penitenciar până la săvârșirea faptelor pentru care este judecat în prezenta cauză, modul de săvârșire a infracțiunilor și circumstanțele personale ale inculpatului, instanța a apreciat că resocializarea viitoare pozitivă a inculpatului I_____ G_____ nu este posibilă decât prin aplicarea unor pedepse ferme, executate în regim privativ de libertate, astfel încât îl va condamna pe acesta astfel:
- la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în stare de recidivă postexecutorie, în baza art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. b, d, alin. 2 lit. b C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen. și art. 396 alin. 10 C.proc.pen. (faptă săvârșită la data de 17/18.08.2014, persoană vătămată B________ I__);
- la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în stare de recidivă postexecutorie, în baza art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. b, alin. 2 lit. b C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen. și art. 396 alin. 10 C.proc.pen (faptă săvârșită la data de 09/10.10.2014, persoană vătămată C______ N_______);
- la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în stare de recidivă postexecutorie, în baza art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. b, alin. 2 lit. b C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen. și art. 396 alin. 10 C.proc.pen. (faptă săvârșită la data de 26/27.08.2014, persoană vătămată I___ V_____);
- la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în stare de recidivă postexecutorie, în baza art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. d C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen. și art. 396 alin. 10 C.proc.pen. (faptă săvârșită la data de 10.10.2014, persoană vătămată S.C. C____ R_____ S.R.L.).
Instanța a apreciat că pedepsele aplicate sunt în măsură să-și atingă scopul, respectiv prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, reprezentând o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului.
Față de natura și gravitatea infracțiunilor, împrejurările cauzei și persoana inculpatului, în temeiul art. 67 alin. 1 și art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 1 an după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
Pentru a se putea aplica pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor, potrivit NCP, este necesară stabilirea unei pedepse principale privative de libertate, precum și aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi. Dacă sunt întrunite ambele condiții, instanța de judecată a aplicat pedeapsa accesorie numai cu privire la drepturile care au fost interzise și ca pedeapsă complementară.
D____ urmare, în baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În acest context, instanța a reținut că în ceea ce privește drepturile electorale, în cauza Hirst împotriva Marii Britanii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constat încălcarea art. 3 din Protocolul 1 ca urmare a interzicerii ope legis a dreptului de a alege persoanei condamnate la pedeapsa închisorii. Interdicția dreptului de a alege, automată, generală și fără nicio restricție pentru cei condamnați la pedeapsa închisorii, indiferent de durata sancțiunii, gravitatea faptei sau circumstanțele cauzei, a fost considerată de Curte în afara marjei de apreciere a statelor și în consecință incompatibilă cu art. 3 din Protocolul 1. În prezenta cauză, instanța a apreciat că nu se impune interzicerea dreptului de a alege, având în vedere natura faptelor penale săvârșite de către inculpat.
Având în vedere că infracțiunile deduse judecății sunt concurente, fiind săvârșite înainte de pronunțarea unei condamnări definitive pentru vreuna dintre acestea, în baza art. 38 alin. 1 C.pen. și art. 39 alin. 1 lit. b C.pen., instanța a contopit pedepsele principale stabilite, în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 1 an și 8 luni (1/3 din totalul celorlalte pedepse), urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani și 8 luni închisoare.
În temeiul art. 45 alin. 3 lit. a) C.pen. rap. la art. 68 alin. 1 lit. c) C.pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară cea mai grea a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b C.pen., pe o durată de 1 an după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.
În baza art. 45 alin. 5 C.pen. rap. la art. 45 alin. 3 lit. a) C.pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie cea mai grea a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b C.pen., care se execută de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
Privitor la modalitatea de executare a pedepsei, instanța a apreciat, în contextul probelor administrate, că scopul educativ și preventiv al pedepsei nu poate fi atins decât prin executarea efectivă a acesteia în regim de detenție, pentru considerentele expuse pe larg mai sus.
În ceea ce privește măsurile preventive dispuse față de inculpat în prezenta cauză, instanța a reținut că prin ordonanța nr. 1908/P/2014 din 15.10.2014 Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița, Secția 4 Poliție Rurală Coșereni, a dispus reținerea inculpatului pentru 24 ore, începând cu data de 15.10.2014, ora 15:40 și până la data de 16.10.2014, ora 15:40 (fila 120 d.u.p.).
Prin încheierea nr. 14/UP din data de 16.10.2014, pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, judecătorul de drepturi și libertăți de la Judecătoria Urziceni a dispus în cursul urmăririi penale arestarea preventivă a inculpatului I_____ G_____ pe o durată de 30 zile, începând cu data de 16.10.2014 până la data de 14.11.2014, inclusiv, emițându-se mandatul de arestare preventivă nr. 75/U.P. din data de 16.10.2014. Măsura arestării preventive a fost ulterior menținută în cursul judecății.
Potrivit art. 399 alin. 1 C.pr.pen. instanța a menținut starea de arest preventiv a inculpatului, deoarece subzistă și la acest moment temeiurile avute în vedere la luarea măsurii, lăsarea acestuia în libertate prezentând pericol concret pentru ordinea publică.
În acest sens, pericolul concret este reprezentat de riscul concret ca inculpatul să comită alte infracțiuni contra patrimoniului, date fiind împrejurările săvârșirii prezentelor fapte, astfel cum au rezultat din materialul probator analizat, precum și conduita anterioară a inculpatului, care a mai săvârșit fapte similare.
În baza art. 404 alin. 4 lit. a) C.pr.pen. și art. 72 C.pen., a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii din data de 15.10.2014 și durata arestării preventive de la data de 16.10.2014 la zi.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța a reținut că persoana vătămată S.C. C____ R_____ S.R.L. s-a constituit parte civilă în prezenta cauză cu suma de 367,10 lei reprezentând contravaloarea celor două cabluri sustrase și nerecuperate, precizând totodată că cei doi robineți metalici s-au recuperat, iar din suma de 452 lei s-a recuperat suma de 85 lei (fila 327 d.u.p.).
Potrivit art. 1349 din Codul civil: ,,Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral”.
Totodată, art. 1357 C.civil are următorul conținut: ,,Cel care cauzează altuia un prejudiciu, printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă”.
Din aceste dispoziții legale reies următoarele condiții cumulative care trebuie îndeplinite pentru a se putea acorda despăgubiri unei persoane păgubite: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția celui care a cauzat prejudiciul.
Din probatoriul administrat în cauză, instanța a constatat că fapta săvârșită de inculpatul I_____ G_____ în dauna părții civile S.C. C____ R_____ S.R.L. reprezintă în planul dreptului civil o faptă ilicită cauzatoare de prejudiciu, săvârșită cu vinovăție, fiind probată legătura de cauzalitate dintre faptă și rezultatul socialmente periculos, astfel încât devin aplicabile în cauză dispozițiile art. 1349 Cod civil, art. 1357 Cod civil, art. 1381 Cod civil, art. 1385 Cod civil, potrivit cărora oricine cauzează prin fapta sa un prejudiciu altei persoane este obligat la repararea acestuia.
Cu privire la prejudiciul material în cuantum de 367,10 lei, instanța a reținut că partea civilă nu a depus la dosar niciun înscris cu care să facă dovada existenței unui prejudiciu în acest cuantum.
Din declarația martorei I_____ I______ audiată în cauză (filele 310-311 d.u.p.), care se coroborează cu declarația inculpatului (filele 301-303 d.u.p.), reiese că în ziua de 10.10.2014, în jurul orelor 10:00, a plecat cu căruța de la domiciliul său, fiind însoțită de către fratele său, inculpatul I_____ G_____. La marginea comunei Movilita, jud. Ialomița, inculpatul a oprit căruța și a pătruns în incinta stației de apă, de unde a furat un cablu gros de alimentare, un cablu subțire și 2 robineți. Martora I_____ I______ a precizat că inculpatul I_____ G_____ a vândut cele două cabluri furate la Fierbinți Târg, jud. Ialomița pentru suma de 180 lei.
În lipsa altor probe administrate de părți, fiind imposibilă restituirea în natură a celor două cabluri sustrase și nerecuperate și având în vedere îmbogățirea fără justă cauză a inculpatului cu restul sumei de 95 lei în dauna părții civile (acesta fiind beneficiul efectiv realizat de inculpat din vânzarea bunurilor), în temeiul art. 19 C.proc.pen., art. 397 C.proc.pen. rap. la art. 1349 Cod civil, art. 1357 Cod civil, art. 1381 Cod civil, art. 1385 Cod civil, a admis în parte acțiunea civilă formulată de către partea civilă S.C. C____ R_____ S.R.L. și a obligat pe inculpatul I_____ G_____ la plata către partea civilă S.C. C____ R_____ S.R.L. a sumei de 95 lei, reprezentând despăgubiri pentru daune materiale.
În temeiul art. 159 alin. 2-3 C.pen., ca urmare a împăcării părților, a constatat stinse acțiunea civilă a părții civile I_____ I__ și acțiunea civilă a persoanei vătămate T_____ C_______.
A luat act că persoanele vătămate B________ I__, C______ N_______ și I___ V_____ nu s-au constituit părți civile în cauză.
Din declarațiile inculpatului I_____ G_____ reiese că, în noaptea de 18.08.2014, în jurul orelor 03:00, a plecat de la domiciliul său pentru a căuta ceva de furat, intenționând astfel să facă rost de bani. Acesta a susținut că s-a hotărât să intre în casa persoanei vătămate B________ I__ din comuna Movilita, ____________________, jud. Ialomița și să caute diverse lucruri. Inculpatul I_____ G_____ a arătat că a sărit gardul și a intrat în curtea persoanei vătămate și a tras siguranța de la panoul electric pentru a nu fi înregistrat de către camerele video montate la locuința respectivă. Inculpatul a descris în mod amănunțit modul de comitere a faptei, cum a pătruns în interiorul unei anexe a locuinței persoanei vătămate - prin forțarea lacătului cu care aceasta era asigurată - de unde a luat două dălți cu care a forțat geamurile pentru a intra în casă și un aparat de sudură. Acesta s-a urcat pe geamul de la bucătărie, care era deschis în partea de sus, reușind să pătrundă în locuință, de unde a sustras o combină muzicală marca Sony. Inculpatul I_____ G_____ a menționat că a luat aparatul de sudură și combina muzicală, iar în timp ce se îndrepta spre locuința sa, a fost văzut de către numitul M____ C______`, dar nu 1-a luat în seamă. Ulterior, inculpatul a spart aparatul de sudură și a vândut cuprul unor persoane necunoscute din __________________ 60 lei, iar combina muzicală a predat-o organelor de poliție ( filele 53, 57, 60-62 d.u.p.).
Instanța a reținut că măsura confiscării speciale este o măsură de siguranță ce constă în trecerea în patrimoniul statului a unor bunuri, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege.
Confiscarea are caracterul unei sancțiuni de drept penal, și nu de despăgubire civilă. Caracterul de sancțiune de drept penal al confiscării speciale exclude posibilitatea unei obligații solidare. Dacă o infracțiune s-a comis în participație și folosul a fost împărțit între participanți, aceștia nu pot fi obligați în solidar la plata sumelor reprezentând valorile confiscate, ci fiecare va plăti în raport de partea care i-a revenit.
În temeiul art. 25 alin. 1 – 2 C.pr.pen., instanța s-a pronunțat prin aceeași hotărâre atât asupra acțiunii penale, cât și asupra acțiunii civile. Când acțiunea civilă are ca obiect repararea prejudiciului material prin restituirea lucrului, iar aceasta este posibilă, instanța a dispus ca lucrul să fie restituit părții civile.
Pentru toate aceste motive, având în vedere, așa cum s-a arătat mai sus, că aparatul de sudură care a fost sustras de inculpat nu mai poate fi restituit în natură și faptul că persoana vătămată B________ I__ nu s-a constituit parte civilă în cauză, în temeiul art. 112 alin. 1 lit. e) C.pen., instanța a dispus confiscarea specială în folosul statului de la inculpat a sumei de 60 lei.
Față de soluțiile de condamnare și de încetare a procesului penal, ca urmare a împăcării părților, care urmează a fi pronunțate, în baza art. 274 alin. 1 C.pr.pen. combinat cu art. 275 alin. (1) pct. (2) lit. d), alin. (4) C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata către stat a sumei de 1200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare și pe persoanele vătămate I_____ I__ și T_____ C_______ la plata către stat a câte 200 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare.
În temeiul art. 274 alin. 1 teza finală rap. la art. 272 alin. 2 C.proc.pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu, av. A________ G_______, conform delegației pentru asistență juridică obligatorie nr. 86/19.03.2015, în cuantum de 200 lei, fiind avansat din fondurile Ministerului Justiției și a rămas în sarcina statului (fila 130 dosar instanță).
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel inculpatul I_____ G_____ criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei în raport cu art. 74 Cod penal, solicitând reducerea cuantumului pedepsei închisorii prin luarea în considerare a atitudinii de recunoaștere a vinovăției.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale atacate prin prisma criticilor invocate precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit art. 417 alin. 2 Cod procedură penală, Curtea constată că apelul nu este fondat și îl va respinge, în condițiile art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, în considerarea următoarelor argumente:
Apelantul inculpat în cauză, trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 503/P/2014 din 10.11.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 228 alin. 1 Cp. - art. 229 alin. 1 lit. b, d, alin. 2 lit. b C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p. ( persoană vătămată B________ I__); furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 228 alin. 1 Cp. - art. 229 alin. 1 lit. d, alin. 2 lit. b C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p. ( persoană vătămată I_____ I__); furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 228 alin. 1 Cp. - art. 229 alin. 1 lit. b, alin. 2 lit. b C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p. ( persoană vătămată C______ N_______); furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 228 alin. 1 Cp. - art. 229 alin. 1 lit. b, alin. 2 lit. b C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p. ( persoană vătămată I___ V_____); furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 228 alin. 1 Cp. - art. 229 alin. 1 lit. b C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p. ( persoană vătămată T_____ C_______); furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 228 alin. 1 Cp. - art. 229 alin. 1 lit. d C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p. (persoană vătămată S.C C____ R_____ S.R.L.), toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.p.., și-a recunoscut vinovăția cu privire la faptele imputate și și-a însușit probele administrate în faza de urmărire penală din care au rezultat următoarele circumstanțe factuale:
În noaptea de 17/18.08.2014, în jurul orelor 03:00, a pătruns - prin escaladarea gardului - în curtea persoanei vătămate B________ I__, apoi - prin forțarea unei ferestre - a intrat în locuința acesteia din urmă, de unde a sustras o combină muzicală marca Sony. De asemenea, prin forțarea sistemului de asigurare cu lacăt, a pătruns în interiorul unei anexe a locuinței persoanei vătămate B________ I__ și a sustras un aparat de sudură.
În ziua de 27.09.2014, a pătruns în curtea persoanei vătămate I_____ I__, de unde a sustras mai multe țevi rectangulare și bări metalice pe care le-a transportat la căruța sa aflată în apropiere de locul faptei, respectiv la marginea comunei Movilita, jud. Ialomița, apoi a revenit și - prin forțarea cu un levier a belciugului lacătului de la ușa de acces - a intrat în locuința persoanei vătămate și a sustras două telefoane mobile marca Sony Ericsson.
În noaptea de 09/10.10.2014, orele 01:30, a pătruns în curtea persoanei vătămate C______ N_______, din ______________________________ și a sustras două perechi de adidași pe care i-a găsit la ușa de acces în locuință, după care a fugit la domiciliul său.
În noaptea de 26/27.08.2014, în jurul orelor 23:00, a intrat în curtea locuinței persoanei vătămate I___ V_____, de unde a sustras o bicicletă marca Rich Bike în valoare de 300 lei.
În seara zilei de 30.08.2014, a sustras 18 țevi metalice amplasate pe aliniamentul unui gard în construcție, neîmprejmuit, aparținând persoanei vătămate T_____ C_______ din satul C______, _______________________________.
În ziua de 10.10.2014, în jurul orelor 11:00, prin forțarea ușii de acces, a pătruns în interiorul stației de apă aparținând persoanei vătămate S.C. C____ R_____ S.R.L. din ____________________________,
de unde a sustras doi robineți, un cablu de alimentare a pompei de apă de 60 m lungime, de culoare neagră și cablul de la aparatul de sudură, de 8 m lungime, de culoare neagră.
Judecata în cadrul procedurii prev. de art. 375 Cod procedură penală urmare a solicitării inculpatului care a recunoscut în totalitate faptele reținute în sarcina sa are, într-adevăr, consecința intervenției unei cauze speciale de reducere a limitelor de pedeapsă cu o treime, cauză prev. de art. 396 alin. 10 Cod procedură penală.
Aceasta înseamnă însă că, în cadrul limitelor astfel reduse, pedeapsa se stabilește în raport cu evaluarea plurală a criteriilor prev. de art. 74 Cod penal, astfel încât să fie proporțională cu vinovăția inculpatului.
În speță, judecătorul fondului a luat în considerare gravitatea fiecăreia dintre cele șase infracțiuni de furt calificat pentru care inculpatul a fost trimis în judecată evaluată pe baza circumstanțelor reale în care faptele au fost comise (în timpul nopții, prin efracție și escaladare, prin violare de domiciliu), frecvența acestora, urmarea produsă asupra patrimoniului privat și acoperirea parțială a prejudiciului, dar și persoana inculpatului care are în antecedențe numeroase condamnări definitive (perioada 2006 – 2011), toate pentru infracțiuni contra patrimoniului.
Totodată, a fost avută în vedere cauza legală de agravare a pedepsei, existența stării de recidivă care, în condițiile art. 43 alin. 5 Cod penal impune majorarea limitelor speciale de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile comise după considerarea ca executată a unei pedepse cu închisoarea,cu jumătate.
În plus,conform art.39 Cod penal,în caz de concurs de infracțiuni, la pedeapsa cea mai grea se adaugă un spor de o treime din totalul pedepselor stabilite.
În raport cu împrejurările de natură să agraveze pedeapsa aplicată inculpatului, recunoașterea vinovăției a avut drept efect orientarea spre pedepse situate la minimul special (de 2 ani închisoare, respectiv 1 an închisoare).
Prin urmare, Curtea reevaluând criteriile prev. de art. 74 Cod penal nu identifică temeiuri care să justifice atenuarea pedepsei stabilite, iar pedeapsa finală aplicată, de 3 ani ș