Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G_____
(*operator de date cu caracter personal nr. 2949)
SECȚIA A II-A CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 11
Camera de Consiliu din data de 16.01.2015
PREȘEDINTE: M________ H___
GREFIER: M_____ G_______ M________
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra plângerii împotriva rezoluției directorului Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul G_____, formulată de petenții F____ Ș_____ și O____ D____ A_____, ambii cu domiciliul procesual ales la sediul Cabinetului de Avocatură”A____ V_______” din G_____, _______________________. 41, ___________. 8, ____________________, în contradictoriu cu intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul G_____, cu sediul în G_____, _____________________, J____ G_____.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 09.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta, dată la care instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a dispus amânarea pronunțării la data de 16.01.2015 când, după deliberare, a pronunțat următoarea hotărâre:
TRIBUNALUL
P___ cererea înregistrată pe rolul Tribunalului G_____ sub nr. XXXXXXXXXXXXX din data de 22.07.2014, petenții F____ Ș_____ și O____ D____ A_____, ambii cu domiciliul procesual ales la sediul Cabinetului de Avocatură”A____ V_______” din G_____, _______________________. 41, ___________. 8, ____________________, în contradictoriu cu intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul G_____, cu sediul în G_____, _____________________, J____ G_____, au formulat plângere împotriva rezoluției nr. 8488/02.07.2014 a Directorului Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul G_____ emisă în dosar nr. xxxxx/30.06.2014, urmând ca instanța să dispună completarea acesteia cu următoarele:
- Admiterea și înregistrarea în evidențele O__ G_____ a raportului de repartizare a activului rămas în urma lichidării între asociați așa cum s-a stabilit prin Hotărârea Adunării Generale a Acționarilor nr.01/03.03.2014.
În drept, petenții au invocat disp. art. 6 alin. 3-6 don OUG nr.116/2009 aprobată prin Legea nr. 84/2010.
La data de 24.07.2014, petenții au depus la dosar cerere de completare și modificare a plângerii, solicitând prin aceasta să se dispună:
a) Admiterea și înregistrarea în evidențele O__ G_____ a raportului de repartizare a activului rămas în urma lichidării între asociați așa cum s-a stabilit prin Hotărârea Adunării Generale a Acționarilor nr.01/03.03.2014;
b) Să se constate că Hotărârea A__ nr. 1/03.03.2014 a fost depusă și menționată în evidențele O__ și a fost publicată în Monitorul Oficiul –Partea a IV-a, aceasta conținând și raportul de repartizare a activului rămas în urma lichidării, producând efecte din data de 28.03.2014;
c) Să fie obligat O__ G_____ să elibereze certificatul constatator al dreptului de proprietate asupra activelor distribuite conform hotărârii asociaților surprinsă prin Hotărârea A__ nr. 1/03.03.2014, în baza căruia asociații să procedeze la înscrierea bunurilor imobile în cartea funciară.
La data de 07.08.2014, intimatul a depus la dosar întâmpinare, prin care solicită respingerea plângerii ca netemeinică și nelegală.
La data de 03.12.2014, instanța a invocat din oficiu excepția tardivității plângerii și a acordat termen de judecată la data de 09.01.2015 pentru a da posibilitate părților să-și formuleze apărarea privitor la această excepție.
La data de 09.01.2015, petenții au depus la dosar cerere de repunere în termenul legal de formulare a plângerii, în care arată că abia în data de 16.07.2014 au avut confirmarea faptului că deși li s-a admis cererea de radiere a societății nu s-a dispus și cu privire la admiterea raportului de repartizare a activului rămas în urma lichidării, deși aceasta a fost voința asociaților încă din data de 28.03.2014 când au publicat în Monitorul Oficial al României - Partea a IV-a hotărârea A.G.A. nr. 01 din data de 03.03.2014. Solicită petenții respingerea excepției tardivității invocată din oficiu de instanței și admiterea cererii de repunere în termenul procedural de formulare a plângerii.
În drept au invocat petenții dispozițiile art. 186 și 248 din Noul Cod de procedură civilă , iar în susținerea cererii de repunere în termen au depus înscrisuri, constând în copii de pe rezoluția nr. 9300/18.07.2014 pronunțată în dosarul nr. xxxxx/16.07.2014 de Directorul O__ G_____, contractul de vânzare –cumpărare nr. 476/27.04.2010, contractul de vânzare –cumpărare nr. 3464/29.12.2005 și contractul de vânzare –cumpărare nr. 1291/08.06.2006.
Analizând cu prioritate excepția tardivității formulării plângerii împotriva Rezoluției Directorului O__ G_____ nr. 8488/02.07.2014 emisă în dosarul nr. xxxxx/30.06.2014, și cererea de repunere în termenul de formulare a plângerii, instanța constată următoarele:
P___ cererea de repunere în termenul de formulare a plângerii împotriva Rezoluției Directorului O__ G_____ pronunțate în data de 02.07.2014, s-a invocat aspectul că petentul O____ D____ A_____, asociat al _________________ G_____, a fost plecat din țară în perioada 05.07-12.07.2014, situație pe care petenta a dovedit-o, și că termenul de 15 zile prevăzut de disp. art. 6 alin. 3 din OUG nr. 116/2009 pentru formularea plângerii ar curge de la data revenirii în țară-12.07.2014. Această interpretare pe care partea o dă dispozițiilor legale contravine prevederilor exprese ale art. 6 alin. 3 din OUG nr. 116/2009, care arată că plângerea se face în termen de 15 zile de la pronunțare în cazul părților, rezoluția contestată fiind pronunțată în data de 02.07.2014, când asociatul O____ D____ A_____ era în țară. Tot în țară era și la data de 18.07.2014, când s-a împlinit termenul de 15 zile de formulare a plângerii. Astfel, nu există temei pentru repunerea în termenul de formulare a plângerii.
Având în vedere că plângerea a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 22.07.2014, după împlinirea termenului de declarare a plângerii, instanța va admite excepția tardivității formulării plângerii, excepție invocată de instanță din oficiu, și va respinge plângerea ca tardiv formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de repunere în termenul de formulare a plângerii împotriva Rezoluției Directorului O__ G_____ nr. 8488/02.07.2014 din dosarul nr. xxxxx/30.06.2014.
Admite excepția tardivității formulării plângerii, excepție invocată de instanță din oficiu.
Respinge plângerea formulată de petenții F____ Ș_____ și O____ D____ A_____, ambii cu domiciliul procesual ales la sediul Cabinetului de Avocatură”A____ V_______” din G_____, _______________________. 41, ___________. 8, ____________________, în contradictoriu cu intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul G_____, cu sediul în G_____, _____________________, J____ G_____, ca tardiv formulată.
Cu recurs în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.01.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
M________ H___ M_____ G_______ M________
Red.MH/16.01.2015
Teh.MGM/22.01.2015/5 exp.
_____________________________