Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul HUNEDOARA
Materie juridică:
Litigii cu profesioniştii
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC
Număr hotarâre:
4289/2013 din 22 august 2013
Sursa:
Rolii.ro

ROMÂNIA

TRIBUNALUL HUNEDOARA

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA NR. 4289/CA/2013 DOSAR NR.XXXXXXXXXXXX

Ședința din camera de consiliu din 22.08.2013

PREȘEDINTE:D_____ I___ - judecător

C___ D_____ E____- grefier

Pe rol fiind judecarea plângerii formulată de petentul S__ IT M_________ Advisors SPRL în calitate de lichidator judiciar al ________________ în contradictoriu cu intimatul O__ de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

La apelul nominal se constată lipsa părților.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanța, văzând actele și lucrările dosarului, reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Asupra cauzei de față constată:

Prin plângerea formulată de petentul S__ IT M_________ Advisors SPRL în calitate de lichidator al ________________, în contradictoriu cu intimatul Oficiul Național al Registrului Comerțului, s-a solicitat a se dispune desființarea Rezoluției nr.7939/12.07.2013 a O__ de pe lângă Tribunalul Hunedoara și radierea din Registrul comerțului a ________________.

În fapt se arată că radierea s-a solicitat ca urmare a finalizării procedurii de lichidare în baza Legii 31/1990. Mai arată că în privința deschiderii procedurii insolvenței potrivit art.260 al.4 coroborat cu art.2701 din Legea 31/1990, aceasta nu este posibilă, dat fiind că valoarea creanțelor deținute împotriva societății în cauză se situează sub valoarea prag prevăzută de art.3 al.12 din Legea 85/2006. Că prin urmare lichidarea societăților comerciale se efectuează potrivit Legii 31/1990 atâta vreme cât nu sunt îndeplinite condițiile insolvenței prevăzute de Legea 85/2006, inclusiv cele referitoare la valoarea prag a creanțelor. Că în acest sens este și practica Tribunalului Hunedoara.

Din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Din plângere rezultă că societatea comercială a fost dizolvată în temeiul art.237 al.1 lit.b din Legea 31/1990, fiind numit lichidatorul de față. S-a înregistrat în registrul comerțului raportul privind situația economică a societății, din care rezultă că societatea are datorii la bugetul statului de 2.222 lei, potrivit adresei DGFP Hunedoara, însă nu deține în patrimoniu bunuri mobile sau imobile impozabile care să poate face obiectul lichidării.

Potrivit art.2701 din Legea nr.31/1990 modificată și completată, „în cazul în care societatea aflată în lichidare este în stare de insolvență, lichidatorul este obligat să ceară deschiderea procedurii insolvenței”, în condițiile Legii 85/2006. Formulând această cerere, lichidatorul reprezintă interesele creditorilor societății în lichidare, respectiv acelea de a-și vedea recuperate creanțele nestinse.

Conform disp.art.3 pct.12 din Legea 85/2006, pentru a fi admisibilă cererea de deschidere a procedurii insolvenței, creditorul sau creditorii trebuie să facă dovada existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile a căror valoare ori valoare însumată se situează peste valoarea-prag de 45.000 lei.

Cum societatea în lichidare are o datorie exigibilă în sumă de 2.222 lei,sub valoarea prag susmenționată, Tribunalul apreciază că nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate prev. de art.2701 din Legea 31/1990 și Legea 85/2006 și, ca urmare, rezoluția nr.7939/2013 a directorului O__ de pe lângă Tribunalul Hunedoara este netemeinică, în consecință, va dispune desființarea acesteia și, văzând că sunt îndeplinite condițiile art.260 și următ.din Legea 31/1990, va dispune și radierea ________________ din Registrul comerțului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea formulată de petentul S__ IT M_________ ADVISORS SPRL cu sediul ales în D___. ____________________.37A, _____________/2,jud.Hunedoara , în calitate de lichidator judiciar al __________________ , în contradictoriu cu intimatul Oficiul Național al Registrului Comerțului, cu sediul în București, ___________________, sector 3, și în consecință:

Desființează Rezoluția 7939/12.07.2013 a O__ de pe lângă Tribunalul Hunedoara și dispune radierea din Registrul comerțului a __________________ cu sediul în D___._____________________.e,__________,jud.Hunedoara, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Hunedoara sub nr.JXXXXXXXXXXX, cod de identificare fiscală xxxxxxxx.

Aprobă plata către lichidator din fondul unic de lichidare a sumei de 1.217 lei , reprezentând retribuție și cheltuieli de lichidare.

Definitivă.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.

Cererea pentru exercitarea căii de atac se va depune la Tribunalul Hunedoara.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 22.08.2013.

Președinte, Grefier,

D_____ I___ C___ D_____ E____

DI/CDE/4 ex.

27.08.2013

Publicitate

Alte spețe similare

  • Hotărârea 4589/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 52/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 537/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 1091/2014 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 62/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 6028/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 3400/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 364/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 407/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 364/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 1017/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 380/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 216/2014 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 664/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 721/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 404/2014 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 121/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 51/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 5735/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 120 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 2961/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 569/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 411/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 626/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Recurs
  • Hotărârea 965/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 43/2014 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 344/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 516/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 57/2014 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 282/2016 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Recurs
  • Hotărârea 731/2014 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 52/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 5952/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 3785/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 152/2014 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 3048/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 809/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 287/2014 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 5875/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 657/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 2259/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Recurs
  • Hotărârea 335/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 6/COM - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 899/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 396/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 853/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 730/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 86/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Apel
  • Hotărârea 2197/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Recurs
  • Hotărârea 161/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Recurs
  • Hotărârea 329/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 346/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 338/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 516/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 1601/2014 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Recurs
  • Hotărârea 554/2013 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 78/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 432/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 4581/2015 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Hotărârea 140/2014 - Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC - Fond
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    office@avocatura.com

    Formular de contact

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025