Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria ARAD
Materie juridică:
Minori şi familie
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Curatelă
Număr hotarâre:
8282 din 28 noiembrie 2013
Sursa:
Rolii.ro

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A___ Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR.17.XXXXXXXXXXX

ÎNCHEIERE NR.8282

Ședința camerei de consiliu din data de 28.11.2013

Președinte : P_____ N_______

Grefier : A___ M_____

S-a luat în examinare cererea formulată de petentul G___ E_____ N______, pentru instituirea curatelei.

La apelul nominal se prezintă reprezentanta petentului, avocat P____ C_____.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, în temeiul art.15 lit. h) din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei după care, se constată depus la dosar un înscris din partea petentului prin care se arată că persoana bolnavă M_____ E____ a decedat, sens în care s-a depus copia certificatului de deces.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul pe fond.

Reprezentanta petentului solicită respingerea cererii ca lipsită de obiect.

INSTANȚA

Constată că prin cererea înregistrată la Judecătoria A___ la data 14.11.2013, petentul G___ E_____ N______ a solicitat instituirea curatelei pentru reprezentarea intereselor intimatei M_____ E____ născută la data de 01.12.1930 în Sibiu, județul Sibiu, CNP.xxxxxxxxxxxxx, domiciliată în A___, ______________________. 4, ___________________, în vederea semnării pentru M_____ E____, în calitate de cumpărătoare, a contractului de vânzare cumpărare a cotei de 1/1 din imobilul situat în A___, ______________________. 4, ___________________.

În motivarea cererii, s-a arătat că petentul este nepotul intimatei, în vârstă de 82 de ani, care în prezent este într-o stare de sănătate gravă, nu mai poate vorbi, mânca și este inconștientă. S-a mai arătat că la data de 26.09.1997 s-a încheiat un contract de închiriere nr. 489 între numita M_____ E____, în calitate de chiriaș și Consiliul Local al Municipiului A___, în calitate de proprietar, reprezentat prin ________________ calitate de administrator al fondului imobiliar de stat, asupra imobilului situat în A___, ______________________. 4, ___________________, iar la data de 10.05.2004 acesta a fost reînnoit prin contractul de închiriere nr. 526.

S-a mai arătat că în ultima perioadă de timp s-au efectuat toate demersurile achiziționării apartamentului, însă starea intimatei s-a înrăutățit brusc, astfel că este necesar a se institui curatela.

Cererea este motivată în drept pe dispozițiile art. 111 litera d, 178-186 cod civil.

La dosar s-au depus: declarații, copia cărții de identitate a persoanei bolnave și curatorului, acte medicale privind intimata, referat de anchetă socială, acte de stare civilă și adeverințe.

La termenul de judecată din data de 28.11.2013 la dosar a fost depus certificatul de deces al doamnei M_____ E____ care a decedat la data de în A___ , județul A___, conform certificatului de deces înregistrat sub nr. 18/02.04.2013 înregistrat la Primăria orașului Nădlac, județul A___.

Constatând că doamna M_____ E____, persoana pentru care s-a solicitat instituirea curatelei a decedat, instanța va respinge cererea ca lipsită de obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea petentului G___ E_____ N______, CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliat în A___, _______________________ P__________, _____________, județul A___, pentru instituire curatelă, ca lipsită de obiect.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 28.11.2013

Președinte Grefier,

N_______ PrecupMonica A___

Red./Dact./NP/ MA

5 ex./1 _______________

Se comunică la:

- petentului petentului G___ E_____ N______ domiciliat în A___, _______________________ P__________, _____________, județul A___.

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025