Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul IAŞI
Materie juridică:
Faliment
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006
Număr hotarâre:
1133/2015 din 16 iunie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA II CIVILĂ-F_______

Ședința publică din 16 Iunie 2015

Președinte - R_____ B_____

Grefier C_______ M______ N___

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1133/2015

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanta D.G.R.F.P. IAȘI – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI în contradictoriu cu pârâții D_______ C_________ C________ și S_____ C________, având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 .

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 9.06.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi când, din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru azi, 16.06.2015.

T R I B U N A L U L

Prin cererea înregistrată la data de 30.10.2014, sub nr. XXXXXXXXXXXXXXXX, creditorul majoritar D____ -ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI a chemat în judecată pe pârâtii D_______ C_________ C________ și S_____ C________ ,în calitate de fosti administratori statutari ai societății S.C. NOVAKTECH.ROM S.R.L., solicitând stabilirea răspunderii personale a acestora în baza art. 138 din Legea 85/2006.

În motivare, arată creditoarea că debitoarea îi datorează suma de 90.136 lei, cu care s-a înscris pe tabelul definitiv al creanțelor.

Pârâtii au avut calitatea de administrator a debitoarei în perioada creării debitelor și este ținut direct răspunzător de îndeplinirea obligațiilor pe care legea sau actul constitutiv le impun în sarcina societății, conform art. 73 din Legea 31/1990. Raportul dintre administratorul statutar și societatea debitoare este guvernat de prevederile art. 72 din Legea 31/1990, adică de dispozițiile referitoare la mandat. Potrivit alineatului 2, dacă mandatul este oneros, răspunderea mandatarului se apreciază cu mai multă rigurozitate .

Starea de insolvabilitate, mai arată creditoarea, este urmarea unei administrări necorespunzătoare a societății, care a determinat încetarea de plăți și prejudicierea creditorilor. Apreciază creditoarea că simpla stare de încetare de plăți constituie un prejudiciu pentru creditori și o condiție suficientă pentru atragerea răspunderii.

În ceea ce privește vinovăția, consideră reclamanta că răspunderea operează și pentru cea mai ușoară culpă. Culpa administratorului constă în aceea că, la momentul în care debitoarea a ajuns în imposibilitatea de a-și mai achita datoriile, nu a suspendat activitatea și nu a anunțat creditorii despre aceasta, contribuind astfel la cumularea de noi datorii.

Consideră reclamanta că pârâtii se fac vinovati de fapta reglementată de art. 138 lit c.

Astfel, prin nedepunerea cererii de intrare în insolvență, în termenul de 30 de zile, administratorul a acceptat tacit creșterea obligațiilor debitoarei către bugetul consolidat al statului și indirect a dispus în interes personal continuarea activității debitoarei, împovărând situația precară a acesteia prin adăugarea de accesorii la debitele deja existente. Administratorul a dat dovadă de un management neperformant și de utilizarea resurselor societății în interes personal.

Cu privire la fapta prev. la lit a , arata reclamanta ca , analizând bilantul contabil la data de 31.12.2011 , se constata ca debitoarea a avut in proprietate disponibilități in casa și conturi la banci , care erau de 4489 lei și creanțe de recuperat de 75.253 lei , fara ca sumele existente sa fie folosite in vederea achitării datoriilor catre stat.

Situatia s-a mentiunut si la nivelul anului 2012.

Potrivit bilantului intocmit la sfarsitul exercitiului financiar 2013, disponibilitatile banesti sunt lichidate , iar creantele ajung la suma de 23.391 lei , fara ca din sumele recuperate sa fie efectuate plăți .

În drept, se invocă art. 138 lit a, c din Legea insolvenței.

Cererea este scutită de plata taxelor de timbru.

Pârâtul Ș_____ C________ , legal citat, a solicitat, prin intâmpinare , respingerea actiunii . A aratat ca nu sunt indeplinite condițiile raspunderii civile delictuale, nefiind dovedita ipoteza folosirii bunurilor debitoarei în interes personal.

In ceea ce priveste activele nejustificate, arata ca toate sumele de bani din conturile societății au fost incasate prin poprire de catre creditorul bugetar.

De asemenea, debitoarea avea de incasat TVA in suma de 23.389 lei la data de 30.06.2010 , suma pe care nu a mai recuperat-o .

A propus probe in contradovada proba cu inscrisuri .

A fost atașat dosarul de fond .

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține cele ce urmează:

Prin Sentința civilă nr. 981/13.05.2014 irevocabilă prin nerecurare a fost deschisă procedura generală a insolvenței împotriva debitorului S.C. NOVAKTECH.ROM S.R.L., cu sediul în Iași, __________________ , _____________, ______________________ , înregistrată la ORC sub nr. JXXXXXXXXXXXX , CUI xxxxxxx , constatându-se că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.33 al.6 din Legea nr. 85/2006.

Tabelul creditorilor definitivat cuprinde creanțele a 2 creditori: D____ - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași, în valoare de 90.136 lei și DEFPL Iași, în valoare de 2951 lei .

La data de 19.06.2014 a fost înregistrat raportul asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus la apariția insolvenței, în cuprinsul căruia administratorul judiciar menționează faptul că insolvența debitoarei se datorează în principal, atitudinii fostului administrator statutar, care nu a folosit fondurile disponibile și nu a depus diligente pentru recuperarea creanțelor de la debitorii proprii , pentru achitarea datoriilor , existând premisa desfășurării activității societății în interesul personal al acestuia.

A opinat că sunt indicii privind atragerea răspunderii în baza art. 138 din Legea 85/2006 cu privire la administratorul societății .

În drept, pentru a fi atrasă răspunderea personală a administratorului unei societăți în baza dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 cu modificările ulterioare, este necesar ca partea interesată să facă dovada îndeplinirii condițiilor art. 998 Cod Civil, respectiv a existentei unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, existentei unui raport de cauzalitate între fapta ilicita și prejudiciu și a vinovatei celui care a cauzat prejudiciul respectiv. Caracterul special al reglementarii invocate in cauza constă in aceea ca aprecierea culpei persoanei chemata sa răspundă este făcută in concreto, cerându-se o cauzalitate specifica intre fapta si prejudiciu, respectiv faptele enumerate, in măsura in care au fost săvârșite culpabil si au cauzat un prejudiciu, sa fi fost in măsura sa contribuie la ajungerea societății debitoare in insolvența.

Textul de lege menționat cu privire la răspunderea membrilor organului de conducere nu instituie o răspundere obiectivă pentru prejudiciul reprezentând totalul creanțelor creditorilor participanți la procedura insolvenței, ci o răspundere în care faptele imputate trebuie dovedite, atât în fapt, cât și în drept, sub aspectul condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale reglementate de dispozițiile art. 998-999 Cod civil, cât și sub aspectul condițiilor speciale prevăzute în textul legii pentru fiecare dintre faptele enumerate, condițiile generale ale răspunderii civile delictuale urmând a dobândi particularități specifice în funcție de cazul reglementat în textul legii.

Nu există instituită prin lege o „prezumție legală de vinovăție și răspundere” în sarcina administratorului societății debitoare.

Analizând condițiile răspunderii delictuale speciale, se reține:

Pârâtilor li se impută săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit a, c din Legea insolvenței, respectiv:

  • 138 lit. a: a folosit bunurile și creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane
  • 138 lit c: a dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți.

. Cu privire la fapta de la art. 138 lit.a:

Instanța apreciază că activitatea pârâtilor nu se încadrează în dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a, referitoare la folosirea bunurilor sau creditelor societății în folosul său, în condițiile în care se invoca date din bilantul contabil la data de 31.12.2011, 31.12.2012 , respectiv 31.12.2013 , in care sunt menționate active de o valoare foarte mica, sume care , chiar daca ar fi fost justificate, nu ar fi fost in măsura a influenta in mod pozitiv situația financiară a debitoarei , având in vedere valoarea datoriilor inregistrate potrivit aceleiași raportări contabile .

Pe de alta parte, pârâtul a justificat diferența de valoare dintre valoarea disponibilului bancar la data de 31.12.2011 și respectiv, 31.12.2013 , prin incasarea sumelor direct de catre creditorul reclamant care a instituit popriri asupra conturilor debitoarei.

În bilantul contabil la data de 31.12.2013 , valoarea activelor este mica raportat la valoarea datoriilor și este constituita , in cea mai mare parte, din creante de recuperat.

Imprejurarea ca societatea debitoare avea de recuperat creante, nu intra in sfera de aplicare a dispozitiilor art 138 alin 1 lit a din legea insolventei, situatia de fata neputand fi asimilata cu folosirea bunurilor persoanei juridice in folosul propriu al paratului sau in interesul altei persoane , intrucat intre cele doua fapte nu exista similitudine.

Dispozitiile art 138 din lege se refera la bunurile sau creditele persoanei juridice, ori in cazul de fata, administratorul nu argumenteaza ajungerea societatii debitoare in stare de insolvent prin pasivitatea paratului in recuperarea unor creante ale societatii debitoare si prin lipsa documentelor necesare identificarii debitorilor.

Deși împrejurarea că aceste creanțe existau în patrimoniul debitoarei poate naște un început de dovadă în sensul dispozițiilor art 138 al 1 lit a, fără alte probatorii și elemente care să ateste împrejurarea că aceste creanțe ar fi fost folosite cu scopul de a crea profit în folosul administratorului sau al unei alte persoane, nu poate constitui temei suficient pentru atragerea răspunderii pârâtului.

Reține instanța că nu sunt întrunite elementele faptelor de la art. 138 lit c.

Astfel, nesesizarea instanței pentru ______________________________ art. 27 este susceptibilă de aplicarea unei sancțiuni penale, fiind infracțiunea de bancrută reglementată de art. 143 din Legea insolvenței, dar nu reprezintă element al faptei de la lit.c. În plus, se cere ca fapta săvârșită să producă starea de insolvență, or nedeclararea acestei stări este ulterioară apariției ei.

Pentru aceste motive, instanța va respinge cererea reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge acțiunea formulata de reclamantul D____ – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI, cu sediul în Iași, _____________. 26, privind stabilirea răspunderii personale solidare a pârâtilor D_______ C_________ C________ ,domiciliat in Iasi, ________________ , ______________, _______________ C________ , domiciliat in Iasi, ________________ , _____________, ___________ .

Executorie.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16.06.2015 .

Președinte,

R_____ B_____

Grefier,

C_______ M______ N___

Red.R.B.

27.07.2015 / 5ex.

Publicitate

Alte spețe similare

  • Hotărârea 56/2016 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 1118/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 1291/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1658/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1650/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 380/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 943/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 116/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 375/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 1118/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 1294/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 433/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1051/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 80/2016 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 299/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 1727/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 149/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 641/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 938/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 472/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 1469/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 2030/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 1667/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 955/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 977/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 340/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1137/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 296/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1832/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 623/2012 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 586/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 852/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 51/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 587/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 2772/2012 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 442/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 1804/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 262/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 95/2016 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 217/2016 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 2430/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 1707/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 1250/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 1338/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1343/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1670/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 1291/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 343/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 252/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 189/2016 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 685/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 993/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 74/2016 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 186/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 375/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 71/2016 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 1316/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1212/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 780/2012 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 1603/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    office@avocatura.com

    Formular de contact

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025