DOSAR NR.XXXXXXXXXXXXX
(1607/2014)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.804
Ședința publică din data de 23 iunie 2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: M____ D____ G_____
JUDECĂTOR: I__-T______ C_______ B_____
GREFIER: D____ T______
Ministerul Public – P________ de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror C____ M_____.
Pe rol, se află pronunțarea asupra cauzei penale având ca obiect soluționarea apelurilor formulate de P________ de pe lângă Tribunalul G______ și de părțile civile V________ N_______, V________ D______, V________ G_______ și R____ I____ împotriva sentinței penale nr.371 din data de 2.04.2014 pronunțată de Tribunalul G______ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 19.06.2014 și au fost consemnate în încheierea întocmită la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie penală, când Curtea, în temeiul art.391 alin.1 NCPP, a stabilit data pronunțării astăzi, 23 iunie 2014, când, în aceeași compunere, a decis astfel:
C U R T E A,
Deliberând asupra apelurilor penale de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:
Prin sentința penală nr.371 din data de 2.04.2014, pronunțată de Tribunalul G______, în baza art. 195 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, art. 75 alin. 2 lit.a, b Cod penal și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, a fost condamnat inculpatul Ș_____ G_______ [fiul lui G_______ și V_______, născut la data de 19.09.1972, în ____________________________________ G______, CNP xxxxxxxxxxxxx], la 2 ani și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
S-a făcut aplicarea disp. art. 65 alin. 1 și 3 Cod penal rap la art. 66 alin.1 lit.a și b Cod penal.
Au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal, pe o durată de 2 ani potrivit art. 68 alin.1 lit.c Cod penal, după executarea pedepsei închisorii.
A fost menținută arestarea preventivă a inculpatului, iar în baza art.72 alin. 1 Cod penal, s-a dedus din durata pedepsei aplicate, durata reținerii și arestării preventive a inculpatului de la 08.07.2013 la zi.
A fost disjunsă acțiunea civilă potrivit art. 26 Cod procedură penală și s-a fixat termen de judecată în data de 07.05.2014.
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință, judecătorul fondului a reținut următoarea situație de fapt:
În seara zilei de 6 iulie 2013, în satul Palanca, __________________________________ G______, în jurul orei 19:30, pe fondul unor conflicte preexistente, inculpatul Ș_____ G_______ a aplicat victimei V________ I__ o lovitură puternică cu podul palmei în zona feței. Din cauza intensității loviturii, victima V________ I__ a căzut, lovindu-se puternic cu capul de covorul asfaltic al șoselei și a suferit leziuni traumatice cerebrale grave (hemoragie meningee masivă), care în noaptea de 06/07.07.2013 au condus la decesul victimei.
Conform raportului de autopsie nr. AXXXXXXXXXX, moartea victimei V________ I__ a survenit la data de 06.07.2013 și a fost violentă.
Ea s-a datorat unui traumatism cranio cerebral cu hemoragie meningee și contuzii cerebrale.
Leziunile traumatice constatate la autopsie au putut fi produse prin lovire cu și de corp/plan dur, în condițiile stabilite de anchetă și au legătură directă necondiționată cu decesul.
Sângele recoltat de la cadavru aparține grupei sangvine A, Rh pozitiv.
Din examenul toxicologic a rezultat alcoolemie 1,30 g %o și alcoolurie 2 g%o.
Situația de fapt, astfel cum a fost descrisă, a fost temeinic dovedită, pe baza mijloacelor de probă administrate la urmărirea penală, probe pe care inculpatul și le-a însușit și a solicitat judecarea cauzei în procedura simplificată.
Judecătorul fondului a arătat că în practica judiciară s-a stabilit că există infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte și în ipoteza în care inculpatul îmbrâncește victima iar aceasta căzând și lovindu-se de un plan dur încetează din viață, chiar dacă la dezechilibrarea ei a contribuit și starea de ebrietate în care s-a aflat, precum și ipoteza în care inculpatul a produs victimei care a murit un traumatism cranio cerebral prin proiectarea acesteia cu capul pe asfaltul străzii, chiar dacă în timpul internării ei în spital nu i s-a aplicat un tratament medical adecvat.
Victima nu a decedat imediat după comiterea faptei, însă legătura dintre decesul acesteia și acțiunea inculpatului nu poate fi înlăturată deși posibil au contribuit la deces și alți factori surveniți.
Pentru a se stabili o eventuală contribuție la producerea decesului victimei și a altor factori surveniți, constând în neaplicarea de către cadrele medicale care l-au examinat pe V________ I__ în noaptea de 06/07.07.2013 în cadrul Spitalului orășenesc B_______ V___ a unui tratament medical adecvat și în vederea stabilirii unor eventuale greșeli de diagnosticare, conduită și tehnică medicală, s-a dispus disjungerea cauzei în vederea efectuării de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev.de art. 178 din Cp.
În ceea ce privește apărarea inculpatului S_____ G_______, în sensul săvârșirii faptei sub imperiul unei puternice tulburări provocate de atitudinea victimei V________ I__, în cauza, s-a reținut circumstanța atenuanta a provocării prev. de art. 73 alin. 1 lit. b din Cp.
Potrivit prevederilor art. 73 lit. b) C. pen., constituie circumstanță atenuantă săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă.
Raportat la probatoriul cauzei, s-a apreciat că inculpatul era obișnuit cu comportamentul deviant al victimei, cu împrejurarea că aceasta obișnuia să facă scandal, să aducă injurii membrilor familiei sale .astfel că, injuriile aduse membrilor, familiei inculpatului în data de 06.07.2013 și faptul că a folosit cu referire la fiul acestuia expresia "năsos" nu pot fi apreciate ca elemente care să-l surprindă pe inculpat și să-i provoace o puternică emoție sau tulburare de natură a-l determina să lovească victima astfel cum a făcut-o. Dimpotrivă, din modalitatea în care s-au desfășurat evenimentele, se poate desprinde ideea că inculpatul a vrut să-i dea o lecție (corecție) victimei pentru toate neplăcerile produse familiei sale, neintenționând să-i suprime viața, dar acceptând ca un astfel de rezultat să se producă în condițiile în care cunoștea vârsta biologică a acesteia precum și starea avansată de ebrietate pe care o prezenta si, mai mult decât atât, continuându-si acțiunea agresivă și după lovirea victimei cu capul de asfalt, chiar dacă aceasta se afla în stare de inconștiență, fiind necesară intervenția martorului V____ G______ care l-a îndepărtat de la locul incidentului.
Simpla manifestare a victimei V________ I__ de a se adresa fiului inculpatului cu apelativul "năsos" nu era în măsură să inducă inculpatului o puternică tulburare sau emoție care să-i înlăture posibilitatea de autocontrol, cu atât mai mult cu cât victima se afla în stare de ebrietate (consumase anterior băuturi alcoolice) iar între actul pretins provocator și fapta inculpatului nu există echivalență. Pentru a se reține circumstanța atenuantă a provocării nu este suficient ca persoana vătămată să aibă o comportare injurioasă sau amenințătoare. Pentru incidența dispozițiilor art.73 lit."b" Cod penal se cere ca victima să dovedească o agresivitate sau o altă comportare care să fie considerată gravă, de natură să cauzeze făptuitorului o puternică tulburare sau emoție, încât să nu fie în stare să se abțină de la o ripostă prin săvârșirea de infracțiuni. Legea nu cere ca fapta provocatorului să fie la fel de gravă ca riposta celui provocat, dar pentru existența unei puternice tulburări sau emoții se presupune,de regulă, că faptele celor în cauză să aibă o apropiată semnificație. În același sens, s-a pronunțat și înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 4038/2005.
D____ urmare, judecătorul fondului a concluzionat că, în drept, fapta inculpatului, astfel cum a fost comisă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, fiind prevăzută de noul cod penal în art.195, text de lege ce a fost aplicat de instanță cu reținerea dispozițiilor art. 5 Cod penal, privind legea penală mai favorabilă.
Având în vedere împrejurările concrete în care s-a comis fapta, atitudinea inculpatului de recunoaștere constantă a faptei, comportamentul imediat al acestuia după ce a realizat starea gravă a victimei în sensul că a luat măsuri să îl transporte de urgență la cel mai apropiat spital, împrejurări ce diminuează periculozitatea acestuia, instanța va reține circumstanțele atenuante prev. de art. 75 alin. 2 lit. a, b Cod penal.
De asemeni, având în vedere că inculpatul a solicitat ca judecata să se facă pe baza materialului probator administrat în cursul urmării penale, instanța va face aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. 10 Cod procedură penală și va reduce cu o treime pedeapsa aplicată.
Față de inculpat a fost începută urmărirea penală la data de 07.07.2013, a fost reținut pentru 24 de ore, iar la data de 08.07.2013, a fost pusă în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.183 Cod penal, luându-se față de acesta măsura arestării preventive pentru 29 de zile, măsură ce a fost prelungită succesiv până la sesizarea instanței și menținută până la soluționarea cauzei.
În fața instanței s-au constituit părți civile moștenitorii victimei, respectiv V________ N_______, V________ D______, V________ G_______ și R____ I____,
Fiind audiat, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, menținând declarațiile date în cauză, nu a solicitat probe pe situația de fapt, dorind ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în cursul urmării penale, potrivit art. 374 și următoarele din Codul de procedură penală.
Cu privire la cererea de constituire părți civile, inculpatul a declarat că este de acord să achite acele pretenții ce vor fi dovedite cu probe.
Împotriva acestei sentințe, în termenul legal, au declarat apel P________ de pe lângă Tribunalul G______ și de părțile civile V________ N_______, V________ D______, V________ G_______ și R____ I____, criticând-o pentru netemeinicie, în esență, sub un singur aspect, comun, acela al greșitei individualizări judiciare a pedepsei aplicate de către judecătorul fondului.
Curtea apreciază apelurile formulate de procuror și părțile civile drept fondate.
Va reține că, în seara zilei de 6 iulie 2013, inculpatul Ș_____ G_______, nemulțumit de conduita anterioară a părții vătămate V________ I__, în vârstă de 70 de ani, între familiile celor doi existând o stare conflictuală tensionată, a hotărât să aplice o corecție acesteia din urmă, profitând și de faptul că se afla într-o vădită stare de vulnerabilitate, pe lângă vârsta înaintată, victima fiind și într-o avansată stare de ebrietate (alcoolurie 2 gr%0).
Astfel, inculpatul a aplicat victimei o lovitură cu podul palmei în zona feței părții vătămate, în urma loviturii, victima fiind proiectată la sol și suferind un traumatism cranio cerebral și o hemoragie meningeală masivă.
După ce victima a căzut, în urma primei lovituri primite, inculpatul nu a încetat activitatea agresivă și a continuat să aplice alte două lovituri în zona feței victimei aflată în stare de inconștiență. Acest aspect urmează a fi reținut din declarația martorului direct N___ I__ (fila 49, d.u.p.), care a arătat că în momentul în care martorii V________ G_____ și Ș_____ N___ au încercat să ridice victima de la pământ, inculpatul a mai aplicat victimei două lovituri cu palma în zona feței.
Acțiunea agresivă dezlănțuită de inculpat a putut fi stopată doar de intervenția numitului V____ G______, care a reușit să-l imobilizeze pe inculpat, luându-l efectiv în brațe și trăgându-l spre locuința sa, reușind să îl bage în curte, după cum rezultă din declarația aceluiași martor direct susmenționat.
Victima a fost dusă la spital de ceilalți martori, inculpatul neavând nicio contribuție.
Reținerea de către prima instanță a circumstanțelor atenuante prev. de art.75 alin.2, literele a și b din Codul penal, respectiv „eforturile depuse de infractor pentru diminuarea consecințelor infracțiunii” sau „alte împrejurări legate de faptă care diminuează gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului”, apare ca fiind absolut surprinzătoare, existând posibilitatea rezonabilă ca prima instanță să fi lecturat în prealabil un alt dosar și să fi inserat pasaje din acea motivare în prezentul dosar.
Curtea subliniază - cu maximă claritate - că nici nu se poate pune problema reținerii unor astfel de circumstanțe atenuante, în condițiile în care agresorul a dezlănțuit un atac împotriva victimei aflate în stare de ebrietate, direct împotriva capului acesteia și continuând __________ în timp ce victima se afla la pământ în stare de inconștiență, fiind oprit doar de efortul conjugat al mai multor persoane care, pur și simplu, l-au imobilizat și l-au îndepărtat de victimă.
Nu a manifestat niciun fel de milă pentru victimă și nici îngrijorare, nedepunând stăruințe pentru îngrijirea sa sau alertarea organelor medicale.
Faptul că victima – bătrână și în stare de ebrietate – s-ar fi adresat cu apelativul de „năsos” uneia dintre rudele sale, nu justifică sub nicio formă și nici nu scuză suprimarea cu brutalitate a vieții unei persoane, ajunsă la vârsta senectuții.
Mobilul agresării victimei a fost răzbunarea ca urmare a conflictelor existente între familiile celor doi, inculpatul preferând să tranșeze aceste conflict cu forță fizică, fiind în mod evident avantajat, în raport cu bătrânul în vârstă de 70 de ani și aflat în stare de ebrietate.
Vârsta înaintată și starea evidentă de ebrietate a victimei atrage după sine incidența circumstanței agravante legale prevăzută de art.77 lit.e Cod penal.
În aceste condiții, se impune majorarea pedepsei aplicate inculpatului.
Curtea va reține, în acest sens, agresivitatea deosebită a făptuitorului care, după ce și-a doborât victima, a continuat să o lovească, dezinteresul față de soarta acesteia, după ce a fost agresată, dar și mobilul josnic ce a determinat __________, respectiv dorința de a tranșa un conflict anterior, cu un om bătrân, aflat în stare de ebrietate, prin utilizarea forței fizice.
Curtea urmează a se orienta spre maximul special, de 8 ani închisoare, pe care îl va spori cu 1 an, ca urmare a reținerii circumstanței agravante susmenționate.
Apreciază că inculpatul are nevoie de un timp mai îndelungat petrecut în stare de detenție, perioadă în care să poată medita asupra faptei săvârșite și în care să-și însușească informațiile cu caracter educativ învederate de factorii de specialitate din penitenciar (psihologi, pedagogi etc.).
Va menține restul dispozițiilor sentințe apelate, deducând prevenția la zi.
Față de soluția ce urmează a se pronunța, Curtea va face aplicarea prevederilor art.275 alin.3 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite apelurile formulate de P________ de pe lângă Tribunalul G______ și părțile civile V________ N_______, V________ D______, V________ G_______ și R____ I____ împotriva sentinței penale nr.371 din data de 2.04.2014 pronunțată de Tribunalul G______ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.
Desființează, în parte, sentința penală apelată și în fond, rejudecând:
În baza art.195 Cp cu aplicarea art. 77 lit. e Cp, art. 5 Cp și art.396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul Ș_____ G_______ la o pedeapsa de 8 ani închisoare, sporită cu 1 an închisoare, în final, inculpatul urmând a executa 9 (nouă) ani închisoare.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata prevenției de la 9.07.2013 la zi
Cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.
Onorariul parțial al avocatului din oficiu, în cuantum de 50 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iunie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
M____ D____ G_____ I__-T______ C_______ B_____
GREFIER,
D____ T______
red.M.D.G.
dact.L.G.
ex.2
red.G.P______-Trib.G______