Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria CONSTANŢA
Materie juridică:
Penal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP)
Număr hotarâre:
1145/2014 din 30 octombrie 2014
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr.XXXXXXXXXXXXXX

ROMÂNIA

JUDECATORIA CONSTANTA

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR.1145

Ședința publică din 30 octombrie 2014

PREȘEDINTE – V_____ V_____

GREFIER – A______ B______

MINISTERUL PUBLIC REPREZENTAT PRIN

PROCUROR-D_____ P_______

S-a luat în examinare cauza penală privind pe inculpatul B_____ C_______ I____, trimis în judecată sub aspectul comiterii infracțiunii prev. de art.335 al.1 Cod penal.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 07 octombrie 2014, fiind consemnate în încheierea din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus ca deliberarea și pronunțarea să aibă loc la data de 14 octombrie 2014, ulterior la 21 octombrie 2014, 28 octombrie 2014 și 30 octombrie 2014 când,a

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr. xxxxx/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C________, înregistrat pe rolul Judecătoriei C________ sub nr. XXXXXXXXXXXXXX, inculpatul B_____ C_______ I____ a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 335 al. 1 Cod penal.

În actul de sesizare s-a reținut că la data de 04.08.2013, inculpatul B_____ C_______ I____ a condus autoturismul marca Mercedes cu nr. de înmatriculare TX-0869-XH pe ____________________________ Târgușor, jud. C________, fără a poseda permis de conducere.

La termenul de judecată din data de 07.10.2014, instanța a admis cererea inculpatului de a fi judecat în procedură simplificată, inculpatul recunoscând în totalitate săvârșirea faptei reținute în sarcina sa în actul de sesizare, solicitând să nu se mai administreze alte probe în fața instanței, ci judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, respectiv: proces-verbal de depistare; adresa nr. xxxxxx/14.08.2013; declarațiile martorilor G______ I_____ și N______ O_____; declarațiile inculpatului.

Analizând întregul material probator administrat în cauză în faza de urmărire penală, instanța reține următoarea situație de fapt:

La data de 04.08.2013, în jurul orei 02,00, deși nu deținea permis de conducere, inculpatul B_____ C_______ I____ a condus autoturismul marca Mercedes cu nr. de înmatriculare TX-0869-XH, în ____________________. C________, iar la ieșirea din localitate, pe _________________________ oprit în trafic de către organele de poliție. Cu ocazia testării cu aparatul alcooltest a rezultat că inculpatul avea la momentul depistării o alcoolemie de 0,13 mg/l alcool în aerul expirat.

Față de aceste considerente, din analiza materialului probator și coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză, instanța constată că fapta există, constituie infracțiune si a fost săvârșită de inculpatul B_____ C_______ I____.

În ceea ce privește încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului, instanța apreciază că legea penală veche este mai favorabilă, din perspectiva modalității de executare a pedepsei ce poate fi aplicată acestuia, motiv pentru care va dispune în consecință.

Sub aspect obiectiv, fapta inculpatului B_____ C_______ I____ care la data de 04.08.2013 a condus autoturismul marca Mercedes cu nr. de înmatriculare TX-0869-XH pe ____________________________ Târgușor, jud. C________, fără a poseda permis de conducere, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere prev. de art. 86 al. 1 din OUG 195/2002 rep.

Sub aspect subiectiv inculpatul a acționat cu intenție indirectă.

La individualizarea pedepsei ce urmeaza a fi aplicată inculpatului, instanța va avea in vedere criteriile prev. de art. 74 C.pen., si anume: împrejurările și modul de comitere a infracțiunilor, precum și mijloacele folosite – inculpatul a condus autoturismul noaptea, în condiții de vizibilitate redusă și trafic redus, punând in pericol siguranța circulației, prin lipsa reflexelor și cunoștințelor teoretice necesare conducerii unui autovehicul in condiții de siguranță; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită - punerea în pericol a traficului rutier și pietonal; motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit – a ales să se deplaseze cu autoturismul deși nu era nevoit; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului – acesta nu este cunoscut cu antecedente penale; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal - acesta a recunoscut comiterea infracțiunii; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială – este integrat social, are studii medii, are domiciliu stabil.

Față de aceste considerente, instanța apreciază că scopul preventiv educativ al pedepsei poate fi atins prin aplicarea unei pedepse de îndreptate spre minimul special, redus cu o treime.

De asemenea fiind indeplinite conditiile prevazute de art. 81 C.pen. instanta apreciaza ca reeducarea inculpatului, în sensul respectului datorat valorilor sociale ocrotite de lege, poate avea loc si fara privare de libertate, dând posibilitatea inculpatului sa reflecteze asupra propriului comportament raportat la relatiile sociale pe care a inteles sa le incalce prin savarsirea infractiunii, astfel că va dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei pe durata unui termen de incercare stabilit in conditiile art. 82 C.pen. si compus din durata pedepsei aplicate la care se adauga un interval de timp de 2 ani.

Va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor prev. de art. 83 C.pen. 1969 a căror nerespectare determină revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 71 C.penal 1969 va interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a doua si lit.b C.penal. 1969.

În baza art. 71 alin.5 C.penal 1969 va constata suspendată executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a doua si lit. b C.penal 1969 pe durata suspendării condiționate a executarii pedepsei inchisorii.

În baza art. 275 C.pr.pen. va obliga inculpatul la plata sumei de 1200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de statul roman.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplic. art. 396 alin. 10 C.p.p. și art. 5 C. pen., condamnă inculpatul B_____ C_______ I____ (fiul lui N___ și M______, născut la data de 07.10.1993, în mun. C________, domiciliat în com. M. K___________, ________________________, CNP xxxxxxxxxxxxx) la pedeapsa de 8 luni închisoare.

În baza art. 81 C.pen. 1969 suspendă condiționat executarea pedepsei de 8 luni închisoare pe o durata de 2 ani și 8 luni, termen de incercare stabilit în condițiile art.82 C. pen. 1969.

Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor prev. de art. 83 C.pen. 1969 a căror nerespectare determină revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 71 C.penal 1969 interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a doua si lit.b C.penal. 1969.

În baza art. 71 alin.5 C.penal 1969 constată suspendată executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a doua si lit. b C.penal 1969 pe durata suspendării condiționate a executarii pedepsei inchisorii.

În baza art. 275 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 1200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de statul roman.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare pentru inculpat și procuror.

Pronunțată în sedință publică, astăzi 30.10.2014.

Președinte, Grefier,

V_____ V_____ A______ B______

Red. Jud. V.V./21.11.2014

Publicitate

Alte spețe similare

  • Hotărârea 4/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 192/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 9/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 997/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 32/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 2720/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1219/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1288/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 867/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 108/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 4/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1266/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 128/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 285/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 742/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 203/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 639/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 348/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 87/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 749/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 302/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 11/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 188/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 7/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 947/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 772/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 163/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1611/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 17/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1909/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 278/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 237/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 494/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 61/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1876/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 191/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1699/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 5436/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 4/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 2122/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 3123/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1741/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 33/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 167/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1055/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 124/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1145/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 891/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 786/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 44/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 176/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 47/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 64/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 188/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 60/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 185/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 2222/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 708/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 212/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 2289/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    office@avocatura.com

    Formular de contact

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025