Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL G_____
SECTIE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA NR. 326/2014
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 24 FEBRUARIE 2014
COMPLETUL COMPUS DIN:
PREȘEDINTE L_____ C_______
GREFIER J___ D______
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul A________ D_____ și pe pârât A__ G_____, chemat în garanție ADMINISTRAȚIA F_______ PENTRU MEDIU BUCUREȘTI, având ca obiect anulare act administrativ RESTITUIRE TAXĂ POLUARE – excepția perimării.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 17.02.2014, s-au consemnat în încheierea de ședință din aceeași dată, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțare la data de 24.02.2014.
INSTANȚA
Asupra acțiunii de față;
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul acestei instanței sub nr. 4XXXXXXXXXXXXXX din data de 07.06.2011, reclamantul A________ D_____ a solicitat în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice G_____ anularea deciziei de calcul xxxxxxx/03.05.2010, obligarea pârâtei la restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule în cuantum de 2202,69 lei și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
La data de 01.11.2012, cauza a fost suspendată conform disp. art. 242 al. 1 pct. 2 pentru lipsa părților.
La data de 14.10.2013, reclamantul a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei și a solicitat judecarea cauzei și în lipsa sa.
Față de cererea formulată de reclamant, instanța a acordat termen de judecată la data de 17.02.2014 și a pus în vedere reclamantului să achite taxa legala de timbru în valoare de 43 lei și timbru judiciar de 0,6 lei și taxa de repunere pe rol a cauzei de 21,5 lei și timbru judiciar de 0,3 lei.
La termenul de judecată din data de 17.02.2014, instanța a anulat cererea de repunere pe rol a cauzei ca netimbrată și a invocat din oficiu excepția perimării.
Astfel, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă , orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.
In materie civilă, termenul de perimare este de un an, iar în materie comercială, precum și în materia executării silite, termenul de perimare este de 6 luni.
Pentru a interveni perimarea este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părții.
Actul de procedură al repunerii cauzei pe rol, de natură a întrerupe termenul de perimare, nu poate fi îndeplinit din oficiu, câtă vreme perimarea intervine pentru a sancționa pasivitatea culpabilă a părții care a lăsat pricina în nelucrare un anumit interval de timp.
Cererea de redeschidere a procesului formulată de partea interesată trebuie să urmărească repunerea cauzei pe rol în vederea continuării judecății care trebuie să fie însă valabil făcut, întrucât un act nul nu poate avea niciun efect.
Cerința nu este îndeplinită în situația în care cererea de reluare a judecății formulate nu este însoțită de dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, în cuantumul prevăzut de lege (dacă este vorba despre o cerere supusă timbrajului), pentru că instanța va hotărî anularea ca netimbrată a cererii de repunere pe rol, prioritară fiind soluționarea excepțiilor.
Nici cererea de repunere pe rol neînsoțită de solicitarea de judecată în lipsă nu poate constitui un act de procedură valabil căruia să i se recunoască efectul de întrerupere a termenului de perimare, în condițiile în care instanța a dispus suspendarea pentru lipsa părților in absența unei cereri de judecată în lipsă deoarece nu se poate păși nici ulterior la continuarea judecății în lipsa unei solicitări exprese de judecare în lipsă care anterior a condus la suspendare.
În acest sens este și jurisprudența ICCJ care s-a pronunțat prin decizia nr. 2683/2012.
Întrucât în cauză reclamantul nu a timbrat cererea de repunere pe rol, instanța va dispune anularea acesteia și constatând că s-a împlinit termenul de 1 an prev. de art. 248 c.pr. civilă va constata perimată cererea de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Anulează ca netimbrată cererea de repunere pe rol.
Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de pe reclamantul A________ D_____ cu domiciliul ales la av. Parlog T______ cu sediul profesional în B_____, __________________, ______________ și pe pârât A__ G_____ cu sediul în galați, ___________________, chemat în garanție ADMINISTRAȚIA F_______ PENTRU MEDIU BUCUREȘTI CU SEDIUL ÎN București, Splaiul Independenței nr. 294, corp. A, sector 6, având ca obiect anulare act administrativ RESTITUIRE TAXĂ POLUARE .
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din 24.02.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
L_____ C_______ J___ D______
Red. LC/24.02.2014
Tehnored. JD/04.03.2014.