R O M Â N I A

CURTEA DE APEL TÂRGU M____

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. XXXXXXXXXXX

DECIZIA nr. 1039/R

Ședința publică din 21 decembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A____ V______

Judecător C_______ M____

Judecător R_____ M___

Grefier V______ M________

Pe rol pronunțarea asupra recursului formulat de reclamantul N_______ M____, domiciliată în Tg.-M____, __________________________. 45/12, jud. M____, împotriva Sentinței nr. 911/6.07.2015, pronunțate de Tribunalul M____, în dosarul nr. XXXXXXXXXXX.

În lipsa părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că susținerile părților și dezbaterile au fost consemnate în Încheierea de ședință din 17 decembrie 2015, când s-a amânat pronunțarea pentru data de astăzi 21 decembrie 2015, Încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.

CURTEA DE APEL

Prin Sentința nr.911 din 06 iulie 2015, pronunțate de Tribunalul M____, Secția contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta N_______ M____, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B_____ – Administrația Județeană a Finanțelor Publice M____, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs reclamanta N_______ M____, solicitând admiterea recursului, casarea în totalitate a sentinței atacate iar pe fond admiterea contestației astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului se arată că, instanța de fond reține în motivare, aspecte ce le-a interpretat absolut contrar fără să aibă în vedere cele susținute de reclamantă, mulțumindu-se să concluzioneze cu aprecieri referitoare la obligațiile pe care le avea față de bugetul de stat.

Cu privire la sesizarea reclamantei privind documentul CASS nr.xxxxxx/09.12.2013 privind suma de 738, s-a arătat că instanța trebuia să constate că într-adevăr acest document pus în executare este ilegal atâta vreme cât în acea perioadă instituția emitentă nu mai avea asemenea atribuții, fiind predată întreaga documentație încă de la 01 iulie 2012 intimatei. Din contra, instanța a ignorat ceea ce s-a reținut și constatat printr-o sentință civilă care s-a pronunțat asupra faptului că acest document nu i-a fost comunicat reclamantei, ba mai mult motivează faptul că, această sumă prevăzută în acest document are la bază titlul de creanță 17.592.2/30.06.2012. Și deși nu i-a fost comunicat reclamantei, cu toate acestea suma a fost inclusă în această decizie atacată privind obligațiile accesorii. Cu atât mai grav este faptul că, instanța ajungând la această concluzie nu a pus în discuție acest aspect cu atât mai mult cu cât această deciziei de impunere 17.592.2/30.06.2012 a fost atacată în inst ață de reclamantă, iar soluția instanței a fost că, a rămas fără obiect.

S-a arătat că, la data de 30.06.2012 Casa de Sănătate a emis pentru toți contribuabilii nu numai în acest județ ci în toată țara două decizii de impunere pentru aceeași sumă și pentru aceeași perioadă. Această Deciziei de impunere 17.592.2/30.06.2012 este prima, iar cea de a doua este Decizia de impunere 686.3/30.06.2012. Cu toate că prima deciziei trebuia să o anuleze din oficiu, din contra a fost pusă în executare. După cum susține instanța acest document xxxxx/09.12.2013 a fost emis în baza unui titlu de creanță desființat pe de-o parte, iar pe de altă parte emis de o instituție care în mod legal nu mai avea abilitatea de a emite asemenea acte în acea perioadă. Acesta a fost motivul pentru care reclamantei nu i s-a comunicat documentul. În decizia cu obligații accesorii atacată în prezenta cauză s-au făcut referiri la alte două documente menționate mai sus care nu i-au fost comunicate.

În opinia reclamantei, atâta vreme cât a dovedit inexistența acestor acte, ar fi fost suficient pentru instanță să constate că întocmirea deciziei este ilegală și să dispună anularea ei. Instanța nu a ținut cont de faptul că printr-o sentință civilă, nr.3524/11 iulie 2014, Judecătoria Tg-M____, stabilește cu putere de lucru judecat, faptul că Decizia nr.xxxxx din 09.12.2013 emisă de către CASS M____ care cuprinde suma de 738 lei, nu a fost depusă la niciuna din solicitările instanței, ceea ce înseamnă că nu exista. De asemenea, prin aceeași sentință instanța constată că, în ceea ce privește decizia nr.xxxxxxxxxxxxx din 06.03.2013 și decizia nr. xxxxxxxxxxxxx din 06.06.2013, nu există dovezi de comunicare a acestora către reclamantă, iar acele dovezi depuse de intimată la dosar privesc alte titluri de creanță. Instanța trece peste aceste constatări din sentința civilă de mai sus, stabilește că este vorba de o eroare și că acest document cuprinde sume stabilite din Decizia de impunere nr.17.592.2/30.06.2012, decizie care, așa cum s-a arătat, s-a stabilit prin hotărâre judecătorească că a rămas fără obiect. În concluzie, reclamanta-recurentă consideră că instanța a încălcat prin sentința atacată autoritatea de lucru judecat, ceea ce înseamnă că reclamantei i s-a produs evident, un prejudiciu considerabil impunându-se și pentru acest motiv admiterea recursului.

De asemenea, s-a arătat că s-a ignorat aplicarea dispozițiilor prevăzute în art.47 din C.pr.fiscală și a normelor de aplicare a acestuia, potrivit cărora, atunci când se constată că s-a stabilit în mod eronat creanțe fiscale accesorii, organul fiscal emitent din oficiu va emite un nou act administrativ fiscal. În cazul de față, cu toate că, după contestația formulată pe cale administrativă de reclamanta-recurentă, constată că s-a calculat de 2 ori creanțe fiscale accesorii în sumă de 895 lei atât de intimată cât și de CASS M____, nu desființează și nu anulează decizia atacată în cauză, o menține, o pune în executare, de fapt este deja executată, iar Decizia de corecție nu este operată. Deci titlul executor emis pe baza acestei decizii a rămas intact.

Pârâta intimată DGRFP B_____-AJFP M____ a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel – învestită cu soluționarea recursului potrivit motivelor invocate, reține următoarele aspecte:

Prin decizia nr. 1234/12.12.2014 emisă de CAS M____ s-a soluționat atât contestația împotriva deciziei de impunere, cât și împotriva deciziei de corecție. Astfel, în decizia de impunere nr. xxxxxxxxxxxxx/31.12.2013 s-au reținut în sarcina reclamantei obligații accesorii reprezintă dobânzi și penalități de întârziere aferente debitelor constând în impozit pe venituri din activități independente, diferențe de impozit anual de regularizat și contribuții de asigurări sociale de sănătate, în sumă totală de 2.762 lei (1535 lei și 1202 lei). În anexa la această decizie sunt individualizate titlurile de creanță asupra cărora au fost calculate accesoriile. În acest sens au fost avute în vedere doc. CASS xxxxxxxxxx/30.06.2012 care cuprinde accesorii aferente perioadei 03.07.xxxxxxxxxxxxx12 pentru o creanță neachitată de 5.802 lei, accesorii aferente perioadei 14.08.xxxxxxxxxxxxx13 pentru o contribuție neachitată de 5600 lei, ș.a. Rezultă astfel că aceste accesorii sunt calculate pentru un debit de bază stabilit pentru o perioadă anterioară lunii iunie 2012. Pentru doc.CASS nr.xxxxxxxxx/30.06.2012 se menționează modul de calcul al accesoriilor pe perioadele ulterioare datei de 30.06.2012, respectiv pe perioada 03.07.xxxxxxxxxxxxx12 pentru contribuții neachitate în termen legal în sumă de 738 lei (369 lei /trim. I 2012 și 369 lei/trim. II 2012). De asemenea, din doc. CASS nr. xxxxx/9.12.2013 rezultă că au fost calculate accesorii pentru perioada 26.09.xxxxxxxxxxxxx13 pentru contribuții neachitate în cuantum de 738 lei (369 lei /trim. III 2012 și 369 lei/trim. IV 2012).

Așa cum rezultă din decizia de soluționare a contestației (fila 13) este vorba de obligații fiscale aferente anilor 2007-2012 pentru care s-au calculat accesorii. Totodată, din anexa la decizia nr. xxxxxxxxxxxxx/31.12.2013 rezultă că s-au reținut în sarcina reclamantei doar obligații accesorii reprezintă dobânzi și penalități de întârziere nu și debite principale.

Pentru debitele principale asupra cărora intimata a calculat accesoriile, aceasta trebuia să facă dovada informării contribuabilului și comunicării deciziei de impunere cu privire la valoarea creanței fiscale individualizate și datorate, urmând ca accesoriile să fie calculate și datorate doar de la data scadenței obligației fiscale, dacă aceasta a fost neachitată.

Recurenta era obligată să depună la instituția intimată anual declarațiile de venituri impozabile, obligație pe care aceasta și-a îndeplinit-o așa încât, intimata trebuia să emită decizii de impunere asupra obligației fiscale datorate și să informeze contribuabilul în mod corespunzător asupra obligației de plată a acesteia.

Așadar, referitor la dobânda și penalitățile de întârziere, Curtea reține, în legătură cu obligația caselor de asigurări de sănătate de informare a persoanelor asigurate (asupra drepturilor și obligațiilor acestora), în concordanță și cu practica instanței, următoarele aspecte:

• disp. art. 84 lit. c din O.U.G. nr. 150/2002 a instituit, în sarcina C.N.A.S., obligația de a folosi mijloace adecvate de mediatizare pentru reprezentarea, informarea și susținerea intereselor asiguraților pe care îi reprezintă;

• art. 222 din Legea nr. 95/2006 (publicată în M. Of. nr. 372/28 aprilie 2006), a statornicit, de asemenea, în mod expres, dreptul de informare aparținând asiguraților și, în mod corelativ, obligația caselor de asigurări de a asigura această informare: fiecare asigurat are dreptul de a fi informat cel puțin o dată pe an, prin casele de asigurări, asupra serviciilor de care beneficiază, a nivelului de contribuție personală și a modalității de plată, precum și asupra drepturilor și obligațiilor sale;

• așadar, obligația de informare trebuie astfel îndeplinită, cel puțin o dată pe an, încât, în acord cu voința legiuitorului, să-i fie accesibilă fiecărui asigurat – în caz contrar, norma specială neputându-și produce efectul pentru care a fost instituită; Curtea constată că obligația de informare instituită în sarcina Casei naționale de asigurări de sănătate și a caselor de asigurări de sănătate, prin O.U.G. nr. 150/2002, respectiv Legea nr. 95/2006, a fost reglementată prin norme de-sine-stătătoare (art. 84 lit. c din O.U.G. nr. 150/2002, art. 222 din Legea nr. 95/2006), fiind corelativă dreptului fiecărui asigurat de a fi informat; așa fiind, normele speciale evocate conțin prevederi ce țin, prin natura, destinația și efectul lor, de sfera drepturilor personale, neînscriindu-se, deci, în categoria informațiilor publice, astfel cum este marcată de prevederile Legii nr. 554/2001;

• concluzia se impune, pe de o parte, prin prisma caracterului personal al veniturilor realizate de asigurați, astfel că scopul normelor menționate diferă de cel pentru care a fost edictată Legea nr. 544/2001 – accesul liber și neîngrădit al persoanei la orice informații de interes public; în acest sens, Curtea are în vedere și disp. art. 2 lit. b din Legea nr. 544/2001, conform căreia prin informație de interes public se înțelege orice informație care privește activitățile sau rezultă din activitățile unei autorități publice sau instituții publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informației; or, dreptul fiecărui asigurat de a fi informat asupra drepturilor și obligațiilor sale (prevăzut de art. 84 lit. c din O.U.G. nr. 150/2002, art. 222 din Legea nr. 95/2006), este un drept subiectiv, creat expres de legiuitor cu referire directă și preeminentă la persoana asigurată, iar numai în mod subsecvent la activitatea instituției publice, privită din perspectiva îndeplinirii acestei obligații al cărei destinatar este asiguratul; de altfel, Curtea Constituțională a confirmat faptul că veniturile salariale personale - pentru care asigurații datorează contribuția la constituirea F.N.U.A.S.S., trebuind, deci, informați asupra acestei obligații - nu fac parte din categoria informațiilor publice, având caracter confidențial (prevăzut de art. 163 din Codul muncii – anterior fiind cuprins în art. 158 din Codul muncii); prin Deciziile nr. 615/2006 și nr. 323/2010, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a disp. art. 2 lit. b, art. 12 alin. 1 lit. d și art. 14 alin. 1, corob. cu art. 2 lit. c din Legea nr. 544/2001, reținând că salariul concret al unei persoane, stabilit în cadrul limitelor minime și maxime prevăzute în actele normative, ținând seama de importanta muncii depuse, de contribuția adusă la realizarea sarcinilor și de situația sa personală, nu mai prezintă interes public, intrând în sfera interesului privat al persoanei (caracter public având bugetele de venituri și cheltuieli ale instituțiilor publice, în care sunt prevăzute cheltuielile cu personalul, după cum publice sunt și actele normative prin care s-au stabilit salariile personalului instituțiilor din sectorul bugetar); așadar, din perspectiva evocată, art. 84 lit. c din O.U.G. nr. 150/2002, art. 222 din Legea nr. 95/2006 constituie o norme speciale față de reglementarea generală a dreptului la informații publice cuprinsă în Legea nr. 544/2001;

• pe de altă parte, concluzia se impune din disp. art. 84 lit. c din O.U.G. nr. 150/2002, art. 222 din Legea nr. 95/2006, prin raportare la cele cuprinse în Legea nr. 554/2001, mai exact la obligația prealabilă a persoanei care solicită informațiile publice de a formula o cerere, statornicită ca o condiție sine-qua-non pentru a declanșa îndeplinirea obligației de informare; atunci când legiuitorul a dorit să condiționeze accesul la informații de îndeplinirea anumitor formalități, le-a prevăzut, în mod expres, bunăoară, în disp. art. 3 din Legea nr. 544/2001; or, o astfel de procedură, de sesizare a caselor de asigurări de sănătate, în scopul concretizării dreptului asiguratului la informare, nu a fost reglementată nici în art. 84 lit. c din O.U.G. nr. 150/2002 și nici în art. 222 din Legea nr. 95/2006; de altfel, voința legiuitorului de a nu condiționa dreptul la informare al persoanei asigurate de o anume procedură, așezată în sarcina acesteia, este confirmată și de disp. art. 4 alin.3 din H.G. nr. 972/2006 pentru aprobarea Statutului C.N.A.S., normă specială care reglementează, o dată în plus, dreptul la informare al persoanei asigurate, stabilind că fiecare asigurat are dreptul de a fi informat cel puțin o dată pe an, prin casele de asigurări, asupra serviciilor de care beneficiază, nivelului de contribuție personală și modalității de plată, precum și asupra drepturilor și obligațiilor sale; așadar, nici acest text normativ nu prevede vreo obligație a persoanei asigurate de a îndeplini o procedură prealabilă, prin formularea și depunerea cererii, în scopul de a fi informată, norma specială fiind cu atât mai elocventă cu cât conține și dreptul persoanei asigurate de a fi informată asupra nivelului de contribuție personală și modalității de plată, cel puțin o dată pe an, detaliere care vine să fundamenteze, din nou, concluzia potrivit căreia art. 222 nu a fost inclus în Legea nr. 95/2006 ca un element întemeiat pe Legea nr. 544/2001, cu caracterul strict de informație publică – cu procedura aferentă -, ci a fost destinat realizării informării asiguraților, cu privire la drepturi și obligații personale ale acestora;

Pe de altă parte, interpretarea dreptului la informare în sensul arătat, rezultă cu claritate și din art. 10 pct. 16 al Regulamentului de organizare și funcționare a C.A.S. M____, text potrivit căruia printre atribuțiile acestei case de asigurări de sănătate este inclusă și folosirea mijloacelor adecvate de mediatizare pentru reprezentarea, informarea și susținerea intereselor asiguraților (fără nicio formalitate prealabilă), respectiv din art. 29 al Regulamentului, intitulat Activitățile Compartimentului Relații cu Asigurații, care nu prevede depunerea unei cereri pentru obținerea informațiilor, în temeiul art. 222 din Legea nr. 95/2006 – deși, cu privire la alte situații, s-a menționat atribuția acestui C___________ de primire, înregistrare și operare pe portal a cererilor persoanelor asigurate;

Pe de altă parte trebuie subliniat faptul că, momentul emiterii deciziei de impunere pentru obligațiile principale este momentul individualizării contribuției de asigurări sociale, dispozițiile Ordinului CNAS nr.617/2007 (respectiv Ordinul nr.221/2005) fiind relevante și cu privire la obligațiile accesorii.

Raportat la circumstanțele cauzei, decizia de impunere care stabilește cuantumul obligației principale are efectele juridice ale unui act de punere în întârziere a reclamantului. D___ pornind de la data emiterii deciziei de impunere pentru obligația principală se poate discuta de momentul de la care s-ar datora și dobânzi sau penalități de întârziere

În speță, în mod greșit intimata a calculat în sarcina recurentei dobânzi și penalități de întârziere, în condițiile în care pentru motivele prezentate mai sus, aceste obligații accesorii nu au început să curgă la acel moment ci doar de la data scadenței deciziilor de impunere prin care erau individualizate sumele datorate ca și contribuții de asigurări sociale.

În contextul relevat, nu se poate susține pe deplin temei că, în speță, culpa pentru plata cu întârziere a contribuției de asigurări sociale, aparține recurentei cu atât mai mult cu cât, aceasta și-a îndeplinit obligația care îi revenea, respectiv, aceea de depune la intimată declarațiile de venituri realizate asupra cărora să poată fi calculată obligația fiscală.

Curtea nu poate face abstracție nici de aspectele constatate cu putere de lucru judecat prin sentința nr. 3524/11.07.2014.

Așa fiind, Decizia nr.xxxxxxxxxxxxx/31.12.2013 referitoare la obligațiile de plată accesorii, în ceea ce privești pct.1 referitor la obligația de plată a sumei de 1.842 dobânzi aferente și penalități de întârziere, ca reflectare a culpei exclusive a recurentei, nu este susținută de normele speciale pe care Curtea și-a întemeiat raționamentul, motiv pentru care aceasta se dovedește a fi nelegală.

În ceea ce privește solicitarea recurentei privind anularea Deciziei de corecție nr. xxxxxxxxxxxxx/26.06.2014 și de obligare a pârâtei la operarea sumei de 895 lei în situația analitică în sensul arătat de aceasta, Curtea o apreciază ca neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Prin pct. 2 al deciziei contestate, nr. 1234/12.12.2014, s-a respins ca rămasă fără obiect contestația recurentei reclamante pentru suma de 895 lei reprezentând accesorii, avându-se în vedere faptul că prin decizia de corecție nr. xxxxxxxxxxxxx/26.06.2014 această sumă a fost anulată.

Astfel, prin decizia de corecție nr. xxxxxxxxxxxxx/26.06.2014 au fost stabilite diferențe în minus de 895 lei, aceeași sumă fiind reținută și în decizia de impunere nr. xxxxxxxxxxxxx/31.12.2013. În acest sens, în cuprinsul deciziei s-a reținut că pentru suma de 5.969 lei reprezentând contribuție CASS au fost calculate penalități de întârziere de două ori, suma fiind de 895 lei. Ca urmare, a fost scăzută această sumă din suma de 2.737 lei, stabilită prin decizia referitoare la obligațiile accesorii ca fiind accesorii aferente contribuției de asigurări sociale.

Pentru toate aceste considerente, Curtea va admite recursul, va casa sentința atacată și în rejudecare pe fond, va admite în parte acțiunea formulată de reclamanta N_______ M____, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B_____ – Administrația Județeană a Finanțelor Publice M____ și va anula în parte Decizia nr.1234/12.12.2014 emisă de pârâtă în soluționarea contestației formulate de reclamantă împotriva Deciziei nr. xxxxxxxxxxxxx/31.12.2013 referitoare la obligațiile de plată accesorii, în ceea ce privești pct.1 referitor la obligația de plată a sumei de 1.842, menținând dispoziția de la pct. 2 din decizia de soluționare a contestației, cu consecința anulării Deciziei nr.xxxxxxxxxxxxx/31.12.2013.

Va respinge petitul privind anularea Deciziei de corecție nr. xxxxxxxxxxxxx/26.06.2014 și solicitarea de obligare a pârâtei la operarea sumei de 895 lei în situația analitică în sensul arătat de reclamantă.

Având în vedere și dispozițiile art. 453 C. Pr. Civ., va obliga intimata DGRFP B_____-AJFP M____ să-i plătească recurentei N_______ M____, cheltuieli de judecată în cuantum de 150 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de reclamanta N_______ M____, domiciliată în Tg.M____, ___________________________. 45, ____________________, împotriva Sentinței nr.911/06.07.2015, pronunțată de Tribunalul M____, Secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr.XXXXXXXXXXX.

Casează sentința atacată și în rejudecare pe fond, admite în parte acțiunea formulată de reclamanta N_______ M____, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B_____ – Administrația Județeană a Finanțelor Publice M____, cu sediul în Tg.M____, ______________________. 1-3, județul M____, și anulează în parte Decizia nr.1234/12.12.2014 emisă de pârâtă în soluționarea contestației formulate de reclamantă lei împotriva Deciziei nr.xxxxxxxxxxxxx/31.12.2013 referitoare la obligațiile de plată accesorii, în ceea ce privești pct.1 referitor la obligația de plată a sumei de 1.842, menținând dispoziția de la pct.2 din decizia de soluționare a contestației, cu consecința anulării Deciziei nr.xxxxxxxxxxxxx/31.12.2013.

Respinge petitul privind anularea Deciziei de corecție nr.xxxxxxxxxxxxx/26.06.2014 și solicitarea de obligare a pârâtei la operarea sumei de 895 lei în situația analitică în sensul arătat de reclamantă.

Obligă intimata DGRFP B_____-AJFP M____ să-i plătească recurentei N_______ M____, cheltuieli de judecată în cuantum de 150 lei.

Definitivă.

Pronunțată conform art.396 alin.2 Cod procedură civilă, la data de 21.12.2015.

Președinte, A____ V______	Judecător, C_______ M____	Judecător, R_____ M___
	Grefier, V______ M________

Red.A.V.

Tehnored.E.S.

4 exp.

Jud.fond.A.M.A______

Data concept.01.02.2016

Data tehnored.01.02.2016