Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul TELEORMAN
Materie juridică:
Civil
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Obligaţie de a face
Număr hotarâre:
677/2013 din 04 octombrie 2013
Sursa:
Rolii.ro

ROMÂNIA

TRIBUNALUL TELEORMAN

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXX

DECIZIA CIVILĂ NR. 677

- RECURS -

Ședința publică din data de 4 octombrie 2013

Tribunalul compus din :

Președinte - G____ P______

Judecător - F_____ M_______

Judecător - C_____ Doinița

Grefier - C_____ A____

&&&

Pe rol, soluționarea recursului civil declarat de recurenții-pârâți V_____ T_____ și V_____ E____, domiciliați în T____ M_______, ______________________. 20, județul Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 323 din 13 martie 2013 a Judecătoriei T____ M_______, în contradictoriu cu intimata-reclamantă ____________________, cu sediul în T____ M_______, __________________, _________________________, având ca obiect – obligație de a face.

Dezbaterile în fond au avut loc la data de 27 septembrie 2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când, tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera, cât și pentru a da posibilitatea apărătorului ales al recurenților-pârâți să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea cauzei la data de 4 octombrie 2013, când a pronunțat prezenta decizie.

T R I B U N A L UL:

Deliberând, reține următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. XXXXXXXXXXXXX din data de 23 octombrie 2012, reclamanta S.C. C______ I____ SRL – prin administrator C_____ M____, cu sediul în T____ M_______, ___________________.10, ________________________, a chemat în judecată și personal la interogatoriu pe pârâții V_____ T_____ și V_____ E____, domiciliați în T____ M_______, ________________________.20, județul Teleorman, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea pârâților să –i restituie autoturismul marca Dacia L____ cu nr.de înmatriculare XXXXXXXXX, nr. de identificare UU1LSDABH34467216.

A solicitat obligarea pârâților și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta arată că autoturismul mai sus menționat este proprietatea sa, conform actelor de proprietate anexate la prezenta.

Autoturismul este înscris ca mijloc fix în contabilitatea societății din anul 2004, anul cumpărării acestuia.

La data de 20.09.2010 societatea a contractat un împrumut în sumă de 2500 euro, de la pârâți, care sunt cunoscuți în comunitate ca persoane care acordă bani cu dobândă.

Pentru garantarea împrumutului, societatea a garantat cu autoturismul, instituindu-se asupra acestuia un gaj fără deposedare, înscris la arhiva electronică de garanții reale mobiliare.

Cu toate că asupra autoturismului a fost instituit un gaj fără deposedare, pârâții, prin amenințare și fără acordul reclamantei, au ridicat autoturismul, acesta aflându-se și astăzi în posesia lor.

Mai arată reclamanta că pârâții, din momentul de când i-au luat autoturismul, au circulat cu acesta pe drumurile publice, timp în care au fost amendați contravențional, iar amenzile în sumă de peste 20.000 lei au venit pe adresa societății pentru a fi achitate.

În drept a invocat disp.art.563 și urm.C.civ.

În susținerea acțiunii, reclamanta a depus la dosar în copii: cerere, cartea de identitate a autovehiculului cu nr.de înmatriculare XXXXXXXXX, Contractul de împrumut autentificat prin încheierea de autentificare nr.16/20.09.2010 la BNP P___ P___ din T____ M_______, cinci procese verbale de constatare a contravenției ( filele 6-14).

Pârâții nu au formulat întâmpinare, dar la termenul de judecată din data de 30 ianuarie 2013 au solicitat să se ia act că nu înțeleg să restituie autoturismul reclamantei până nu li se achită suma datorată.

Prin sentința civilă 323 din 13.03. 2013 Judecătoria T____ M_______ a admis acțiunea și i- a obligat pe pârâți să restituie reclamantei autoturismul marca Dacia L____ cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX cu număr de identificare UU1LSDABH34467216 în valoare de 2500 euro

A obligat pe pârâți să plătească reclamantei suma de 1826 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel a reținut că prin Contractul de împrumut autentificat prin încheierea de autentificare nr.16/20.09.2010 la BNP P___ P___ din T____ M_______ s-a instituit pentru garanția sumei de 2500 euro, împrumutate de către pârâți reclamantei, gajul fără deposedare asupra autoturismului Dacia L____ cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX, cu nr.de identificare UU1LSDABH34467216, în val.de 2500 euro.

Garanția a fost înscrisă în arhiva electronică de garanții reale mobiliare.

Fără să îndeplinească formele de executare silită și fără ca printr-o hotărâre judecătorească să i se stabilească creanța nerecuperată și să i se încuviințeze deposedarea proprietarului debitor, pârâții, cu forța și prin amenințări, au luat în posesie autoturismul începând cu luna ianuarie 2011, încălcând dispozițiile art. 969 Cod Civil .

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții V_____ T_____ și V_____ E____, în termen și legal motivat, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând casarea sentinței cu rejudecarea cauzei la instanța de fond, pentru următoarele motive :

- Greșit s –a reținut deposedarea reclamantei prin forță în condițiile existenței unui gaj fără deposedare, întrucât reclamanta a fost aceea care nu și – a respectat obligația de a înscrie gajul în Arhiva Electronică a Garanțiilor mobiliare de pe lângă Camera de Comerț Teleorman.

- S-a mai susținut de către recurenți că la scadența împrumutului acordat reclamantei s –au deplasat la domiciliul administratorului acesteia pentru a solicita restituirea banilor, însă li s –a oferit autoturismul spre a fi folosit, până în momentul restituirii.

- Au mai susținut recurenții că nu li s –a comunicat un exemplar de pe acțiune, nu li s –a adus la cunoștință dreptul de a face întâmpinare, de a-și angaja avocat și de a propune probe, fiind doar întrebați de instanță dacă înțeleg să restituie autoturismul. La această întrebare, răspunsul a fost afirmativ condiționat de restituirea împrumutului.

- S-a mai susținut că pentru toate termenele acordate reclamantei în vederea timbrajului, s –a făcut mențiunea că au termenul în cunoștință, aspect neadevărat.

Concluzionând, s –a susținut că procedându-se de această manieră, recurenții – pârâți au fost în imposibilitatea de a –și propune probe.

În drept recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă, art. 3041 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinarea formulată intimata reclamantă __________________ cerut respingerea recursului.

S –a apărat intimata arătând că instanța i – a întrebat pe recurenții pârâți dacă vor să își angajeze apărător, le –a adus la cunoștință motivul chemării în judecată, aceștia au cunoscut obiectul acțiunii și au precizat că nu înțeleg să restituie autoturismul decât în cazul restituirii sumei de 2500 Euro.

Consideră că instanța de fond le –a respectat drepturile legale procedurale însă recurenții intenționează tergiversarea cauzei.

În recurs nu s –au administrat probe noi.

Analizând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma criticilor aduse și a dispozițiilor art. 3041 Cod procedură civilă, tribunalul constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor succede:

Se constată că instanța de fond și – a exercitat rolul activ prevăzut de dispozițiile art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă astfel cum rezultă din cuprinsul încheierii de ședință din 30. 01. 2013, când li s-a făcut cunoscut recurenților-pârâți dreptul la apărare. Totodată aceștia și – au exprimat și refuzul de restituire a autoturismului până la restituirea de către reclamantă a împrumutului acordat, de unde concluzia firească în sensul că aceștia au avut cunoștință de obiectul acțiunii, cu atât mai mult cu cât din lucrările dosarului rezultă că odată cu citația pentru primul termen, pârâților li s –a comunicat și copia de pe acțiunea formulată de reclamantă.

Cât privește cunoașterea termenelor ulterioare, se constată că la primul termen cei doi pârâți au lipsit, pentru ca la următorul acordat – 12.XII. 2012, să se prezinte pârâtul; ulterior la 30.01. 2013 au fost prezenți ambii pârâți, pentru ca la celelalte termene acordate, aceștia să lipsească fără a-și asigura reprezentarea, deși, așa cum s –a reținut, li s –a adus la cunoștință acest drept.

Astfel, față de această situație, în mod corect instanța nu a mai procedat la citarea recurenților – pârâți pentru termenele ulterioare prezentării lor în fața instanței, această ipoteză fiind clar exprimată în dispozițiile art. 153 alin. 1 Cod procedură civilă, pârâților revenindu-le obligația prevăzută de art.129 alin. 1 Cod procedură civilă, de a urmări desfășurarea procesului, de a-și proba pretențiile și apărările.

Privitor la fondul pricinii, se constată că între părți s –a încheiat contractul de împrumut autentificat la nr. 1429/20.09. 2010 de BNP P___ N___, suma împrumutată intimatei reclamante fiind garantată prin constituirea de către aceasta, a gajului fără deposedare asupra bunului constând în autoturism marca Dacia proprietatea societății.

Este adevărat că intimata reclamantă s –a obligat conform dispozițiilor legale să înscrie gajul la Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare în 5 zile de la data autentificării contractului, însă lipsa acestei înscrieri nu afectează valabilitatea măsurii câtă vreme este necesară exclusiv pentru opozabilitatea față de terți.

Lipsa acestei formalități nu dă dreptul recurenților pârâți să îl deposedeze pe intimatul reclamant de bunul gajat și în lipsa unor dovezi contrarii, rezultă că deposedarea acestuia s –a făcut fără acordul său, cu încălcarea prevederilor contractuale la respectarea cărora obligă disp. art. 969 Cod Civil , creditorul gajist, în speță recurenții, având drept de retenție asupra bunului gajat doar în cazul gajului cu deposedare, căci numai în acest caz bunul se află în detenția sa.

D____ pentru care, se constată că sentința atacată este legală și temeinică, recursul declarat urmând să fie respins ca nefondat în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții-pârâți V_____ T_____ și V_____ E____, domiciliați în T____ M_______, ______________________. 20, județul Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 323 din 13 martie 2013 a Judecătoriei T____ M_______, în contradictoriu cu intimata-reclamantă ____________________, cu sediul în T____ M_______, __________________, _________________________.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi 4. 10. 2013.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

G____ P______ F_____ M_______ C_____ Doinița C_____ A____

Red. FM.- 7. 10. 2013

Thred PS.- 15.10. 2013 – 2 ex

Df.- XXXXXXXXXXXXX Jud T____ M_______

Jf.-F______ N____

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025