Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREȘTI

SENTINTA CIVILA NR. xxxxx

Ședința publica din data de 17.11.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: T_____ D____-G_______

GREFIER: T______ A__

Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulată de reclamantul C______ F______, în contradictoriu cu pârâta B____ COMERCIALĂ ROMÂNĂ, având ca obiect „obligație de a face”.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 10.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 17.11.2015, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 04.03.2015 sub nr. XXXXXXXXXXXXX reclamantul C______ F______ a chemat în judecată pe pârâta B____ COMERCIALĂ ROMÂNĂ, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună adaptarea contractului de credit nr. 326/07.03.2005 încheiat între părți condițiilor actuale, în sensul scăderii ratei lunare de rambursare a creditului și reeșalonarea acestuia, precum și acordarea unui termen de grație de un an.

În motivare s-a arătat că între părți a fost încheiat la data de 07.03.2005 contractul de credit bancar nr. 326 prin care reclamantul s-a angajat a rambursa creditul acordat potrivit graficului de rambursare anexat la acesta.

După încheierea acestuia, a urmat o perioadă în care reclamantul și-a respectat obligațiile însă, la un moment dat, în considerarea schimbărilor economice – notorii – intervenite în întreaga societate și, în special, în situația sa individuală, nu a mai putut respecta acest grafic.

Reclamanta a făcut referire la schimbările survenite în urma încheierii contractului de credit respectiv:

- schimbări de natură obiectivă constând în constatarea schimbării contextului social și economic existent la data încheierii contractului de credit respectiv survenirea crizei economice generale, în special a crizei pe piața creditelor, dar mai ales a creditelor de consum, criză care nu a putut fi prevăzută la momentul încheierii contractului de credit de către niciuna dintre părțile contractului precum și nici de terții interesați;

- schimbări de natură subiectivă constând în schimbarea situației personale a debitorului în sensul că, pe de-o parte, i s-au redus veniturile și pe de altă parte, au crescut cheltuielile necesare și utile în ceea ce privește întreținerea sa și a membrilor familiei sale.

A arătat reclamanta că în cauză este aplicabil principiul rebus sic stantibus, existent în orice raport juridic de natură civilă, cu atât mai mult cu cât noul Cod civil cuprinde o dispoziție expresă cu privire la această regulă (art. 1271).

Astfel, reclamanta a solicitat renegocierea clauzelor convenției de credit, în principal a clauzelor relative la dobânzi, a comisioanelor prevăzute în contract, precum și a efectelor devalorizării leului în raport cu francul elvețian, cu efect asupra cuantumului plăților ce trebuie efectuate lunar, precum și a sumei totale de plată, solicitând modificarea convenției de credit în acest sens.

De asemenea, reclamantul a solicitat să se aibă în vedere dispozițiile legale și contractuale precum și Directiva 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 30.04.2014 în Cauza C-26/13, principiul echilibrului contractual și faptul că o perioadă bună de timp a dovedit bună-credință în executarea obligațiilor contractuale, prin plata ratelor în cuantumul și la termenele prevăzute și chiar prin plata anticipată a acestora precum și fidelitatea manifestată de societatea sa în raporturile economice cu BCR SA.

Reclamantul a arătat că propunerea acesteia de modificare a convenției inițiale privește renegocierea dobânzii și a comisioanelor aferente creditului, precum și a efectelor devalorizării leului și restituirea dobânzilor și a comisioanelor plătite ca urmare a aplicării unor dobânzi și comisioane majorate.

În concluzie s-a solicitat admiterea acțiunii, adaptarea contractului de credit nr. 326/07.03.2005 condițiilor actuale, în sensul scăderii ratei lunare de rambursare a creditului și reeșalonarea acestuia precum și acordarea unui termen de grație de un an.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 15, 1169, 1170, 1183 și urm. din vechiul Cod civil, art. 1221-1222, 1271, 1202 și 1203, 1269 din noul Cod civil, Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive dintre contractele încheiate între comercianți și consumatori coroborat cu principiul îmbogățirii fără just temei, principiul rebus sic stantibus, OG 21/1992, Legea 296/2004.

Cererea de chemare în judecată nu a avut anexate înscrisuri în susținere.

Prin rezoluția din data de 09.03.2015, în temeiul art. 96 ind. 2 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești s-a dispus trimiterea dosarului la Completul C19 civil.

Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.

La data de 20.03.2015 a fost depus la dosarul cauzei de către reclamant un set de înscrisuri (f. 14-23).

La data de 19.05.2015 pârâta a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Cu privire la aplicabilitatea Legii 193/2000, pârâta a arătat că prevederile contractului de credit respectă legislația în vigoare la data încheierii acestuia, inclusiv cele privind protecția consumatorului, conținând informații clare și complete, redactate într-un limbaj accesibil și lipsit de termeni tehnici, de natură a permite reclamantului să cunoască atât drepturile cât și obligațiile asumate.

Totodată, dispozițiile contractuale au fost stabilite prin negocierea acestora de către părțile contractante, devenind obligatorii în temeiul principiului pacta sunt servanda.

Reclamantul a procedat la executarea obligațiilor asumate prin contract, considerând prestațiile stabilite în sarcina sa drept echilibrate iar absența oricăror critici referitoare la prevederile contractului de credit dovedește nu numai împrejurarea că acesta a înțeles și acceptat clauzele acestuia dar și faptul că a confirmat existența echilibrului între prestațiile părților contractante precum și lipsa caracterului abuziv al dispozițiilor contractuale convenite.

Reclamantul a avut posibilitatea de a cunoaște, chiar înainte de încheierea contractului, toate sumele pe care era obligat să le ramburseze lunar, până la achitarea ultimei rate de credit.

De asemenea, în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute cumulativ de dispozițiile Legii 193/2000 care să poată conduce la concluzia caracterului abuziv al unor clauze contractuale, reclamantul invocând incidența acestui act normativ fără a arăta în concret care sunt clauzele contractuale considerate ca fiind abuzive și în ce constă caracterul abuziv al acestora.

Totodată, atât prevederile Legii 193/2000 cât și cele ale Directive 93/13/CEE interzic instanței să procedeze la aprecierea caracterului al clauzelor care se asociază cu obiectul principal al contractului, reprezentat în cauză de prețul creditului acordat reclamantului.

În ceea ce privește adaptarea contractului de credit, potrivit pârâtei contractul de credit a cărui adaptare se cere este guvernat de dispozițiile vechiului Cod civil iar articolul 1271 din noul Cod civil nu are incidență în cauză, față de dispozițiile art. 107 din Legea nr. 71/2011.

Principiul fundamental aplicabil în cauză este cel prevăzut de art. 969 din vechiul cod civil, nesusceptibil de excepții în sensul celor vizate de reclamant.

Chiar dacă s-ar admite incidența instituției impreviziunii asupra contractului de credit analizat, schimbările de natură obiectivă și subiectivă invocate de către reclamant nu sunt dovedite prin niciun mijloc de probă astfel că nu pot fi luate în calcul pentru revizuirea termenilor și condițiilor contractului de credit întrucât nu sunt de natura celor ce nu puteau fi avute în vedere de către împrumutat, în mod rezonabil, la momentul încheierii contractului de credit.

C____ de pe piața creditelor la care se face trimitere vizează o scădere a volumului de credite acordate de către instituțiile financiar-bancare, fără nicio legătură cu obligațiile de rambursare ale creditului asumate de către reclamant.

Pârâta a arătat că teoria impreviziunii presupune constatarea situației ca, pe durata derulării contractului analizat, după data încheierii acestuia, au intervenit evenimente neprevăzute, de natură a provoca dezechilibre semnificative, susceptibile de a fi cauză de ruină pentru reclamant și îmbogățire pentru pârâtă iar voința subînțeleasă a părților a fost de a se angaja sub condiția subînțeleasă a menținerii situației economice existente la momentul încheierii contractului, pe toata durata existenței lui, iar în cazul în care acestea s-au schimbat, se impune revizuirea contractului.

Or, motivele invocate de către reclamant nu se încadrează în teoria expusă, astfel că nu poate conduce la schimbarea prevederilor.

A mai arătat pârâta că toate contractele de credit trebuie executate cu bună-credință și în conformitate cu echitatea iar faptul că reclamantul nu a plătit creditele la timp, înregistrând în prezent o întârziere la plată de 589 de zile nu atestă buna sa credință în executarea obligațiilor contractuale.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 205-208 C__ și textele legale indicate în cuprinsul întâmpinării.

Întâmpinarea a avut anexate înscrisuri (f. 42-166).

La data de 12.06.2015 reclamantul a depus precizare și răspuns la întâmpinare prin care a indicat următoarele clauze din contractul de credit ca fiind abuzive: pct. 6, pct. 7, integral, pct. 8, pct. 9 din contract, pct. II, pct. III, pct. IV: 4.1, 4.2, 4.3, 4.4, 4.5, 4.7, 4.10, 4.11, 4.13, 4.14, V: 5.1, 5.2, 5.3, VII: 7.1, 7.3 liniuța a 3-a, 7.4, VIII: 8.1, 8.2, 8.3, 8.4, IX: 9.2, 9.4. A mai arătat că aceste clauze nu au fost negociate iar banca, în considerarea poziției sale dominante și neluând seama de principiul bunei-credințe în contracte iar ulterior încheierii contractului, de incidența impreviziunii, a impus și s-a manifestat în sensul valorificării unor clauze care conform legii speciale și principiilor de drept relative la echitate, sunt considerate ca fiind abuzive.

Cât privește textele din Legea nr. 193/2000 incidente în cauză, reclamantul a invocat art. 4 precum și art. 1 din Lista cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive, Anexa la Legea 193/2000 lit. a), b), c), e), g), h), i), j), l), n), o), p), r), t) precum și în temeiul art. 4 alin. (4) din Lege.

Cu privire la aplicabilitatea Legii 193/2000 s-a arătat că este adevărat că voința sa a existat însă prin clauzele pe care le-a inclus în contract și în actul adițional este evident faptul că pârâta, beneficiind de poziția sa dominantă, a folosit un tipizat, nefiind vorba despre nici un fel de negociere a contractului.

Cu privire la adaptarea contractului de credit, reclamantul a arătat că trimiterea la art. 1271 din noul Cod civil s-a făcut tocmai pentru a demonstra că principiul impreviziunii este consacrat de legiuitor tocmai pentru a crea un temei legal concret a unui principiu general recunoscut în doctrina și în practica judiciară națională dar și în dreptul comparat.

Impreviziune apare cu atât mai mult aplicabilă în speță, cu cât relativ numai la dobândă, aceasta apare a fi excesivă, ducând la o îmbogățire fără temei a pârâtei.

S-a arătat de către reclamant că a încercat renegocierea contractului pe care pârâta a refuzat-o iar invocarea de către aceasta a dispozițiilor art. 969 și 970 din contract sunt contrazise de clauzele contractuale, nefiind vorba despre o voință liber exprimată din partea sa în sensul de a accepta impreviziunea survenită ulterior.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 150, 204, 223 precum și orice alte dispoziții ale C__ aplicabile în speță.

Răspunsul la întâmpinare nu a avut anexate înscrisuri în susținere iar reclamantul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

La data de 28.08.2015 reclamantul a depus la dosarul cauzei cerere de modificare și cerere precizatoare prin care a arătat, că solicită, relativ la restituirea dobânzilor și comisioanelor plătite ca urmare a aplicării unor dobânzi majorate, reportarea acestora pentru perioada următoare de plată, până la scadența creditului.

Relativ la aceleași dobânzi și a comisioanelor plătite ca urmare a aplicării unor dobânzi și comisioane majorate, a solicitat restituirea dobânzilor în cuantum de 50% față de dobânda aplicată și restituirea tuturor comisioanelor plătite ca urmare a respectivelor dobânzi, cu raportare la reducerea de 50% arătată anterior, pe care o solicită a fi raportată pentru viitor, din cuantumul total de plată a creditului.

Reclamantul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Pârâta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și proba cu interogatoriul reclamantului.

Instanța a încuviințat în cauză, pentru ambele părți, proba cu înscrisuri iar pentru pârâtă și proba cu interogatoriul reclamantului.

În cadrul probei cu înscrisuri s-a pus în vedere pârâtei să depună la dosar un calcul al sumelor achitate de către reclamant pe parcursul derulării contractului de credit, tabelul centralizator fiind depus de către pârâtă la fila 8 vol. II, alături de situațiile cu calculele aferente și scara de dobândă (f. 9-119 vol. II).

La data de 10.11.2015 pârâta a depus interogatoriul spre a fi administrat reclamantului (f. 5-7 vol. II) iar acesta din urmă, deși citat cu mențiunea ”personal la interogatoriu” pentru termenul din 10.11.2015, sub sancțiunea prevăzută de art. 358 C__, nu s-a prezentat în vederea administrării probei.

Analizând ansamblul materialului probatoriu administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În fapt, la data de 07.03.2005, între reclamantul C______ F______, în calitate de împrumutat și pârâta B____ Comercială Română, în calitate de bancă, a intervenit contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 326 (f. 14-18) având ca obiect acordarea unui credit în sumă de xxxxxxxxxxx ROL reprezentând credit de trezorerie nenominalizat ROL, pe o perioadă de 120 luni care se calculează de la data primei trageri din credit (art. 1 și 2 din contract).

Potrivit art. 5 din contract, la data încheierii acestuia dobânda curentă a fost stabilită la 18,5% pe an și variabilă iar dobânda anuală efectivă a fost stabilită la 24,2% pe an.

Părțile au stabilit la articolul 7 din contract că nivelul dobânzii curente la credite se stabilește de către bancă în funcție de serviciul datoriei clienților, astfel: 18,5% pe an dacă împrumutatul nu înregistrează credite și/sau dobânzi restante în lei și/sau valută sau acestea sunt de până la 7 zile inclusiv; 19,5% pe an dacă împrumutatul înregistrează credite și/sau dobânzi restante în lei și/sau valută cuprinse între 8 și 30 de zile; 21,5% pe an dacă împrumutatul înregistrează credite și/sau dobânzi restante în lei și/sau valută de peste 30 de zile.

Nerambursarea la termenele stabilite a ratelor de credit datorate a dat dreptul băncii de a percepe la acestea o dobândă majorată de 9 p. p. pe an peste dobânda curentă în cazul ratelor restante până la 30 de zile; 12 p. p pe an peste dobânda curentă în cazul ratelor de credit restante peste 30 de zile.

Conform art. 9 din contract, pentru creditul pus la dispoziție banca percepe următoarele comisioane: comision de analiza documentației de credit de 20 EUR sau echivalent, comision de gestiune de 1,75% flat, comision de rambursare anticipată aplicat la suma rambursată în avans de 2% minim 5 euro, echivalent ROL.

Pe calea prezentei acțiuni reclamantul solicită adaptarea contractului de credit nr. 326/07.03.2005 ca urmare a modificărilor survenite ulterior încheierii contractului dar și constatarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale și restituirea sumelor achitate în temeiul acestora.

Preliminar, în ceea ce privește legea civilă aplicabilă în timp, instanța reține că în cauză, contractul nr. 326 a fost încheiat la data de 07.03.2005 astfel că, în temeiul art. 102 alin. 1 din Legea 71/2011 contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa. Această regulă rezultă de asemenea și din dispozițiile art. 3 și 4 din Legea 71/2011 coroborate cu dispozițiile art. 6 alin. 2 și 3 C.civ.

A.Reclamantul solicită aplicarea teoriei impreviziunii cu privire la contractul nr. 326/07.03.2005 și adaptarea acestuia, astfel ca în cauză sunt aplicabile dispozițiile Codului Civil de la 1864, în vigoare la 1865.

În economia Codului civil de la 1864, teoria impreviziunii nu era expres reglementată, ci aceasta reprezenta o construcție jurisprudențială și doctrinară, construită ca o veritabilă excepție de la principiul pacta sunt servanda (principiul forței obligatorii a contractului), recunoscută și previzibilă în aplicare, cu reguli bine stabilite.

De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudența sa prin cauza L____ contra României, în analiza regulii unanimității, a statuat că o construcție jurisprudențială și doctrinară constant aplicată și unanim recunoscută poate fi izvor de drept, fiind astfel publică și previzibilă întocmai unei legi.

Teoria impreviziunii în accepțiunea vechiului cod civil avea la baza ivirea unor împrejurări care nu au fost prevăzute și nici nu puteau fi prevăzute de părți atunci când au încheiat un contract si care puteau afecta valoarea prestațiilor la care s-au obligat, pe parcursul executării contractelor, în contractele cu executare succesiva., cu consecința ruperii echilibrului contractual și creării de dezechilibre semnificative între drepturile și obligațiile părților.

De asemenea, aceasta era aplicabilă doar contractelor comutative, iar nu și celor cu elemente aleatorii în care părțile încă de la început își asumă șansa unui câștig și riscul unei pierderi.

Condițiile impreviziunii erau următoarele: a) existenta unei obligații excesiv de oneroasa datorată unor schimbări a circumstanțelor avute în vedere la momentul încheierii contractului; b) momentul schimbării circumstanțelor trebuia sa fie situat in timp ulterior încheierii contractului; c) schimbarea împrejurărilor nu trebuia sa fie previzibila in momentul contractării; d) riscul determinat de o situație de impreviziune trebuia sa nu se încadreze în categoria riscurilor pe care debitorul si le-a asumat in momentul contractării sau care decurgeau din natura contractului.

Reclamantul a invocat în cererea sa introductivă faptul că, ulterior încheierii contractului de credit, nu a mai putut respecta graficul de rambursare din cauza schimbărilor de natură obiectivă intervenite după încheierea contractului de credit respectiv criza economică și criza de pe piața creditelor de consum dar și a celor de natură subiectivă respectiv reducerea veniturilor sale și creșterea cheltuielilor necesare și utile în ceea ce privește întreținerea sa și a membrilor familiei sale.

Cu privire la modificarea efectelor contractului de credit în ceea ce îl privește pe reclamant, instanța reține că acesta a contractat un credit de xxxxxxxxxxx ROL (25.000 RON) iar la data depunerii întâmpinării de către pârâtă figura cu o întârziere la plată de 589 de zile.

Reclamantul nu a arătat în ce mod obligația sa de plată a ratelor de credit a devenit excesiv de oneroasă și în ce măsură acest fapt a fost determinat de schimbarea circumstanțelor avute în vedere la momentul încheierii contractului de credit. Astfel, acesta nu a evidențiat o creștere în defavoarea sa și implicit, în favoarea băncii, a cuantumului ratelor lunare datorate de către acesta, de la momentul contractării creditului și până în prezent, cu toate că potrivit art. 249 C__, cel care face o susținere în cursul procesului, trebuie să o dovedească.

În ceea ce privește solicitarea acestuia de a se ține cont de efectele devalorizării leului în raport de francul elvețian și cu consecințe directe asupra cuantumului plăților ce trebuie efectuate lunar, instanța constată că acesta a contractat un credit în lei (ROL) astfel că o eventuală devalorizare a leului în raport de francul elvețian nu poate produce efecte în cauză, neavând nicio incidență asupra sumelor ce trebuie restituite de către reclamant.

Referitor la schimbarea imprevizibilă a circumstanțelor avute în vedere la momentul încheierii contractului ca urmare a declanșării crizei economice, instanța reține că deși la nivelul anului 2005 când a fost contractat creditul nu s-a putut prevedea apariția crizei mondiale care a început să dea semne abia în anul 2007, reclamantul s-a limitat la a o indica, fără a arăta în ce măsură apariția crizei economice a transformat obligația asumată într-una excesiv de oneroasă. Astfel, analiza caracterului excesiv de oneros al obligației asumate trebuie să se raporteze la situația concretă a celui ce invocă acest aspect, o simplă afirmație nedovedită nefiind suficientă pentru a se ajunge la concluzia că reclamantul a fost în mod efectiv afectat de criza economică.

Cu privire la criza de pe piața creditelor de consum invocată de către reclamant, instanța reține că nu s-a dovedit modalitatea în care aceasta ar fi afectat capacitatea reclamantului de rambursare a creditului contractat în condițiile în care, astfel cum a arătat și pârâta, această criză vizează o scădere a volumului de credite acordare de către instituțiile financiar-bancare, fără legătură modalitatea de derulare a contractului încheiat de părți.

În ceea ce privește schimbările de natură subiective intervenite în situația specifică a reclamantului prin scăderea veniturilor acestuia și prin creșterea cheltuielilor necesare și utile în ceea ce privește întreținerea sa și a membrilor familiei sale, instanța reține că și cu privire la aceste aspecte reclamantul s-a limitat la a le afirma, fără a produce vreo probă în acest sens. Astfel, deși la dosarul de creditare al reclamantului depus de către pârâtă la dosarul cauzei există informații cu privire la veniturile obținute de către acesta la data contractării creditului (f. 50, 53, 63, 65-70 vol. I), acesta nu a depus înscrisuri din care să rezulte care sunt veniturile sale actuale și cum acestea au fost influențate de schimbările de natură obiectivă anterior amintite, pentru ca instanța să poată aprecia cu privire la eventuala modificare a acestora de natură să aibă impact asupra capacității sale de rambursare a creditului. Totodată, deși acest aspect nu a fost dovedit, faptul că veniturile reclamantului s-ar fi diminuat nu reprezintă un element total imprevizibil ce nu ar fi putut fi niciodată prevăzut de părți.

În plus, deși reclamantul afirmă că au crescut cheltuielile necesare și utile în ceea ce privește întreținerea sa și a membrilor familiei sale, acesta nu specifică care sunt membrii familiei sale sau cel puțin numărul lor și nici nu arată care sunt, în concret, cheltuielile suportate lunar pentru întreținerea proprie și a persoanelor aflate în întreținere.

Față de toate aceste considerente, instanța apreciază că cauză nu sunt îndeplinite condițiile aplicării teorie impreviziunii așa cum aceasta decurgea din doctrina și jurisprudența constante în aplicarea vechiului cod civil, astfel că solicitarea reclamantului de adaptare a contractului nr. 326/07.03.2005 va fi respinsă ca neîntemeiată.

B. În ceea ce privește aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, instanța reține că acest act normativ transpune în dreptul intern Directiva 93/13/CEE, directivă al cărei scop a fost acela de a apropia actele cu putere de lege și actele administrative ale statelor membre privind clauzele abuzive în contractele încheiate între vânzător sau un furnizor și consumator.

Potrivit art. 2 din Legea nr. 193/2000 prin ”consumator” se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituită în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale industriale sau de producție, artizanale sau liberale conform alineatului 2 al aceluiași articol prin ”comerciant” (profesionist) se înțelege orice persoană fizică sau juridică autorizată, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în cadrul activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori literale, cât și orice persoană care acționează în același scop în numele sau pe seama acestuia”.

Raportat la definiția termenilor ,,consumator’’ și ,,comerciant’’ consacrată de textul de lege menționat anterior, instanța reține că dispozițiile Legii nr. 193/2000 sunt pe deplin aplicabile speței de față întrucât pe de o parte, reclamantul a acționat în contractul încheiat cu intimata în scopuri personale, exterioare oricărei activități comerciale iar pârâta are calitatea de comerciant în sensul art. 7 Cod comercial (aplicabil față de data încheierii contractului de credit), fiind o persoană juridică autorizată care în temeiul unor contracte ce intră sub incidența legilor privind protecția consumatorilor acționează în cadrul activității sale comerciale.

În ceea ce privește apărarea pârâtei în sensul că toate clauzele contractuale contestate se asociază cu obiectul principal al contractului reprezentat de prețul creditului acordat reclamantului și nu pot face obiectul cercetării caracterului lor abuziv, instanța reține că potrivit art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, ”evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil”. Reglementarea din dreptul național este în consens cu cea din dreptul european, art. 4 alin (2) din Directiva nr. 13/93 stabilind că ”aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici justețea prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de mărfurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil”.

Totodată, considerentul 19 al Directivei arată că “aprecierea caracterului abuziv nu se efectuează asupra clauzelor care descriu obiectul principal al contractului, nici asupra raportului calitate/preț al bunurilor sau serviciilor furnizate”.

Rezultă că pentru a putea exclude de la controlul jurisdicțional o clauză aceasta trebuie să descrie ”obiectul principal” al contractului și să fie exprimată într-un limbaj clar și inteligibil.

Prin raportare la dispozițiile legale se mai sus, instanța apreciază că nu pot fi incluse în noțiunea de obiect principal al contractului de credit clauzele contestate de către reclamant (pct. 6, pct. 7, integral, pct. 8, pct. 9 din contract, pct. II, pct. III, pct. IV: 4.1, 4.2, 4.3, 4.4, 4.5, 4.7, 4.10, 4.11, 4.13, 4.14, V: 5.1, 5.2, 5.3, VII: 7.1, 7.3 liniuța a 3-a, 7.4, VIII: 8.1, 8.2, 8.3, 8.4, IX: 9.2, 9.4) deoarece acestea nu se referă la prestația caracteristică, potrivit naturii convenției, nefiind vizate de textul articolului 4 alin. (2) din Directiva 93/13/CE, care face referire la faptul ca “aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește justețea prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte.

Astfel, comisioanele percepute de bancă, dobânda și clauzele privind derularea creditului nu constituie contravaloarea prestării vreunui serviciu contractual, prin raportare la obiectul principal al convenției, astfel încât acestea nu sunt incluse în preț.

Ca atare, instanța urmează a analiza dacă și în ce măsură clauzele contestate de către reclamant sunt abuzive.

Pentru a verifica temeinicia susținerilor reclamantului în sensul că în contractul de credit încheiat cu pârâta au fost inserate clauze abuzive, instanța urmează să aibă în vedere prevederile art. 4 din Legea 193/2000 conform cărora o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Prin urmare, acest text stabilește cu caracter general condițiile cumulative care trebuie întrunite pentru ca o clauză contractuală să fie considerată abuzivă:

1. clauza să nu fi fost negociată;

2. să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților;

3. dezechilibrul să fie în detrimentul consumatorului, nefiind respectată cerința bunei credințe.

În ceea ce privește prima condiție, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant.

Dispozițiile din legislația specială internă (art. 4 alin. (2) și (3) din Legea 193/2000) instituie prezumția relativă a caracterului nenegociat al clauzelor standard în favoarea consumatorului, aceasta putând fi răsturnată de profesionist prin dovada contrară, acestuia din urmă aparținându-i în exclusivitate sarcina probei.

În cauză, pârâta a produs o asemenea probă prin interogatoriul propus a fi luat reclamantului, la administrarea căruia acesta din urmă nu s-a prezentat deși a fost citat cu mențiunea ”personal la interogatoriu”, instanța urmând a face în cauză aplicarea dispozițiilor art. 358 C__ care prevede că ”dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfățișează, instanța poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină ori numai ca un început de dovadă în folosul aceluia care a propus interogatoriul”.

Astfel, instanța va socoti ca dovedite de către pârâtă aspectele cu privire la negocierea contractului, rezultând din recunoașterea de către reclamant a aspectelor cuprinse în întrebările 9 (”Este adevărat că contractul de credit a fost semnat în urma negocierii purtate între părți, în sensul că, urmare a ofertei prezentate de către bancă și acceptării în totalitate a acestei oferte de către dvs. a fost încheiat contractul de credit?„) respectiv 10 din interogatoriu (”Este adevărat că anterior semnării contractului de credit, dumneavoastră nu ați formulat nicio cerere prin care să solicitați modificarea sau anularea anumitor clauze sau reducerea anumitor costuri ale creditului, contractul perfectându-se în condițiile de cost prezentate de bancă, acceptate de dvs. în totalitate?„). Totodată, din întrebările 5 și 6 rezultă că anterior semnării contractului de credit reclamantul a fost informat cu privire la ofertele de creditare ale BCR SA, fiindu-i prezentate produsele de creditare cu caracteristicele și costurile aferente acestora iar în urma acestei prezentări, reclamantul a optat și solicitat acordarea unui credit pentru nevoi personale în sumă de xxxxxxxxxxx rol tocmai pentru că a considerat avantajoase condițiile de cost oferite de bancă.

Prin urmare, instanța constată că pârâta a dovedit în cauză caracterul negociat al contractului de credit, răsturnând prezumția de nenegociere reglementată de lege.

Pentru aceste motive, nefiind îndeplinită prima din cele 3 condiții cumulative stabilite de art. 4 Legea 193/2000 care trebuie întrunite pentru ca o clauză contractuală să fie considerată abuzivă, instanța apreciază că nu se impune analiza celorlalte două, urmând a fi respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantului de constatare a caracterului abuziv al clauzelor inserate în contractul de credit nr. 326/07.03.2005 (pct. 6, pct. 7, integral, pct. 8, pct. 9 din contract, pct. II, pct. III, pct. IV: 4.1, 4.2, 4.3, 4.4, 4.5, 4.7, 4.10, 4.11, 4.13, 4.14, V: 5.1, 5.2, 5.3, VII: 7.1, 7.3 liniuța a 3-a, 7.4, VIII: 8.1, 8.2, 8.3, 8.4, IX: 9.2, 9.4).

Față de această soluție, instanța va respinge ca neîntemeiate și capetele accesorii de cerere privind restituirea dobânzilor și comisioanelor plătite ca urmare a aplicării unor dobânzi majorate, reportarea acestora pentru perioada următoare de plată, până la scadența creditului.

În temeiul art. 453 și art. 9 C__ instanța va lua act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge acțiunea, formulată de reclamantul C______ F______, cu domiciliul ales în sector 5, București, Calea 13 Septembrie, nr. 128, _______________, CNP xxxxxxxxxxxxx, în contradictoriu cu pârâta B____ C_________ R_____, JXXXXXXXXXX, CUI xxxxxx, cu sediul social în sector 3, București, __________________________. 5, astfel cum a fost modificată, ca neîntemeiată.

Ia act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 3 București.

Pronunțată astăzi, 17.11.2015, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Președinte, Grefier,

T_____ D____-G_______ T______ A__

Red. DGT/dact. AT/4 ex.