Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Curtea de Apel BACĂU
Materie juridică:
Penal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP)
Număr hotarâre:
974/2014 din 09 decembrie 2014
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR.974

Ședința publică de la 09 Decembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE: I______ N______ C______

JUDECĂTOR: A_____ B_____

GREFIER:B_______ M____ D______

Ministerul Public - P________ de pe lângă Curtea de Apel Bacău

Reprezentat legal prin procuror P____ V_____

Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de către inculpatul S_____ M_____, împotriva sentinței penale nr. 349 din 31.10.2014, pronunțată de Judecătoria R____ în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 369 al.1 Cod pr. penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns avocat T_______ D___ L____, apărător ales pentru apelantul inculpat S_____ M_____, lipsă fiind acesta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nefiind cereri de formulat, Curtea, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Avocat T_______ D___ L____, având cuvântul pentru apelantul inculpat S_____ M_____, solicită admiterea apelului, desființarea sentinței penale apelate, reținerea cauzei spre rejudecare și pe fond reducerea pedepsei spre minimul special și suspendarea condiționată a executării pedepsei prev, de art.81 din vechiul cod penal.

În susținerea apelului formulat, arată că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor re4ținute în sarcina sa și la instanța de fond a înțeles să se judece pe baza dispozițiilor art.374 C.p.p.. Solicită să se aibă în vedere că inculpatul nu are antecedente penale , că încă de la o vârstă fragedă a lucrat în vederea realizării veniturilor, provenind dintr-o familie numeroasă cu o situație financiară modestă.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul solicită admiterea apelului, reîncadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului conform OUG 195/2002 și a se dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

CURTEA

deliberând

Prin sentința penală nr. 349 din data de 31.10.2014, pronunțată de Judecătoria R____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX s-au dispus următoarele:

Pentru săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis, prevăzută de art. 335 alin. 1 Noul Cod penal cu aplicarea art. 374 alin. 4, art. 396 alin. 10 Noul Cod de procedură penală, stabilirea pentru inculpatul S_____ M_____, fiul lui V_______ și F_________, născut la data de 23.05.1991 în mun. R____, jud. N____, cu domiciliu – _____________________________________________, jud. N____, CNP xxxxxxxxxxxxx, studii 7 clase, muncitor necalificat, necăsătorit, fără antecedente penale, a unei pedepse de 1 (unu) an închisoare.

Pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. 1 Noul Cod penal cu aplicarea art. 374 alin. 4, art. 396 alin. 10 Noul Cod de procedură penală, stabilirea pentru inculpatul S_____ M_____, fiul lui V_______ și F_________, născut la data de 23.05.1991 în mun. R____, jud. N____, cu domiciliu – sat - com. Săbăoani, ________________________, jud. N____, CNP xxxxxxxxxxxxx, studii 7 clase, muncitor necalificat, necăsătorit, fără antecedente penale, a unei pedepse de 1 (unu) an închisoare.

Pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, prevăzută de art. 334 alin. 1 Noul Cod penal cu aplicarea art. 374 alin. 4, art. 396 alin. 10 Noul Cod de procedură penală, stabilirea pentru inculpatul S_____ M_____, fiul lui V_______ și F_________, născut la data de 23.05.1991 în mun. R____, jud. N____, cu domiciliu – sat - com. Săbăoani, ________________________, jud. N____, CNP xxxxxxxxxxxxx, studii 7 clase, muncitor necalificat, necăsătorit, fără antecedente penale, a unei pedepse de 9 (nouă) luni închisoare.

În baza art. 38 alin. 1 Cod penal, stabilirea unei pedepse de 1 (unu) an pe care a sporit-o cu 7 (șapte) luni închisoare, în final stabilind pedeapsa de 1 (unu) an și 7 (șapte) luni închisoare.

În temeiul art. 83, art. 84 Noul Cod penal, amânarea aplicării pedepsei de 1 (unu) an și 7 (șapte) luni închisoare stabilind termen de supraveghere de 2 (doi) ani care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, inculpatul urmând să respecte următoarele măsuri de supraveghere

a) să se prezinte la serviciul de probațiune N____, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

Instanța a atras atenția inculpatului că dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse, instanța revocă amânarea și dispune aplicarea și executarea pedepsei.

S-a luat act că inculpatul a fost asistat de apărător ales.

În baza art. 398, art. 274 alin. 1, 2 Noul Cod procedură penală, obligarea inculpatului să plătească statului suma de 350 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate în cauză.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a avut în vedere următoarele:

Prin rechizitoriul întocmit de P________ de pe lângă Judecătoria R____ la data de 01.07.2014 în dosarul nr. 4160/P/2013 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului S_____ M_____, fiul lui V_______ și F_________, născut la data de 23.05.1991 în municipiul R____, județul N____, cu domiciliul în comuna Săbăoani, _______________________, județul N____, CNP xxxxxxxxxxxxx, studii 7 clase, muncitor necalificat, necăsătorit, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, prevăzut de art. 334 alin. 1 Cod penal, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. 1 Cod penal și conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. 2 Cod penal și art. 5 Cod penal.

S-a reținut în esență prin actul de sesizare a instanței că în noaptea de 21/22 septembrie 2013, în jurul orei 01.10, organele de poliție din cadrul postului de Poliție Săbăoani, aflate în serviciul de patrulare, au procedat la oprirea în trafic, pe _________________________________________________________ marca „Opel Corsa“ cu nr. de înmatriculare provizoriu NT xxxxxx condus de inculpatul S_____ M_____, care circula din direcția __________________________. Progresului din _______________________________ că acesta nu posedă permis de conducere, autorizația de circulație fiind expirată din data de 10 septembrie 2013 și că inculpatul avea la momentul prelevării mostrelor biologice o îmbibație alcoolică peste limita legală, respectiv la ora 0l30 o îmbibație alcoolică de 1,60 g/l alcool pur în sânge, iar la ora 0230 de 1,45 g/l alcool pur în sânge.

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: proces-verbal de constatare a infracțiunii - filele 12, 13, rezultatul testării cu aparatul alcooltest - fila 14, buletin de examinare clinică - fila 15 și proces-verbal de prelevare - fila 15, buletin de analiză toxicologică – alcoolemie nr. A12/1124/24.09.2013 - fila 17, adrese de la I.P.J. N____ - Serviciul Rutier - filele 18, 19, declarații martori B____ A_____ - filele 20,21, P__ G______ - filele 22, 23, proces-verbal de citare, citații și proces-verbal de căutare filele 24, 28-29, 32, 33-37, 40, 41, adresă ANP - fila 38, declarații inculpat - 26, 27, 31.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoria R____ la data de 22.07.2014 sub nr.XXXXXXXXXXXXX.

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 22.08.2014, definitivă la data de 22.08.2014 judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

La primul termen de judecată, cu procedura legal îndeplinită, ulterior citirii în extras de către grefierul de ședință în baza art. 374 Cod procedură penală a actului prin care s-a dispus începerea judecății, instanța l-a întrebat pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, aducându-i la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. (10) Cod procedură penală, iar, în urma răspunsului afirmativ al acestuia, a procedat la audierea inculpatului, în conformitate cu dispozițiile art. 378 Cod procedură penală.

Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța a reținut următoarea situație de fapt: în seara zilei de 21 septembrie 2013, în intervalul orar 2200-2330, inculpatul S_____ M_____ a consumat la domiciliul său din ______________________________, circa 1 litru de bere, după care s-a deplasat pe jos la discoteca din comună, unde a rămas până în jurul orei 045, când inculpatul s-a întors la domiciliul său, s-a urcat la volanul autoturismului marca „Opel Corsa“ cu nr. de înmatriculare provizoriu NT xxxxxx cu valabilitate până la data de 10 septembrie 2013 și, deși nu poseda permis de conducere, a circulat cu autoturismul până în centrul satului, unde urma să se întâlnească cu o prietenă.

Inculpatul a rămas câteva minute în autoturism, în parcarea de lângă sensul giratoriul de pe _____________________________ să mai aștepte s-a hotărât să plece la stația Peco aparținând S.C. „Briliant“ S.R.L. de pe __________________________ cumpăra bere.

Inculpatul a plecat cu autoturismul, luându-1 pe locul din dreapta față pe numitul P__ G______ și a circulat pe mai multe străzi din comună, până când, pe _________________________ 0l10, a fost depistat de organele de poliție. Întrucât emana halenă alcoolică, inculpatul a fost testat inițial cu aparatul alcooltest, rezultând o concentrație de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Organele de poliție l-au însoțit pe inculpat la Spitalul Municipiului R____, iar acestuia i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, rezultând, conform buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie nr. A12/1124 din 24.09.2013, că la ora 0l30 inculpatul avea o îmbibație alcoolică de 1,60 g/litru alcool pur în sânge, iar la ora 0230 de 1,45 g/litru alcool pur în sânge (fila 17 din dosarul de urmărire penală).

Conform adreselor nr. xxxxxx/26.09.2013 și xxxxx/08.10.2013 ale I.P.J. N____ - Serviciul Rutier, inculpatul S_____ M_____ nu posedă permis de conducere, iar autoturismul „Opel“ cu nr. de înmatriculare NT xxxxxx, pe care 1-a condus avea nr. de înmatriculare provizoriu expirat din data de 10 septembrie 2013 (fila 18 din dosarul de urmărire penală).

Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor.

Instanța a reținut situația de fapt descrisă anterior în urma analizei coroborate a materialului probator administrat în cauză, atât în faza urmăririi penale cât și în faza cercetării judecătorești.

În drept, faptele inculpatului S_____ M_____ care, în noaptea de 21/22 septembrie 2013 a condus pe drumurile publice autoturismul marca „Opel Corsa“ având nr. de înmatriculare provizoriu expirat, fără a poseda permis de conducere și având la momentul prelevării mostrelor biologice , la ora 0130, o îmbibație alcoolică de 1,60 g/l alcool pur în sânge și de 1,45 g/l alcool pur în sânge, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor concurente de:

- conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, prevăzută de art. 334 alin. 1 Cod penal.

- conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. 1 Cod penal și

- conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. 2 Cod penal și art. 5 Cod penal.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției directe, conform dispozițiilor art. 16 alin. (3) lit. a) Cod penal, întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale și a urmărit producerea lui prin săvârșirea faptei.

La individualizarea pedepsei ce a fost stabilită în sarcina inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 Cod penal, respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

În concret, instanța a reținut că inculpatul este la prima abatere la legea penală, că este muncitor și a absolvit 7 clase.

Pentru săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis, prevăzută de art. 335 alin. 1 Noul Cod penal cu aplicarea art. 374 alin. 4, art. 396 alin. 10 Noul Cod de procedură penală, a stabilit pentru inculpatul S_____ M_____, fiul lui V_______ și F_________, născut la data de 23.05.1991 în mun. R____, jud. N____, cu domiciliu – sat - com. Săbăoani ________________________, jud. N____, CNP xxxxxxxxxxxxx, studii 7 clase, muncitor necalificat, necăsătorit, fără antecedente penale, pedeapsa de 1 (unu) an închisoare.

Pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. 1 Noul Cod penal cu aplicarea art. 374 alin. 4, art. 396 alin. 10 Noul Cod de procedură penală, a stabilit pentru inculpatul S_____ M_____, fiul lui V_______ și F_________, născut la data de 23.05.1991 în mun. R____, jud. N____, cu domiciliu – ___________________________________________ jud. N____, CNP xxxxxxxxxxxxx, studii 7 clase, muncitor necalificat, necăsătorit, fără antecedente penale, pedeapsa de 1 (unu) an închisoare.

Pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, prevăzută de art. 334 alin. 1 Noul Cod penal cu aplicarea art. 374 alin. 4, art. 396 alin. 10 Noul Cod de procedură penală, a stabilit pentru inculpatul S_____ M_____, fiul lui V_______ și F_________, născut la data de 23.05.1991 în mun. R____, jud. N____, cu domiciliu – sat - com. Săbăoani _________________________, jud. N____, CNP xxxxxxxxxxxxx, studii 7 clase, muncitor necalificat, necăsătorit, fără antecedente penale, pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare.

În baza art. 38 alin. 1 Cod penal, a stabilit pedeapsa de 1 (unu) an pe care a sporit-o cu 7 (șapte) luni închisoare, în final stabilind pedeapsa de 1 (unu) an și 7 (șapte) luni închisoare.

În ceea ce privește necesitatea aplicării pedepsei, instanța a constatat că, în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 83 Cod penal, pedeapsa stabilită fiind mai mică de 2 ani închisoare, respectiv 5 ani închisoare; inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii; în raport de persoana inculpatului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța a apreciat că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

De asemenea, se constată faptul că maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită de inculpat este de 5 ani închisoare, valoare inferioară celei de 7 ani închisoare prevăzute de art. 83 alin. (2) Cod penal, iar inculpatul nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată și nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților.

Față de aceste considerente, în baza art. 83 alin. (1), (3) Cod penal a amânat aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 82 Cod penal, de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. (1) Cod penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la serviciul de probațiune N____, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

Instanța a atras atenția inculpatului că dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse, instanța revocă amânarea și dispune aplicarea și executarea pedepsei.

A luat act că inculpatul a fost asistat de apărător ales.

În baza art. 398, art. 274 alin. 1, 2 Noul Cod procedură penală, a obligat inculpatul să plătească statului suma de 350 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate în cauză.

Împotriva sentinței a declarat apel în termenul legal inculpatul S_____ M_____, motivele fiind expuse pe larg în preambulul acestei decizii astfel încât nu vor mai fi reluate, ci numai analizate.

Analizând sentința penală apel în raport cu motivele invocate, cât și din oficiu sub toate aspectele, Curtea constată că apelul formulat este fondat pentru considerentele ce se vor înfățișa în continuare.

Instanța de fond, în urma evaluării probelor administrate în cauză, a reținut o situație de fapt corespunzătoare adevărului dar a aplicat greșit dispozițiile Noului Cod penal ca lege mai favorabilă.

În ceea ce privește aplicarea legii mai favorabile, contrar celor reținute de instanța de fond, instanța de apel constată că nu este în prezența situației descrise de art. 5 Cod penal și anume, aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei.

În examinarea legii incidente cu privire la acuzațiile formulate față de inculpați instanța de apel urmează să analizeze:

- influența modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracțiunii pentru care este acuzat. În examinarea acestui criteriu, instanța verifică dacă fapta mai este incriminată de legea nouă, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva, ca fiind mai favorabilă cu privire la încadrarea juridică;

- consecințele produse de acuzație cu privire la sancțiune la data săvârșirii faptei și consecințele la data judecării apelului. În examinarea acestui criteriu instanța va avea în vedere caracterul unitar al dispozițiilor referitoare la pedeapsă și circumstanțele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei.

Examinarea încadrării juridice data faptei ca urmare a situației tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezincriminare, cât și ca situație premisă pentru a face analiza în concret a consecințelor cu privire la sancțiune.

Pedeapsa decurge din norma care incriminează fapta. Unitatea dintre incriminare și pedeapsă exclude posibilitatea, în cazul legilor succesive de a combina incriminarea dintr-o lege cu pedeapsa dintr-o altă lege. Pentru a compara cele două legi instanța trebuie să analizeze în primul rând consecințele faptei în legea în vigoare la data săvârșirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu si sancțiunile ce decurg din incriminare) și consecințele faptelor în urma intrării în vigoare a legii noi.

Curtea notează că stabilirea legii penale mai favorabile în speța de față se face în raport de sancțiune, instituțiile relative la concursul de infracțiuni, precum și decizia nr. xxxxxx.05.2014 pronunțată de Curtea Constituțională prin care s-a stabilit aplicarea globală a legii penale mai favorabile și nu combinarea prevederilor din legi succesive.

Limitele de pedeapsă pentru infracțiunile deduse judecății nu s-au modificat, Curtea apreciind că legea veche este mai favorabilă, întrucât prin aplicarea regimului sancționator al concursului de infracțiuni, se ajunge la stabilirea unei pedepse rezultante mai mici decât prin aplicarea dispozițiilor legii noi.

În atare condiții, Curtea, constatând că legea veche este mai favorabilă, va dispune condamnarea inculpatului pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 86 alin. 1, 87 alin. 1 și art. 85 alin. 1 din OUG 195/2002.

La individualizarea pedepselor, instanța de apel va menține cuantumul pedepselor aplicate inculpatului, cuantum apreciat ca fiind în măsură să asigure realizarea scopurilor de exemplaritate și cel educativ, în îndreptarea atitudinii inculpatului față de comiterea de infracțiuni și resocializarea sa viitoare pozitivă.

Curtea apreciază că în urma aplicării regimului sancționator propriu concursului de infracțiuni se impune aplicarea unui spor de pedeapsă de 3 luni închisoare

Sporirea cuantumului pedepsei în cazul pluralității de infracțiuni este permisă de dispozițiile art. 34 litera b Cod penal și este justificată în contextul în care simpla contopire și aplicarea celei mai grele pedepse (faptele săvârșite de inculpat având un grad similar de pericol social) ar crea inculpatului sentimentul de impunitate în ceea ce privește una dintre infracțiunile săvârșite, încurajându-l să considere că, oricâte fapte ar săvârși, ar executa exclusiv pedeapsa cea mai severă.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, curtea reține că natura faptelor săvârșite, ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului duc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor electorale prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cp, respectiv dreptul de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, motiv pentru care exercițiului acestora va fi interzis pe durata executării pedepsei principale.

Raportat la lipsa antecedentelor penale, conduita bună anterioară comiterii faptei și atitudinea de recunoaștere a faptelor, Curtea apreciază că scopul pedepsei prevăzută de art. 52 Cod penal poate fi atins și fără executarea acesteia, având în vedere că sunt întrunite și celelalte condiții prevăzute de art. 81 Cod penal și că pronunțarea pedepsei constituie un avertisment pentru inculpat și chiar fără executarea pedepsei acesta nu va mai săvârși infracțiuni, astfel încât va suspenda condiționat executarea pedepsei pe o durată de 3 ani și 3 luni termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 Cod penal.

În baza art. 359 Cod procedură penală va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării și va face aplicarea dispozițiilor art. 71 alin. 5 Cod penal.

În baza art. 71 alin. 5 Cod penal pe durata suspendării condiționate va suspenda executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor.

Așa fiind, în baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală va admite apelul declarat de inculpatul S_____ M_____ în ceea ce privește reținerea latura penală a cauzei va desființa sentința apelată și, în fond va dispune în sensul celor menționate mai sus

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În baza art. 275 al. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art. 421 pct.2 lit.a C.p.p. admite apelul declarat de inculpatul S_____ M_____ împotriva sentinței penale nr. 349/31.10.2014 pronunțată de Judecătoria R____ în dosarul XXXXXXXXXXXXX, în ceea ce privește reținerea latura penală a cauzei.

Desființează sentința apelată sub aceste aspecte, reține cauza spre rejudecare și, în fond:

În baza art. 386 noul cod de procedură penală dispune schimbarea încadrării juridice din infracțiunile prev. de art. 335 alin. 1, art. 336 alin. 1 și art. 334 alin. 1 din noul cod penal în infracțiunile prev. de art. 86 alin. 1 din 0UG 195/2002, art. 87 alin. 1 din 0UG 195/2002, art. 85 alin. 1 din 0UG 195/2002

În baza art. 86 alin. 1 din 0UG 195/2002cu aplic. 374 alin. 4 art. 396 alin. 10 cpp condamnă inculpatul S_____ M_____ la pedeapsa de 1an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

În baza art. 87 alin. 1 din 0UG 195/2002cu aplic. 374 alin. 4 art. 396 alin. 10 cpp condamnă inculpatul S_____ M_____ la pedeapsa de 1an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

În baza art. 85 alin. 1 din 0UG 195/2002cu aplic. 374 alin. 4 art. 396 alin. 10 cpp condamnă inculpatul S_____ M_____ la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.

În baza art. 33 lit. b rap.l aart. 34 lit. b cp contopește pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, sporită cu 3 luni închisoare

Pedeapsă rezultantă 1 an și 3 luni închisoare

În baza art. 71 al. 2 vechiul cp interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a și b vechiul cp pe durata executării pedepsei principale.

În baza art.81 vechiul cp dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe o durată de 3 ani și 3 luni, termen de încercare stabilit în condițiile art.82 vechiul cp.

Atrage atenția inculpatului asupra disp. art. 83 vechiul cp a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.

În baza art. 71 alin. 5 vechiul cp pe durata suspendării condiționate suspendă executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II a și b vechiul cp.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În baza art. 275 al.3 C.p.p.cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 09.12.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

I______ N______ C______ A_____ B_____

GREFIER,

B_______ M____ D______

Red. sent. S___ V_____

Red. dec. INC – 08.01.2015

Tehnored. BMD – 3 ex.

09.01.2015

Publicitate

Alte spețe similare

  • Hotărârea 11/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 520/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 8/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 50 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 41/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1493/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 210/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 814/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 36/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 793/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 1475/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 171/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 141/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1203/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 646/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 4/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 305/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 38/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 109/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 120/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 842/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1385/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 578/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 264/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 442/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 471/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1631/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 406/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 44/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 43/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 700/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 406/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 74/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 227/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 681/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 81/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 224/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 220/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 915/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 901/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 69/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 5804/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 113/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 2117/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 214/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 210/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 782/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 62/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 162/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 1043/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 488 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 254/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 8/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1217/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 811/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 128/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 110/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 705/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 152/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    office@avocatura.com

    Formular de contact

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025