JUDECATORIA ALESD
JUDETUL BIHOR
SENTINȚA PENALĂ NR. 88/2015
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 23.06.2015
COMPLETUL COMPUS DIN:
PREȘEDINTE : C____ A___ D____
GREFIER : V_______ M_____
Ministerul public este reprezentat de procuror Șarkozi L______, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd.
* * * * *
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio potrivit disp. art. 369 c.p.p.
Pe rol fiind soluționarea cauzei penale privind pe inculpatul D____ R____, domiciliat în Șuncuiuș, ______________________. 81, jud. Bihor, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de prev. de art. 178 al. 1 și 2 Cod penal (vechi) și art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002 rep. cu aplic. art. 5 NCP și art. 33, 34 Cod penal vechi, obiect al cauzei penale nr. 1212/P/2013.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul asistat de avocat P_____ C_____ în baza delegației pentru asistența judiciară obligatorie nr. 2472 din 23.06.2015, iar în reprezentarea părții civile se prezintă avocat H____ F_____ A_____ în substituirea avocatului D______ R_____, în baza delegației de substituire de la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Reprezentantul parchetului arată că din eroare s-au reținut circumstanțele atenuante prevăzute de Noul Cod penal respectiv împrejurările legate de fapta comisă care diminuează gravitatea infracțiunii,culpabilitatea accentuată a victimei, atitudinea cooperantă a inculpatului și lipsa antecedentelor penale, în condițiile în care a fost reținută ca lege penală mai favorabilă vechiul Cod penal, astfel că solicită să fie reținute circumstanțele atenuante din acest act normativ.
Ascultat fiind în fața instanței potrivit art. 484 alin. 2 Cod procedură penală inculpatul arată că susține acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat cu P________ de pe lângă Judecătoria Aleșd, recunoaște în totalitate fapta astfel cum a fost descrisă în acord.
Reprezentantul parchetului și avocații părților nu au alte cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind alte probe de administrat în cauză instanța consideră cauza lămurită și acordă cuvântul părților.
Reprezentantul parchetului solicită admiterea acordului de recunoaștere a vinovăției încheiat de inculpat cu P________ de pe lângă Judecătoria Aleșd.
Avocata inculpatului solicită admiterea acordului.
Avocata părții civile solicită admiterea acordului de recunoaștere a vinovăției încheiat de inculpat cu P________ de pe lângă Judecătoria Aleșd dacă se constată legalitatea acestuia. Arată că va exercita acțiune civilă separat.
Inculpatul având ultimul cuvânt solicită admiterea acordului de recunoaștere a vinovăției.
J U D E C A T O R I A
D E L I B E R Â N D
Constată că la data de 29.05.2015 a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Aleșd, sub nr. dos. XXXXXXXXXXXX, acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P________ de pe lângă Judecătoria Aleșd în dosar nr. 1212/P/2013 cu inculpatul D____ R____ cu privire la săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 178 al.1 și 2 C.p. din 1969 și art. 86 al.2 din OUG 195/2002 rep. cu aplic. art. 5 NCP și art. 33, art. 34 C.p. din 1969, sancționate cu închisoare de la 2 ani la 7 ani, respectiv 6 luni la 3 ani sau amendă.
S-a reținut în esență prin actul de sesizare a instanței că la data de 30.11.2013 în jurul orelor 07:55 inculpatul D____ R____ a condus autoutilitara marca Ford înmatriculată provizoriu cu nr. HD xxxxxx ce tracta remorca marca Adria înmatriculată cu nr. BH MVV, pe DN 1 în direcția Cluj – Aleșd , având permisul de conducere necorespunzător categoriei de vehicul pe care îl conducea și cu o viteză peste limita legală , producând din culpă comună accidentarea mortală a victimei A____ P____ care se angajase în traversarea străzii prin loc nepermis .
Audiat fiind atât în calitate de suspect cât și în calitate de inculpat, numitul D____ R____ a manifestat regret față de infracțiunile comise, fiind de acord cu încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției, în limitele avizului prealabil stabilit de primul procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor. Acesta a arătat că se face vinovat de producerea accidentului , fiind în culpă atât el cât mai ales victima care la o distanță relativ apropiată (circa 20 m) de trecerea de pietoni a preferat să traverseze ________________ asigura , prin loc nepermis. În ceea ce privește o eventuală culpă a numitului Caleniuc V_____, conducătorul autoutilitarei marca Iveco, inculpatul exclude orice culpă a acestuia deoarece în momentul în care victima a fost proiectată pe banda opusă, autoutilitara a călcat victima în zona craniană cu roțile din spate respectiv ale semiremorcii.
Faptele astfel descrise ar întruni elementele constitutive ale infracțiunilor de conducere a unui vehicul având permisul de conducere necorespunzător categoriei și ucidere din culpă prevăzute de art. 178 al.1 și 2 C.p. din 1969 și art. 86 al.2 din OUG 195/2002 rep. ,sancționate cu închisoare de la 2 ani la 7 ani, respectiv 6 luni la 3 ani sau amendă.
Totodată s-a precizat că situația de fapt anterior expusă a fost stabilită în urma analizei coroborate a mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, respectiv: proces verbal de cercetare la fața locului (semnat personal de inculpat), schița accidentului, planșe foto, actele autovehiculului Ford în copie, permis de conducere, procese verbale de inspecție tehnică, raport de constatare medico-legală, raport de expertiză criminalistică, declarații martori, declarații suspect și inculpat.
Acordul de vinovăție prevede felul și cuantumul pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului D____ R____, respectiv o pedeapsă de 2 ani închisoare și o pedeapsă de 3 luni închisoare, stabilindu-se pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
Ca modalitate de executare a pedepsei s-a stabilit suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante conform art. 81 și 82 Cod penal d pe un termen de încercare de 4 ani.
Pentru formularea propunerilor privind cuantumul pedepsei s-a reținut de către procuror existența circumstanței atenuante prev. 75 al. 2 lit. b N.C.p constând în împrejurările legate de fapta comisă care diminuează gravitatea infracțiunii,culpabilitatea accentuată a victimei ,atitudinea sinceră, cooperantă a inculpatului pe tot parcursul cercetărilor penale, vârsta inculpatului, prezentarea promptă la solicitarea organelor de urmărire, conduita generală a acestuia și regretul manifestat față de faptele comise, astfel că efectele acestora se produc în drept în condițiile art. 76 alin.1 din noul Cod penal în sensul că limitele de pedeapsă se reduc cu 1/3 pentru infracțiunile comise de inculpat.
A fost înaintat instanței dosarul de urmărire penală nr. 1212/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd.
Analizând acordul de recunoaștere a vinovăției înaintat de către P________ de pe lângă Judecătoria Aleșd, instanța constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 480 - 482 C. proc. pen.
Astfel, analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, instanța reține următoarea situație de fapt:
La data de 30.11.2013 în jurul orelor 07:55, autoutilitara marca Ford înmatriculată provizoriu cu nr. HD xxxxxx ce tracta remorca marca Adria înmatriculată cu nr. BH MVV, condusă de inculpatul D____ R____ se deplasa pe DN 1 în direcția Cluj – Aleșd.
În localitatea Tinăud, în zona km 587+775 m, inculpatul a sesizat că o persoană de sex masculin s-a angajat în traversarea părții carosabile prin loc nepermis, de la stânga la dreapta față de direcția de deplasare a autoutilitarei. În aceste condiții, a acționat intensiv sistemul de frânare al autovehiculului, dar cu toate acestea victima a fost lovită de partea fronto-laterală stângă a autovehiculului, fiind proiectată în zona mediană a drumului.
Întrucât din sens opus se deplasa autoutilitara marca Iveco cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, care tracta semiremorca marca Schmits, înmatriculată cu nr. XXXXXXXXX, condusă de numitul Caleniuc V_____, victima a fost călcată în zona craniană de roțile de pe partea stângă a semiremorcii, ceea ce exclude orice culpă din partea acestuia.
Organele de cercetare sosite la fața locului au identificat victima, în persoana numitului A____ P____ în vârstă de 85 ani care, potrivit constatărilor făcute de personalul sanitar de pe ambulanță, a decedat la fața locului.
Cu ocazia verificării documentelor numitului D____ R____, s-a constatat că acesta poseda un permis de conducere necorespunzător categoriei de autovehicul pe care îl conducea.
Audiat fiind inculpatul a arătat că în timp ce conducea autoutilitara prin localitatea Tinăud cu o viteză de 60 km/h a observat la cca. 50 m o persoană în etate care s-a angajat în traversarea străzii de la stânga la dreapta față de direcția sa de deplasare Cluj- Aleșd, astfel că a început să claxoneze și să frâneze brusc. În primă fază pietonul a ezitat să-și continue deplasarea, după care a grăbit pasul ajungând pe sensul său de mers, astfel că deși a virat la dreapta pentru a-l ocoli, l-a acroșat cu partea stângă a mașinii, izbindu-se cu capul de partea stângă a parbrizului. Ulterior a constatat că victima a fost proiectată sub roțile din spate ale unui tir care circula din sens opus. Totodată inculpatul a arătat că deține permis de conducere categoria B și nu avea cunoștință de faptul că nu poate tracta remorca cu masă maximă admisă de 1000 kg.( f. 93 – 97 dos. u.p.).
Potrivit expertizei criminalistice nr. 20/23.02.2015 efectuate de INEC Timișoara locul impactului a fost situat pe banda corespunzătoare sensului de deplasare Cluj-Aleșd, la cca. 15-20 metri de marcajul trecerii pentru pietoni înspre Aleșd și la cca. 1-2 metri de axul drumului iar viteza inițială de deplasare au autoutilitare marca Ford, conducă de inculpat a fost de cca. 77km/h. S-a reținut că la această viteză accidentul nu putea fi evitat prin frânare, de inculpatul D____ R____. Evenimentul rutier putea fi evitat dacă ar fi circulat cu o viteză care să se încadreze în limita maximă admisă legal pe sectorul respectiv de drum și totodată, dacă ar fi acționat intensiv sistemul de frânare al autovehiculului încă din momentul declanșări stări de pericol iminent. De asemenea accidentul putea fi prevenit de către victima A____ P____ dacă nu s-ar fi angajat în traversarea drumului printr-un loc nepermis și fără să se asigure.
Totodată în concluziile expertizei s-a reținut ca și cauză a producerii accidentului atât deplasarea autoutilitarei Ford cu o viteză peste limita maximă admisă, cât și angajarea în traversare a victimei A____ P____ printr-un loc nepermis și fără să se asigure (fila 61-69 dosar u.p.).
Din buletinul de analiză toxicologică nr. 2198 din 02.12.2013 rezultă că inculpatul D____ R____ nu avea alcoolemie la momentul producerii accidentului (fila 37 dosar u.p.).
În drept, faptele inculpatului D____ R____ care în data de 30.11.2013 în jurul orelor 07,55, în timp ce conducea autoutilitara marca Ford înmatriculată provizoriu cu nr. HD xxxxxx ce tracta remorca marca Adria înmatriculată cu nr. BH MVV, pe DN 1 în direcția Cluj – Aleșd, având permisul de conducere necorespunzător categoriei de vehicul pe care-l conducea și cu o viteză peste limita legală în localitate, respectiv 77 km/h, în localitatea Tinăud, în zona km 587+775 m, a accidentat mortal victima A____ P____ care se angajase în traversarea străzii prin loc nepermis și fără să se asigure, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de conducere a unui vehicul având permisul de conducere necorespunzător categoriei și ucidere din culpă prevăzute de art. 86 al.2 din OUG 195/2002 rep și art. 178 al.1 și 2 C.p. din 1969, aflate în concurs ideal.
În consecință se constată faptul că din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă suficiente date cu privire la existența faptelor pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului, maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului în cuprinsul actului de inculpare este de cel mult 7 ani închisoare, acordul de recunoaștere a vinovăției a fost încheiat în formă scrisă, conține mențiunile prev. de art. 482 C. proc. pen. iar cu ocazia încheierii acestuia inculpatul D____ R____ a fost asistat de avocat Șaitoș Tincuța conform împuternicirii avocațiale din dosarul de urmărire penală (f.5 dosar u.p.)
În ceea ce privește acordul încheiat între procuror și inculpat, instanța reține faptul că, potrivit art. 485 alin.1 lit. a C.pr.pen. cu referire și la art. 488 alin.2 C.pr.pen., în cazul în care dispune admiterea acordului de recunoaștere a vinovăției, instanța trebuie să aprecieze asupra temeiniciei pedepsei stabilite de procuror, de comun acord cu inculpatul și, dacă se impune, să modifice cuantumul acesteia ori modalitatea de rezolvare a acțiunii penale, fără a putea crea pentru inculpat o situație mai grea decât cea asupra căreia s-a ajuns la acord.
Față de aceste considerente și apreciind cuantumul pedepsei cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat ca fiind suficient pentru atingerea scopului și îndeplinirea funcțiilor de constrângere, de reeducare și de exemplaritate ale pedepsei în baza art. 485 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. va admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P________ de pe lângă Judecătoria Aleșd cu inculpatul D____ R____.
În acordul de recunoaștere a vinovăției s-a reținut în mod întemeiat că dispozițiile vechiului Cod penal reprezintă legea penală mai favorabilă în condițiile în care chiar dacă limitele de pedeapsă sunt identice în cele două legi, condițiile de sancționare a concursului de infracțiuni și modalitățile de executare a pedepsei sunt mai favorabile.
În consecință, dacă una dintre legi a fost identificată ca fiind mai favorabilă în raport de pedeapsa principală, acea lege se va aplica și în privința circumstanțelor atenuante. În acest sens, instanța reține că nu suntem în prezența unar instituții susceptibile de a funcționa autonom, astfel că aplicarea legii penale mai favorabile nu se va face în doi pași, ci pe baza aprecierii globale. Astfel, nu va fi posibilă aplicarea separată a dispozițiilor din legile succesive privind încadrarea juridică a faptei și reținerea circumstanțelor atenuante. În fine, nu vor putea fi reținute circumstanțele atenuante dintr-o lege și să li se atribuie efectele prevăzute de cealaltă lege.
Față de aceste considerente instanța apreciază că nu se pot reține în sarcina inculpatului circumstanța atenuantă prev. de art. 75 alin. 2 lit. b Cod penal, ci circumstanța atenuantă judiciară prev. de art. 74 lit. a și c Cod penal constând în lipsa antecedentelor penale precum și atitudinea cooperantă a inculpatului și prezentarea promptă la solicitarea organelor de urmărire și regretul manifestat față de faptele comise.
Efectele circumstanțelor atenuante sunt determinate prin dispozițiile art. 76 Cod penal din 1969 și constau în atenuarea obligatorie a pedepsei, atenuare ce poate consta într-o reducere, ori o schimbare a pedepselor prevăzute de lege pentru infracțiunea comisă.
În aceste situații când, ca efect al circumstanțelor atenuante se coboară pedeapsa sub minimul special, are loc o schimbare a limitelor speciale de pedeapsă pentru infracțiunea comisă, în sensul că maximul special va fi inferior minimului special prevăzut de lege pentru infracțiunea comisă, chiar și cu o zi, iar minimul special devine minimul până la care pedeapsa poate fi coborâtă.
Față de aceste considerente instanța apreciază că pedeapsa de 2 ani închisoare stabilită în acord care constituie minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea comisă nu este legală întrucât nu s-a dat eficiență efectelor circumstanțelor atenuante prevăzute de vechiul cod penal ce a fost reținut ca lege mai favorabilă.
Astfel, în baza art. 178 alin. 2 cod penal, cu aplic 74 lit. a și c și art. 76 lit. d cod penal din 1969, cu aplic. art. 5 cod penal va condamna pe inculpatul D____ R____ la o pedeapsă de 1 an și 8 luni închisoare.
În baza art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002, cu aplic 74 lit. a și c și art. 76 lit. d cod penal din 1969 și cu aplic. art. 5 cod penal va condamna pe același inculpat la o pedeapsă de 3 luni închisoare.
Având în vedere că faptele au fost comise în concurs ideal, în baza art 33 lit „b” și art. 34 lit „b” Cod penal va contopi pedepsele stabilite în cauză în pedeapsa cea mai grea de 1 an și 8 luni închisoare, ce se va executa de condamnat.
În baza art. 71 alin 2 cod penal va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev de art 64 lit „a teza a II-a și b” cod penal cu titlu de pedeapsă accesorie.
În ce privește modalitatea de executare a pedepsei, instanța apreciază că raportat la circumstanțele reale ale comiterii faptelor, la persoana inculpatului care nu au antecedente penale, vârsta acestuia, situația familială și atitudinea sinceră, scopul pedepsei poate fi atins prin suspendarea condiționată a executării pedepsei conform art. 81 și următoarele din Codul penal din 1969 care de altfel constituie lege penală mai favorabilă prin prisma condițiilor de acordare, concluzie la care conduc și dispozițiile art. 15 alin. 1 din Legea 187/2012.
Astfel, instanța în baza art. 81 cod penal și art. 71 alin 5 cod penal va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și accesorii pe durata termenului de încercare de 3 ani și 8 luni, stabilit conform art. 82 cod penal.
În baza art. 359 cod procedură penală, va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 cod penal.
În baza art. 486 alin. 2 Cod procedură penală va lăsa nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea civilă A____ L____, cu domiciliul procedural ales în Oradea ___________________. 9 _________________.
În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen. va obligă inculpatul la plata sumei de 1.300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza art. 272 alin. 2 Cod procedură penală onorariul apărătorului din oficiu P_____ C_____ în sumă de 230 lei conform delegației nr. 2472/22.06.2015 se va avansa Baroului Bihor din fondurile Ministerului Justiției
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E:
În baza art. 485 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P________ de pe lângă Judecătoria Aleșd cu inculpatul D____ R____, fiul lui I___ și F________ R______, născut la 18.12.1972 în Petroșani, jud. Hunedoara, CNP – xxxxxxxxxxxxx, de cetățenie română, căsătorit, studii superioare, inginer, domiciliat în Șuncuiuș, ______________________. 81, jud. Bihor, fără antecedente penale, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prev. de art. 178 alin. 1și 2 Cod penal din 1969, și conducere cu permis necorespunzător categoriei, prev. de art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002, ambele cu aplic art. 5 Cod penal, obiect al cauzei penale nr. 1212/P/2013.
În baza art. 178 alin. 2 cod penal, cu aplic 74 lit. a și c și art. 76 lit. d cod penal din 1969, cu aplic. art. 5 cod penal condamnă pe inculpatul D____ R____ la o pedeapsă de 1 an și 8 luni închisoare.
În baza art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002, cu aplic 74 lit. a și c și art. 76 lit. d cod penal din 1969 și cu aplic. art. 5 cod penal condamnă pe același inculpat la o pedeapsă de 3 luni închisoare.
În baza art 33 lit „b” și art. 34 lit „b” Cod penal contopește pedepsele stabilite în cauză în pedeapsa cea mai grea de 1 an și 8 luni închisoare, ce se va executa de condamnat.
În baza art. 71 alin 2 cod penal interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev de art 64 lit „a teza a II-a și b” cod penal cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art. 81 cod penal și art. 71 alin 5 cod penal dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și accesorii pe durata termenului de încercare de 3 ani și 8 luni, stabilit conform art. 82 cod penal.
În baza art. 359 cod procedură penală, atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 cod penal.
În baza art. 486 alin. 2 Cod procedură penală lasă nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea civilă A____ L____, cu domiciliul procedural ales în Oradea ___________________. 9 _________________.
În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 1.300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza art. 272 alin. 2 Cod procedură penală onorariul apărătorului din oficiu P_____ C_____ în sumă de 230 lei conform delegației nr. 2472/22.06.2015 se va avansa Baroului Bihor din fondurile Ministerului Justiției
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 23.06.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
C____ D____ A___ V_______ M_____
Red. jud. C.D.A.
Tehnored. Gref. V.M.
23.07.2015/5 ex.