Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria GALAŢI
Materie juridică:
Civil
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Obligaţie de a face
Număr hotarâre:
10677/2013 din 13 noiembrie 2013
Sursa:
Rolii.ro

Dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA G_____

Operator de date cu caracter personal nr.8637*

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ nr.xxxxx

Ședința publică din data de 13.11.2013

Președinte – E____ P___

Grefier – G___ O____

Pentru astăzi fiind amânată soluționarea cauzei civile având ca obiect „obligație de a face” formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P__________ NR. 757 G_____ cu sediul în G_____, _____________________, nr. 6, ___________________________, în contradictoriu cu pârâta P______ V_______ domiciliată în G_____, _____________________, _____________, județul G_____.

Din actele și lucrările dosarului precum și din susținerile părților consemnate în încheierea din data de 30.10.2013 care face parte integrantă din prezenta, instanța, în urma deliberării avute a pronunțat următoarea sentință:

I N S T A N Ț A

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanței la data de 05.07.2012, reclamanta ASOCIAȚIA DE P__________ NR. 757, în contradictoriu cu pârâta P______ V_______, a solicitat obligarea pârâtei să predea reclamantei un rând de chei de la subsolul blocului S7D scara 2.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că pârâta este singura care deține cheile de la subsolul blocului S7D scara 2 și aceasta refuză să pună la dispoziția asociației un rând de chei, deși spațiul aparține în proprietatea comună a tuturor proprietarilor blocului.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 1164 și 1165 C.civ. și ale art. 4 din Legea nr. 230/2007.

În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus înscrisuri în copie certificată pentru conformitate cu originalul (f. 4-14, 24-31, 35-97, 102-134, 230-251)

A solicitat judecata cauzei și în lipsă.

Pârâta P______ V_______ a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală, arătând că nu există temei legal pentru a fi obligată să dea reclamantei cheia de la subsol.

A precizat pârâta că nu a prejudiciat pe nici un proprietar, ci a efectuat reparații la subsolul blocului și a oferit cheia fiecăruia dintre proprietari atunci când au intervenit probleme la subsol și a fost rugată să dea cheia.

A mai arătat pârâta că, în data de 14.11.2011, s-a întocmit un proces-verbal de punere în aplicare a hotărârii din 27.08.2011, proces-verbal în care s-a consemnat că s-au pus lacăte noi și s-au înmânat cheile apartamentelor cu nr. 44,46,38 și 37.

A menționat pârâta că proprietarul apartamentului cu nr. 34 este P______ T_____, soțul pârâtei, șef de scară, că se află o cheie de la subsol la acest apartament dar că acest fapt nu demonstrează că lacătul este proprietatea pârâtei.

A solicitat cheltuieli de judecată.

A depus înscrisuri în copie certificată pentru conformitate cu originalul (f. 135-172, 179-191)-

Cererea este legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 8 lei și timbru judiciar de 0,3 lei (f. 18), în conformitate cu prevederile art. 13 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și ale art. 3 alin. 1 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.

Instanța este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza, în conformitate cu prevederile art. 1 pct. 1 și 3 C.proc.civ. de la 1865.

La termenul de judecată din data de 30.10.2013, pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile aflate la dosar și proba testimonială cu martorul P____ C________, propus de pârâtă, fiind decăzută reclamanta din proba testimonială încuviințată.

Analizând actele și lucrările cauzei, instanța reține următoarele :

- Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei:

În fapt, din articolul intitulat ”La judecată pentru o cheie” publicat într-un cotidian local (f. 35), a rezultat că pârâta a contactat ziariștii pentru a da un interviu acestora cu privire la litigiul pe care îl are cu președintele Asociației de P__________ nr. 757. În articolul menționat pârâta menționează că ”eu dețin cheia de la subsol și cea de la bașcă” și se întreabă ”de ce să dau cheia celorlalți”.

Din declarația martorului audiat în cauză (f. 258) a rezultat că pârâta a închis accesul la subsolul blocului.

În drept, calitatea procesuală pasivă presupune identitatea între pârâtă și persoana obligată prin raport juridic dedus judecății.

În cauză, așa cum s-a arătat, pârâta este cea care a închis accesul la subsolul blocului, astfel încât există identitate între aceasta și persoana obligată prin raportul juridic dedus judecății.

În concluzie, instanța va respinge ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei P______ V_______.

- Cu privire la fondul cauzei:

În fapt, din înscrisurile aflate la dosar (f. 26-31) și din declarația martorului P____ C________

audiat în cauză ( 258), a rezultat că familia pârâtei este solicitată pentru a deschide lacătul de la subsolul blocului S7D ___________ _____________________ din G_____ ori de câte ori se produce o avarie în ____________________________ T_____, fiind cel care asigură accesul echipei de intervenție și a reprezentanților Asociației de P__________ nr. 757.

A rezultat, de asemenea (f. 56-62) că, în lipsa membrilor familiei pârâtei, proprietarii nu au acces la subsolul blocului.

În drept, potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, asociația de proprietari are ca scop administrarea și gestionarea proprietății comune.

Conform art. 648 coroborat cu art. 649 C.civ., subsolul blocului se află în proprietatea comună forțată a tuturor proprietarilor de ____________________________________ art. 647 C.civ., fiecare coproprietar poate exercita folosința bunului comun cu condiția să respecte destinația acestuia și să permită exercitarea folosinței de către ceilalți coproprietari.

Potrivit art. 18 din Legea nr. 230/2007, în cazul în care în clădirile de locuințe unul din proprietari împiedică, cu bună-știință și sub orice formă, folosirea normală a clădirii de locuit, creând prejudicii celorlalți proprietari, reprezentanții proprietarilor pot solicita instanței să hotărască măsurile pentru folosirea normală a clădirii.

Așa cum s-a arătat, din probele administrate în cauză, a rezultat că familia pârâtei a montat un lacăt la subsolul scării doi a blocului S7D, obstrucționând folosința normală a proprietății comune a acestui spațiu de către ceilalți proprietari, astfel încât este fondată acțiunea reclamantei.

În concluzie, pentru considerentele expuse, va admite cererea și va obliga pârâta să predea reclamantei un rând de chei de la subsolul blocului S7D scara 2 situat în G_____, _____________________.

Ca parte căzută în pretenții, în baza art. 274 alin. 1 C.proc.civ., va obliga pârâta la plata, către reclamantă, a sumei de 8,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Totodată, va respinge, ca nefondată, cererea pârâtei de obligare a reclamantei la cheltuieli de judecată, întrucât nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de textul de lege menționat, reclamanta necăzând în pretențiile reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca nefondată, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei P______ V_______.

Admite cerere formulată de reclamanta Asociația de P__________ nr. 757 cu sediul în G_____, _____________________, nr. 6, ___________, județul G_____, in contradictoriu cu pârâta P______ V_______ domiciliată în G_____, _____________________, _____________, județul G_____.

Obligă pârâta să predea reclamantei un rând de chei de la subsolul blocului S7D scara 2 situat în G_____, _____________________.

Obligă pârâta la plata, către reclamantă, a sumei de 8,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Respinge, ca nefondată, cererea pârâtei de obligare a reclamantei la cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 13.11.2013.

Președinte Grefier

Red.E.P./ Dact.GO / 4 ex /26.02.2014

____________________>

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025