R O M Â N I A
TRIBUNALUL A___ OPERATOR 3207/2504
Secția de contencios administrativ și fiscal
Dosar nr.XXXXXXXXXXXXXX
SENTINȚA CIVILĂ NR.1946
Ședința publică din 27 iunie 2014
Președinte : I___ D____
Grefier : M____ S______
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta _____________________ Nicoletta & C. S__ în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București și Direcția Generală a Finanțelor Publice Ploiești – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 17.06.2014, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
T r i b u n a l u l
Constată că prin acțiunea înregistrată la această instanță la data de 06.12.2013, în rejudecare, reclamanta _____________________ Nicoletta & C S__ a cerut în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București și Direcția Generală a Finanțelor Publice Ploiești – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, anularea Deciziei de rambursare a taxei pe valoarea adăugată nr.7205/04.05.2012 prin care a fost respinsă la rambursare suma de 148.908,67 lei reprezentând TVA și obligarea pârâtei la rambursarea acestei sume.
În motivare reclamanta arată că în data de 05.10.2011 a depus la pârâtă o cerere de rambursare a TVA în sumă de 148.908,67 lei pentru perioada 01.01.xxxxxxxxxxxxx10, dar pârâta a respins cererea.
În termen legal, arată reclamanta, a formulat contestație împotriva acestei decizii la data de 07.06.2012, dar până la data introducerii acțiunii pârâta nu a soluționat această cerere, cu toate că printr-o adresă expediată la 15.10.2012 a insistat pentru acest lucru.
În motivele deciziei contestate, organul fiscal susține că în data de 16.03.2012 a trimis prin e-mail cererea de informații suplimentare aferente cererii de rambursare a TVA către persoanele impozabile nestabilite în România, dar întrucât reclamanta nu a dat informațiile cerute în termen de 30 de zile de la data comunicării a respins cererea de rambursare.
Reclamanta precizează că nu a cerut expres transmiterea cererii de informații suplimentare prin e-mail, prin urmare organul fiscal acea obligația de a trimite cererea prin poștă cu confirmare de primire.
Din motive tehnice, arată reclamanta, nu a avut posibilitatea de a răspunde cererii, întrucât pe parcursul lunii ianuarie 2011, furnizorul de servicii e-mail Office Automation SRL Italia a instalat un nou server, care a blocat domeniile-părinte ale tuturor țărilor, cu excepția domeniilor it, ____________ eliminat celelalte mesaje, astfel că e-mail în discuție a fost șters direct de filtrele setate în Outlook și în acest fel mesajul primit nu a putut fi citit la timp ultil la rubrica mesaje primite.
În data de 11.05.2012, mai arată reclamanta, a cerut telefonic informații de la Severino Pasquetto cu privire la rambursarea de TVA aferentă anului 2010, dar acesta ia răspuns că nu a primit nici un răspuns, iar ulterior în urma verificărilor, s-a constatat la acea dată că pârâta a cerut informațiile suplimentare.
Față de această situație, reclamanta consideră că data primirii cererii de furnizare a informațiilor este 11.05.2012 și nu 16.03.2012, astfel că transmiterea informațiilor s-a făcut înăuntrul termenului de 30 de zile.
Pârâta prin notele de ședință a invocat excepția de inadmisibilitate a acțiunii raportat la prevederile art.218 alin.2 din O.G. nr.92/2003, potrivit cărora singurul act administrativ care se atacă în contencios administrativ este decizia de soluționare a contestației.
Întrucât reclamanta nu a înaintat informațiile cerute de organul fiscal în termen de 30 de zile de la data comunicării cererii, a fost respinsă cererea de rambursare a TVA.
Mai mult, acțiunea este inadmisibilă și raportat la prevederile art.205 din O.G. nr.92/2003, întrucât reclamanta nu a îndeplinit procedura prealabilă de contestare a actului administrativ fiscal la organul fiscal, deoarece numai decizia de soluționare a contestației putea să facă obiectul acțiunii.
Prin precizarea de acțiune, reclamanta arată că în data de 15.05.2012 și 25.05.2012 au fost transmise documentele solicitate de pârâtă prin cererea de informații suplimentare, iar ulterior în data de 28.05.2012 a primit decizia atacată împotriva căreia a formulat contestație în data de 22.06.2012.
Fără a lua în considerare motivele expuse în contestație și documentele transmise, arată reclamanta, pârâta restituie documentele transmise în data de 23.07.2012, motivând în adresa trimisă că cererea reclamantei prin care a solicitat rambursarea a fost respinsă.
Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice București în data de 05.03.2013 a trimis contestația spre soluționare Direcției Generale a Finanțelor Publice Ialomița, care a adus la cunoștința sa că din data de 04.04.2013 a primit delegare de competență pentru soluționarea contestației.
Contestația, arată reclamanta, a fost soluționată în data de 23.04.2013 fără luarea în considerare a documentației transmise prin poșta electronică, cu toate că prevederile legale stabilesc un termen de 45 de zile pentru soluționarea acesteia cu posibilitatea prelungirii perioadei cuprinse între data solicitării și data primirii informațiilor.
Prin acțiunea în contencios administrativ reclamanta a solicitat direct instanței anularea deciziei nr.7205/04.05.2012 emisă de pârâta DGFP București prin care a fost respinsă la rambursare suma de 148.908,67 lei reprezentând TVA.
În cadrul judecării recursului în primul ciclu procesual, reclamanta a depus la dosar decizia nr.185 din 23.04.2013 emisă de fosta DGFP Ialomița iar Curtea de Apel Timișoara a admis recursul și a dispus rejudecarea cauzei.
În rejudecare reclamanta și-a modificat acțiunea inițială solicitând conform înscrisului de la f.6 să se constate comunicarea în termenul legal de 30 prin email, să se dispună anularea deciziei nr.7205/04.05.2012 și obligarea DRFP București la analizarea ca depuse în termen a documentelor solicitate și la emiterea unei noi decizii.
Tribunalul constată că art. 205-218 din Codul de procedură fiscală instituie o procedură administrativă specială care, fără a fi o procedură administrativ jurisdicțională derogă de la normele de drept comun privind procedura prealabilă, cuprinse în art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Din prevederile art. 218 alin.(2), din Codul de procedură fiscală conform cărora „Deciziile emise în soluționarea contestației pot fi atacate la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă” rezultă că instanța nu poate fi sesizată în vederea exercitării controlului de legalitate asupra substanței măsurilor dispuse decât după finalizarea procedurii administrative prin emiterea unei decizii care să analizeze fondul raportului juridic fiscal.
Or raportat la dispozițiile art.218 alin.2 din Codul de procedură fiscală obiectul acțiunii în contencios administrativ și fiscal îl reprezintă decizia pronunțată în soluționarea contestației formulate împotriva actului administrativ fiscal și nu în mod direct actul administrativ fiscal , respectiv procesul verbal de control , motiv pentru care acțiunea reclamantei care a atacat direct la instanța de contencios actul este inadmisibilă.
Stabilirea unor condiții pentru introducerea acțiunilor în justiție nu poate constitui o încălcarea a dreptului de liber acces la justiție, art. 52 alin. (2) din Constituția României prevăzând că prin lege organică se stabilesc condițiile și limitele exercitării dreptului la acțiune al persoanei vătămate de o autoritate publică.
Este adevărat că reclamanta a formulat contestația fiscală împotriva actului administrativ fiscal, conform art. 205 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, care prevede că „împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii”.
În ceea ce privește soluția dată de organul de soluționare a contestației fiscale, Tribunalul reține că, potrivit art. 218 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, „deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii”.
În raport cu aceste dispozițiile legale, Tribunalul reține că art. 218 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală prevede posibilitatea atacării în instanță a deciziei emise în soluționarea contestației, textul de lege nefăcând referire și la actul administrativ fiscal împotriva căruia s-a formulat acea contestație.
În consecință, Tribunalul constată că art. 218 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală limitează obiectul acțiunii judiciare exclusiv la decizia emisă în soluționarea contestației.
În același sens, Tribunalul reține și jurisprudența Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 50 din 12 februarie 2013 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 218 alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 165 din 27 martie 2013.
În această decizie, Curtea Constituțională a arătat – reamintind jurisprudența sa anterioară că – „prin Decizia nr. 617 din 6 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 390 din 14 iunie 2010, a stabilit că prin procedurile de recurs administrativ reglementate de textul de lege criticat se lasă posibilitatea organelor care au emis actele administrative atacate sau organelor superioare acestora de a reveni asupra măsurilor luate sau de a le redimensiona în limitele prevăzute de lege. Cu același prilej, Curtea a mai reținut că actele de soluționare de către organele administrative a contestațiilor, respectiv a reclamațiilor formulate potrivit dispozițiilor din Codul de procedură fiscală nu sunt, așadar, acte de jurisdicție, ci acte administrative supuse cenzurii instanței de judecată. Așa fiind, Curtea a reținut că textul legal criticat nu încalcă art. 21 din Constituție.
Totodată, prin Decizia nr. 95 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 320 din 10 mai 2011, Curtea a reținut că trebuie distins între mai multe ipoteze, după cum urmează:
1. Organul fiscal competent nu a soluționat contestația deoarece a suspendat, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă sau când soluționarea cauzei depinde, în tot ori în parte, de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.
2. Organul fiscal competent nu a soluționat contestația în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 70 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, fără a exista vreun motiv de suspendare.
Având în vedere dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, precum și pe cele ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, Curtea a observat că o atare situație se circumscrie nesoluționării în termenul legal a cererii de către organul fiscal. Într-o atare situație, cel care se consideră lezat în drepturile sale prin lipsa actului administrativ fiscal se poate adresa instanței de judecată pentru obligarea organului fiscal de a emite decizia de soluționare a contestației.
3. Organul fiscal competent a soluționat contestația în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 70 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, pronunțând o decizie în acest sens. Curtea a constatat că în toate cazurile, ulterior pronunțării deciziei de către organul fiscal, contestatorul nemulțumit poate ataca această decizie la instanța de contencios administrativ competentă. În soluționarea cererii, instanța de contencios administrativ este competentă, potrivit art. 18 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, să se pronunțe și asupra legalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății, adică și asupra actelor administrative fiscale contestate în fața organului fiscal”.
De asemenea, Curtea a constatat că eventualul comportament al părților sau al instituțiilor administrative care determină o întârziere în soluționarea contestației nu reprezintă o problemă de constituționalitate, ci o problemă ce ține exclusiv de conduita părților implicate, conduită ce nu este determinată de textul de lege criticat”.
Văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată,
Pentru aceste motive
În numele legii
H o t ă r ă ș t e
Respinge ca inadmisibilă acțiunea precizată formulată de reclamanta _____________________ Nicoletta & C S__ în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București și Direcția Generală a Finanțelor Publice Ploiești – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, pentru anulare act administrativ fiscal.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 27.06.2014.
Președinte Grefier
I___ D____ M____ S______
Red.I.D.
Tehnored.M.S./5 ex.
28.07.2014
3 ______________
Se comunică:
– reclamanta - _____________________ Nicoletta & C. S__ A___, cu domiciliul procesual ales în A___, ______________.24-26, ____________________> – pârâta – Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, ____________________ Gerota nr.13, sector 2
- pârâta - Direcția Generală a Finanțelor Publice Ploiești – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, Slobozia, ______________________.14, jud.Ialomița