Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 3214/2014
Ședința publică de la 04 Martie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - C______ D______ B____
Grefier - D___ V_______
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta G_______ A________ F____ ASIBAN SA în contradictoriu cu pârâtul B_______ I____, având ca obiect acțiune in regres.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă pârâtul personal, lipsă fiind reclamanta prin reprezentant legal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:
La interpelarea instanței, pârâtul B_______ I____ precizează că societatea la care lucrează nu-i eliberează adeverință de venituri, în vederea susținerii cererii de eșalonare a debitului, că doar la solicitarea instanței se eliberează adeverința de venituri.
Instanța aduce la cunoștința pârâtului B_______ I____ că procesul civil este guvernat de principiul disponibilității.
La interpelarea instanței, pârâtul precizează că nu are alte cereri de formulat și nici alte probe de administrat.
În temeiul disp. art. 244 NCPC instanța declară încheiată cercetarea procesului și acordă cuvântul asupra fondului.
Pârâtul, având cuvântul, precizează că nu poate achita întreaga sumă; solicită eșalonarea debitului.
Instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, la data de 27.03.2013, sub număr de dosar XXXXXXXXXXXXXX, reclamanta S.C. G_______ A________ S.A. (fost S.C. ASIBAN S.A.) a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B_______ I____ obligarea acestuia din urmă la plata sumei de xxxxx,16 lei, reprezentând suma ce i se cuvine ca urmare a despăgubirilor acordate în dosarul de daună nr. A/1146/2010, actualizată cu dobânda legală, până la data plății efective.
De asemenea, a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, a arătat că la data de 27.04.2010 a avut loc un accident de circulație în care au fost implicate autoturismul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXX, proprietatea Unicredit Leasing Corporation IFN S.A., condus regulamentar de M_____ C____ A___, asigurat CASCO cu polița nr. A xxxxxx, și cabalina aflata in supravegherea numitului B_______ I____.
Din procesul-verbal ________ nr. xxxxxxx/27.04.2010, întocmit de IPJ IAȘI-Postul de Politie Schitu D___ rezultă vinovăția numitului B________ I____ ca urmare a faptului ca a lasat nesupravegheata o bovina care a patruns pe carosabil si a fost acrosata de auto cu nr. de inmatriculare XXXXXXXX.
Pentru avariile suferite, păgubitul s-a adresat S.C. G_______ A________ S.A. (fost S.C. ASIBAN S.A.) pentru plata despăgubirilor.
Urmare a solicitării asiguratului CASCO, reclamanta a instrumentat și finalizat dosarul de daună nr. AAA/1146/2010, în baza poliței CASCO nr. A xxxxxx, achitând despăgubiri în valoare de 23 438,16 lei cu OP nr. 2771/11.06.2010.
După achitarea sumei mai sus-menționate, reclamanta s-a subrogat în drepturile persoanei păgubite și a solicitat pârâtului, prin convocarea la conciliere.
Întrucât pârâtul nu a dat curs invitației la conciliere și nici nu a achitat suma solicitată de reclamantă, aceasta a promovat prezenta acțiune.
Cererea a fost legal timbrată.
În susținerea poziției sale procesuale reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri.
În temeiul art. 411 alin. (2) C. proc. civ., reclamanta a solicitat ca judecarea cauzei să se desfășoare și în lipsă.
În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1001 C. civ.
Pârâtul, legal citat, cu duplicat al cererii de chemare în judecată și cu mențiunea de a formula întâmpinare, nu s-a prezentat în instanță și nu a depus întâmpinare.
La termenul de judecată din 12.11.2013, prezent in instanta, paratul a solicitat esalonarea debitului intrucat nu are posibilitati de plata a acestuia.
Instanta a incuviintat si a administrat proba cu inscrisuri.
Analizând actele si lucrările dosarului instanța reține următoarea situație de fapt:
La data de 27.04.2010 a avut loc un accident de circulație în care au fost implicat autoturismul cu numărul de înmatriculare XXXXXXX, proprietatea Unicredit Leasing Corporation IFN S.A., condus regulamentar de M_____ C____ A___, asigurat CASCO cu polița nr. A xxxxxx, și cabalina aflata in supravegherea numitului B_______ I____.
Din procesul-verbal ________ nr. xxxxxxx/27.04.2010, întocmit de IPJ IAȘI-Postul de Politie Schitu D___ rezultă vinovăția numitului B________ I____ ca urmare a faptului ca a lasat nesupravegheata o bovina care a patruns pe carosabil si a fost acrosata de auto cu nr. de inmatriculare XXXXXXXX.
Pentru avariile suferite, păgubitul s-a adresat S.C. G_______ A________ S.A. (fost S.C. ASIBAN S.A.) pentru plata despăgubirilor.
Urmare a solicitării asiguratului CASCO, reclamanta a instrumentat și finalizat dosarul de daună nr. AAA/1146/2010, în baza poliței CASCO nr. A xxxxxx, achitând despăgubiri în valoare de 23 438,16 lei cu OP nr. 2771/11.06.2010.
Potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 „în limitele indemnizației plãtite, asigurãtorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurãrii contra celor rãspunzãtori de producerea pagubei, cu excepția asigurãrilor de persoane, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de rãspundere civilã pentru pagube produse prin accidente de vehicule, și împotriva asigurãtorului de rãspundere civilã, în limitele obligației acestuia, conform art. 54”.
Potrivit art. 103 din Legea nr. 71/2011, obligațiile juridice născute din fapte juridice extracontractuale sunt supuse dispozițiilor legii în vigoare la data producerii ori, după caz, a săvârșirii lor. Rezultă că în cazul faptelor juridice ilicite sunt aplicabile dispozițiile legale în vigoare la data săvârșirii faptului ilicit care a produs prejudiciul.
Având în vedere probele administrate în cauză, probe care se coroborează cu poziția procesuală a pârâtului, care nu a depus întâmpinare și nu a contestat susținerile reclamantei, rezultă că accidentul a avut loc cu certitudine și că în urma accidentului a rezultat avarierea autoturismului asigurat CASCO la reclamantă.
De asemenea din probele administrate rezultă că prejudiciul produs, la autoturismul asigurat CASCO la reclamantă, prin accident, este cert fiind în sumă de 23 438,16 lei, există fapta ilicită constând în lasarea nesupravegheata a unei bovine care a patruns pe carosabil si a fost acrosata de auto cu nr. de inmatriculare XXXXXXXX.
Conform art.1001 C.civ. proprietarul unui animal, sau acela care se serveste cu dinsul, in cursul serviciului, este responsabil de prejudiciul cauzat de animal, sau ca animalul se afla sub paza sa, sau ca a scapat.
Reclamanta a făcut dovada plății sumei solicitate prin cererea de despăgubire, astfel cum rezultă din ordinul de plată, depus în copie la dosarul cauzei (f. 6).
In raport de toate aceste considerente, văzând că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, instanța va admite cererea reclamantei și va obliga pârâtul la achitarea către aceasta a sumei de 23 438,16 lei.
În ceea ce privește cererea de obligarea debitoarei la plata dobânzii legale, instanța urmează să o admită pentru următoarele motive:
În cazul neexecutării obligației care are ca obiect o sumă de bani, legea prezumă că lipsa de folosință a acesteia provoacă un prejudiciu creditorului, prejudiciu ce constă în dobânda datorată pe perioada neachitării debitului. Dacă debitorul nu plătește suma datorată la termen, înseamnă că acesta o folosește în interes propriu, îmbogățindu-se astfel fără justă cauză, în detrimentul creditorului.
În materia obligațiilor bănești, în absența unei reglementări pe cale convențională, daunele interese sunt evaluate legal, astfel cum prevede art. 1088 C. civ. (în vigoare la data nașterii raporturilor dintre părți) potrivit cu care „la obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală”.
Daunele-interese pentru neexecutarea obligațiilor bănești sunt egale cu dobânda, a cărei rată este stabilită fie de părți, fie de lege, în lipsa voinței părților, în sensul că se va aplica dobânda legală.
În consecință, creditorul este îndreptățit să pretindă plata dobânzii legale, fără a avea obligația de a face dovada pagubei și a legăturii de cauzalitate între prejudiciul suferit și fapta culpabilă a debitorului.
În cauza de față, fiind un litigiu comercial, potrivit art. 43 C. ___________________ data nașterii raporturilor dintre părți), datoriile lichide și plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua în care devin exigibile.
Cum în cauză reclamanta a solicitat expres obligarea pârâtului la plata dobânzii legale calculate pentru neachitarea la termen a obligațiilor bănești care îi reveneau, dar doar de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari, instanța având în vedere argumentele mai sus-menționate va obliga pârâtul la plata dobânzii legale, astfel cum a fost solicitată de reclamantă.
Cat priveste cererea de esalonare, in temeiul disp.art.397 alin.3 C.pr.civila, si avand in vedere inscrisurile inaintate la dosar de parat din care rezulta ca acesta are o situație materială precară, singurele venituri lunare de care beneficiază familia sa fiind un salariu de 889 lei, avand si doi copii in intretinere, instanta a preciaza intemeiata cererea si o va incuviinta dispunand esalonarea debitului in 20 de rate lunare, scadente in ultima zi a lunii, incepand cu luna mai 2014.
Totodată, față de prevederile art. 451 alin.1 Cod procedură civilă, pârâtul căzând în pretenții, instanța îl va obliga la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1277lei, reprezentând valoarea taxelor judiciare de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta S.C. G_______ A________ S.A. (fosta S.C. ASIBAN S.A), cu sediul în Bucuresti, _____________________.45 în contradictoriu cu pârâtul B_______ I____, cu domiciliul în _________________________ D___, jud.Iasi.
Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 23 438,16 lei reprezentând despăgubiri plătite în dosarul de daună nr. A/1146/2010 precum si dobânda legală calculată de la data ramanerii definitive a prezentei sentinte si pana la achitarea efectiva a debitului.
Dispune esalonarea debitului in 20 de rate lunare, ce vor fi scadente in ultima zi a lunii, incepand cu luna mai 2014.
Obligă pârâtul să achite reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 1277 lei, reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, calea de atac urmand a fi depusa la Judecatoria Iasi.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04.03.2014.
Președinte, Grefier,
C.D.B. pentru grefier aflat în C.O.
semnează grefierul șef al Secției civile
Red./teh. CDB
18.07.2014 - 4 ex.