ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. XXXXXXXXXXX

S E N T I N Ț A Nr. 227

Ședința publică din data de 4 noiembrie 2015

Președinte - I______ L______

Grefier - I____ M_____

Pe rol fiind pronunțarea acțiunii având ca obiect „anulare act administrativ” formulată de reclamanta _____________________, cu sediul social în Târgoviște, ________________________, județul Dâmbovița și cu sediul ales în București, _________________________, sector 1, în contradictoriu cu pârâtele DIRECȚIA G_______ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, _____________________. 22, județul Prahova și ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE DÂMBOVIȚA, cu sediul în Târgoviște, __________________________. 166, județul Dâmbovița.

Susținerile părților au fost luate în dezbatere în ședința din data de 14 octombrie 2015 și consemnate în încheierea de ședință din aceeași dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului a amânat pronunțarea pentru data de 28 octombrie 2015, ulterior, pentru aceleași motive a reamânat pronunțarea la 4 noiembrie 2015 când a dat următoarea sentință:

C U R T E A

Deliberând asupra acțiunii de față :

Prin cererea înregistrată la data de 30.12.2014 sub nr. XXXXXXXXXXX la Curtea de Apel Ploiești, reclamanta S.C. R____ DAMBOVIȚA S.A., a formulat în contradictoriu cu Direcția G_______ Regională a Finanțelor Publice Ploiești și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița în temeiul dispozițiilor art. 8 și următoarele din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ, modificată și completată, art. 218 și următoarele din C.proc. fiscală, acțiune în anulare prin care solicită anularea Deciziei de Impunere nr. F-DB nr. 610/01.08.2014, emisă de către AJFP Dâmbovița pentru suma de 3.005.775 lei, stabilită nelegal în sarcina reclamantei;anularea Raportului de Inspecție Fiscală nr. F-DB 428/01.08.2014; anularea Deciziei nr. 1061/09.12.2014 privind soluționarea contestației formulate de S.C. R____ Dâmbovița S.A. și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

În motivarea acțiunii arată reclamanta că decizia de impunere pe care o contestă a fost emisă ca urmare a Deciziei nr. 370/18.12.2013 privind soluționarea contestației formulate de R____ Dâmbovița S.A. înregistrată la Direcția G_______ de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală sub nr. xxxxxx din data de 02.09.2013, prin care s-a decis desființarea parțială a Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. F-DB 634/01.07.2013 pentru suma de 3.005.775 lei (aceeași impunere ca și cea din decizia anterioară), reprezentând impozit pe veniturile din alte surse stabilite suplimentar și accesoriile aferente.

Prin Decizia nr. 370/18.12.2013, s-a dispus desființarea parțială a Deciziei de impunere nr. F-DB 634/01.07.2013, "urmând ca organele fiscale să reanalizeze cauza pentru aceleași obligații fiscale și aceeași perioadă avute în vedere prin actele administrative desființate, având în vedere considerentele din motivarea prezentei decizii și dispozițiile normative incidente în materie în perioada verificată". Considerentele din motivarea Deciziei de soluționare din 2013 includ argumente precum:

-"în cazul unor furnizori înscriși în facturile prezentate de societate pentru a justifica achizițiile de deșeuri de fier vechi, [organele fiscale] au stabilit impozit pe profit și accesorii aferente, astfel cum rezultă din Procesul Verbal nr. 58/18.01.2013 încheiat de organele de inspecție fiscală din cadrul Direcției generale a finanțelor publice a județului I____ la M____ Demosteel SRL, în condițiile în care la _____________________. tranzacțiile efectuate cu același furnizor au fost reconsiderate ca fiind de la persoane fizice":

-„la dosarul cauzei nu există probe care să ateste achiziția deșeurilor de fier vechi de la persoane fizice”,

- organele de inspecție fiscală „nu au efectuat verificări în scopul identificării persoanelor fizice de la care R____ Dâmbovița SA a efectuat achiziții, în condițiile în care, în materia impozitului pe venitul din alte surse, aceste persoane au calitatea de subiect impozabil, societatea fiind plătitor al impozitului reținut la sursă de la subiectul impozitului”.

D____ consecință, organele fiscale au procedat la efectuarea unei noi inspecții fiscale, inspecție care s-a desfășurat în perioada 06.02.xxxxxxxxxxxxxxx14 (cu o perioadă de suspendare între 14.03.xxxxxxxxxxxxxxx14), având ca scop verificarea impozitului pe veniturile din alte surse aferent perioadei 01.07.xxxxxxxxxxxxxxx12.

Conform Raportului de Inspecție Fiscală nr. F-DB 428/01.08.2014, analiza a avut în vedere achizițiile de fier vechi în sumă de 14.354.726 lei din tranzacțiile înregistrate cu următorii furnizori: P_____ Steel SRL; Brand Benefic SRL; M____ Dermosteel SRL; T______ Fiercom SRL; Andradina Sud Est SRL; Corn Metal SRL; Midey Fiercom SRL; Gas Cereale SRL; Media U____ Industry SRL; Fermetal internațional SRL.

În urma inspecției fiscale în discuție, s-a ajuns din nou la concluziile inițiale, în sensul că s-a reținut și stabilit în sarcina societății, impozitul pe venituri din alte surse stabilit suplimentar în sumă de 2.296.756 lei, precum și accesoriile în sumă de 709.019 lei, aceleași sume fiind menționate și în Decizia de impunere nr. F-DB 634/01.07.2013, care anterior fusese desființată de către Direcția G_______ de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală prin Decizia nr. 370/18.12.2013.

Sumele menționate au fost stabilite ca urmare a reîncadrării fiscale a unor achiziții de deșeuri reciclabile efectuate de societate ca fiind, în fapt, achiziții de la persoane fizice, concluziile organelor de inspecție fiscală fiind bazate strict pe aceleași argumente ce anterior au condus la emiterea Deciziei de impunere nr. F-DB 634/01.07.2013, ale căror efecte fuseseră suspendate de Curtea de Apel Ploiești, iar ulterior a fost desființată de către organul de soluționare a contestației prin decizia de soluționare din 2013.

În continuare s-a emis Titlul executoriu nr. xxxxxx/10.09.2014, pentru suma de 2.938.948 lei și Titlul executoriu nr. xxxxxx/05.09.2014, pentru suma de 66.827 lei, organele fiscale procedând la stingerea parțială a unor sume aferente Deciziei de impunere contestate, deși reclamanta a achitat sumele respective înțelegând să le impute asupra impozitului pe dividende și a impozitului pe venituri din alte surse.

Făcând o astfel de operațiune, în evidențele organului fiscal, reclamanta figurează cu restanțe la sumele reprezentând impozite pe dividende și pe venituri din alte surse, așa încât s-a mai emis încă un titlu executoriu (nr. xxxxxx/05.09.2014 pentru suma de 66.827 lei).

În cadrul contestației prealabile arată reclamanta că a formulat contestație în temeiul art. 205 Cod Proc. Fiscală, depusă și înregistrată la ANAF-Direcția G_______ de Soluționare a Contestațiilor sub nr. xxxxxx/04.09.2014.

Contestația a fost soluționată prin Decizia nr. 1061/09.12.2014, prin care organele de soluționare au dispus respingerea contestației ca neîntemeiată .

Arată reclamanta, ca un prim motiv de nelegalitate a actelor administrative contestate, că prin sentința nr. 213/28.10.2014 pronunțată de către Curtea de Apel Ploiești, instanța a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. F-DB 610/01.08.2014 până la pronunțarea instanței de fond, care urmează a fi învestită în termen legal cu soluționarea acțiunii în anularea deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală care au fundamentat însăși măsurile de executare contestate prin prezenta. Pe cale de consecință, la data prezentei, o instanță a hotărât deja că aparența dreptului operează în favoarea societății, în urma unei analize, chiar sumare, privind aparența nelegalității actelor administrative de impunere.

Totodată, precizează și faptul că instanța de judecată a fost sesizată anterior de R____ Dâmbovița S.A. și cu cererea de suspendare a executării primei Decizii de impunere (nr. F-DB 634/01.07.2013), care viza aceeași perioadă și aceleași tranzacții avute în vedere și la emiterea Deciziei de impunere nr. F-DB 610/01.08.2014, care face obiectul prezentei cereri. Și în acea cauză (dosarul nr. XXXXXXXXXXX), Curtea de Apel Ploiești a admis cererea reclamantei și a suspendat executarea Deciziei de impunere nr. F-DB 634/01.07.2013, pronunțând Sentința nr. 238/28.10.2013.

După cum se poate constata din simpla lecturare a celor două decizii de impunere, organele de control fiscal au emis Decizia nr. F-DB 610/01.08.2014 reluând practic argumentele din Decizia nr. F-DB 634/01.07.2013 privind reîncadrarea fiscală a tranzacțiilor analizate, nesocotind considerentele Deciziei de soluționare nr. 370/18.12.2013 prin care s-a desființat parțial Decizia de impunere nr. F-DB 634/01.07.2013 și, deci, cu încălcarea prevederilor art. 216 alin. 3 Cod proc. fiscală.

Biroul de Soluționare Contestații din cadrul DGRFP Ploiești a omis să analizeze aspecte esențiale semnalate de reclamantă. Organele fiscale nu au respectat considerentele Deciziei de soluționare nr. 370/18.12.2013.

Așa cum Societatea a evidențiat la punctul 9 din contestația cu nr. xxxxxx/04.09.2014, organele fiscale nu au îndeplinit corespunzător obiectul inspecției fiscale, astfel cum s-a dispus prin Decizia nr. 370/18.12.2013, încălcând considerentele din motivarea acesteia.

În motivarea deciziei de desființare parțială a Deciziei de impunere nr. F-DB 634/01.07.2013, Direcția G_______ de Soluționare a Contestațiilor a argumentat că: „având în vedere că la dosarul cauzei nu există probe care să ateste achiziția deșeurilor de fier vechi de la persoane fizice, iar conținutul actului de inspecție fiscală face imposibilă analizarea de către organele de soluționare a situației de fapt în perioada supusă verificării, în lipsa unor constatări în acest sens ale organelor de inspecție fiscală [...] se va desființa parțial Decizia de impunere nr. F-DB 634/01.07.2013”.

La pagina 10 din Decizia nr. 370/18.12.2013, organul de soluționare a contestației reține că, deși organele de inspecție fiscală constată că facturile de cumpărare a deșeurilor de fier vechi sunt înregistrate în contabilitate, iar furnizorii erau activi la data efectuării tranzacțiilor, au reconsiderat aceste achiziții ca fiind de la persoane fizice, pe considerentul că emitenții facturilor nu și-au depus declarațiile fiscale, ia data efectuării inspecției fiscale, nu funcționează la sediul declarat, nu există dovada efectuării transporturilor de deșeuri de fier vechi către S.C. R____ Dâmbovița SA, nu au avut aprovizionări de deșeuri în perioada verificată, [organele de inspecție fiscală] nu au efectuat verificări în scopul identificării persoanelor fizice de la care S.C. R____ Dâmbovița SA a efectuat achiziții, în condițiile în care în materia impozitului pe venitul din alte surse, aceste persoane au calitatea de subiect impozabil, societatea fiind plătitor al impozitului reținut la sursă de la subiectul impozitului".

Nici în cadrul noilor verificări, organele de inspecție fiscală nu au făcut demersuri pentru identificarea efectivă a persoanelor fizice de la care reclamanta ar fi achiziționat deșeurile (care, în acest caz, ar fi chiar subiectul impozitului).

Nici în prezent nu există probe care să ateste achiziția deșeurilor de fier vechi de la persoane fizice, organele de inspecție fiscală prezentând în cadrul Raportului de Inspecție Fiscală, cel mult, aspecte care ar putea conduce la suspiciuni cu privire la faptul că reclamanta ar fi putut avea cunoștință de operațiuni potențial frauduloase, ceea ce nu este cazul.

Susține reclamanta că, practic, organele fiscale se bazează exclusiv pe aspecte formale legate de modul în care reclamanta și partenerii săi economici au decis să completeze documentele de transport a deșeurilor sau să-și distribuie responsabilitățile din punct de vedere contractual. Niciunul dintre aspectele identificate de către inspectori nu probează susținerea că reclamanta ar fi efectuat aceste achiziții de deșeuri de la persoane fizice sau că ar fi participat la vreo fraudă. Or, astfel de supoziții nu pot constitui temei suficient pentru penalizarea ____________________>

În cazul reclamantei , achizițiile de deșeuri de fier vechi de la cei 10 furnizori au fost reconsiderate ca fiind efectuate de la persoane fizice, în timp ce din punctul de vedere al furnizorilor, aceleași vânzări au fost considerate a fi venituri impozabile și au fost stabilite obligații suplimentare reprezentând impozit pe profit și obligații fiscale accesorii (precum în cazul furnizorului ______________________). Acest aspect a fost semnalat și în decizia de soluționare nr. 370/18.12.2013, reprezentând unul dintre motivele care au condus la dispunerea desființării parțiale a Deciziei de impunere nr. F-DB 634/01.07.2013.

Cu toate acestea, persoanele responsabile din cadrul Biroului de Soluționare Contestații din cadrul DGRFP Ploiești nu au analizat aceste inconsecvențe, nu au comentat asupra lor, deși acestea au fost reproduse parțial și în secțiunea cu susținerile contestatarei din cadrul Deciziei de Soluționare nr. 1061/09.12.2014.

Astfel, aspectele esențiale semnalate în cadrul contestației de către R____ Dâmbovița SA cu privire la neîndeplinirea de către organele de inspecție fiscală a obiectivului de a proba / atesta faptul că achizițiile de deșeuri au fost efectuate de la persoane fizice; neîndeplinirea de către organele de inspecție fiscală a obiectivului de a efectua verificări specifice și de a identifica presupusele persoane fizice de Ia care R____ Dâmbovița ar fi achiziționat respectivele deșeuri de fier vechi; și abordarea inconsecventă a organelor fiscale - care duce la dublă impozitare; nu au fost analizate, comentate și nici măcar menționate în vreun fel de către Biroul de Soluționare a Contestațiilor din cadrul DGRFP Ploiești în vederea emiterii Deciziei nr. 1061/09.12.2014, fiind în directă încălcare a îndatoririlor de serviciu și a dispozițiilor din cuprinsul Deciziei de Soluționare din 2013.

Organele fiscale au avut o abordare inconsecventă, care conduce la dublă impozitare

Susține reclamanta că deși organele de inspecție fiscală au recalificat achizițiile de deșeuri ca fiind efectuate de la persoane fizice, din anexele Raportului de inspecție fiscală nr. F-DB 424/01.07.2013 reiese că autoritățile fiscale au stabilit obligații suplimentare și în cazul societăților partenere sus-menționate, reprezentând impozit pe profit și obligații fiscale accesorii. Baza de impozitare a fost determinată prin estimare relevante fiind procesele verbale întocmite în urma controalelor încrucișate

Această neregulă a fost semnalată și de către Direcția Generala de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală în Decizia nr. 370/18.12.2013, care a reținut că în cazul unor furnizori înscriși în facturile prezentate de societate pentru a justifica achizițiile de deșeuri de fier vechi [organele de inspecție fiscală] au stabilit impozit pe profit și accesorii aferente, astfel cum rezultă din Procesul verbal nr. 58/18.01.2013 încheiat de organele de inspecție fiscală din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului I____ la S. C. M____ Demosteel SRL, în condițiile în care la S.C. R____ Dâmbovița S.A. tranzacțiile efectuate cu acest furnizor au fost reconsiderate ca fiind de la persoane fizice."

Conform Raportului de Inspecție Fiscală nr. F-DB 428/01.08.2014, nu sunt oferite informații suplimentare care să indice că această situație, a fost rezolvată sau chiar analizată în vreun fel de către organele de inspecție fiscală.

Astfel, organele fiscale au procedat după cum urmează:

a. au stabilit obligații suplimentare și în cazul societăților partenere sus-
menționate, reprezentând impozit pe profit și obligații fiscale accesorii (e.g.
Procesul Verbal de inspecție fiscală 15/09.01.2013 la Brand Benefic SRL, Procesul
Verbal de inspecție fiscală nr. 58/18.01.2013 la M____ Demosteel SRL) și

b. au apreciat natura achizițiilor societății ca fiind efectuate de la persoane fizice (respectiv au apreciat că achizițiile de la persoane juridice nu au fost reale, contrazicând, pe de altă parte, modul de aplicare a legii fiscale în cazul persoanelor juridice verificate prin control încrucișat, impozit pe venit la subscrisa vs. impozit pe profit la persoanele juridice enunțate la lit. a de mai sus), caz în care, potrivit inspectorilor fiscali, societatea ar fi avut obligația reținerii la sursă a impozitului de16% din venituri, iar de aici ar fi rezultat în sarcina reclamantei obligațiile suplimentare menționate.

Arată reclamanta că altfel spus, pentru același venit, autoritățile fiscale găsesc potrivit să aplice două regimuri de impozitare incompatibile, respectiv la reclamantă, impozit pe venit, iar pe de altă parte, la partenerii comerciali enunțați, impozit pe profit. Devine clar, că în cazul retratării fiscale operate cu ocazia verificării subscrisei în sensul considerării că, în fapt, tranzacțiile au fost efectuate numai cu persoane fizice și odată aplicat regimul de impozitare contestat (impozit pe venit cu reținere la sursă), societățile partenere verificate în cadrul inspecțiilor încrucișate nu ar mai putea fi obligate, pentru același venit, la plata impozitului pe profit. Explicația suplimentară este că, urmare a retratării fiscale, venitul este realizat de persoane fizice și nu de persoane juridice, cum a opinat organul de control fiscal.

Mai arată reclamanta că este acela că organele de control (efectuând o nouă inspecție fiscală și nu o analiză), au încălcat prevederile art. 101 și art. 102 C. proc. fiscală, potrivit cărora organul fiscal are obligația să înștiințeze contribuabilul în legătură cu acțiunea care urmează să se desfășoare, prin transmiterea unui aviz de inspecție fiscală care se comunică contribuabilului în scris, înaintea desfășurării inspecției fiscale cu 30 de zile pentru marii contribuabili și cu 15 zile pentru ceilalți contribuabili.

Avizul de inspecție marchează momentul de debut al inspecției fiscale, căci acesta trebuie să cuprindă temeiul juridic al inspecției fiscale, data de începere a inspecției fiscale, obligațiile fiscale și perioadele ce urmează a fi supuse inspecției fiscale, precum și posibilitatea de a solicita amânarea datei de începere a inspecției fiscale. în contextul în care, prin Decizia de soluționare a contestației nr. 370/18.12.2013 nu s-a dispus refacerea inspecției fiscale (ci numai reanalizarea cauzei având în vedere considerentele din motivarea Deciziei de soluționare), apreciază că în cauză, organul de control a procedat greșit când a efectuat o nouă inspecție fiscală.

Mergând mai departe și admițând că organul de control ar fi putut efectua o nouă inspecție, evident că ar fi trebuit emis un nou aviz de inspecție.

Fără a continua, apare însă clar că, într-o astfel de situație, respectarea principiului unicității inspecției (art. 105 alin. 3 C.proc.fiscală) ar fi fost pusă sub semnul îndoielii.

În măsura în care organul fiscal de control ar susține că (re)analizarea cauzei a fost efectuată strict în limitele Deciziei de Soluționare din 2013, solicită instanței să înlăture astfel de apărări căci tot ceea ce s-a reținut în Raportul de Inspecție Fiscală și în Decizia de Impunere este exact contrar.

Societatea a acționat cu diligență și în conformitate cu legislația fiscală în derularea activității, reclamanta a achiziționat deșeuri reciclabile de la peste 400 de furnizori, printre care și de la următoarele persoane juridice: T______ Fiercom S.R.L., Fermetat International S.R.L., Andradina Sud S.R.L., Gas Cereale S.R.L., Brand Benefic S.R.L., Corn Metal S.R.L., Midey Fiercom S.R.L., M____ Dermosteeel S.R.L., P_____ Steel S.R.L. și Media U____ Industry S.R.L.

Reclamanta susține că, în opinia sa a luat toate măsurile ce puteau fi luate în mod rezonabil cu privire la verificarea statutului partenerilor comerciali, sens în care, pentru toate achizițiile efectuate de către reclamantă, inclusiv cele la care se face referire în Raportul de Inspecție Fiscală, s-au încheiat contracte de vânzare-cumpărare: au fost emise facturi fiscale de către furnizori; reclamanta a întocmit note de intrare-recepție, în conformitate cu reglementările în vigoare: există avize de însoțire a mărfii emise de societățile partenere: plățile au fost efectuate prin ordine de plată în conturi bancare, iar Societatea a înregistrat operațiunile derulate cu acești furnizori și a depus declarațiile în mod corespunzător.

De altfel, așa cum admit și organele de inspecție fiscală la pagina 11 din Raportul de Inspecție Fiscală, nu poate fi imputată reclamantei lipsa de conformare a partenerilor comerciali cu privire la obligațiile declarative sau de plată ale acestora din urmă.

Faptul că autoritățile pun în sarcina reclamantei „problemele" identificate la nivelul unora dintre partenerii comerciali ai acesteia este echivalent cu invocarea de către organul fiscal a culpei proprii: lipsa diligentei sau a neglijenței în identificarea unor potențiale fraude fiscale. Reclamanta nu era obligată să verifice dacă partenerii săi derulează sau nu activități la sediul declarat, dacă aceștia au depus declarațiile fiscale la timp sau cu întârziere, și au plătit sau nu datoriile la bugetul de stat sau, de ce nu au calculat corect impozitele și taxele datorate. De altfel, astfel de verificări nici nu pot fi efectuate, la astfel de informații având acces numai organul fiscal.

Organele fiscale au omis, în mod evident, faptul că reclamanta a achiziționat bunurile de la furnizori persoane juridice (aspect dovedit cu documentele contabile puse la dispoziția organelor fiscale), că a plătit furnizorilor întreaga contravaloare a acestora și că dacă ar fi fost un beneficiar de rea-credință, în mod evident nu ar fi achitat integral sume atât de mari în cadrul unor operațiuni fictive (în opinia organului fiscal).

Mai mult decât atât, reclamanta a revândut bunurile achiziționate clienților săi, a încasat contravaloarea facturilor emise către aceștia, a plătit salarii angajaților care au manipulat marfă și impozite la bugetul de stat pentru profitul obținut din aceste operațiuni comerciale.

Mai arată reclamanta că o tranzacție de vânzare-cumpărare nu poate fi reîncadrată fiscal tot într-o tranzacție de vânzare-cumpărare, iar temeiul legal invocat (art. 11) nu poate fi folosit pentru a schimba părțile tranzacției. Cel mult, organul fiscal poate reîncadra forma unei tranzacții pentru a reflecta conținutul economic al acesteia, adică, de ex.: o donație poate fi reconsiderată de organul fiscal ca fiind în fapt o vânzare-cumpărare, însă fără a putea schimba părțile implicate. O astfel de argumentație nu poate fi înlăturată, cu atât mai mult cu cât organul fiscal nu a identificat „persoanele fizice" considerate vânzătoare, deși trebuia să o facă.

Ad absurdum, chiar dacă s-ar admite că recalificarea operațiunilor economice din achiziții de la persoane juridice în achiziții de la persoane fizice, s-a făcut în mod legal, în orice caz impunerea s-a făcut cu greșita și incompleta aplicare a legii.

Astfel, potrivit Raportului de Inspecție Fiscală (pag. 7), inspectorii fiscali au apreciat că: "achizițiile fiind în fond de la persoane fizice, [...] R____ Dâmbovița S.A. era obligată să rețină impozitul pe venituri din alte surse (venituri obținute din valorificarea prin centrele de colectare a deșeurilor de metal hârtie, sticlă și alte asemenea), așa cum se prevede la art. 79 alin. 1 din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal.

Urmărind logica organelor de control, regimul fiscal aplicat s-ar putea
considera corect numai în ipoteza în care R____ ar fi efectuat achiziții de la persoane fizice identificate, acționând în calitate de vânzători.

Totuși, aplicând retratarea fiscală (prin a părții vânzătoare), organul fiscal, în virtutea rolului activ, ar fi trebuit să formuleze aprecieri și cu privire la volumul vânzărilor efectuate de către aceste persoane fizice prezumate (n.b. pe fiecare relație comercială efectuată de reclamantă, având loc numeroase achiziții).

Procedând astfel, s-ar fi constatat că îndeletnicirea sistematică a
acestora (vânzătorilor persoane fizice) de colectare/valorificare deșeuri, influențează în mod direct regimul de impozitare aplicat, în sensul aplicării excepției reglementată de pct. 152 lit. b) din Norma de punere în aplicare a art. 78 C. fiscal, și incidența art. 3 din noul C.civil, ce califică persoane fizice cu astfel de îndeletniciri, drept profesioniști, cu aplicarea altui regim de impozitare, respectiv cel prevăzut de cap. II «Venituri din activități independente» din Codul fiscal. Devine însă evident că o astfel de constatare ducea organul fiscal într-o situație fără ieșire, în lipsa identificării (nici măcar administrării vreunei probe sau efectuării vreunei constatări care sa permită identificarea) persoanelor fizice pretins vânzătoare.

Analizând situația de fapt, se poate constata cu ușurință că societatea nu a obținut niciun avantaj și nici nu a evitat impozitarea, câtă vreme, a achitat prețul prin transfer bancar, a vândut mai departe bunurile achiziționate încasând prețul și evident, virând la bugetul de stat, impozitul de profit datorat, salariile și impozitele (incluzând contribuțiile sociale) asociate acestora. Juridic, niciuna dintre operațiunile analizate nu se poate încadra în textul art. 11 C.fiscal, câtă vreme societatea nu a obținut vreun avantaj fiscal și nici nu a evitat impozitarea prin realizarea acestora.

Cu privire la considerentele privind constatările eronate ale organelor fiscale și ale Biroului de Soluționare Contestații cu privire la completarea foilor de parcurs.

Persoanele responsabile cu soluționarea contestației reiterează argumentația din cadrul Raportului de Inspecție Fiscală cu nr. F-DB 428, susținând, fără a menționa vreun temei legal al acestor afirmații - faptul că: „foile de parcurs se întocmesc pentru a justifica activitatea mijloacelor de transport, indiferent de activitatea desfășurată de contestatară.

Implicit, pentru stabilirea realității transporturilor consemnate, rezultă că foile de parcurs trebuie completate corect și cu toate datele prevăzute de formular, date între care se înscriu: locul plecării sau sosirii, data și ora (inclusiv minutul) sosirii, respectiv plecării de la locul menționat anterior, confirmarea curselor de către beneficiarii acestora pentru demonstrarea efectuării acestora."

Or, după cum a arătat și în cuprinsul contestației nr. xxxxxx/04.09.2014, foile de parcurs au un cadru legal specific, conținutul acestora fiind reglementat exclusiv prin normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal pct. 451, alin. 2: „categoria de vehicul utilizat, scopul și locul deplasării, kilometrii parcurși, norma proprie de consum carburant".

În schimb, fără a ține cont de legislația existentă, organele de inspecție fiscală și ulterior Biroul de Soluționare Contestații au considerat că următoarele elemente ar fi obligatorii pentru completarea foilor de parcurs:data și ora (inclusiv minutul) sosirii și plecării; confirmarea curselor de către beneficiarii acestora pentru demonstrarea efectuării acestora.

Astfel, în ceea ce privește foile de parcurs, persoanele responsabile cu soluționarea contestației s-au rezumat la reluarea acelorași fraze ca în raportul de inspecție fiscală, fără a aduce argumente contrarii celor susținute de Societate sau cum și de ce ar fi eronate aceste afirmații ale reclamantei.

Locurile de încărcare ale deșeurilor nu sunt identificate ci se menționează numai locații generale (localități din județul Dâmbovița sau din județe limitrofe, respectiv zone din municipiul Târgoviște) [...];

În multe foi de parcurs ora de plecare-sosire nu a fost trecută sau nu concordă cu datele menționate în tichetele de cântar,

Cursele nu sunt confirmate de nici un beneficiar, așa cum prevede chiar formularul utilizat;

Biroul de Soluționare Contestații evită să se pronunțe asupra corectitudinii afirmației cu privire la gradul de detaliu a locației transportului, în schimb, încearcă să argumenteze că numărul de kilometri reali se poate face numai cu o precizare detaliată a locației transportului. Cu toate acestea, este evident că simpla precizare a unui punct de plecare și a unui punct de sosire (indiferent cât de detaliate), nu ajută la determinarea numărului real de km parcurși, având în vedere faptul că între un punct de plecare și o destinație, transportul nu se efectuează într-o linie dreaptă, putând fi abordate mai multe rute de transport, mai mult sau mai puțin eficiente din punct de vedere al timpului și consumului de carburant.

Din acest motiv, normele Codului Fiscal menționează ca informații
incluse în foi de parcurs scopul și locul deplasării precum și kilometrii parcurși.

Astfel, distanța efectivă este direct înscrisă în foile de parcurs (în practică putând fi determinată pe baza contorului de bord) și poate fi comparată în mod rezonabil cu locurile deplasării.

În mod greșit s-a reținut că deșeurile feroase livrate către COS Târgoviște SA nu provin de fapt de la societățile înscrise în documente de furnizorii reclamantei întrucât nu au fost însoțite de către delegații furnizorilor.

Cu privire la reîncadrarea naturii operațiunilor în cazul deșeurilor descărcate în incinta COS Târgoviște (punctul 1 pagina 4 din RIF), echipa de inspecție fiscală a concluzionat (în mod eronat) că delegații care participau la predarea și recepția mărfii dintre R____ Dâmbovița SA și COS Târgoviște SA pentru livrările efectuate de firmele Andradina Sud Est, Fermetal International SRL, Brand Benefic SRL, Gaz Cereale SRL, care au livrat marfa direct către COS Târgoviște, ar fi trebuit să fie aceiași cu delegații înscriși în documentele dintre cele patru societăți furnizoare și Societatea R____ Dâmbovița SA.

Precizează că în supusă controlului {01.07.xxxxxxxxxxxxxxx12), raportul juridic contractual direct nu era stabilit între aceste firme și COS Târgoviște SA (anterior Mechel Târgoviște SA), circuitul economic fiind: societățile furnizoare - R____ Dâmbovița SA - Rematholding Co SRL - COS Târgoviște SA (anterior Mechel Târgoviște SA). Pentru o mai bună înțelegere, societatea a pus la dispoziția organelor fiscale copia contractelor întocmite între Societate și Rematholding CO SRL, respectiv între COS Târgoviște SA și Rematholding CO SRL, precum și (cu titlu exemplificativ) un set de documente întocmite pentru unul dintre transporturile către COS Târgoviște SA (anterior Mechel Târgoviște SA).

Cu toate acestea, inspectorii din cadrul Biroului de Soluționare Contestații se mulțumesc a menționa faptul că: "sunt menționate doar persoanele care transportau marfa și care și-au asumat constatări privind calitatea și cantitatea mărfii în numele furnizorilor, fără a se prezenta o împuternicire expresă în acest sens, pentru a ie fi opozabile constatările respective, aspect ce nu putea să fie necunoscut S.C. R____ Dâmbovița SA.

Chiar și pe această logică și-au fundamentat și organele de inspecție fiscală concluzia că marfa livrată direct în incinta S.C. Mechel Târgoviște SA. are altă sursă de proveniență decât furnizorii înscriși pe avizele de intrare în S.C. R____ Dâmbovița S.A., atât timp cât alte persoane decât reprezentanții furnizorilor au luat decizii privind cantitățile și/sau calitățile deșeurilor respective."

Deși societatea a inclus o secțiune specifică dedicată transporturilor de deșeuri feroase în contestație, Decizia de Soluționare din 2014 nu cuprinde nicio precizare cu privire la corectitudinea aspectelor prezentate de către societate sau, dacă sunt considerate incorecte, temeiul legal pentru asemenea aprecieri.

Evidențiază din nou faptul că nu există vreo obligație legală prevăzută de Codul fiscal, conform căreia un transport ar trebui însoțit până la destinație de un reprezentant al furnizorului.

Pe cale de consecință solicită reclamanta anularea actelor administrative contestate și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Și-a întemeiat acțiunea pe art. 8 și următoarele, art. 18 și următoarele din Legea nr. 554/2005, C.proc.civilă, C.proc.fiscală și toate celelalte prevederi legale evocate în cuprinsul prezentei.

A depus la dosar înscrisuri (dosarul administrativ/fiscal ce a stat la baza emiterii actelor contestate conform art. 255 alin. 4, art. 298 Noul C.proc. civilă și art. 13 Legea 554/2004;

La data de 30 ianuarie 2015,pârâta Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Ploiești a depus întâmpinare susținând că acțiunea reclamantei este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor legale din Codul fiscal , în exercitarea rolului său activ, organul fiscal este îndreptățit să examineze starea de fapt, să obțină și să utilizeze toate informațiile și documentele necesare pentru determinarea corectă a situației fiscale a unui contribuabil, dar, în același timp, este cel mai în măsură să aprecieze, în limitele atribuțiilor și competențelor ce îi revin, relevanța stărilor de fapt fiscale și să adopte soluția admisă de lege, întemeiată pe constatări complete asupra tuturor împrejurărilor edificatoare în cauză, fiind obligat să aplice unitar prevederile legislației fiscale și să stabilească corect impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat.

Astfel, urmare verificării și analizei efectuate asupra tuturor actelor, documentelor și informațiilor avute la dispoziție în timpul inspecției fiscale desfășurate la reclamantă, organele de inspecție fiscală au concluzionat că, pentru tranzacțiile dintre ____________________.A. și cele 10 societăți comerciale „furnizoare”, avizele, facturile și formularele de încărcare-descărcare verificate, au fost întocmite doar pentru a justifica că sursa de proveniență a deșeurilor ar fi societățile comerciale în cauză, achizițiile fiind în fond de la persoane fizice, situație în care reclamanta era obligată să rețină impozitul pe venituri din alte surse, conform prevederilor art.79 alin.d) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

De reținut este faptul că, constatările organelor de inspecție fiscală au avut în vedere, în principal, actele și documentele puse la dispoziție de S.C. „R____ Dâmbovița” SA, reclamanta, nu a depus alte acte și documente care să privească relațiile contractuale cu cei 10 „furnizori” care au făcut obiectul reverificării.

Deși reclamanta a susținut că a acționat cu diligență și în conformitate cu legislația fiscală în cadrul tuturor tranzacțiilor, totuși nu justifică de ce a acceptat derularea unor operațiuni pentru care nu s-au întocmit toate documentele prevăzute de legislația în domeniu.

Din cauza înregistrării acestor tranzacții pentru care nu au fost întocmite documentele obligatorii sau documentele întocmite nu au fost completate cu toate datele cerute de legislația în domeniu, organele de inspecție fiscală, au considerat S.C. „R____ Dâmbovița” S.A. ca fiind în cunoștință de cauză privind participarea la o posibilă operațiune de fraudare a bugetului de stat și, implicit, ca participantă la fraudă, invocând ca jurisprudență Deciziile C.E.J. în cauzele reunite C-439/04 și C-440/04 (Axei Kittel contra Belgiei și Recolta Recycling SPRL contra Belgiei).

Astfel, pentru transporturile de deșeuri feroase în incinta S.C. „Mechel Târgoviște” S.A. – actualul COS Târgoviște, deși reclamanta vine cu precizarea că, prin contractele dintre S.C. „R____ Dâmbovița” S.A. și S.C. „Rematholding Co” S.R.L., respectiv dintre aceasta din urmă și S.C. „Mechel Târgoviște” S.A., în calitate de delegați erau trecute persoanele stabilite și agreate de titularii de contract – anexând copiile celor două contracte – Contractul nr.622/14 aprilie 2011 și Contractul nr.554/14 ianuarie 2011. din acestea nu rezultă informații privind o eventuală nominalizare a delegaților pentru situațiile respective.

Delegații furnizorilor de deșeuri nu apar decât în documentele întocmite în numele acestora pentru S.C. „R____ Dâmbovița” S.A.. în documentele întocmite ulterior (avize pe circuitul S.C. „R____ Dâmbovița” S.A. – S.C „Rematholding Co” S.RL. – S.C. „Mechel Târgoviște” S.A.) sunt menționați ca delegați doar persoanele care transportau marfa și care și-au asumat constatări privind calitatea și cantitatea mărfii în numele furnizorilor, fără a se prezenta o eventuală împuternicire expresă în acest sens, pentru a le fi opozabile constatările respective, aspect ce nu putea să fie necunoscut S.C. „R____ Dâmbovița” SA.

Chiar pe această logică și-au fundamentat și organele de inspecție fiscală concluzia că marfa livrată direct în incinta S.C. „Mechel Târgoviște” S.A. are altă sursă de proveniență decât furnizorii înscriși pe avizele de intrare în S.C. „R____ Dâmbovița” S.A., atât timp cât alte persoane decât reprezentanții furnizorilor au luat decizii privind cantitățile și/sau calitățile deșeurilor respective.

Referitor la lipsa formularului pentru transporturile de deșeuri periculoase care se generează într-o cantitate mai mare de 1 tonă/an – prevăzut de H.G. nr. 1061/2008 privind transportul deșeurilor periculoase și nepericuloase pe teritoriul României reclamanta consideră că nu este de competența autorităților fiscale să evalueze modul de îndeplinire a obligațiilor cu privire la transportul deșeurilor periculoase și nepericuloase pe drumurile publice deși, la art.26 din această hotărâre, este nominalizat și personalul din cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor (sub denumirea de la momentul respectiv, ce includea organele fiscale cu atribuții în domeniu) pentru constatarea faptelor ce constituie contravenții potrivit actului normativ menționat.

Astfel, la art.4 alin.(3) din H.G. nr.1061/2008 privind transportul deșeurilor periculoase și nepericuloase pe teritoriul României, este stabilit:„Art. 4-[…] (3) Formularul pentru aprobarea transportului deșeurilor periculoase, semnat și ștampilat, este transmis către destinatarul deșeurilor periculoase.[…]”, chiar dacă acesta este un deținător temporar (art. 18 din aceiași act normativ).

Un aspect important în opinia pârâtei este și acela că deținătorul, dacă acceptă efectuarea transportului, semnează și ștampilează formularul ce se transmite la Agenția Județeană pentru Protecția Mediului pentru a obține aprobarea privind efectuarea transportului deșeurilor periculoase.

Formularul aprobat este transmis și Inspectoratului pentru Situații de Urgență în a cărui rază teritorială se află expeditorul, pentru autorizarea rutei transportului deșeurilor periculoase.

Având în vedere că destinatarul nu a respectat prevederile menționate, acceptând mai multe transporturi de deșeuri periculoase în cantități mari. În condițiile în care trebuia să cunoască prevederile legale în domeniu, s-a considerat că nu se poate vorbi de o simplă omisiune a acestuia în situațiile menționate.

Mai mult decât atât, în lipsa formularelor pentru aprobarea transportului de deșeuri periculoase, nici autoritățile cu atribuții specifice în acest domeniu nu au putut efectua verificări privind legalitatea transporturilor respective, neavând cunoștință de acestea.

Referitor la verificarea concordanței datelor din avizele de însoțire marfă. Formularele de încărcare-descărcare deșeuri nepericuloase. Foile de parcurs, se reține că această reverificare s-a efectuat pentru stabilirea modului de desfășurare a tranzacțiilor respective, a faptului dacă acestea puteau avea loc efectiv așa cum au fost consemnate în documente.

Însă, din cauza neconcordanțelor constatate, atât în privința modului de întocmire a documentelor proprii de către reclamanta, cât și a acceptării de către aceasta a unor documente ce nu au fost completate în conformitate cu prevederile legale, precum și a problemelor legate de posibilitatea derulării din punct de vedere fizic a tranzacțiilor așa cum au fost consemnate în documentele prezentate, organele de inspecție fiscală au concluzionat că bunurile nu provin de la persoanele juridice înscrise în documentele ce au făcut obiectul controlului.

În acest sens s-a reținut că foile de parcurs au fost întocmite pentru a justifica activitatea mijloacelor de transport, indiferent de activitatea desfășurată de reclamantă.

Implicit, pentru stabilirea realității transporturilor consemnate, rezultă că foile de parcurs trebuiau completate corect și cu toate datele prevăzute de formular, date între care se înscriu: locul plecării sau sosirii, data și ora (inclusiv minutul) sosirii, respectiv plecării de la locul menționat anterior, confirmarea curselor de către beneficiarii acestora pentru demonstrarea efectuării acestora.

Susținerea reclamantei potrivit căreia, „nu este prevăzut în niciun act normativ gradul de detaliu necesar cu privire la locația transportului, scopul foii de parcurs nefiind acela de a justifica transportul unor mărfuri, ci de a justifica un anumit număr de kilometri și un anumit consum de combustibil”, este contrazisă de însăși partea finală a acestei susțineri, întrucât, stabilirea numărului de kilometri reali nu se poate face în lipsa precizării detaliate a locației transportului.

Întrucât mijloacele de transport ale reclamantei apar că au efectuat transporturile pentru unele livrări ale furnizorilor ce au făcut obiectul reverificării, s-a impus o coroborare a datelor înscrise în documentele furnizorilor cu datele înscrise în documentele transportatorului, rezultând neconcordanțe ce au condus la suspiciuni privind operațiunile respective.

Nici susținerea că diferențele de timp pot fi explicate prin posibilitatea unui „[…] singur transport compus din cap remorcă și remorcă, sau cap remorcă și două remorci, caz în care era absolut normai să apară diferențe de minute ia cântărire[…]” nu este demonstrată, dacă se are în vedere faptul că mijloacele de transport sunt, în majoritate autoturisme și nu de tip cap remorcă și remorcă”.

În ceea ce privește caracterul infracțional al operațiunilor, organul de inspecție fiscală menționează că s-a limitat doar la a consemna suspiciunile privind realitatea operațiunilor astfel cum sunt înregistrate în documentele verificate (în ceea ce privește sursa de proveniență a deșeurilor), respectiv în Procesul-Verbal nr.xxxxx/31 iulie 2014 care a fost transmis organelor abilitate de lege pentru efectuarea cercetărilor de specialitate.

Reclamanta consideră ca fiind aspecte pur formale, modul în care ea și partenerii săi economici au decis să completeze documentele de transport, deși acestea sunt prevăzute prin H.G. nr.1061/2008 și constituie documente obligatorii.

În ceea ce privește accesoriile de plată (dobânzi/majorări și penalități de întârziere) în sumă totală de 709.019 lei aferente impozitului pe veniturile din alte surse stabilit suplimentar de plată, acestea au fost calculate corect și legal, conform prevederilor art.119 alin.d), art.120 alin.d) și art.1201 din Codul de procedură fiscală, republicat, cu modificările și completările ulterioare, iar potrivit principiului de drept „accesoriul urmează soarta principalului”, sunt legal datorate bugetului general consolidat al statului.

Față de cele arătate, solicită instanței respingerea acțiunii ca neîntemeiată și menținerea actelor administrative fiscale emise în cauză, ca legale și temeinice.

Prin cererea înregistrată la data de 11.05.2015 sub nr.XXXXXXXXXXX la Curtea de Apel Ploiești, reclamanta S.C. R____ DAMBOVIȚA S.A., a formulat în contradictoriu cu Direcția G_______ Regională a Finanțelor Publice Ploiești și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița, în temeiul dispozițiilor art. 8 și următoarele din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ, modificată și completată, art. 218 și următoarele din C.proc. fiscală, acțiune în anulare prin care a solicitat anularea Deciziei de Impunere nr. F-DB nr. 610/01.08.2014, emisă de către AJFP Dâmbovița pentru suma de 3.005.775 lei, stabilită nelegal în sarcina reclamantei;anularea Raportului de Inspecție Fiscală nr. F-DB 428/01.08.2014; anularea Deciziei nr. 1061/09.12.2014 privind soluționarea contestației formulate de S.C. R____ Dâmbovița S.A. și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

La termenul de judecată din data de 16.06.2015, Curtea, constatând că între cele două dosare, respective dosarul nr. XXXXXXXXXXX și dosarul nr.XXXXXXXXXXX există identitate de părți, obiect și cauză, fiind înregistrate două acțiuni având ca obiect „anulare act administrativ”, în temeiul dispozițiilor art. 138 N.C.P.C., a admis excepției litispendenței.

În consecință, s-a dispus atașarea dosarului nr. XXXXXXXXXXX la prezentul dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma probatoriului administrat în cauză, a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele:

Raportul de inspecție fiscală nr.F.- DB 428/01.08.2014 în baza căruia s-a emis decizia de impunere contestată nr F-DB 610/01.08.2014 pentru achizițiile de fier vechi în sumă totală de 14.354.726 lei, a stabilit un impozit suplimentar pe veniturile din alte surse în suma de 2.296.756 lei (14.354.726 x 16%), urmare a reîncadrării tranzacțiilor efectuate, conform prevederilor art. 11 alin. 1 din Legea nr. 571/2003 modificată si completată. S-au avut în vedere și dispozițiile art. 6 si art. 7 alin. 2 din OG 92/2003.

Potrivit art. 11 alin. 1 din Legea nr. 571/2003 anterior menționat, la stabilirea sumei unui impozit sau a unei taxe în înțelesul codului fiscal, autoritățile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacție care nu are un scop economic sau pot reîncadra forma unei tranzacții pentru a reflecta conținutul economic al tranzacției. In cazul în care tranzacțiile sau o ________ tranzacții sunt calificate ca fiind artificiale, ele nu vor fi considerate ca făcând parte din domeniul de aplicare al convențiilor de evitare a dublei impuneri.

Conform art. 6 din OG nr. 92/2003, organul fiscal este îndreptățit să aprecieze în limitele atribuțiilor și competențelor ce îi revin, relevanța stărilor de fapt fiscale și să adopte soluția admisă de lege, întemeiată pe constatări complete asupra tuturor împrejurărilor edificatoare în cauză.

Art. 7 alin. 2 din OG nr. 92/2003 stipulează dreptul organului fiscal de a examina din oficiu starea de fapt, de a obține și utiliza toate informațiile si documentele necesare pentru determinarea corectă a situației fiscale a contribuabilului.

In analiza efectuată, organul fiscal va identifica și va avea în vedere toate circumstanțele edificatoare ale fiecărui caz.

Organele fiscale au reținut că, pentru tranzacțiile dintre reclamantă și ___________________, Brand Benefic SRL, M____ Dermosteel SRL, T______ Fiercom SRL, Andradina Sud Est SRL, Corn Metal SRl, Midey Fiercom SRl, Gas Cereale SRL, Media U____ Industry SRL si Fermetal International SRL – societăți comerciale furnizoare, avizele, facturile si formularele de încărcare-descărcare verificate au fost întocmite doar pentru a justifica că sursa de proveniență a deșeurilor ar fi societățile comerciale în cauză, achizițiile fiind în fond de la persoane fizice, situație în care reclamanta era obligată să obțină impozitul pe venituri din alte sume.

Potrivit art. 79 alin. 1 din Legea nr. 571/2003 impozitul pe venit se calculează prin reținerea la sursă la momentul plății veniturilor de către plătitorii de venituri, prin aplicarea unei cote de 16% asupra venitului brut.

În ceea ce privește incidența jurisprudenței comunitare, instanța retine că se impune a se avea în vedere punctul de vedere al Curții de Justiție a Uniunii Europene care, în permanență, a reconfirmat poziția sa constantă (cauza C-255/02, cauza C-439/04, cauza C-440/04) în sensul că revine organelor fiscale sarcina probei, în a dovedi că particularul a lua parte, cu intenție directă, la un mecanism fraudulos, acesta trebuind să beneficieze de prezumția de bună credință.

Se reține că reclamanta a fost verificată de organele de inspecție fiscală pentru perioada 01.07 xxxxxxxxxxxxxx12, constatări consemnate în raportul de inspecție fiscală nr. F-DB 424/01.07.2013 ce a stat la baza emiterii deciziei de impunere nr. F-DB 634/01.07.2013. Prin decizia nr. 370/18.12.2013 a fost desființată parțial decizia de impunere menționată, pentru suma de xxxxxxx lei reprezentând impozit pe veniturile din alte surse deficit suplimentar si accesorii de plată aferente, urmând să se reanalizeze cauza pentru aceleași obligații și aceeași perioadă, vizând achizițiile de fier vechi.

Organul fiscal a procedat în consecință, întocmind un nou raport de inspecție fiscală și o noua decizie de impunere, contestate în prezenta cauză.

Curtea reține ca împrejurarea învederată de către reclamantă în sensul că o instanță a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. F-DB 610/01.08.2014 contestată în prezenta cauză apreciind că aparența dreptului operează în favoarea societății nu poate constitui un motiv de nelegalitate a actelor administrativ fiscal contestate, de vreme ce analiza cererii de suspendare a executării actelor administrative fiscal se efectuează prin prisma dispozițiilor art. 14 si art. 15 din Legea nr. 554/2005 instanța neanalizând legalitatea și temeinicia acestora.

In ceea ce privește nerespectarea de către organele fiscale a deciziei de soluționare nr. 370/18.12.2013 emisă de către Direcția G_______ de Soluționare a Contestațiilor, Curtea reține că potrivit art. 216 alin. 3 Cod Procedură Fiscală, prin decizie se poate desființa total sau parțial actul administrativ situație în care urmează să se încheie un nou act administrativ fiscal care va avea în vedere strict considerentele deciziei de soluționare. Susține reclamanta că organele fiscale nu au adus argumente sau probe noi care să rezolve aspectele semnalate în decizia nr. 370/18.12.2013, neexistând probe care sa ateste achiziția deșeurilor de fier vechi de la persoane fizice.

Instanța reține însă că organul fiscal a procedat la efectuarea unui control încrucișat la COS Târgoviște (fosta Mechel Târgoviște SA) pentru achizițiile de deșeuri feroase ce au fost descărcate în incinta acesteia conform Procesului Verbal nr. xxxxx/10.06.2014, a emis adresa nr. xxxxx/04.04.2014 către Agenția pentru Protecția Mediului Dâmbovița, obținând răspunsul cu nr. 2594/818/10.03.2014 privind solicitarea aprobării transporturilor cu deșeuri periculoase; s-au efectuat verificări privind mijlocul de transport înscris în unele avize si formulare de expediție/ transport deșeuri periculoase –furnizor M____ Demosteel (mijlocul de transport auto XXXXXXX) si posibilitatea efectuării unor transporturi pentru cantitatea mare de deșeuri față de capacitatea autoturismului (auto XXXXXXX); s-au efectuat verificări prin sondaj a avizelor de însoțire marfă si formularelor de încărcare-descărcare deșeuri nepericuloase ale furnizorilor comparative cu foile de parcurs întocmite de reclamanta; au fost analizate contractele nr. 622/14.04.2011 si nr. 554/14.01.2011 puse la dispoziția organelor fiscale de către reclamantă, contracte încheiate între _____________________ si ___________________ SRL respectiv aceasta din urmă si _______________________; organele fiscale au analizat afirmațiile contestatarei prin raportare chiar și la documentele prezentate de aceasta spre verificare; au analizat modul de completare a documentelor de transport prin raportare la dispozițiile HG nr. 1061/2008; Au întocmit procesul verbal nr. xxxxx/31.07.2014, prin care au consemnat suspiciunile privind realitatea operațiunilor astfel cum au fost înregistrate în documentele verificate, acesta fiind transmis organelor abilitate de lege pentru efectuarea cercetărilor de specialitate.

Prin urmare, instanța retine, pe de o parte, că organul fiscal a întreprins demersuri suplimentare față de cele ce au determinat anterior admiterea primei sale contestații, fapt ce a dat posibilitatea să aprecieze relevanța stărilor de fapt fiscale și să aplice prevederile legislației fiscale, oferind suficiente elemente instanței de judecată pentru a putea aprecia asupra legalității și temeiniciei actelor administrative fiscal contestate.

In ceea ce privește împrejurarea că organele fiscale au apreciat natura achizițiilor societații ca fiind efectuate de la persoane fizice, iar în cazul societăților partenere au stabilit obligații suplimentare și în cazul societăților partenere reprezentând impozit pe profit și obligații accesorii, instanța reține că prin decizia nr. 370/18.12.2013 a Direcției Generale de Soluționare a Contestațiilor s-a reținut situația ______________________ pentru care prin Procesul Verbal nr. 58/18.01.2013 organele de inspecție fiscală au stabilit impozit pe profit si accesorii aferente, însă nu acesta a fost motivul pentru care s-a dispus desființarea parțială a deciziei de impunere nr. F-DB 634/01.07.2013 iar pe de altă parte prin prezenta contestație, instanța este chemată să analizeze tranzacțiile societății reclamante și actele administrativ fiscale ale acesteia și nu legalitatea emiterii actelor administrativ fiscale ale ______________________. Practic, cu prilejul analizării contestației inițiale, organele fiscale au apreciat că la dosar nu există probe suficiente care să ateste achiziția deșeurilor de fiere vechi de la persoane fizice, fapt ce a condus la necesitatea desființării părțile a deciziei.

Susține în continuare reclamanta faptul că organul fiscal avea obligația să emită un nou aviz de inspecție fiscală, marcând astfel momentul de debut al inspecției fiscale, însă, Curtea constată că, prin raportul de inspecție fiscală contestat în prezenta cauza s-a procedat la o reanalizare a cauzei pentru aceeași obligație și aceeași perioadă din actul desființat, potrivit deciziei nr. 370/18.12.2013 a Direcției Generale de Soluționare a Contestațiilor, prin efectuarea unui nou control fiscal, punctual, pe aspecte anume determinate, cunoscute pe deplin reclamantei contestatoare de vreme ce aceasta a fost inițiatoarea contestației. Pe de altă parte, aceasta a avut posibilitatea să producă probe suplimentare în contextual deplinei cunoașteri a scopului inspecției fiscale, a obligațiilor fiscale și a perioadelor ce urmează a fi supuse inspecției fiscale.

Prin urmare, pe de o parte, instanța apreciază că emiterea, în acest stadiu al controlului efectuat a unui alt caz de inspecție fiscală nu era necesar, absența acestuia neproducând nicio vătămare societății reclamante. Nu sunt incidente dispozițiile art. 105 alin. 3 Cod Procedură Fiscală care stipulează că inspecția fiscală se efectuează o singura dată pentru fiecare impozit , taxa, contribuție si alte sume datorate bugetului general consolidat si pentru fiecare perioadă supusă impozitării de vreme ce controlul fiscal a fost efectuat urmare a emiterii Deciziei nr. 370/18.12.2013, obligatoriu pentru organele fiscale.

In ceea ce privește susținerea reclamantei privind împrejurarea că aceasta a acționat cu diligență și conform legislației fiscale, instanța retine următoarele:

Organele fiscale au menționat faptul că, referitor la comportamentul “furnizorilor” (cele 10 societăți comerciale) - nefuncționarea la sediul social declarat, nedepunerea declarațiilor privind obligațiile fiscale, nedeclararea tranzacțiilor respective prin Declarația informativă cod MFP. 394 nu au fost imputate reclamantei, constituind doar punctul de plecare al verificării tranzacțiilor, realitatea acestora, proveniența deșeurilor tranzacționate.

Arată reclamanta că este evidentă intenția sa de a achiziționa (în mod real) bunurile de la societățile colectoare însă documentele verificate relevă o cu totul altă situație, determinând în mod corect organul fiscal să aprecieze că, în realitate, acestea au fost achiziționate de la persoane fizice.

Art. 11 din Codul Fiscal instituie în materie fiscală o regulă generală antiabuz, permițând reîncadrarea operațiunilor efectuate prin prisma calității persoanelor cu care au fost încheiate (persoane fizice sau persoane juridice) în condițiile în care această rectificare, reîncadrare a generat în sarcina reclamantei obligații suplimentare de plată (impozit pe veniturile din alte surse stabilite suplimentar de plată).

In ce privește foile de parcurs și completarea lor, instanța reține că la pct. 45 ind. 1 alin. 2 din Normele Metodologice de aplicare a Codului Fiscal se prevede că foaia de parcurs trebuie să cuprindă cel puțin următoarele informații: categoria de vehicul utilizat, scopul și locul deplasării, kilometrii parcurși, norme propuse de consum carburant pe kilometru parcurs. De regulă, o foaie de parcurs conține si alte informații, ca cele referitoare la numărul de înmatriculare al autovehiculului, utilizatorul (șoferul), data întocmirii, perioada la care se referă etc. Formularele de parcurs nu sunt formulare tipizate comune cu un conținut obligatoriu, putând fi adaptate în funcție de necesitățile persoanei care le întocmește. Ele sunt necesare pentru evidențierea traseelor de serviciu, numărul de kilometrii parcurși, consumul normal, identificarea adreselor de start/stop, și deci a scopului deplasării etc., elemente necesare chiar și pentru determinarea deductibilității unor cheltuieli.

Alte spețe similare