Acesta nu este document finalizat

DOSAR NR.XXXXXXXXXXXXXXX

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.1553 A

Ședința publică de 16 octombrie 2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE A_______ L____ Z______

JUDECĂTOR D______ V_____

GREFIER A________ G_______ S____

Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 2 A FINANȚELOR PUBLICE R.L.I___ împotriva sentinței civile nr.2996 din 27 martie 2015 pronunțate de Tribunalul București-secția a VII-a Civilă, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul V___ F______.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

Curtea constată că nu sunt probe noi de administrat și, apreciind terminată cercetarea judecătorească, rămâne în pronunțare.

C U R T E A

Deliberand, se retin urmatoarele:

Prin sentinta civila nr. 2996 din 27 martie 2015 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Civilă, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX, s-a respins ca neîntemeiată cererea de atragere a raspunderii patrimoniale formulată de reclamanta D_______ G_______ REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI in reprezentarea ADMINISTRATIEI FINANTELOR PUBLICE SECTOR 2 în contradictoriu cu pârâtul V___ F______.

In considerente, s-a retinut ca natura juridica a răspunderii reglementate de procedura insolvenței este aceea a unei răspunderi speciale, care împrumuta cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.

Pentru a putea fi angajata răspunderea membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale ale răspunderii civile delictuale: fapta ilicita, prejudiciul, legătura de cauzalitate si culpa.

Însa, pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membri organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, iar faptele enumerate in dispozițiile art.138 trebuie sa fi contribuit la ajungerea debitorului in stare de insolvență.

Ca atare, aceasta forma de răspundere reglementata de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o răspundere contractuala izvorâta din mandat, nefiindu-i aplicabile regulile de la răspunderea contractuala.

Totodată, nu sunt suficiente simple afirmații pentru a opera angajarea răspunderii patrimoniale, deoarece parților le revine, sarcina de a-si dovedi susținerile, invocarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 nefiind de natura sa atragă in mod automat răspunderea membrilor organelor de conducere căci legiuitorul nu a înțeles sa instituie o prezumție legala de vinovăție si de răspundere in sarcina acestora, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar după administrarea de dovezi care sa conducă la concluzia ca, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societății in stare de insolvență.

Prin urmare, toate condițiile răspunderii reglementate de procedura insolvenței trebuie dovedite, neoperând nicio prezumție de culpa.

In ceea ce privește fapta prevăzuta de dispozițiile art. 138 lit. c) din legea nr. 85/2006, s-a reținut că simpla invocare la modul general a unui management defectuos nu este in măsura a atrage aplicabilitatea dispozițiilor legale menționate, ci trebuie sa se arate in concret care sunt faptele săvârșite de asociați care au dus la insolvența societății.

Prin reglementările din art.138 din Legea nr.85/2006 legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legala de vinovăție și de răspundere, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar după administrarea de dovezi care sa conducă la concluzia ca, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societății in stare de insolvență.

Ca atare, in lipsa unor dovezi concrete din care sa rezulte in concret care sunt activitățile dispuse de asociați, modalitatea in care s-au realizat aceste fapte, perioada de timp, si nu in ultimul rând faptul ca acestea ar fi produs starea de insolvență, nu poate fi reținuta ca fiind dovedita fapta ilicita.

Totodată, nu exista legătura de cauzalitate intre neformularea cererii de deschidere a procedurii si starea de insolvență, fapta fiind ulterioara apariției stării de insolvență, aspect ce rezulta chiar din dispozițiile art. 27 din legea insolvenței - formularea cererii in termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență.

Impotriva sentintei nr. 2996 din 27 martie 2015 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Civilă, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX, la data de 22.04.2015, Direcția Generală Regionala a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 2, a formulat apel, prin care solicita admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate si pe fond admiterea cererii formulate si obligarea paratului sa suporte pasivul societății debitoare.

In motivare, se arata ca hotărârea instanței de fond este netemeinica si nelegala fiind data cu încălcarea si aplicarea greșita a legii.

Apreciaza ca, in cauza, sunt incidente dispozițiile art. 138 lit. c in sensul ca reprezentantul societății debitoare avea obligația legala sa nu dispună continuarea unei activități care ducea in mod vădit la incetarea de plați.

In vederea realizării acestui deziderat, legiuitorul a edictat art. 27 din Legea nr. 85/2006 in care se arata ca "debitorul aflat in stare de insolventa este obligat sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, in termen de maxim 30 de zile de la apariția stării de insolventa" si "va putea sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi si debitorul in cazul căruia apariția stării de insolventa este iminenta".

Rezulta ca administratorii unei societăți comerciale sunt obligați sa solicite ei insisi aplicarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006 nu numai in situația apariției stării de încetare de plați, ci chiar in situația in care aceasta stare este iminenta. In acest sens, pentru a evita acumularea unor noi obligații restante, legiuitorul a stabilit chiar un termen limita pentru depunerea cererii, respectiv 30 de zile de la apariția stării de insolventa.

In aceasta situație, formularea unei cereri întemeiata pe dispozițiile Legii nr. 85/2006 nu este o opțiune, ci o obligație pe care administratorii nu o pot încalcă, iar dispozițiile art. 138 lit. c) apar ca o sancțiune aplicata administratorilor pentru încălcarea dispozițiilor art. 27 din aceeași lege.

Se invoca art 72 din Legea nr 31/1990 si art 374 Cod Comercial.

In drept, se invoca dispozițiile art. 466 si următoarele Codul de Procedura Civila, Legea 85/2006, Legea 31/1990, republicata.

In susținere, se solicita proba cu înscrisuri.

In baza art 411 pct. 2 Cod Procedura Civila, se solicita judecarea si in lipsa.

Prezentul apel este scutit de plata taxei de timbru si a timbrului judiciar in conformitate cu dispozițiile art. 30 din OG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru si cu cele ale art. 229 Cod Procedura Fiscala.

Intimatul nu a depus intampinare.

Asupra apelului, examinand hotărârea atacată, prin prisma motivelor invocate, precum si a dispozitiilor art 479 alin 1 Cod Pr Civ (2010), Curtea apreciază nefondata calea de atac, pentru următoarele considerente:

Creditoarea și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare, susținând că pârâtul-intimat a dispus continuarea unei activități care ducea in mod vădit la insolventa iminenta, iar administratorul nu a solicitat aplicarea dispozitiilor legii nr 85/2006.

Prealabil, trebuie stabilita natura răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006, avand in vedre ca s-a invocat raporturile de mandat dintre intimat si debitoare.

In acest sens, Curtea apreciaza ca natura răspunderii instituite de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este cea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale. Astfel, aceasta raspundere se angajeaza nu in baza contractului de mandat incheiat intre societate si membri din conducere, ci a faptelor ilicite limitativ prevazute. De altfel, ca sa opereze o raspundere contractuala este necesar sa existe un contract intre partea care a suferit un prejudiciu (prin incalcarea clauzelor contractuale) si celalalt co-contractant, care a produs prejudiciul. Or, in speta, intre creditoarea-reclamanta si paratul-intimat –administrator al societatii debitoare - nu s-a incheiat o astfel de conventie. Contractul de mandat invocat nu este incheiat intre creditoare si parat, ci intre acesta si societate. Avand in vedere ca apelanta este tert fata de contractul de mandat sau contractul societar, aceasta nu poate invoca o raspundere contractuala.

In plus, trebuie subliniat ca, potrivit dreptului comun, cand un tert este vatamat printr-o fapta (actiune/omisiune) care isi are izvorul ________________________ contractanta vinovata de producerea prejudiciului nu raspunde fata de tert in virtutea contractului, ci a raspunderii delictuale sau penale, dupa caz.

Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998-999 C.civ. 1864/1357 Cod Civil 2009 (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care dobândesc în această situație unele conotații speciale.

Asadar, săvârșirea unei fapte ilicite se refera la una din actiunile/omisiunile prevăzute limitativ de art 138 alin 1 din legea nr 85/2006.

Prin prejudiciu se intelege pasivul societatii debitoare aflate in insolventa ce nu a putut fi acoperit in cursul procedurii. Acestea sunt două condiții necesare, dar nu suficiente pentru antrenarea răspunderii patrimoniale. In plus, reclamantul trebuie să dovedească vinovatia paratului, precum si faptul că insolvența a fost determinată în tot sau în parte de fapta ilicită a persoanei împotriva căreia este exercitată acțiunea în răspundere civilă delictuala. Legiuitorul nu a instituit o prezumție legală de vinovăție în sarcina membrilor organelor de conducere, ci a reglementat posibilitatea atragerii răspunderii patrimoniale după administrarea de dovezi privind săvârșirea faptelor menționate, al căror rezultat a fost insolvența societății sau a contribuit la ajungerea societatii in insolventa.

Referitor la fapta invocata si prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006, Curtea reține că nu s-a probat în concret faptul ca paratul a dispus, in interes personal, continuarea unei activități care ducea, in mod vădit, persoana juridica la încetarea de plați, modalitatea in care s-a realizat aceasta fapta, perioada de timp în care a fost săvârșită, precum si faptul ca aceasta fapta ar fi produs sau ar fi contribuit la starea de insolvență.

Simpla continuare a unei activități nerentabile, care duce la insolvență nu este suficientă pentru stabilirea răspunderii daca nu este făcuta și dovada interesului personal.

Apelanta a susținut că pârâtul nu a solicitat declanșarea procedurii insolvenței de la momentul constatării stării de insolvență, dar nu a demonstrat că acesta a continuat activitatea socială doar pentru satisfacerea unor interese personale.

Totodată, dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 reglementează o răspundere care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat această stare, în timp ce neformularea cererii prevăzute de art. 27 din lege presupune o inacțiune a administratorilor ulterioară apariției insolvenței.

Concluzionând, avand in vedere ca nu s-a facut dovada indeplinirii conditiilor pentru atragerea raspunderii patrimoniale a intimatului, Curtea constată că judecătorul sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, astfel încât, în temeiul 480 alin. 1 C.pr.civ. și art. 8 din Legea nr. 85/2006, va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 2 A FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în București, ____________________, sector 2, R.L.I___ împotriva sentinței civile nr.2996 din 27.03.2015 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr.xxxxx/2013/a1, în contradictoriu cu intimatul V___ F______ cu domiciliu în București, _________________.8-12, __________, _______________.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 16.10.2015.

Președinte, Judecător,

A_______ L____ Z______ D______ V_____

PROCES-VERBAL,

pentru Judecător, transferat la

Curtea de Apel Pitești,

Semnează Președintele Completului

Grefier,

A________-G_______ S____

Red.Jud.AMLZ/19.01.2016

Nr.ex.: 4

Fond: Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă

Președinte – Judecător-sindic: S_________ O___