Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXX

(Număr intern XXXXXXXXX)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VI-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 1229/A/2015

Ședința publică de la 15 septembrie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: G_____ B_____ F_______

JUDECĂTOR: M______ I____ B____-P________

GREFIER: S_____ I_____ S____

Pe rol este soluționarea apelului formulat de apelanta-reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1, împotriva Sentinței civile nr. 1236 din 06.02.2015, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul-reclamant C.I.I. S_____ I_____, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei DIAL ART CONSTRUCȚII S.R.L. și cu intimații-pârâți I_____ L______ V______ și I_____ D_____.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea, având în vedere că apelanta a solicitat prin cererea de apel judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 223 alin.3 N.C.pr.civ., constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

C U R T E A,

Deliberând, constată următoarele:

I. Prin Sentința civilă nr. 1236 din 06.02.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX, a fost respinsă cererea principală formulată de reclamantul C.I.I. S_____ I_____, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei Dial Art Construcții S.R.L. și cererea conexă de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de creditoarea Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București, în reprezentarea AFP Sector 1, în contradictoriu cu pârâții I_____ L______ V______ și I_____ D_____, ca neîntemeiate.

Pentru a pronunța soluția de respingere a cererii de atragere a răspunderii administratorilor formulată de creditorul bugetar, întemeiată pe art. 138 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic a reținut în esență că reclamanta nu a făcut dovada săvârșirii de către pârâți a faptelor prevăzute la art.138 lit.c) și d) din lege și nici a legăturii de cauzalitate dintre aceste fapte și starea de insolvență a societății debitoare.

II. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel creditoarea Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, pentru Administrația Finanțelor Publice Sector 1, solicitând a se dispune în sensul admiterii cererii și obligării pârâților la plata datoriilor societății debitoare Dial Art Construcții S.R.L.

În motivarea apelului, reclamanta a susținut în esență că sunt întrunite toate cerințele legale pentru atragerea răspunderii patrimoniale, întrucât societatea debitoare a ajuns în încetare de plăți datorită conduitei culpabile a administratorilor.

Consideră apelanta că, atât timp cât bilanțurile sau raportările contabile nu au fost depuse, rezultă clar că nu a fost ținută contabilitatea în conformitate cu legea, fiind îndeplinite cerințele art. 138 lit.d) din Legea nr. 85/2006. S-a mai arătat că lipsa actelor contabile și neîndeplinirea obligației de predare a documentelor prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006 creează o prezumție în sensul culpei pârâților în ajungerea societății debitoare în incapacitate de plată.

Apelanta susține că, potrivit art. 1357 Cod civil, culpa este prezumată, iar răspunderea trebuie apreciată „in abstracto”, în temeiul unui mandat comercial.

Legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul creat creditorilor prin _______________________________ constă în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății.

III. Verificând, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, conform art. 479 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă, Curtea reține următoarele:

Răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.

Natura juridică a răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este cea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.

Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998-999 C.civ. 1864 sau art. 1349 și 1357 din Noul Cod civil (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care dobândesc în această situație unele conotații speciale.

Faptele enumerate în dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.

Apelanta susține aplicarea dispozițiilor art. 138 lit.c) și d) din Legea nr. 85/2006, dar Curtea constată că ipotezele reglementate de textul de lege menționat mai sus nu se regăsesc în cauză, aspect reținut în mod corect de judecătorul sindic.

Astfel, potrivit art. 138 lit.d) din Legea nr.85/2006, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență, prin aceea că ar fi ținut o contabilitate fictivă, ar fi făcut să dispară unele documente contabile sau nu ar fi ținut contabilitatea în conformitate cu legea.

Apelanta a afirmat că intimații-pârâți se fac vinovați de fapta prevăzută de art. 138 lit.d) din Legea nr. 85/2006, prin neîndeplinirea obligației de comunicare a bilanțurilor ori raportărilor contabile ori prin nepredarea către lichidator a documentelor prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006.

Or, apelanta nu a dovedit că faptele imputate pârâților ar fi determinat apariția stării de insolvență.

Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți supuse procedurii colective, apelanta ar fi trebuit să dovedească atât săvârșirea de către intimați a faptei reclamate, cât și legătura de cauzalitate dintre aceasta și ajungerea societății în stare de insolvență. Nici o probă administrată nu relevă însă această legătură de cauzalitate.

Totodată, pentru a atrage incidența dispozițiilor art.138 lit.c) din lege, apelanta ar fi trebuit să dovedească în concret că pârâții au decis continuarea activității societății în interes personal, deși aceasta ducea în mod vădit la încetarea de plăți.

Simplele aserțiuni ale reclamantei, nesusținute de nici o probă, nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, deoarece părților le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, în condițiile art. 249 N.C.pr.civ., iar invocarea prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.

În ceea ce privește susținerile apelantei potrivit cărora răspunderea administratorului trebuie apreciată pe temei contractual, Curtea apreciază că aceasta nu poate fi primită. Natura juridică a răspunderii administratorului societății poate fi una contractuală atunci când este rezultatul unei obligații derivând din contractul de mandat, între subiectele răspunderii preexistând un raport juridic contractual, în condițiile în care mandatul este cuprins în actul constitutiv sau hotărârea adunării generale și este acceptat prin semnarea în registrul comerțului. Or, în cauză, apelanta creditoare este terț față de contractul de mandat invocat, astfel încât nu se poate prevala de obligațiile născute în sarcina pârâților din acest mandat. D___ în raporturile administratorului cu societatea sunt aplicabile reglementările referitoare la mandat, societatea fiind cea care mandatează pe administrator să o reprezinte și să o angajeze în relațiile cu terții, situație ce nu se regăsește în cauză.

În consecință, Curtea constată că sentința atacată este legală și temeinică astfel că, în baza art. 480 alin.1 N.C.pr.civ., va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul formulat de apelanta-reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1, cu sediul în București, _____________________, sector 2, împotriva Sentinței civile nr. 1236/06.02.2015, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul-reclamant C.I.I. S_____ I_____, cu sediul în București, _______________________, _____________, _____________, sector 6, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei DIAL ART CONSTRUCȚII S.R.L. și cu intimații-pârâți I_____ L______ V______, CNP xxxxxxxxxxxxx și I_____ D_____, CNP xxxxxxxxxxxxx, ambii cu domiciliul în București, _____________________. 93-97, _____________, _____________, sector 1, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15.09.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

G_____ B_____ F_______ M______ I____ B____-P________

GREFIER,

S_____ I_____ S____

Red. jud.G.B.F. / 15.10.2015 (6 ex.)

Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă

Judecător sindic – Z_____ M____