Cod Operator 2443
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ
Sentința Nr. 188/2013
Ședința publică de la 13 Februarie 2013
Completul compus din:
JUDECĂTOR-SINDIC M_______ E____ Lungănoiu
Grefier Șef V______ R______
Pe rol fiind soluționarea cererii de antrenare a răspunderii materiale a administratorului social al debitoarei ____________________ formulată de lichidatorul judiciar S_____ S___, în contradictoriu cu pârâtul C______ C_______.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns practician în insolvență P____ C_____ din partea lichidatorului judiciar S_____ S___, lipsă fiind pârâtul C______ C_______.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care, constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.
Practician în insolvență P____ C_____ din partea lichidatorului judiciar S_____ S___ a solicitat admiterea cererii așa cum a fost formulată, depunând notificările de deschidere a procedurii către administratorul societar al debitoarei, precum și dovada de publicare în Buletinul procedurilor de insolvență nr.xxxxx din 29.11.2012 a cererii de antrenare a răspunderii, nr.6650 din 28.11.2012.
JUDECĂTORUL SINDIC
Asupra cererii de față;
Prin cererea nr.6650 din 28.11.2012, depusă la data de 28.11.2012 și înregistrată sub nr. XXXXXXXXXXXXXXX pe rolul Tribunalului Gorj, secția a II-a civilă, lichidatorul judiciar S_____ S___, desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei ____________________ a solicitat antrenarea răspunderii patrimoniale a administratorului social C______ C_______, către debitoare în temeiul art. 138 alin.1 lit.d și e din Legea nr.85/2006, pentru suma de 772.612 lei reprezentând întregul pasiv înregistrat de societatea debitoare.
În motivarea cererii, lichidatorul judiciar a arătat că prin sentința nr.932 din 06.06.2012 s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței debitoarei ____________________, administrator judiciar fiind numit S_____ S___, care în această calitate, în baza atribuțiunilor prev. de art.20 din Legea nr.85/2006, a procedat la publicarea notificării deschiderii procedurii insolvenței în Buletinul procedurilor insolvenței nr.xxxxx din 25.09.2012 și într-un ziar de largă circulație, respectiv cotidianul B____ din 26.09.2012.
În temeiul art.61 alin (1) din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței, coroborat cu art.35 din lege a fost notificat debitorul pentru a depune la dosarul cauzei documentele prevăzute la art.28 alin.(1) și având în vedere faptul că debitorul nu s-a prezentat cu documentele prevăzute la art.28 alin.(1), în termenul prevăzut de lege lichidatorul judiciar a solicitat _________________________________ simplificată fiind aplicabile dispozițiile art.1, alin (2), lit.d din Legea 85/2006.
Prin sentința nr. 1301/12.09.2012 s-a dispus ________________________________ simplificată de faliment, lichidator judiciar fiind numită societatea S_____ S___ care, urmare deschiderii procedurii de faliment a notificat creditorii cunoscuți cu privire la acest aspect și de asemenea a notificat debitoarea cu privire la depunerea documentelor prevăzute de art. 28 din Legea 85/2006.
Notificarea deschiderii procedurii de faliment a fost publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. xxxxx/25.09.2012 și a fost de asemenea publicată în Ziarul B____ din 26.09.2012.
Se reține că lichidatorul judiciar a procedat la notificarea deschiderii procedurii, potențialii creditori și debitoarea, pentru a depune documentele financiar-contabile necesare efectuării lichidării, precum și actele prevăzute de art. 28, alin. (1) din Legea nr. 85/2006, pârâtul – administratorul social, deși notificată nu s-a conformat obligațiilor legale în sensul de a depune documentele financiar-contabile solicitate, lichidatorul judiciar întocmind raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus la apariția stării de insolvență pe baza informațiilor obținute de pe site-ul Ministerului Finanțelor.
Având în vedere aceste aspecte, lichidatorul judiciar a depistat elementele constitutive ale condițiilor de atragere a răspunderii materiale a membrilor organelor de conducere în conformitate cu dispozițiile art.138 alin.1 lit.d și e din Legea nr.185/2006.
În lipsa documentelor contabile raportul amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a fost întocmit pe baza datelor existente pe site-ul Ministerului Finanțelor, iar din analiza acestor date a reieșit că din recuperarea creanțelor, valorificarea stocurilor și mijloacele financiare existente în patrimoniul firmei creanțele ar putea fi recuperate în totalitate.
S-a reținut de către lichidatorul judiciar că în bilanțul extras de pe site-ul Ministerului Finanțelor există bunuri de natura activelor circulante care pot să acopere datoria debitoarei,a spect față de care
Concluzionând, se reține că starea de insolvență a debitoarei a fost determinată de acumularea de datorii către instituțiile statului și către terții (în valoare totală de 772.612 lei), a căror neplată la timp a dus la calcularea de majorări și penalități.
S-a considerat că prin refuzul de depunere a documentelor și de a prezenta bunurile pentru inventariere, administratorul debitoarei urmărește de fapt ascunderea de la urmărire a activelor, faptă limitativ prevăzută de art. 138. alin. (1), lit. e) din Legea nr. 85/2006 pentru antrenarea răspunderii personale a acestuia.
În raport de cererea introductivă de instanță, înscrisurile depuse, prin prisma dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. d și e din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic constată și reține că este întemeiată și dovedită cererea formulată de lichidatorul judiciar, astfel încât urmează a fi admisă, în sensul antrenării răspunderii materiale a administratorului social al debitoarei, C______ C_______, către debitoare pentru pasivul cunoscut în sumă de 772.612 lei, cu următoarea motivare:
Pentru admisibilitatea acțiunii în antrenare răspundere, trebuie dovedită săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 din lege, cu vinovăție, ajungerea societății comerciale în insolvență și legătura de cauzalitate între fapte și insolvență.
În speță, din probatoriul administrat la dosarul cauzei rezultă că administratorul social, cu vinovăție, a prejudiciat debitoarea și implicit creditorii prin modul de administrare a societății, concretizat în săvârșirea unora din faptele la care se referă expres dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d și e din Legea nr. 85/2006, existând legătură de cauzalitate între fapte și starea de insolvență a debitoarei.
Cum nu s-a ținut contabilitatea potrivit Legii contabilității nr. 82/1991 iar la dosarul cauzei nu s-au depus documentele prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006, iar în cursul soluționării cererii de antrenare, pârâtul, deși legal citată nu s-a prezentat și nu a depus niciun fel de înscrisuri în apărare, judecătorul sindic apreciază cererea lichidatorului ca fiind dovedită și întemeiată, în raport de dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d și e din legea insolvenței.
Față de aceste considerente se impune admiterea cererii formulată de lichidatorul judiciar si antrenarea răspunderii materiale a pârâtului C______ C_______, față de debitoarea ____________________, pentru suma de 772.612 lei, reprezentând întregul pasiv.
Văzând și disp.art.138 din Legea nr.85/2006,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de antrenare a răspunderii materiale a administratorului social al debitoarei S.C. S________ M__ S.R.L., cu sediul în comuna Telești, ___________________, județul Gorj, CUI RO xxxxxxxx, JXXXXXXXXXXX, formulată de lichidatorul judiciar S_____ S___, cu sediul în Tg.-J__, Unirii, nr.,3, P+E, județul Gorj, în contradictoriu cu pârâtul C______ C_______, cu domiciliul în comuna Telești, ___________________, județul Gorj.
Dispune antrenarea răspunderii fostului administrator social al debitoarei pentru suma de 772.612 lei.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Februarie 2013, la Tribunalul Gorj.
Judecător-sindic, M_______ E____ Lungănoiu |
|
Grefier Șef, V______ R______ |
|
|
|
Red.M.E.L.
Tehnored.V.R.
Ex.5/22 Februarie 2013