Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA C______
SECȚIA PENALĂ
Sentința penală nr. 4583/2015
Ședința publică din data de 10.12.2015
Instanța constituită din:
Președinte: F_____ M_____ G____
Grefier: V______ B______
Ministerul Public – P________ de pe lângă Judecătoria C______ –
a fost reprezentat de procuror G_______ R________.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul C_________ NICUȘOR, trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, infracțiune prevăzută de art. 228 alin. 1 - art. 229 alin. 1 lit. a, cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns inculpatul C_________ NICUȘOR, personal și asistat de apărător din oficiu, avocat Ț____ I____, lipsă fiind partea vătămată.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În temeiul art. 374 Cpp se da citire actului de sesizare al instanței, după care instanța explica inculpatului în ce constă învinuirea care i se aduce și îi aduce la cunoștință dreptul de a nu face nici o declarație, atrăgându-i-se atenția ca ceea ce declara poate fi folosit si împotriva sa, precum și dreptul de a pune întrebări și de a da explicații în tot cursul cercetării judecătorești când socotește necesar.
Potrivit art. 374 alin. 4 Cod procedură penală, instanța pune în vedere inculpatului ca poate solicita ca judecata sa aibă loc numai pe baza probelor administrate in cursul urmăririi penale și al înscrisurilor prezentate de părți, daca recunoaște în totalitate faptele reținute in sarcina sa, situație în care, în ipoteza condamnării sau amânării aplicării pedepsei limitele pedepsei se reduc cu o treime în cazul pedepsei închisorii și cu o pătrime în cazul pedepsei amenzii.
Inculpatul C_________ Nicușor, personal, arată că a luat cunoștință de dreptul prezentat, consimțind să dea o declarație de recunoaștere a vinovăției și solicită să fie judecat potrivit procedurii simplificate.
În temeiul art. 375 alin. 1 Cod procedură penală, instanța a procedat la ascultarea inculpatului sub aspectul recunoașterii faptelor reținute in sarcina sa, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.
În temeiul art. 387 NCpp instanța constată terminată cercetarea judecătorească și nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, în temeiul art. 388 NCpp, acordă cuvântul în dezbateri pe fondul cauzei.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că probatoriul administrat confirmă săvârșirea faptei de către inculpat, care de altfel a și recunoscut, motiv pentru care solicită condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii, în regim de detenție având în vederea starea de recidivă postcondamnatorie, revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată de Judecătoria C______ iar din pedeapsa rezultantă să se deducă perioada reținerii și a arestului preventiv din data de 21.10.2015 și menținerea stării de arest. În ceea ce privește latura civilă, solicită instanței să ia act de faptul că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul fiind recuperat.
Apărătorul inculpatului, având cuvântul, solicită instanței să aibă în vedere faptul că inculpatul a recunoscut și regretat fapta săvârșită și solicită să fie judecat conform procedurii simplificate, vârsta și faptul că prejudiciul a fost modic, urmând orientarea pedepsei către minim.
Inculpatul C_________ Nicușor, având ultimul cuvânt, arată că lasă soluționarea cauzei la aprecierea instanței.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei penale de față, reține următoarele:
Prin rechizitoriul cu numărul xxxxx/P/2015 din 02.11.2015 al parchetului de pe lângă Judecătoria C______ s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului C_________ Nicușor pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1- art. 229 alin. 1 lit. a C.p. cu aplicarea art. 41 alin.1 C.p.
În fapt s-a reținut că în ziua de 21.10.2015, în jurul orelor 12,00, în timp ce se afla în autobuzul E 1 aparținând R__ C______, care se deplasa între stațiile "Fabrica de Confecții" și "Colegiul Național M____ S______" din municipiul C______, inculpatul C_________ Nicușor a observat-o pe partea vătămată C_______ M____, aflată în autobuz, având asupra sa o geantă, astfel că s-a hotărât să-i sustragă bunuri din acea geantă. În acest sens, inculpatul s-a așezat pe un scaun lângă persoana vătămată , a acoperit geanta acesteia cu o plasă ce o avea asupra sa, după care a creat o diversiune împingând-o pe partea vătămată, timp în care i-a sustras din geantă suma de 12 lei. Surprinzându-l pe inculpat în momentul sustragerii banilor, partea vătămată a alertat pe ceilalți călători din autobuz, inculpatul fiind observat de către martorul ocular D___ F_____ ( agent de poliție în cadrul Secției 6 Poliție a municipiului C______), în timp ce arunca pe podeaua autobuzului suma de bani sustrasă. Inculpatul a fost imobilizat de către martorul D___ F_____ și condus la secția de poliție pentru a i se lua declarație. Suma de bani sustrasă a fost restituită părții vătămate.
Starea de fapt reținută în rechizitoriu s-a probat cu procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, procesul verbal de recunoaștere de pe planșa foto, declarațiile părții vătămate, declarațiile martorului D___ F_____, înscrisuri, declarațiile inculpatului.
Prin încheierea cu numărul 132/22.10.2015 pronunțată în dosarul cu numărul xxxxx/215/2015 al Judecătoriei C______ s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 30 zile, măsura fiind menținută de către Tribunalul D___ prin încheierea cu numărul 137/28.10.2015, care a respins contestația formulată de către inculpat.
Potrivit art. 344 alin.2 C.p.p.,la data de 03.11.2015 s-a constatat comunicarea către inculpatul C_________ Nicușor a copiei certificate a rechizitoriului, stabilindu-se un termen de 20 zile înlăuntrul căruia acesta să formuleze în scris cereri sau excepții cu privire la legalitatea administrării probelor și a efectuării urmăririi penale.
Inculpatul nu a formulat cereri și excepții în termenul acordat;prin încheierea din 10.12.2015,judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, potrivit art. 346 alin. 2 N.C.p.p., dispunând începerea judecării în cauză.
La termenul de judecată din 10.12.2015,inculpatului C_________ Nicușor i s-au adus la cunoștință dispozițiile art. art. 374 alin. 4,art. 375 și art. 396 alin. 10 C.p.p. conform cărora până la începerea cercetării judecătorești, poate declara personal,că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței, că solicită ca judecata să se facă numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunosc și le însușesc și că nu solicită administrarea de noi probe,cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere pe care le pot administra la acest termen de judecată, situație în care vor beneficia de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii.
Inculpatul a recunoscut în totalitate faptele astfel cum au fost reținute în actul de sesizare a instanței, a solicitat ca judecata să se facă numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaște și le însușește.
Instanța a constatat că la data de 02.12.2015, partea vătămată a depus la dosarul cauzei - prin registratura instanței - un înscris prin care arată că nu înțelege să se constituie parte civilă în procesul penal.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarea situație de fapt:
În ziua de 21.10.2015, în jurul orelor 12,00, în timp ce se afla în autobuzul E 1 aparținând R__ C______, care se deplasa între stațiile "Fabrica de Confecții" și "Colegiul Național M____ S______" din municipiul C______, inculpatul C_________ Nicușor a observat-o pe partea vătămată C_______ M____, aflată în autobuz, având asupra sa o geantă, astfel că s-a hotărât să-i sustragă bunuri din acea geantă. În acest sens, inculpatul s-a așezat pe un scaun lângă persoana vătămată , a acoperit geanta acesteia cu o plasă ce o avea asupra sa, după care a creat o diversiune împingând-o pe partea vătămată, timp în care i-a sustras din geantă suma de 12 lei. Surprinzându-l pe inculpat în momentul sustragerii banilor, partea vătămată a alertat pe ceilalți călători din autobuz, inculpatul fiind observat de către martorul ocular D___ F_____ ( agent de poliție în cadrul Secției 6 Poliție a municipiului C______), în timp ce arunca pe podeaua autobuzului suma de bani sustrasă. Inculpatul a fost imobilizat de către martorul D___ F_____ și condus la secția de poliție pentru a i se lua declarație. Suma de bani sustrasă a fost restituită părții vătămate.
Starea de fapt reținută este confirmată de recunoașterea inculpatului și de înscrisurile aflate la dosarul de urmărire penală, anume: procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, procesul verbal de recunoaștere de pe planșa foto, declarațiile părții vătămate, declarațiile martorului D___ F_____, înscrisuri.
Față de cele expuse mai sus,în drept, fapta săvârșită de către inculpat, care,în ziua de 21.10.2015, în jurul orelor 12,00,în timp ce se afla într-un mijloc de transport în comun(autobuzul E1) a sustras din geanta părții vătămate suma de 12 lei,întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1 - art. 229 alin.1 lit. a C.p.
Cum săvârșirea infracțiunii și vinovăția inculpatului au fost dovedite,instanța urmează să dispună condamnarea acestuia proporțional gradului de pericol social al faptelor comise și periculozității inculpatului.
La alegerea pedepsei,precum și la individualizarea cuantumului acesteia,instanța, conform art. 74 C.p.,va avea în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei și anume: dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială a codului penal pentru această infracțiune, gradul de pericol social concret al faptei comise,obiectul juridic lezat,împrejurările și modul de comitere,starea de recidivă a inculpatului,mobilul activității infracționale precum și rezultatul socialmente periculos, precum și dispozițiile art. 396 alin. 10 C.p.p.
Având în vedere criteriile menționate mai sus,precum și cu valoarea prejudiciului cauzat părții vătămate, instanța urmează să-l condamne pe inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare,pedeapsă ca fiind de natură a îndeplini scopul acesteia și anume reeducarea inculpatului și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni de către aceștia. Pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului, urmează să fie executată în regim de detenție.
Instanța constată că prin s.p. 1416/25.04.2013 a Judecătoriei C______, definitivă prin dec. pen. 1410/21.06.2013 a Curții de Apel C______, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, pedeapsă din executarea căreia a fost liberat condiționat la data de 15.06.2015, rămânând un rest de pedeapsă neexecutat de 270 zile.
Astfel, în baza art. 43 alin.1 raportat la art. 41 alin.1 C.p., la pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin prezenta sentință se va adăuga restul de pedeapsă de 270 zile închisoare , rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare, astfel încât inculpatul va executa pedeapsa rezultantă de 2 ani și 270 zile închisoare.
În baza art. 399 alin.1 C.p.p. și art. 72 alin. 1 C.p., se va deduce din pedeapsa de 2 ani și 270 zile închisoare aplicată inculpatului prin prezenta sentință,perioada reținerii și a arestării preventive de la 21.10.2015 la zi și va menține starea de arest a acestora.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța va lua act de manifestarea de voință exprimată de partea vătămată C_______ M____ care a înțeles să nu se constituie parte civilă în cauză.
În baza art. 274 alin.1 C.p.p., instanța îl va obliga pe inculpatul C_________ Nicușor la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, suma de 520 lei reprezentând onorariu apărător oficiu în faza de urmărire penală și suma de 520 lei reprezentând onorariu apărător oficiu în faza de cercetare judecătorească, rămânând în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 228 alin.1 - art. 229 alin.1 lit. a C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p. și art. 374, art. 375 și art. 396 alin. 10 C.p.p.
Condamnă pe inculpatul C_________ NICUȘOR, fiul lui I___ și C__________, născut la data de 16.02.1963 în ______________________, cu domiciliul stabil în mun. C______ , _____________________, ____________, ________________, posesor al C.P. ________ nr. xxxxxx, C.N.P. xxxxxxxxxxxxx, la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 43 alin.1 raportat la art. 41 alin.1 C.p.
Alătură pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin prezenta sentință, restul de 270 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin s.p. 1416/25.04.2013 a Judecătoriei C______, definitivă prin dec. pen. 1410/21.06.2013 a Curții de Apel C______, astfel încât inculpatul va executa pedeapsa rezultantă de 2 ani și 270 zile închisoare,în regim de detenție.
În baza art. 399 alin. 1 C.p.p. și art. 72 alin. 1 C.p.p.
Deduce din pedeapsa de 2 ani și 270 zile închisoare aplicată inculpatului prin prezenta sentință,perioada reținerii și a arestării preventive de la 21.10.2015 la zi și menține starea de arest a inculpatului.
Ia act că partea vătămată C_______ M____ nu s-a constituit parte civilă.
În baza art. 274 alin.1 C.p.p.
Obligă pe inculpatul C_________ Nicușor la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, suma de 520 lei reprezentând onorariu apărător oficiu în faza de urmărire penală și suma de 520 lei reprezentând onorariu apărător oficiu în faza de cercetare judecătorească, rămânând în sarcina statului.
Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.12.2015.
Președinte, Grefier,
F_____ M_____ G____, V______ B______,
Red. FMG/Tehnored. VB
6 ex/ - 15.12.2015