ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

DECIZIA NR.2583

Ședința publică din data de 14 octombrie 2015

Președinte – E________ G_______

Judecător – L______ F______ A______

Judecător – G______ M____ F________

Grefier – C_______ C_______

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de reclamantul P___ D_____ A______, domiciliat in Ploiești, _____________________________, nr.18, ______________, ______________________, împotriva sentinței nr.4151 din data de 15 decembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu pârâtele DIRECȚIA G_______ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, ____________________. 22, județul Prahova si ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE PRAHOVA, cu sediul in Ploiești, _____________________. 22, județul Prahova.

Recursul este timbrat cu 100 lei taxă judiciară de timbru, conform chitanței nr.xxxxxx din data de 30.06.2015, care a fost anulată de instanță și atașată la dosarul cauzei.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederând instanței că recursul se află la primul termen de judecată, este motivat, timbrat, solicitându-se și judecarea cauzei în lipsă, după care:

Având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

C U R T E A

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub numărul XXXXXXXXXXXXX reclamantul P___ D_____ A______ a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcția G_______ Regională a Fianțelor Publice Ploiești și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova, anularea deciziei nr.593/09.10.2013 emisă de DGRFP Ploiești și a deciziilor nr.xxxxxxxxxxxxx și xxxxxxxxxxxxx/31.12.2012, precum și a deciziei nr.xxxxxxxxxxxx73434/15.04.2013, referitoare la obligațiile de plată accesorii.

După analizarea probelor, prin sentința nr.4151 din data de 15 decembrie 2014 Tribunalul Prahova - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulata de reclamant ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței nr. 4151 din data de 15 decembrie 2014 a Tribunalului Prahova - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamantul P___ D_____ A______, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs reclamantul a susținut că, în primul rând, critică sentința instanței de fond sub aspectul superficialității tratării acțiunii formulate cu referire la necercetarea tuturor aspectelor învederate, cu privire la: imposibilitatea organului fiscal de a pune la dispoziția instanței, în formă fizică, a titlului de creanță, precum și a dovezii de comunicare a acestuia (în lipsa căruia nu se puteau emite acte de executare ori decizii de calcul accesorii), răspunsul pârâtei la interogatoriu, în care se arată fără putință de tăgadă că aceasta nu se afla în posesia titlului de creanță, adresa nr.4660/04.02.2013, emisă de pârâtă către C.A.S. B____, prin care dosarul reclamantului a fost restituit C.A.S. B____ în vederea completării acestuia cu documentele necesare în vederea declanșării/continuării executării silite, nerespectarea procedurii comunicării titlului de creanță așa cum a decis și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.536/28.04.2011. (Instanța nu a solicitat pârâtei să precizeze dacă anterior comunicării prin publicitate s-a încercat comunicarea și prin vreo altă modalitate din cele prevăzute de art. 44 din OUG 92/2003).

Intimata nu se poate prevala de faptul că a făcut comunicarea pe pagina de internet, întrucât această modalitate de comunicare prin publicitate este subsidiară celorlalte forme de comunicare ale actului administrativ fiscal prevăzute de art. 44 Cod de procedură fiscală, fiind permisă numai dacă identificarea domiciliului destinatarului este imposibilă, întrucât dispozițiile art. 95 alin. 1 Cod de procedură civilă, privind citarea/comunicarea prin publicitate, sunt pe deplin aplicabile, complinindu-le pe cele ale Codului de procedură fiscală.

Art. 45 din Codul de procedură fiscală prevede că actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menționată în actul administrativ, comunicat potrivit legii.

Corelativ, art. 86 alin. 6 din același cod dispune că decizia de impunere și decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii constituie și înștiințări de plată, de la data comunicării acestora, în condițiile în care se stabilesc sume de plată.

Prin decizia nr. 536/28.04.2011 pronunțată de Curtea Constituțională s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 44 alin. 3 din OG nr. 92/2003 sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că organul fiscal emitent poate să procedeze la comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate, cu înlăturarea nejustificată a ordinii de realizare a modalităților de comunicare prevăzute la art. 44 alin. 2 lit. a-d din aceeași ordonanță.

Susține recurentul reclamant că, întrucât titlul de creanță nu i-a fost comunicat niciodată în conformitate cu dispozițiile legale, obligația de plată nu era exigibilă, iar titlurile executorii au fost nelegal emise. În speța de față, susține recurentul reclamant, dacă titlul de creanță este reprezentat de „documentul nr. 1589/24.08.2010”, este evident că ordinea comunicării actelor administrative ce cuprind contribuția datorată de acesta nu a fost respectată de vreme ce titlul a fost publicat la data de 06.09.2010, respectiv în termen de 8 zile lucrătoare.

Mai mult decât atât, în mod greșit instanța de fond a reținut că “susținerea principală” în prezenta cauză este reprezentată de „necomunicarea conform normelor incidente a deciziei nr.1589/24.08.2010", întrucât se poate observa că aceasta vizează, pe de o parte, nerespectarea dispozițiilor legale privind comunicarea titlului de creanță, iar, pe de altă parte, vizează nerespectarea dispozițiilor legale de către organul fiscal cu privire la emiterea deciziilor de calcul accesorii ori a altor acte de executare în lipsa unui titlu de creanță și a dovezii comunicării acestuia (chiar organul fiscal a recunoscut că titlul de creanță transmis de C.A.S. B____ reprezintă un „print screen”).

Susține recurentul reclamant că, potrivit dispozițiilor art.141 alin. 1 și 11 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală republicat, executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritoriala își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu, iar potrivit alin. 1, în titlul executoriu emis, potrivit legii, de organul de executare prevăzut la alin. (1) se înscriu toate creanțele fiscale neachitate la scadență, reprezentând impozite, taxe contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat, precum și accesorii aferente acestora, stabilite în condițiile legii.

Cu excepția cazului în care prin lege se prevede că un înscris constituie titlu executoriu, niciun titlu executoriu nu se poate emite în absența unui titlu de creanță în baza căruia se stabilesc, în condițiile legii, creanțe fiscale principale sau accesorii.

În conformitate cu alin.4 din cadrul aceluiași articol, titlul executoriu emis potrivit alin. 1 de organul de executare competent va conține, pe lângă elementele prevăzute la art. 43 alin.2, următoarele: codul de identificare fiscală, domiciliul fiscal al contribuabilului, precum și orice alte date de identificare, cuantumul și natura sumelor datorate și neachitate, temeiul legal al puterii executorii a titlului.

Potrivit art. 172 alin. 1 Cod de procedură fiscală, „persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii”.

Solicită recurentul reclamant instanței de recurs ca, analizând legalitatea executării silite în dosarul de față, să rețină că aceasta se desfășoară în baza documentului nr.1589/24.08.2010 menționat în actele de executare, că acesta nu există în realitate (așa cum, de altfel, a arătat și pârâta în răspunsul la interogatoriu), iar titlul executoriu nu conține temeiul legal al puterii executorii, atâta timp cât în cuprinsul său e indicat un document care nu există.

Totodată, recurentul reclamant solicită instanței să rețină că în spețe similare (respectiv, emiterea unor acte de executare ori a unor decizii de calcul accesorii în baza unui titlu de creanță comunicat „doar în format electronic" ca și în prezenta cauză), instanțele de judecată au conchis că „nu se poate reține că este posibilă direct emiterea actelor de executare în lipsa unui titlu de creanță pe care să se întemeieze". Este de notorietate publică aspectul că organul fiscal, deși recunoaște în nenumărate rânduri faptul că nu se află în posesia titlului de creanță, declanșează executarea silită față de contribuabili în baza unui „print screen”, motivând că sistemul generează în mod automat aceste documente și îndemnându-i pe contribuabili să se adreseze instanțelor de judecată.

Având în vedere motivele arătate, recurentul reclamant a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței, în sensul admiterii acțiunii și, pe cale de consecință, anularea deciziei nr. 593/09.10.2013 emisă de DGRFP Ploiești.

Totodată, recurentul reclamant a solicitat a se reține ca fiind nedatorate toate sumele calculate cu titlu de accesorii și, pe cale de consecință, să fie anulate în tot aceste sume.

Legal citate, intimatele pârâte nu s-au prezentat în instanță și nu au formulat întâmpinare.

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale care au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:

Prin acțiunea formulată recurentul-reclamant a solicitat anularea deciziei nr. 593/09.10.2013 emisă de DGRFP Ploiești și a deciziilor nr. xxxxxxxxxxxxx și xxxxxxxxxxxxx/31.12.2012, precum și a deciziei nr. xxxxxxxxxxxx73434/15.04.2013, referitoare la obligațiile de plată accesorii, invocând motive de nulitate a deciziilor de impunere, pe de o parte prin prisma necomunicării titlului de creanță – decizia de impunere nr. 1589/24.08.2010 – în conformitate cu dispozițiile art. 44 alin. 2 Cod de procedură fiscală, respectiv a ordinii comunicării actelor administrativ-fiscale, astfel cum a fost reținut și de Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia nr. 536/28.04.2011, iar, pe de altă parte, inexistența titlului de creanță la momentul emiterii deciziilor de impunere pentru obligațiile de plată accesorii.

Prin hotărârea recurată instanța de fond a reținut că procedura comunicării deciziei nr. 1589/24.08.2010, emisă de C.A.S. B____ s-a efectuat în conformitate cu prevederile art.44 alin.2 lit. d și alin.3 din O.G. nr.92/2003, incidente la data emiterii acesteia, respectiv prin publicitate, adică prin afișare la sediul C.A.S. B____ și pe pagina de internet, comunicare considerată efectiv realizată după expirarea unui termen de 15 zile de la data publicării, conform art.111 alin.2 lit.b din OG nr.92/2003.

Potrivit dispozițiilor art. 44 alin. 2 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, actul administrativ fiscal se comunică după cum urmează:

a) prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a actului;

b) prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicării fiind data remiterii sub semnătură a actului;

c) prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia;

d) prin publicitate.

Aceleași temeiuri de drept au fost susținute și în recurs, recurentul invocând omisiunea instanței de fond de a cerceta aceste critici.

Într-adevăr, din observarea considerentelor hotărârii care face obiectul recursului Curtea constată că sentința nu cuprinde motivele pentru care instanța de fond, respingând acțiunea, a înlăturat aceste argumente ale reclamantului, deși instanța avea obligația de a da o motivare clară tuturor aspectelor de fapt și de drept invocate de părți, raportat la ansamblul probatoriu administrat.

Situația nemotivării sau a motivării insuficiente echivalează cu o nepronunțare asupra fondului acțiunii cu care instanța a fost învestită, nerăspunzându-se în integralitate criticilor reclamantului și atrage casarea cu trimitere, pentru a nu se răpi părților un grad de jurisdicție, ocazie cu care se vor avea în vedere toate criticile aduse de reclamant deciziilor contestate; instanța de recurs reține că motivarea hotărârii judecătorești se face în concret, raportat la situația de fapt reieșită din probele administrate de părți și cu indicarea normelor de drept aplicabile.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut constant în jurisprudența sa că dreptul la un proces echitabil nu poate trece drept efectiv decât atunci când cererile și observațiile părților sunt cu adevărat “studiate”, adică examinate de către tribunalul sesizat. Art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale care consacră procesul echitabil implică în sarcina instanței obligația de a face o examinare efectivă a mijloacelor, argumentelor și probelor administrate de părți.

Pentru considerentele expuse, criticile recurentului fiind întemeiate, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. 1 pct. 6, art. 496 și art. 498 alin. 2 Cod de procedură civilă, recursul va fi admis, va fi casată în tot sentința recurată și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond, pentru a fi analizate toate argumentele reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de reclamantul P___ D_____ A______, domiciliat in Ploiești, _____________________________, nr.18, ______________, ______________________, împotriva sentinței nr.4151 din data de 15 decembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu pârâtele DIRECȚIA G_______ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, ____________________. 22, județul Prahova si ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE PRAHOVA, cu sediul in Ploiești, _____________________. 22, județul Prahova:

Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 14 octombrie 2015.

Președinte, Judecători,

E________ G_______ L______ F______ A______ G______ M____ F________

Grefier,

C_______ C_______

Red.ALF

Tehnored.CC

5 ex./20.11.2015

d.f. XXXXXXXXXXXXX - Tribunalul Prahova

j.f. P______ C_____ M______

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3120/2006