Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul MARAMUREŞ
Materie juridică:
Faliment
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006
Număr hotarâre:
4065/2015 din 13 octombrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXXXXX4204

SENTINȚA CIVILĂ NR.4065

Ședința publică din 13.10.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE N___ B________-judecător sindic

Grefier R_____ J___

Pe rol fiind pronunțarea asupra cererii formulată de reclamanta _______________ – în faliment, prin lichidator judiciar al CERTSERV INSOLV SPRL cu sediul în Baia M___, ____________.3, în contradictoriu cu pârâta C_______ O___, domiciliată în Baia M___, ____________________, jud.Maramureș, având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.

Se constată că dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 06.10.2015, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din hotărâre, pronunțarea fiind amânată pentru data de azi, când, judecătorul-sindic a pronunțat prezenta hotărâre.

JUDECĂTORUL-SINDIC


Asupra acțiunii în răspundere:

Prin acțiunea înregistrată sub dosar nr.XXXXXXXXXXXXXXXXXX din 21.01.2013, _______________ – în faliment, prin lichidator judiciar al CERTSERV INSOLV SPRL cu sediul în Baia M___, ____________.3 a solicitat, în temeiul dispozițiilor art.138 alin.1 lit.a din Legea nr.85/2006- modificată, obligarea pârâtei C_______ O___, domiciliată în Baia M___, ____________________, jud.Maramureș, să suporte cu averea proprie, pasivul debitoarei _______________, în cuantum de 62.795 lei.

În motivarea acțiunii s-a arătat că prin Sentința Civilă nr. 4367 din 26.06.2012 în temeiul art. 105 raportat la 107 din legea insolvenței nr.85/2006 modificată, judecătorul sindic a dispus ______________________ debitoarei A__ G___ SRL motivat de faptul ca planul de reorganizare a eșuat.

Totalul creanțelor acceptate la masa credală conform tabelului consolidat al creanțelor este de 2.847.054,29 lei.

Raportul in temeiul art. 59 din legea 85/2006 privind cauzele insolvenței a fost întocmit de administratorul judiciar la data de 05.10.2010, a fost depus la dosarul cauzei si a fost publicat in buletinul procedurilor de insolvență nr. 8236 din 26.10.2010. In raport s-au prezentat activele și pasivele înregistrate în evidenta contabilă a societății la data deschiderii procedurii de insolvență și informațiile privind cauzele incapacității de plată, care au rezultat din analiza indicatorilor și din documentele, informațiile deținute la acea data. Administratorul judiciar a menționat in concluziile raportului ca in masura in care vor interveni informatii sau elemente noi care sa duca la schimbarea concluziilor, va completa raportul si va formula in instanta actiunile care se impun.

La data de 14.01.2013, lichidatorul judiciar a intocmit o completare la raportul privind cauzele insolventei prin care au fost prezentate următoarele informatii suplimentare:

Urmare intrarii in faliment a debitoarei, lichidatorul judiciar a solicitat debitoarei sa prezinte de îndată bunurile societății în vederea inventarierii si preluarii gestionarii acestora de catre lichidatorul judiciar.

Inventarierea a avut loc la data de 21.08.2012 si au participat reprezentanti ai lichidatorului judiciar si administratorul special C_______ I____ care au semnat procesul verbal privind rezultatele inventarierii.

La inventariere s-a constatat lipsa faptica a unui numar de 18 bunuri mobile de natura mijloacelor fixe. Unele din aceste bunuri sunt amortizate integral conform datelor din evidenta contabilă iar altele au valoare ramasa neamortizata.

Valoarea totala neta (ramasa neamortizata a acestor bunuri) a bunurilor lipsa la inventar este de 17.958,01 lei.

Referitor la bunurile lipsă, administratorul statutar prin împuternicit C_______ I____ a comunicat prin adresa nr. 1/09.01.2013 niște explicații care in opinia lichidatorului nu sunt nici relevante si nu pot tine loc de documente justificative privind lipsa faptica a bunurilor din patrimoniu.

De asemenea, în evidențele Primăriei Baia M___, societatea figurează cu un mijloc de transport Dacia. Din informațiile obținute de la Primărie de către lichidator, mijlocul de transport a fost achiziționat de la _____________ incă în anul 2006. Factura de achiziție a mijlocului de transport nu este înregistrată în evidența contabila a _______________, nu a putut fi prezentată lichidatorului cu ocazia inventarierii bunurilor și nu s-a predat la lichidator în vederea evaluării și valorificării în cadrul procedurii.

În soldul contului 409 „Avans furnizori” figureaza si o plata de 44.837 lei, efectuata catre societatea Velocity SRL cu privire la care administratorul judiciar a solicitat documentele justificative si lamuriri, iar prin adresa nr.1/05.03.2012 administratorul special a dat lamuriri că plata reprezinta un imprumut pentru ajutarea unui colaborator C____ C____, iar banii nu au mai fost returnati.

Lichidatorul judiciar a notificat administratorul statutar C_______ O___ prin adresa nr. 1450/20.12.2012 referitor la faptul ca prin neprezentarea bunurilor la inventar si nerecuperarea creantelor se prezuma ca administratorul debitoarei a folosit bunurile în interes personal, sau in folosul unor terte persoane, fapte ce atrag raspunderea patrimoniala a administratorului debitoarei in temeiul art.138 alin.1 lit.a din Legea nr.85/2006.

Deasemenea lichidatorul judiciar a solicitat administratorului statutar sa depună in contul de lichidare sumele mai sus mentionate.

Urmare acestei solicitari, debitoarea prin administratorul special a revenit cu alte explicatii prin adresa nr.1/05.01.2013 conform carora s-ar fi executat lucrari pentru o firma la care C____ C____ a fost administrator si s-a primit o fila CEC care a fost refuzata la incasare.

Lichidatorul-judiciar, pentru activele reprezentând bunuri lipsa din gestiune si debitul reprezentand plata facută către Velocity SRL cu caracter de imprumut nereturnat, se face vinovat administratorul statutar iar explicațiile date de C_______ I____ nu sunt relevante si nu pot tine loc de documente justificative pentru lipsa faptica a bunurilor din patrimoniu si pentru nerecuperarea debitelor societății.

Pentru motivele arătate mai sus, solicită atragerea răspunderii numitei C_______ O___, în calitate de administrator statutar al _______________, la suportarea unei părți din pasivul societății în sumă de 62.795,01 lei, în favoarea creditorilor înscriși în tabelul definitiv consolidat.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 10.09.2013, pârâta a solicitat respingerea acțiunii pentru următoarele considerente:

În speță, nu sunt întrunite condițiile prev. de art.138 alin.1 lit.a din Legea nr.85/2006 – modificată, neputându-se reține elementele unei stări de fapt culpabile și imputabile administratorului societății care să poată fi încadrată în ipoteza legală a art.138 alin.1 lit.a din lege, și cu atât mai puțin se poate susține și demonstra o legătură de cauzalitate între vreo culpă a pârâtei și starea de insolvență a societății.

În motivarea acțiunii se invocă lipsa la inventar al unui bunuri cu valoare neamortizată de 17.958,01 lei și evidențierea în soldul contului 409 a unei plăți către _______________ în cuantum de 44.837 lei.

Se arată că bunurile menționate nu au fost utilizate culpabil de către pârâtă în interesul său ori al altor persoane, cu atât mai puțin poate fi fundamentată condiția că starea de insolvență a societății să fi fost cauzată de lipsa la inventar a unor bunuri ori de recuperarea creanței indicate.

În ceea ce privește bunurile, se arată că valoarea cea mai mare o are un aparat de sudură - care a fost utilizat în executarea unor lucrări în raza comunei Coroieni și pe durata acestora a fost lăsat în curtea numitului B__ O_____ – viceprimar al comunei, de unde a fost „împrumutat” de alte persoane. Ulterior s-a primit informația că acesta se găsește în posesia primarului comunei Coroieni și pot fi făcut demersuri pentru recuperarea acestuia.

Referitor la mijlocul de transport marca Dacia, a menționat faptul că nu s-a comunicat vreo factură de la _____________, astfel încât acesta nu putea fi înscris în evidențele contabile.

În ce privește suma de 44.837 lei, a menționat că această sumă viza materiale de construcții aferente unor lucrări, iar pentru garantarea plății acesteia _______________ a emis un instrument de plată care ulterior a fost refuzat la plată din lipsă de disponibil.

Raportat la cele de mai sus, a considerat că nu se poate reține folosința bunurilor sau a creditelor societății în interes propriu sau al altor persoane și cu atât mai puțin faptul că starea de insolvență a societății a fost cauzată prin lipsa la inventar a unor bunuri ori prin suma rămasă nerecuperată de la ____________________>

Dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006 nu instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere, ci prevăd dosar posibilitatea atragerii răspunderii membrilor organelor de conducere ale societății de insolvență, în măsura întrunirii cerințelor legale pentru angajarea acestei răspunderi.

În speță nu se pune problema existenței unei stări de fapt culpabile și imputabile pârâtei, care să poată fi încadrată în ipoteza legală a art.138 lit.a din legea insolvenței și cu atât mai puțin se poate susține și demonstra o legătură de cauzalitate între vreo culpă a pârâtei și starea de insolvență a societății.

Prin precizarea de acțiune depusă la data de 10.03.2015, lichidatorul a solicitat obligarea pârâtei C_______ O___, la suportarea unei părți din pasivului societății debitoare în sumă de 50.015,21 lei față de suma de 62.795 lei solicitată prin Precizarea de acțiune depusă la termenul de judecată din 03.12.2013, potrivit art. 138 alin. 1, lit. a din Legea 85/2006, pentru următoarele motive:

În fapt, la data de 04.12.2014 administratorul statutar a prezentat lichidatorului judiciar bunul mobil Transformator de sudură cu arc electric aparținând societății debitoare având o valoare contabilă de 12.779,80 lei. Acest bun figura in lista bunurilor debitoarei insa nu a fost prezentat de administratorul special la momentul prezentării celorlalte bunuri, motiv pentru care s-a solicitat obligarea administratorului statutar la plata acestui bun conform valorii din evidența contabilă.

In concluzie, a solicitat obligarea administratorului statutar C_______ O___ la suportarea unei părți din pasivul societății reprezentând activele(bunuri mobile de natura mijloace fixe) lipsa din gestiune si plata efectuata către _______________ cu caracter de ajutor nereturnat, în total 50.015,21 lei, fără a mai fi obligată și la plata bunului mobil Transformator de sudură cu arc electric prezentat lichidatorului judiciar.

Examinând acțiunea în raport de dispozițiile art.138 ali.1 lit.a din Legea nr.85/2006 și de actele dosarului, tribunalul reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art.138 alin.1 lit.a din Legea nr.85/2006, (1) În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:

a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;

În speță, pasivul în cuantum de 50.015,21 lei pentru care lichidatorul judiciar a solicitat obligarea pârâtei se compune din suma de 5.178,21 lei reprezentând valoarea neamortizată potrivit evidenței contabile a bunurilor societății constatate lipsă la inventar și nepredate și din suma de 44.837 lei sumă înregistrată în contul contabil 409 „Avans furnizori” reprezentând împrumut acordat la ________________________ a ajuta un colaborator al d-lui C_______.

Inițial, lichidatorul judiciar a constatat lipsa la inventar a unui număr de 18 bunuri mobile, care figurau în lista scriptică a bunurilor prezentate de către debitoare însă la inventarierea faptică, nu au fost prezentate. Valoarea rămasă neamortizată era de 17.958,01 lei.

Ulterior a fost predat bunul constând dintr-un aparat de sudură a cărui valoare rămasă neamortizată a fost de 12.779,80 lei.

Pentru celelalte bunuri nepredate valoarea rămasă neamortizată este de 5.178,21 lei.

Nepredarea celorlalte bunuri timp de doi ani de la promovarea acțiunii în răspundere de către lichidatorul judiciar, conduce la concluzia că pârâta le-a folosit în interes propriu sau al altor persoane, faptă prev. de art.138 alin.1 lit.a din lege.

Nu poate fi reținută fapta prev. de art138 alin.1 lit.a din lege cu privire la suma de 44.837 lei în sarcina pârâtei, în condițiile în care nu s-a făcut dovada că această sumă de bani a fost utilizată în folosul propriu al pârâtei sau în cel al unei alte persoane.

În consecință, acțiunea precizată va fi admisă în parte, doar pentru suma de 5.178,21 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte acțiunea precizată formulată de _______________ – în faliment prin lichidator judiciar al CERTSERV INSOLV SPRL cu sediul în Baia M___, ____________.3, în contradictoriu cu pârâta C_______ O___, domiciliată în Baia M___, ____________________, jud.Maramureș, și în consecință:

Obligă pe pârâta C_______ O___ să suporte cu averea proprie, o parte din pasivul debitoarei, în cuantum de 5.178,21 lei.

Definitivă și executorie.

Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 13.10.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

N___ B________ R_____ J___

Red.B.N./ Tehnored.J.R.

06.01.2016/4 ex.-

























Publicitate

Alte spețe similare

  • Hotărârea 1867/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 2022/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 1372/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 696/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 599/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 503/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1026/2012 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 319/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 2186/2012 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 296/2012 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1597/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 3013/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 2010/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 240/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 798/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 652/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1637/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 737/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 17/2016 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 17/2016 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 1320/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1480/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 1754/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 202/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 854/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 225/2016 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 1237/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 824/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 781/2012 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 4/2016 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 221/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 2100/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1334/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 3076/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 488/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 698/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 1340/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 96/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 308/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 30/2016 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 198/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 3223/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1542/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 25/2016 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 316/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 98/2012 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 613/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 207/2016 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1899/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 95/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1938/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 1304/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 197/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 231/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 6892/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 187/2016 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 560/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 186/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 54/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 161/2016 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    office@avocatura.com

    Formular de contact

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025