Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința Nr. 1041/C
Ședința publică de la 08 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I___ V____
Grefier T_____ Timis
Pe rol judecarea cauzei F_______ privind pe reclamant _________________ PRIN LICHIDATOR JUDICIAR RELCO ACTIVE SPRL și pe pârât R___ N______, având ca obiect Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă
- pârât R___ N______ prin av P______ R_____
- reclamant _________________ PRIN LICHIDATOR JUDICIAR RELCO ACTIVE SPRL
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care
Lichidatorul judiciar solicită admiterea acțiunii de antrenare a răspunderii în baza art 138, lit a,d și e din Legea nr 85/2006, arătând că deși unele societăți au fost în insolvență administratorul social nu a formulat cerere de înscriere a debitoarei la masa credală a acestora.
Reprezentantul pârâtului depune la dosar înscrisuri, listă de prețuri comparativă și solicită respingerea acțiunii arătând că este normal ca o societate atât de veche să aibă pierderi de sticlă, lucru susținut și de martorul audiat în cauză, spărturi au provenit și din activitatea curentă a angajaților debitoarei.
INSTANȚA
Prin cererea de suportarea a pasivului debitorului , formulata de catre lichidatorul judiciar al __________________ s-a solicitat in contradictoriu cu paratul R___ N______ ca acesta din urma sa suporte pasivul debitoarei in suma de 2.770.824,68 lei.
In fapt , se arata ca ,administratorul social nu a predat activele societatii in suma de 176.984,63 lei si care fifurau in patrimoniul societatii la data de 30.11.2011 si nu a incasat suma de 2.593.840,05 lei de la clientii societatii debitoare si furnizorii debitori, existenti la data de 30.11.2011.
Toate aceste bunuri nu au fost predate de catre administratorul statutar, fapt care se poate aprecia ca au fost folosite în interes propriu.
Aceste fapte invocate in actiune ,se incadreaza in prevederile art 138 alin 1 lit a,e , respectiv că , paratul a deturnat sau a ascuns o parte din activul societatii si nu a incasat creantele societatii.
Se invoca in drept art 138 alin. 1 lit. a si e din Legea 85/2006.
Paratul a depus intampinare solicitand respingerea cererii de antrenare a raspunderii patrimoniale , motivat de faptul in decursul timpului , avand in vedere domeniul de activitate debitoarea a avut o cantitate mare de pierderi si rebuturi atat la manipulare cat si in procesul de productie.. Aceste pierderi reprezinta valoarea solicitata la punctul nr.1 al actiunii.
La punctul 2 din actiune , paratul arata ca , suma mentionata nu este cea reala , intrucat pe de o parte au existat compensari , care nu au fost operate in contabilitate , iar pe de alta parte , unele creante erau de incasat de la societati care au intrat in insolvență, fara prea mari sanse de a le mai recupera.
Analizand actele dosarului , instanta retine urmatoarele:
Prin sentința comercială nr. 1085/C/8.06.2010, rămasă irevocabilă, s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței debitoarei S.C. E___ G____ S.R.L. , în cauză fiind numit lichidator judiciar Relco Active SPRL.
Intrucat debitoarea nu s-a conformat planului de reorganizare , respectiv nu a achitat mai multe rate consecutiv, prin sentinta nr.1273/1.11.2011 judecatorul sindic a dispus inceperea procedurii falimentului fata de debitoarea _________________.
La termenul din 13.12.2011,lichidatorul judiciar , depune raportul privind cauzele care au determinat ajungerea debitorului S.C E___ G____ S.R.L. în stare de insolvență,concluzionand că ,paratul , in calitate de administrator al societatii se face vinovat de conducerea unei activitati paguboase si de faptul ca a indatorat excesiv societatea prin credite bancare si nu s-a preocupat de incasarea clientilor si debitorilor, fapte care intrunesc elementele celor prevazute de art.138 al.1 lit.a,c și f din Legea 85/2006.
Cu privire la faptele invocate in cererea de antrenarea a raspunderii patrimoniale ,instanța constata că acestea nu au fost dovedite , pe de o parte și nici că au fost savarsite de catre parat.
Concluziile lichidatorului judiciar cu privire la savarsirea de catre parat a faptei prevazute de art 138 al.1 lit.e din Legea 85/2006 se bazeaza doar pe constatarea unor active in evidențele contabile ale debitoarei si pe faptul că acestea nu au fost puse la dispozitia lichidatorului . Prezumtia, ca aceste active, au fost deturnate sau ascunse, bazată doar pe faptul că aceste active , nu au fost predate de catre parat nu dovedeste că paratul le-a deturnat, ascuns , atata timp cat nu se poate corobora cu alte probe.
Mai mult , asa cum s-a probat de catre parat, aceste sume reprezinta c/v sparturilor , a deseurilor inerente procesului de productie (taiere sticlă) si care s-au aflat in patrimoniul societatii la data deschiderii procedurii insolventei.Apoi, aceasta faptă este calificata (a fost calificata) si ca infractiunea de bancrută frauduloasă, din care cauză , lichidatorul judiciar ar fi putut sesiza si organele penale, dacă avea certitudinea că s-a produs.
Vizavi de cea de a doua faptă , respectiv că, paratul nu a incasat suma de 2.593.840 lei de la clientii societatii si furnizorii debitori si că prin aceasta s-a intrunit elementele constitutive ale faptei prevazută de art. 138 al 1 lit. a din Legea 85/2005, instanta , in primul rand constata că aceasta , fapta nu se incadreaza in prev. lit a de la art 138 din legea insolventei .
In al doilea rand nerecuperarea propriilor creante pentru a putea fi considerata ca si cauza a ajungerii societatii in stare de insolventa ,trebuie , obligatoriu constatarea raportului de cauzalitate intre fapta retinuta ( nerecuperarea creantelor) in sarcina conducatorilor (administratorilor) si ajungerea debitorului in insolvență.
In cazul de față , nu s-a facut nicio probă care să dovedească că , neincasarea creantelor , imputabila paratului a dus la starea de insolventa a debitoarei.Ori , simpla prezumtie că , incasarea acestor creante ar fi dat posibilitatea achitarii datoriilor societatii nu poate fi retinuta , deoarece asa cum retine si lichidatorul judiciar in raportul privind cauzele insolventei , la aparitia acestei stari a concurat mai multi factori ., care la randul lor , indiferent de recuperarea sau nu a creanteolr puteau declansa insolventa .
Ori, faptele trebuie bine determinate și dovedite totodata , apoi demonstrat că prin savarsirea lor societatea a intrat in insolventa .
Pentru motivele de mai sus , instanta constata ca cererea formulata de suportarea a pasivului societatii __________________ este neintemeiata si pe cale de consecinta o va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale formulată de lichidatorul judiciar Relco Active SPRL, Sibiu, ____________________ ____________________ _________________ în contradictoriu cu pârâtul R___ N______, Sibiu, ____________________ 10, _____________________> Definitivă. Executorie.
Cu drept de recurs în 7 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 08.12.2015
|
Președinte, I___ V____ |
|
|
Grefier, T_____ Timis |
|
Red IV/31.12.2015
Tehnored TT/31.12.2015
Ex