DOSAR NR.XXXXXXXXXXXX
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILA NR.270
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 27.01.2014
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
P_________: L_______ G______ A________
GREFIER : S_____ C______ E____
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamanta ____________________ CONSULT SRL în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B________ și DIRECȚIA G_______ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI având ca obiect „anulare act administrativ ”.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 20.01.2014 care au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea la data de 27.01.2014 când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 27.12.2012, reclamanta _____________________ CONSULT SRL a solicitat anularea actului administrativ decizia privind anularea din oficiu a înregistrării în scopuri de TVA cu nr de xxxxxx din 02.10.2012, obligarea pârâtei până la anularea oricăror acte și fapte juridice și sancțiuni fiscale, repararea pagubei suferite de pârâtă privind anularea din oficiu a înregistrării în scopuri de TVA, suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii.
În motivare, reclamanta a arătat că, își întemeiază cererea pe Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, pe dreptul persoanei vătămate într-un drept legitim ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ.
Reclamanta a mai arătat că, în concret, firma societății reclamante, înregistrată ca plătitoare de TVA prin Certificatul de înregistrare în scopuri de TVA, _______, nr. xxxxxxx, i-a fost anulat vectorul fiscal din oficiu fără comunicare.
Reclamant apreciază că i-au fost încălcate drepturi garantate de lege și de Constituție și anume: dreptul de a lua cunoștință de decizia administrației fiscale în termen util așa cum e prevăzut în art 44 Cod procedură fiscală, urmând ca decizia să aibă valabilitate din momentul comunicării; dreptul la opozabilitate față de Decizia ANAF a orașului B________. A fost încălcat art 46 Cod procedură fiscală; Persoanei juridice i-a fost încălcat dreptul la contestație în termen util conform art 207 alin 1 din codul de procedură fiscală; decizia de anulare a înregistrării în scopuri de TVA are caracter retroactiv încălcând Constituția României, art 15 alin 2 prin care se stabilește că legea dispune numai pentru viitor. Decizia de anulare a înregistrării în scop de TVA, a fost comunicată în 05.11.2012, iar prin comunicarea 11.12.2012, de la Administrația Finanțelor Publice B________, prin adresa nr. xxxxxxx emisă în 06.12.2012, i-a fost comunicat reclamantei că anularea din oficiu a înregistrării în scopuri de TVA s-a efectuat începând cu 1.08.2012, adică retroactiv comunicării. Această decizie a fost emisă în mod ilegal cu toate consecințele fiscale care decurg din aceste ilegalități.
Învederează faptul că, potrivit art. 44 din Codul de procedură fiscală, alin 1, „Actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat. Actul respectiv își produce efectele de la data comunicării”. Se arată că prin comunicarea deciziei făcută în data de 05.11.2012, emisă în data de 02.10.2012, cu nr. de înregistrare nr.xxxxxx, nu poate avea efecte decât de la data comunicării.
Se mai arată că prin comunicarea din 11.12.2012 a fost înștiințată că decizia de anulare în scopuri de TVA operează retroactiv nu are drept obiectiv susținerea creșterii economice.
În conformitate cu Ordinul ANAF 700/2012 anularea din oficiu s-a făcut începând cu data de 01.08.2012 însă apreciază că procedura de comunicare nu trebuia să să se facă 3 luni mai târziu deoarece orice act administrativ fiscal are valoare doar după comunicare.
Învederând faptul că, Decizia de anulare din oficiu a înregistrării de TVA emisă în data de 2.10.2012, privind Certificatul de înregistrare în scopuri de TVA, _______, nr. xxxxxxx, și comunicată în data de 05.11.2012 este nulă și nu poate produce efecte retroactive ci doar pentru viitor, reclamanta a arătat că, nerespectându-se procedura de comunicare și încercându-se să se aplice retroactiv o sancțiune, ANAF Bragadirul încalcă atât codul de procedură fiscală cât și Constituția României.
Reclamanta a mai arătat că, în data de 20 octombrie când avea obligația să depuă declarația 300 pentru decontul TVA, nu i-a fost primită. Reclamanta a fost obligată să completeze în 25 octombrie 2012, declarația 311, deoarece i-a fost anulat vectorul fiscal de TVA. Acest fapt a dus și la alte prejudicii care îi blochează posibilitatea de deducere legală. Reclamantul a fost obligată să completeze o nouă cerere pentru emiterea unei noi decizii emisă abia în data de 12.11.2012.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține în fapt și în drept următoarele:
1. In ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii de reprezentant si de exercitiu, precum si in ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii procesual pasive a paratei invocata de catre parata, prin consilier juridic, tribunalul urmeaza sa le respinga ca neintemeiate, pentru urmatoarele considerente.
Reclamanta a chemat in judecata Administratia Finantelor Publice a Orasului B________ solicitand anularea actului administrativ constand din decizia privind anularea din oficiu a inregistrarii in scopuri TVA cu nr. xxxxxx/02.10.2012.
Potrivit art. 13 din HG nr. 520/2013, „(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se înființează în subordinea Agenției direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, instituții publice cu personalitate juridică.
(2) Orașele în care au sediul direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, aria de competență a acestora, precum și lista direcțiilor generale ale finanțelor publice județene și a municipiului București care se reorganizează ca direcții generale regionale ale finanțelor publice sunt cele prevăzute în anexa nr. 2.
(3) În cadrul direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice funcționează, ca structuri fără personalitate juridică:
a) direcții regionale vamale;
b) administrații județene ale finanțelor publice;
c) servicii fiscale municipale și orășenești, precum și birouri fiscale comunale;”
Ulterior, reclamanta si-a precizat actiunea aratand ca intelege sa se judece in contradictoriu si cu parata Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Bucuresti, autoritate publica cu personalitate juridica, care reprezinta serviciile fiscale orasestenti, in speta Administratia Finantelor Publice a Orasului B________.
Prin urmare, in conditiile in care reclamanta si-a precizat actiunea chemand in judecata si Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Bucuresti, cu personalitate juridica si care reprezinta serviciile fiscale orasenesti, nu se poate sustine ca, parata nu a facut dovada calitatii de reprezentat.
Totodata, tribunalul constata ca, astfel cum rezulta din inscrisurile depuse la dosar (f. 11), parata Administratia Finantelor Publice a Orasului B________ este autoritatea publica care a emis decizia privind anularea din oficiu a inregistrarii in scopuri de TVA, prin urmare este parte a raportului juridic de drept material dedus judecatii.
2. In ceea ce priveste cererea de suspendare a executarii actului administrativ, astfel cum rezulta din inscrisurile depuse de catre reclamanta (f. 48-49) pe parcursul judecarii prezentei cereri, parata a anulat actele si sanctiunile fiscale, astfel cum rezulta din adresa nr. xxxxxx/28.03.2013 comunicata la data de 09.04.2013, prin urmare actul administrativ nu mai este susceptibil de executare, nu mai produce efecte in curs a caror stopare sa se tinda a se realiza prin promovarea prezentei cereri.
Prin urmare, cererea de suspendare urmeaza a fi respinsa ca neintemeiata, pentru considerentele anterior mentionate.
3. In ceea ce priveste fondul cauzei, respectiv obligarea autoritatii publice la plata daunelor morale in cuantum de 10.000 lei, astfel cum se solicita prin cererea precizatoare (f. 48-49) tribunalul urmeaza a respinge cererea ca neintemeiata.
Astfel, cum a statuat Inalta Curte de Casatie si Justitie _________________ speta (Decizia nr. 2356/2011) daunele morale sunt apreciate ca reprezentând atingerea adusă existenței fizice a persoanei, integrității corporale și sănătății, cinstei, demnității și onoarei, prestigiului profesional, iar pentru acordarea de despăgubiri nu este suficientă stabilirea culpei autorității, ci trebuie dovedite daunele morale suferite.
Partea care solicită acordarea daunelor morale este, deci, obligată să dovedească producerea prejudiciului și legătura de cauzalitate existentă între prejudiciu și fapta autorității.
Or, in cauza de fata desi se solicita un prejudiciu moral de 10.000 lei reprezentand lipsa contractelor incheiate in perioada noiembrie2012-aprilie 2013, reclamanta nu se indica in concret valoarea contractuala, precum si partenerii contractuali care au refuzat incheierea acestora.
Prin urmare, tribunalul apreciind ca nu sunt intrunite conditiile raspunderii civile delictuale, sub aspectul dovedirii prejudiciului si a legaturii de cauzalitate, motiv pentru care va respinge cererea ca neintemeiata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Respinge ca ramasa fara obiect excepția lipsei calității de reprezentant si de exercițiu, invocata de parata.
Respinge ca neîntemeiata excepția lipsei calității procesual pasive.
Respinge cererea de suspendare formulată de reclamanta ____________________ CONSULT SRL în cauza privind pe reclamanta ____________________ CONSULT SRL în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B________ și DIRECȚIA G_______ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ca neîntemeiata.
Respinge acțiunea precizata în cauza privind pe reclamanta ____________________ CONSULT SRL cu sediul în _________________________, __________________. 22, J____ Ilfov în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B________ cu sediul în B________, _________________________, J____ Ilfov și DIRECȚIA G_______ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI cu sediul în sector 2, București, prof. dr. D_______ Gerota, nr. 13, ca neîntemeiata.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțata in ședința publica azi, 27.01.2014.
Președinte Grefier
L_______ G______ A________ S_____ C______ E____
Concept red. gref. C.S
Red. Jud: LGA./5 exemplare
Comunicat 3 exemplare