Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Curtea de Apel BACĂU
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare act administrativ
Număr hotarâre:
245/2016 din 29 ianuarie 2016
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ A____________ ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 245/2016

Ședința publică de la 29 Ianuarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE M_____ N___

Judecător C______ Ș_____

Judecător L_______ A______

Grefier O___ N______ P_____

**********************************************************

Pe rol se află soluționarea recursului promovat de reclamanta S.C. Serval S.A. Onești împotriva încheierii pronunțate la data de 03.04.2015 de Tribunalul Bacău în dosarul nr. XXXXXXX/2016 și împotriva sentinței civile nr.580/16.04.2015 pronunțată în aceeași cauză în contradictoriu cu intimații-pârâți Municipiul Onești, C________ L____ Onești, U_______ A____________ Teritorială a M___________ Onești – prin primar și P_______ M___________ Onești, având ca obiect anulare act administrativ.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la data de 22 ianuarie 2016, fiind consemnate în încheierea de ședință de la această dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA

- deliberând -

Asupra recursului din materia contenciosului administrativ de față constată următoarele:

Prin încheierea pronunțată la data de 03.04.2015 de Tribunalul Bacău în dosarul nr. XXXXXXX/2016 a fost respinsă cererea de suspendare a judecății cauzei, apreciindu-se că dezlegarea acesteia nu depinde de soluția ce urmează să se pronunțe în dosarul nr. XXXXXXXXXXX al Curții de Apel București.

Prin sentința civilă nr. 580/16.04.2015 pronunțată în aceeași cauză a fost respinsă cererea de suspendare a executării actului administrativ, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a M___________ Onești prin primar și a Primarului M___________ Onești, fiind respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu aceste părți pentru lipsa calității procesuale pasive. Prin aceeași hotărâre a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta S______ S.A. Onești în contradictoriu cu pârâtul C________ L____ Onești, acțiunea având ca obiect anularea Hotărârii Consiliului L____ Onești nr. 167/20.11.2013.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a M___________ Onești prin Primar și a Primarului M___________ Onești:

Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între pârât și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății sau persoana față de care se urmărește să se stabilească un drept.

În speță, reclamanta a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea parțială a H.C.L. nr.167/20.11.2013, emisă de C________ L____ al M___________ Onești.

Instanța a reținut că procedura de soluționare a cererii de chemare în judecată se supune regulilor instituie de Legea 554/2004. Față de specificul litigiilor de contencios administrativ și față de obiectul cererii, respectiv, anularea unei hotărâri emisă de C________ L____ al M___________ Onești, pârâții Municipiul Onești și P_______ M___________ Onești nu au calitate procesuală, actul administrativ vizat fiind emis de o altă autoritate.

Această soluție este conferită chiar de prevederile art.1 alin.1 din Legea nr. 554/2004 din a căror interpretare rezultă că, în litigiile izvorând din raporturi juridice de drept administrativ, are calitate procesuală pasivă emitentul actului a cărei legalitate este contestată, în speță C________ L____ Onești.

Apărările reclamantei în sensul că municipiul este entitatea care pune în executare hotărârile Consiliului local nu poate fi primită în condițiile în care, indiferent de soluția pronunțată, aceasta oricum nu ar putea fi ignorată. Mai mult, dreptul de a reprezenta în justiție o unitate administrativ teritorială nu trebuie confundată cu calitatea procesuală pasivă pe care o are emitentul actului administrativ a cărui anulare se cere.

În cauză, față de dispozițiile art. 36 alin. 6 lit. a pct. 14 din Legea nr. 215/2001, care prevăd că în exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. 2 lit. d, respectiv atribuții privind gestionarea serviciilor furnizate către cetățeni, consiliul local asigură, potrivit competențelor sale și în condițiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind serviciile comunitare de utilitate publică: alimentare cu apă, gaz natural, canalizare, salubrizare, energie termică, iluminat public și transport public local, după caz, C________ L____ al Orașului Onești a procedat la emiterea H.C.L. nr. nr.167/20.11.2013, prin care s-au aprobat documentele necesare demarării procedurii de licitație publică organizată în vederea atribuirii Contractului de delegare a gestiunii serviciului de colectare și transport deșeuri municipale în județul Bacău.

Pentru aceste considerente, apreciind că prin dispozițiile legale sus menționate, consiliului local i se recunoaște capacitatea administrativă de a adopta hotărâri, având deci și calitatea de a sta în justiție în cauzele al căror obiect se referă la actele pe care le adoptă, în materie de contencios administrativ, calitatea procesuală derivând deci din capacitatea administrativă de a emite acte administrative cu caracter individual sau normativ, și că Municipiul Onești și P_______ M___________ Onești nu sunt emitenții actului contestat, instanța a admis excepția și, în consecință, a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu aceste părți, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Cu privire la fondul cauzei:

Analizând acțiunea formulată, prin prisma motivelor invocate și a probelor administrate, instanța a reținut că nu este întemeiată, având în vedere următoarele considerente:

În fapt, prin H.C.L. nr.167/20.11.2013 a C________ L____ Onești a aprobat ca modalitate de organizare, funcționare și realizare a serviciului de colectare și transport deșeuri municipale la nivelul județului Bacău și s-au aprobat ,,Studiul de oportunitate pentru delegarea gestiunii serviciului de colectare și transport deșeuri municipal în județul Bacău, ,, Documentației de atribuire pentru delegarea gestiunii serviciilor de colectare și transport deșeuri municipal în județul Bacău,, și a ,,Regulamentului serviciului de salubrizare județul Bacău,,.

Reclamanta a solicitat anularea art.1, 2 și 3 din H.C.L. nr.167/20.11.2013 și eliminarea atât din studiul de oportunitate, cât și din documentația de atribuire, a serviciului aferent municipiului Onești, susținând în esență că pe raza M___________ Onești acest serviciu de salubrizare a fost privatizat și este asigurat în baza dreptului exclusiv rezultat în urma privatizării de către S______ S.A. și că prin actul administrativ contestat i se încalcă dreptul de proprietate și i se îngrădește dreptul exclusiv de realizare a activității.

De cealaltă parte, pârâtul C________ L____ al M___________ Bacău a susținut că potrivit Actului Constitutiv și Statutului Asociației de Dezvoltare pentru Salubrizare Bacău, prevăzute în Anexele 1,2 la H.C.L. Onești nr.28/2009 au fost transferate A.D.I.S. Bacău atribuțiile privind elaborarea și aprobarea documentațiilor de atribuire a contractului/contractelor de delegare, precum și a condițiilor de participare și criteriile de selecție a operatorilor, precum și de încheiere a contractului/contractelor de delegare cu operatorii în numele și pe seama unităților administrativ teritoriale membre implicate, care vor avea împreună calitatea de delegatar și că, în calitatea sa de membru al A.D.I.S. Bacău, prin H.C.L. nr.167/2013 C________ L____ a aprobat documentele necesare pentru demararea procedurii de licitație publică organizată în vederea atribuirii contractului de delegare a gestiunii serviciului de colectare și transport deșeuri municipale în județul Bacău, societatea reclamantă neavând niciodată delegată gestiunea serviciului de salubrizare a localității Onești.

Tribunalul a reținut cu titlu prealabil că instanța poate fi chemată doar pentru a se pronunța asupra legalității unui act administrativ, autorităților administrației publice conferindu-li-se, prin lege, un drept de apreciere în ceea ce privește realizarea unei acțiuni sau emiterea unui act, puterea discreționară neputând face obiectul unei acțiuni în justiție.

În speță, singurul argument în justificarea acțiunii este reprezentat de un pretins drept de exclusivitate al reclamantei deținut în domeniul colectării, și transportului deșeurilor de pe teritoriul M___________ Onești.

Instanța apreciază că simplele susțineri ale părții cu privire la îndeplinirea cerinței referitoare la exclusivitate nu sunt suficiente pentru recunoașterea acestui drept, în cauză neputându-se pune semn de egalitate între desfășurarea activității în domeniul salubrității și dreptul de exclusivitate impus pentru acordarea contractului de delegare a gestiunii serviciului de colectare și transport deșeuri municipale.

Prin drept exclusiv se înțelege dreptul care rezultă din orice formă de autorizare acordată, conform prevederilor legale sau ca urmare a emiterii unor acte administrative, de o autoritate competentă și care are ca efect rezervarea desfășurării de activități în domeniul anumitor servicii publice numai de către una sau de către un număr limitat de persoane, afectând în mod substanțial posibilitatea altor persoane de a desfășura o astfel de activitate.

Încheierea între părți a unui contract de concesiune nr.35/2013 pentru o perioadă de 49 ani și propriile interpretări ale reclamantei deduse din modul în care a intervenit privatizarea S.C. ONEDIL S.A. Onești nu sunt suficiente pentru recunoașterea unui drept de exclusivitate în domeniul colectării și transportului deșeurilor municipale. Mai mult, nu prezenta acțiune este calea pentru constituirea unui astfel de drept ori pentru clarificarea divergențelor dintre părți nici în ceea ce privește calitatea de operator de servicii publice de salubritate al S.C. S______ S.A.(reclamanta în prezent nu mai are licență valabilă eliberată de A.N.R.S.C. pentru prestarea unui serviciu comunitar de utilități publice, legalitatea emiterii licenței făcând obiectul dosarului nr. XXXXXXXXXXX al Curții de Apel București) și nici modul în care s-a făcut în trecut privatizarea S.C. ONEDIL S.A..

Instanța este chemată să analizeze doar legalitatea H.C.L. nr.167/2013, hotărâre care, față de actele dosarului, a fost adoptată cu respectarea prevederilor art.36, alin.2, lit. d, alin.6, lit.a, pct.14 din Legea nr.215/2001 și ale art. 3, alin.1 din Legea nr.51/2006 și fără a se depăși marja de apreciere a autorității locale, acțiunea apărând ca fiind neîntemeiată.

Instanța a respins și cererea de suspendare a efectelor art.2 și 3 din H.C.L. nr.167/20.11.2013 și aprocedurii de atribuire a contractului de delegare inițiate prin anunțul de participare nr.2447/13.03.2014, lipsa temeiurilor de nelegalitate ale actului administrativ contestat excluzând existența unui caz bine justificat și deci neîndeplinirea uneia din condițiile imperativ prevăzute de dispozițiile art. 15 raportat la dispozițiile art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, reclamanta S.C. Serval S.A. Onești, recurs legal timbrat cu taxă judiciară de timbru de 200 lei (fila 64 dosar).

În motivarea recursului, s-a susținut greșita admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a M___________ Onești și a Primarului M___________ Onești, cu ignorarea dispozițiilor art. 20 alin. 1, art. 21 din Legea nr. 15/2001 care reglementează reprezentarea în justiție a unităților administrativ teritoriale de primar, ca reprezentant legal, iar potrivit dispozițiilor art. 23 din același act normativ, primarul este autoritatea executivă prin care se realizează autonomia locală, impunându-se ca cei doi pârâți să stea în judecată pentru respectarea hotărârii instanței de judecată.

Referitor la excepția lipsei de obiect a cererii de suspendare a efectelor art. 2,3 din Hotărârea nr.167/2013, inclusiv a procedurii de atribuire a contractului de delegare vizat de hotărârea contestată, s-a susținut că finalizarea procedurii inițiate prin anunțul de participare nr. 2447/13.03.2014, încheindu-se și un contract, respectiv prioritatea H.C.J nr. 192/2013 față de H.C.L. nr. 167/2013 nu pot suplini viciile de legalitate și neconformitatea hotărârii atacate, cu atât mai mult cu cât de existența acestui act administrativ depinde valabilitatea procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică. În aceste împrejurări, având în vedere cadrul normativ reprezentat de dispozițiile Legii nr. 51/2006 și ale Legii nr. 101/2006 este dovedit cazul bine justificat având în vedere monopolul deținut cu privire la activitatea de colectare și transport, respectiv necesitatea înființării serviciilor publice de colectare și transport deșeuri pentru raza M___________ Onești pentru a putea fi delegate. Din perspectiva condiției pagubei iminente, s-a susținut încetarea activității recurentei-reclamante odată cu atribuirea contractului de salubrizare a cărui procedură a fost inițiată ca urmare a H.C.L. nr. 167/2013, serviciul de salubrizare pe raza municipiului Onești fiind exercitat de către un alt operator economic cu încălcarea dreptului exclusiv al reclamantei dobândit prin privatizare. Prejudicii substanțiale sunt susceptibile a fi produse prin îngrădirea dreptului de proprietate din perspectiva aportului la bugetul de stat prin plata taxelor și a contribuțiilor sociale ale angajaților.

Cu privire la cererea de suspendare întemeiată pe dispozițiile art. 413 alin.1 pct. 1 Cod procedură civilă în raport de cauza înregistrată sub nr. XXXXXXXXXXX la Curtea de Apel București recurenta a susținut că în litigiul aflat pe rolul Curții de Apel București se vor lămuri definitiv aspectele privitoare la interpretarea Legii nr. 51/2006 și a Legii nr. 101/2006 în ceea ce privește necesitatea existenței unui contract de delegare a gestiunii pentru desfășurarea activității recurentei, cu atât mai mult cu cât autoritatea de reglementare în ceea ce privește serviciile ce fac obiectul H.C.L. nr. 167/2013 este A.N.R.S.C..

Referitor la fondul litigiului s-a susținut că hotărârea primei instanțe nu este întemeiată, fiind invocate o ________ acte normative care nu sunt incidente în cauză, făcându-se abstracție de dreptul exclusiv/de monopol al societății asupra unor activități de colectare și transport deșeuri, dobândit în anul 1991 și privatizat în anul 1999 prin vânzarea de către statul român a acțiunilor S.C. Onedil S.A., instanța de fond aplicând prevederi legale apărute în anul 2001 și 2006, ulterior dreptului de exclusivitate/de monopol dobândit în urma privatizării.

Deși prin dispozițiile art. 36 alin. 2 lit. d, alin. 6 lit. a pct. 14 din Legea nr. 215/2001 C________ L____ are atribuții în asigurarea cadrului necesar furnizării serviciilor publice de interes local, respectând activitatea de iluminat public și de furnizare de gaz natural desfășurate cu drept exclusiv de E-on M______ și E-on Gaz, sunt ignorate în totalitate drepturile sale asemănătoare de monopol asupra unei activități ce are specificul unui serviciu public, a susținut reclamanta.

Dispozițiile art. 36 alin.1 din Legea nr. 215/2001 nu sunt aplicabile în cauză având în vedere modalitatea de reglementare a activității de colectare și transport deșeuri municipale pe raza municipiului Onești, începând cu anul 1992 sub autoritatea Consiliului Județean Bacău, situație confirmată de dec. nr. 2073/2003 pronunțată de Î.C.C.J. în dosarul nr. 1832/2002. Înființarea serviciului în litigiu de către C________ L____ Onești ar fi în contradicție cu dispozițiile art. 4 alin. din O.G. nr. 69/1994 care stabilesc posibilitatea înființării serviciilor publice de specialitate acolo unde nu sunt organizate regii autonome de interes local, situație inexistentă în cauză în condițiile înființării Regiei Autonome de Gospodărie Comunale Onești de către C________ Județean Bacău, serviciu deja privatizat în anul 1999.

De asemenea, reclamanta a invocat interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art.3 alin. 1 și ale art. 8 alin.1,3 din Legea nr. 51/2006 de către instanța de fond, deși intimații nu au dovedit înființarea serviciului de utilitate publică, prin hotărârea contestată doar dispunându-se fără a se înființa acest serviciu. Pe de altă parte, instanța de fond a confundat termenul de „autoritate a administrației publice locale” ca referindu-se doar la C________ L____ Onești, deși, conform art. 23, 24 din Legea nr. 215/2001 termenul se referă atât la C________ local, cât și la C________ Județean. Având în vedere că prin H.G. nr. 597/1992 s-a dispus ca Regia Autonomă de Gospodărie Comunală Onești să fie sub autoritatea Consiliului Județean Bacău, este evident că doar C________ Județean a avut competențe exclusive în înființarea, organizarea și coordonarea anumitor servicii de utilități publice, precum serviciul de colectare și transport deșeuri municipale, adoptând H.G. nr. 5/1994.

În raport de dispozițiile art. 11 alin. 1 din Legea nr. 215/2001, dreptul de asociere a mai multor unități administrativ teritoriale este limitat de competența acestora și în consecință, Municipiul Onești nu a avut competența să dispună asupra gestiunii serviciului de colectare și transport deșeuri, fiind dat către C________ Județean Bacău prin H.G. nr. 597/1992, ulterior privatizat în baza O.U.G. nr. 88/1997.

Nici argumentul instanței de fond potrivit căruia reclamanta nu a avut niciodată delegată gestiunea serviciului de salubrizare a localității Onești nu este fundamentat în raport de dispozițiile art. 14 alin. 3 din Legea nr. 51/2006 potrivit cărora A.N.R.S.C. își exercită competențele și atribuțiile legale față de operatorii economici sau instituțiile publice care desfășoară în condiții de monopol activități specifice serviciilor de utilitate publică din sfera sa de reglementare.

Pentru susținerile recursului au fost depuse înscrisuri.

În cauză au formulat întâmpinare intimații C________ L____ al M___________ Onești, solicitând respingerea recursului ca nefondat, având în vedere, în raport de cauza dosarului nr. XXXXXXXXXXX aflat pe rolul Curții de Apel București, inexistența identității între părțile celor două dosare, precum și inexistența aceluiași factor generator al litigiului, neexistând elemente suficiente care să ateste o legătură de dependență între soluțiile care vor fi pronunțate în cele două dosare. Cu privire la fondul litigiului, s-a susținut că, potrivit Legii nr. 51/2006, C________ L____ Onești are competență exclusivă în tot ceea ce privește înființarea, organizarea, coordonarea și funcționarea serviciului de salubrizare, precum și în ceea ce privește crearea, dezvoltarea, modernizarea, administrarea și exploatarea bunurilor proprietate publică sau privată a unităților administrativ teritoriale aferente sistemului de utilități publice, respectiv obligația de coordonare și contestă funcționarea serviciului de salubrizare, atribuții conferite prin lege.

Pentru susținerea apărărilor au fost depuse înscrisuri.

Analizând recursul formulat pentru motivele arătate, în condițiile art. 488 Noul cod de procedură civilă, instanța îl apreciază ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Respingerea cererii de suspendare a judecății cauzei, întemeiată pe dispozițiile art. 413 alin.1 pct. 1 Noul Cod procedură civilă și pe împrejurarea existenței pe rolul Curții de Apel București a dosarului nr. XXXXXXXXXXX, a fost justificată de instanța de fond prin inexistența unei legături de interdependență a prezentului litigiu cu cel aflat pe rolul Curții de Apel București.

Având în vedere obiectul cauzei înregistrate sub nr. XXXXXXXXXXX pe rolul Curții de Apel București, cât și motivul respingerii prin Ordinul nr. 153/29.04.2014 al președintelui A.N.R.S.C. a eliberării licenței clasa 3, constând în neîndeplinirea criteriului obligatoriu de acordare a licențelor în domeniul serviciilor comunitare de utilități publice, aprobat prin H.G. nr. 745/2007, întrucât societatea nu deține un contract de delegare a gestiunii acestui activ în Municipiul Onești, atribuit în condițiile legii, Curtea apreciază ca fiind legală soluția de respingere a cererii de suspendare întemeiată pe dispozițiile art. 413 alin. 1 pct. 1 Noul cod de procedură civilă, pronunțată de instanța de fond. Astfel, necesitatea și legalitatea unui contract de delegare a gestiunii activității privind deșeurile municipale, este problema esențială de analizat și stabilit în prezenta cauză, în raport de obiectul acesteia care consta în anularea actului administrativ având drept efect declanșarea procedurii de încheiere a contractului de delegare a gestiunii serviciilor de colectare și transport deșeuri municipale în județul Bacău.

D____ urmare, legătura de dependență invocată de recurentă implică finalizarea procedurii judiciare care vizează legalitatea H.C.L. nr. 167/2013 prin care a fost aprobată gestiunea delegată ca modalitate de organizare, funcționare și realizare a serviciului în discuție, și, în raport de hotărârea pronunțată în prezenta cauză, să fie analizată legalitatea Ordinului Președintelui A.N.R.S.C. nr. 153/2014 privind îndeplinirea condiției obligației prevăzute de art. 47 lit. d din Regulamentul aprobat prin H.G. 745/2007.

Împrejurarea invocării modalității de interpretare și aplicare a dispozițiilor Legii nr. 51/2006, respectiv ale Legii nr. 101/2006 nu stabilește legătura de dependență vizată de art. 413 alin.1 pct. 1 Noul cod de procedură civilă, ci reprezintă cadrul normativ în raport de care urmează a fi examinate actele administrative contestate.

În consecință, în mod legal a fost respinsă cererea de suspendare a judecății cauzei, întemeiată pe dispozițiile art. 413 alin.1 pct. 1 Noul Cod de procedură civilă.

La soluționarea cererii de suspendare a executării actului administrativ contestat, instanța de fond a apreciat că lipsa temeiurilor de nelegalitate a hotărârii Consiliului L____ atacate relevată de analiza fondului litigiului, exclude existența unui caz bine justificat și determină neîndeplinirea uneia din condițiile imperativ prevăzute de dispozițiile art. 15 raportate la cele ale art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

În consecință, motivul de recurs întemeiat pe respingerea cererii de suspendare a efectelor art. 2, 3 din H.CL. nr. 167/20.11.2013 pentru lipsa de obiect nu are fundament nici din perspectiva împrejurărilor de fapt și nici a celor de drept ale cauzei.

Caracterizarea ca fiind legal actul administrativ contestat echivalează cu neîndeplinirea unei din condițiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 respectiv cea privind existența unui caz bine justificat, în sensul prevăzut de dispozițiile art. 3 lit. t din Legea contenciosului administrativ.

Neanalizarea de către instanța de fond a excepției lipsei de obiect a cererii de suspendare, excepție invocată de pârâte nu este de natură să cauzeze reclamantei o vătămare procesuală al cărei unic remediu să determine casarea hotărârii pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 5 din Noul Cod de procedură civilă, ci o eventuală vătămare putând fi invocată de către partea care a ridicat excepția analizată, parte care nu a promovat nicio cale de atac în acest sens.

Referitor la legalitatea dispoziției de respingere a cererii de suspendare, Curtea constată că stabilirea acesteia este în strânsă legătură cu aspectele de legalitate a actului administrativ contestat, în contextul normativ care reglementează condițiile de admitere a cererii de suspendare, respectiv art. 15 raportat la art. 14 coroborat cu art. 3 lit. t din Legea nr. 554/2004.

Modalitatea de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a M___________ Onești și a Primarului municipiului Onești este concordantă cu cadrul normativ aplicabil raporturilor juridice analizate în prezenta cauză.

Astfel, în raport de dispozițiile art. 1, 7 din Legea nr. 554/2004 emitentul actului administrativ contestat, respectiv al Hotărârii nr. 167/2013, este C________ L____ al M___________ Onești, acesta fiind subiectul pasiv al raportului juridic litigios, în atribuțiile acestuia, ca autoritate administrativă autonomă, deliberativă, conform art. 23 alin. 1 din Legea nr. 215/2001 republicată, încadrându-se gestionarea serviciilor furnizate către cetățeni potrivit dispozițiilor art. 36 alin. 2 lit. d din aceeași lege.

Atribuțiile care îi revin Primarului municipiului Onești, în calitate de autoritate executivă nu schimbă raportul juridic derivat din actul administrativ contestat, executarea acestuia reprezentând o etapă ulterioară și subsecventă verificării îndeplinirii condițiilor de legalitate invocate prin acțiunea formulată.

Atribuțiile primarului prevăzute de art. 63 alin. 1 lit. a, d coroborat cu alin. 2, 5 din Legea nr. 215/2001 nu influențează modalitatea de adoptare a hotărârilor Consiliului L____, care implică reglementarea domeniilor stabilite în competența sa în scopul rezolvării și gestionării aspectelor care vizează interesele comunității locale.

În ceea ce privește Municipiul Onești, ca unitate administrativ teritorială, acesta reprezintă structura administrativă în care se manifestă autonomia locală, ca dreptul acesteia de a-și satisface interesele proprii, prin autoritățile sale, deliberativă și executivă.

Opozabilitatea față de primar și față de Municipiul Onești, invocată prin recursul formulat ca temei al chemării în judecată, nu poate fi reținută dincolo de limitele raportului juridic litigios, opozabilitatea hotărârii judecătorești față de terți fiind consacrată cu caracter de principiu prin dispozițiile art. 435 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă, independent de participarea la judecata litigiului.

Având în vedere natura relațiilor juridice reglementate de dispozițiile Legii nr. 215/2001 republicată între unitatea administrativ teritorială, primar și C________ L____, modalitatea de soluționare a litigiului vizând legalitatea hotărârii consiliului local urmează a fi adusă la cunoștința autorității executive cu consecințe evidente asupra unității administrativ teritoriale.

În consecință, nici recursul de motiv privind soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive nu se dovedește a fi fondat.

Cu privire la fondul cauzei, Curtea constată că prin Hotărârea Consiliului L____ nr. 167/20.11.2013 a fost aprobată modalitatea de organizare, funcționare și realizare a serviciului de colectare și transport deșeuri municipale la nivelul județului Bacău, fiind adoptate măsurile necesare pentru punerea în practică a gestiunii delegate, emitentul actului având în vedere atât cadrul normativ reprezentat de dispozițiile Legii nr. 51/2006, ale Legea nr. 211/2011, cât și raporturile juridice derivate din constituirea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubrizare (ADIS).

Motivele de contestare a acestei hotărâri de către reclamant s-au întemeiat pe monopolul, dreptul exclusiv al acesteia de a presta activitatea de colectare și transport deșeuri municipale și pe lipsa atribuțiilor Consiliului L____ Onești de a aproba delegarea gestiunii de colectare și transport servicii comunale pe raza municipiului Onești, cu atât mai mult cu cât anterior hotărârii contestate nu a fost înființat serviciul de colectare și transport.

C_____ juridic unitar pentru înființarea, organizarea, gestionarea, exploatarea, finanțarea și controlul funcționării serviciului public de salubrizare al localității este reglementat de dispozițiile Legii nr. 101/2006, fiind aplicabil serviciului înființat și organizat la nivelul unităților administrativ teritoriale, precum și asociațiilor de dezvoltare intercomunitară având ca obiect serviciile de salubrizare.

Serviciul de salubrizare reprezintă organizarea unui sistem funcțional având drept scop deservirea unei colectivități, satisfacerea nevoilor specifice în domeniul de activitate al salubrității, implicând desfășurarea activităților prevăzute de art. 2 alin. 3 din Legea nr. 101/2006. Realizarea serviciului de salubritate face obiectul de activitate a operatorilor economici sau a structurilor de specialitate ale administrației publice locale, respectiv al activității asociațiilor de dezvoltare intercomunitară, potrivit prevederilor art. 1 alin. 2, art. 2 alin. 1, 2, art. 4 alin. 3, art. 6, 61, 8, 11 din Legea nr. 101/2006.

Din această perspectivă instanța constată că municipiul Onești este membru fondator al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubrizare Bacău, potrivit H.C.L. nr. 28/2008, aceasta fiind modalitatea specifică de înființare a serviciului de salubrizare.

Realizarea serviciului de salubrizare se concretizează prin intermediul infrastructurii tehnico-edilitare specifice, care, împreună cu mijloacele de colectare și transport al deșeurilor, formează sistemul public de salubrizare al localităților și este alcătuit din construcții, instalații și echipamente specifice destinate prestării serviciului de salubrizare, conform dispozițiilor art. 4 alin. 1- 3 din Legea nr. 101/2006.

Anterior adoptării H.C.L. nr. 167/2013, prestarea activității de salubritate a fost efectuată de recurenta-reclamantă, fără ca această situație să prezinte caracterele specifice situației de monopol în domeniul serviciilor publice, noțiune definită de dispozițiile art. 1 lit. n din Legea nr. 51/2006 republicată, în forma în vigoare la data adoptării H.C.L. nr. 167/2013, ca fiind situația de piață caracteristică unor servicii de utilități publice care, pe o arie teritorială delimitată, pot fi furnizate/prestate numai de un singur operator.

Situația de monopol și dreptul exclusiv cu privire la activitatea de salubrizare invocate de către recurenta-reclamantă se întemeiază pe efectele juridice ale cadrului normativ și ale contractelor încheiate de aceasta și de autoarea acesteia, începând cu anul 1991.

Privatizarea operatorului de serviciu public de salubritate, înființat prin H.C.J. Bacău nr. 5/1995 s-a realizat prin vânzarea, în baza O.U.G. nr. 88/1997 a xxxxx acțiuni ale S.C. Onedil S.A., reprezentând 70% din valoarea capitalului social subscris al societății, potrivit contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. BC/42/28.10.1999.

Ulterior pronunțării sentinței civile nr. 432/29.02.2012 de Tribunalul Bacău în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, hotărâre irevocabilă, a fost încheiat contractul de concesiune nr. 35/01.04.2013, având ca obiect concesionarea suprafețelor de teren ce au făcut obiectul hotărârii judecătorești menționate în scopul realizării obiectului principal de activitate, respectiv furnizarea serviciilor de salubritate în municipiul Onești.

Consecințele juridice relevate de contractele menționate vizează dobândirea calității de operator economic având domeniul de activitate furnizarea serviciilor de salubritate, respectiv se referă la modalitatea de folosire a terenului necesar desfășurării activității specifice, fără a echivala cu recunoașterea unui drept exclusiv de prestare a activității.

Analogia cu desfășurarea activităților specifice serviciilor publice de iluminat public sau de furnizare de gaz natural, realizate de către operatorii E.On M______ și E.On Gaz, analogie invocată prin recursul promovat, nu poate fi reținută în cauză, drepturile acestora derivând din cadrul normativ specific domeniilor de activitate, fiind în strânsă legătură cu infrastructura necesară desfășurării acestor activități, care impune limite și condiții deosebite, inexistente în prezentul litigiu.

În acest sens, prin dispozițiile Legii nr. 51/2006, legea cadru în materia serviciilor comunitare de utilități publice, sunt recunoscute competențe și atribuții Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (A.N.R.S.C.), inclusiv de colaborare cu autoritățile și instituțiile competente, cu cei implicați în desfășurarea acestor servicii, respectiv operatorii economici și beneficiari, având printre finalități și respectarea principiilor economiei de piață, asigurarea unui mediu concurențial, restrângerea și reglementarea ariilor de monopol, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. 1 lit. e, ale art. 14 alin. 2, ale art. 20 alin. 1 lit. p din Legea nr. 51/2006.

Existența monopolului invocat drept temei al anulării hotărârii contestate nu poate fi reținută nici din perspectiva cadrului normativ în vigoare la momentul privatizării S.C. Onedil S.A., având în vedere că reorganizarea regiilor autonome în societăți comerciale în baza O.G. nr. 15/1993 se referea tocmai la regiile autonome care nu desfășurau activități care constituiau monopol natural, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. a coroborate cu cele ale art. 3 din O.G. nr. 15/1993.

Dispozițiile adoptate în materia serviciilor publice comunitare (Legea nr. 51/2006) și cele privind serviciul de salubrizare a localităților (Legea nr. 101/2006) au reglementat cadrul normativ general și special în ceea ce privește înființarea, organizarea, gestionarea, exploatarea, finanțarea și controlul funcționării serviciului de salubrizare a localităților.

Referitor la competența Consiliului L____ al municipiului Onești de a adopta hotărârea atacată, competență contestată prin acțiunea și recursul promovate, prin dispozițiile art. 21 din Legea nr. 195/2001 și de art. 6 alin. 1 din Legea nr. 101/2006, sunt indicate domeniile în care autoritățile administrației publice locale de la nivelul comunelor și orașelor exercită competențe exclusive, printre acestea figurând și salubrizarea (art. 21 lit. i), iar prin dispozițiile art. 36 alin. 2 lit. d, alin. 6 lit. a pct. 14 din Legea nr. 215/2001 sunt reglementate categoriile de atribuții exercitate de consiliul local, inclusiv asigurarea cadrului necesar pentru furnizarea serviciilor comunitare de utilitate publică privind salubrizarea.

Natura imperativă a dispozițiilor menționate și caracterul exclusiv al competențelor stabilite determină înlăturarea susținerilor recurentei privind înființarea serviciului de salubrizare sub autoritatea Consiliului Județean Bacău prin H.C.J. nr. 5/1995, invocate de recurentă.

Efectele juridice ale hotărârilor pronunțate în litigiile în care recurenta reclamantă a fost parte sunt limitate la situația de fapt și de drept existentă la momentul soluționării, fiind susceptibilă de modificare în raport de modalitatea de reglementare ulterioară a raporturilor juridice deduse judecății. În acest sens, instanța constată că prin Legea nr. 51/2006 - art. 23 și Legea nr. 101/2006 - art. 11, este reglementată modalitatea de organizare, funcționare și administrare a serviciilor de utilități publice sub forma gestiunii directe și a gestiunii delegate, dreptul de opțiune fiind atributul exclusiv al autorității deliberative a unității administrativ teritoriale, conform dispozițiilor art. 6 lit. e din Legea nr. 101/2006, și reprezentând rezultatul analizei de oportunitate și eficiență economică, nesusceptibile de cenzurare pe calea controlului judecătoresc.

Reglementarea activității de salubrizare a localităților în cazul delegării gestiunii prin trimiterea la procedura de atribuire și la regimul juridic al contractelor de delegare a gestiunii prevăzute de Legea nr. 51/2006 și de O.U.G. nr. 34/2006 are natură imperativă pentru autoritățile implicate, aspect subliniat și de A.N.R.S.C. prin adresa nr. xxxxxx/14.10.2013 trimisă Primarului municipiului Onești (fila 238 dosar fond), în care au fost indicate și consecințele nerespectării condițiilor impuse de dispozițiile Legii nr. 51/2006 coroborate cu cele ale Legii nr. 101/2006.

Având în vedere cadrul normativ aplicabil situației de fapt stabilite cu ocazia judecății cauzei în primă instanță, Curtea apreciază legalitatea actului administrativ contestat, cu consecințe și asupra caracterului nefondat al cererii de suspendare a executării acestui act, pentru neîndeplinirea uneia dintre condițile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, cea privind existența cazului bine justificat, în sensul dispozițiilor art. 3 lit. t din același act normativ.

Față de aceste considerente, apreciind ca fiind legală hotărârea primei instanțe, în temeiul art. 496 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă va fi respins recursul ca nefondat.


PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul promovat de reclamanta S.C. Serval S.A. Onești, cu sediul în Onești, ___________________. 24, județul Bacău, împotriva încheierii pronunțate la data de 03.04.2015 de Tribunalul Bacău în dosarul nr. XXXXXXX/2016 și împotriva sentinței civile nr.580/16.04.2015 pronunțată în aceeași cauză în contradictoriu cu intimații-pârâți Municipiul Onești, cu sediul în Onești, _________________, județul Bacău, C________ L____ Onești, cu sediul în Onești, _________________, județul Bacău, U_______ A____________ Teritorială a M___________ Onești – prin primar, cu sediul în Onești, _________________, județul Bacău și P_______ M___________ Onești, cu sediul în Onești, _________________, județul Bacău.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 ianuarie 2016.

Președinte,

M_____ N___

Judecător,

C______ Ș_____

Judecător,

L_______ A______

Grefier,

O___ N______ P_____

Red. s.c. C.C. S_______

Red. dec. rec. M. N___ /15.02.2016

OP /22.02.2016 /7 ex

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025