Cod ECLI ECLI:RO:JDPIT:2016:004.xxxxxx
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA PITEȘTI
SECTIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 14
Ședința publică de la 05 Ianuarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE A__ M____ D_______
Grefier F_______ L____ C____
Ministerul Public, P________ de pe lângă Judecătoria Pitești este reprezentat
prin procuror M_______ D_________
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul R________ I____ și pe persoana vătămată constituită parte civilă G______ M____ M______, având ca obiect furt calificat prev. și ped. de art. 228 alin. 1 rap. la art. 229 alin. 1 lit. b și d C.pen., cu aplicarea art. 41 C.pen.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns inculpatul, aflat în stare de arest preventiv, asistat de avocat oficiu B____ I__ și partea civilă personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că este primul termen de judecată după procedura camerei preliminare, stadiul procesual-fond, după care,
Se permite inculpatului să ia legătura cu apărătorul desemnat din oficiu.
Se legitimează partea civilă cu CI AZ nr. xxxxxx, CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliat in Pitești, ___________________, ____________, _____________________.
La interpelarea instanței partea civilă arată că menține constituirea de parte civilă cu suma de 2000 lei, reprezentând daune materiale, respectiv contravaloarea ușilor sparte, a geamurilor deteriorate, a bunurilor sustrase. Solicită sancționarea inculpatului conform dispozițiilor legale.
Apărătorul inculpatului solicita aplicarea procedurii simplificate prevăzuta de disp.art.375 C.p.p., întrucât inculpatul recunoaște si regretă fapta.
In baza art.374 C.p.p. instanța da citire succinta actului de sesizare, explicând inculpatului in ce constă învinuirea ce i se aduce, înștiințându-l cu privire la dreptul de a nu face nici o declarație, atrăgându-i atenția ca ceea ce declara poate fi folosit si împotriva sa.
Inculpatul arată ca se prevalează de dreptul de a nu da declarație în cauză, precizând că recunoaște și regretă săvârșirea faptei și menține declarațiile date in cursul urmăririi penale.
Apărătorul inculpatului solicita instanței sa dea eficienta dispozițiilor art. 374 al.4 C.p.p., având in vedere ca inculpatul a recunoscut si regretă săvârșirea faptei.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, arata ca nu se opune aplicării acestor dispoziții legale, având in vedere poziția de recunoaștere a inculpatului.
Instanța admite cererea inculpatului de aplicare a procedurii simplificate, apreciind ca sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.
Aparatorul inculpatului, partea civilă si reprezentanta parchetului arata ca nu mai au alte cereri prealabile fondului, solicitând acordarea cuvântului in dezbateri de fond.
Instanța, in baza art.387 C.p.p. constata terminata cercetarea judecătoreasca, iar in baza art.388 C.p.p. acorda cuvântul in dezbateri de fond.
Reprezentanta parchetului, având cuvântul, expune pe scurt situația de fapt și încadrarea în drept a faptelor. Apreciază că din probele administrate în cauză rezultă săvârșirea cu vinovăție in forma cerută de lege a faptelor reținute în sarcina inculpatului și solicită condamnarea acestuia pentru săv. infr. prev. și ped. de art. art. 228 alin. 1 rap. la art. 229 alin. 1 lit. b și d C.pen., cu aplicarea art. 41 C.pen, la pedeapsa închisorii, ca modalitate de executare solicită a se face aplicarea art. 60 cod penal, respectiv executarea pedepsei în regim de detenție, a se face aplicarea art. 43 alin. 5 cod penal potrivit căruia limitele de pedeapsă se majorează cu jumătate, în temeiul art. 67 alin. 2 cod penal a se aplica acestuia pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b cod penal, în temeiul art. 65 alin. 1 cod penal a se aplica pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b cod penal, în temeiul art. 72 cod penal a se deduce din pedeapsa ce va fi aplicată perioada măsurilor preventive de la 23.11.2015, a se admite acțiunea civilă, a fi obligat inculpatul la despăgubiri în limita dovedirii acestora, pe starea de arest a se menține măsura arestului preventiv ca legală și temeinică, apreciind că subzistă temeiurile avute in vedere la luarea acestei măsuri, privarea de libertate a inculpatului este necesară pentru înlăturarea stării de pericol, urmând a se avea în vedere gravitatea faptei, modalitatea de săvârșire a acesteia, antecedentele penale ale inculpatului. Apreciază că măsura este proporțională cu gravitatea faptei, necesară pentru prevenirea săvârșirii de alte infracțiuni de către inculpat. Solicită a fi obligat inculpatul in temeiul art. 274 alin. 1 cod proc. penală la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Partea civilă, având cuvântul, solicită admiterea acțiunii civile, obligarea inculpatului la plata sumei de 2000 lei.
Apărătorul inculpatului, având cuvântul, solicită a se avea în vedere că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor, le regretă, a colaborat cu organele de cercetare penală, urmând a se face aplicarea art. 396 alin. 10 cod proc. penală, reducerea cu o treime a pedepsei, a se stabili o pedeapsă orientată spre minimul special. Precizează că inculpatul își manifestă acordul pentru acoperirea prejudiciului. Pe starea de arest solicită revocarea acesteia, apreciază că măsura arestului preventiv nu se mai impune, nu mai există temeiurile avute în vedere la luarea acesteia, lăsarea inculpatului în libertate nu mai prezintă un pericol public. Solicită in subsidiar luarea măsurii prevăzute la art. 218 cod proc. penală, respectiv arestul la domiciliu.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, potrivit disp. art. 389 c.p.p., arata ca lasă la aprecierea instanței.
INSTANȚA
Asupra cauzei penale de față :
Constată că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești nr.7962/P/2015 din data de 08.12.2015 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului R________ I____ pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de art. 228 alin.1 – 229 alin.1 lit.b, d C.p. cu aplic. art.41 C.p. , constând în aceea că în noaptea de 09/10.10.2015 a pătruns prin escaladare în curtea imobilului aparținând persoanei vătămate G______ M____ M______ , a forțat lacătele și a spart un geam pentru a pătrunde în anexe și în casă de unde a sustras mai multe bunuri.
In cursul urmării penale persoana vătămată G______ M____ M______ a învederat constituirea ca parte civilă în cauză cu suma de 2000 lei reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase și a pagubelor provocate ca urmare a distrugerii ușilor și ferestrelor – declarații filele 8 – 12 dup, pretenții menținute de partea civilă și în fața instanței de judecată în ședința publică din data de 05.01.2016.
Prin încheierea pronunțată în ședința camerei de consiliu din data de 05.01.2016 – vizând procedura camerei preliminare – judecătorul de cameră preliminară raportat la aspectul că în cauză nu au fost formulate cereri și excepții cu privire la legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală – a constatat, în conformitate cu disp. art.346 alin. 2 C.p.p. – legalitatea sesizării instanței , a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală , dispunând începerea judecății.
In ședința publică din data de 05.01.2016 inculpatul R________ I____ , prin apărător, a învederat instanței că solicită aplicarea în ceea ce-l privește a procedurii simplificate de judecare a cauzei prev. de disp. art. 374 alin.4 – art.375 C.p.p. , ca urmare a recunoașterii în totalitate a săvârșirii faptei astfel cum a fost reținută în actul de sesizare al instanței, cerere încuviințată de instanță.
Examinând probatoriul administrat în cauză constând în : plângere și declarații persoană vătămată , proces verbal de cercetare la fața locului și planșe foto , depoziții martori , declarații inculpat, raport de constatare criminalistică dactiloscopică nr. xxxxxx/13.11.2015, fișe de cazier judiciar a inculpatului, precum și celelalte înscrisuri aflate la dosarul cauzei instanța reține următoarele:
La data de 10.10.2015 numitul G______ M____ M______ a sesizat organele de poliție din cadrul Secției 3 Poliție Pitești cu privire la faptul că în noaptea de 09/10.10.2015 persoane necunoscute au pătruns prin forțarea sistemelor de închidere de la uși și ferestre în imobilul proprietate personală situat în Pitești, ________________________, jud. Argeș de unde au sustras mai multe scule, o oală de 20 litri, mai multe piese de autoturism uzate, 3 cauciucuri noi, geci, două sticle de trei sticle whisky, țigări, cafea , un polizor electric și un after shave.
Cauza a fost înregistrată la P________ de pe lângă Judecătoria Pitești sub nr. 7962/P/2015.
Declarația persoanei vătămate –audiate în cursul urmăririi penale-filele 8-12- se coroborează cu declarația martorei G______ G_______ S_____, mama numitului G______ M____ M______ care a declarat că a mers la imobilul în cauză și a constatat lipsa bunurilor indicate în plângere.
De asemenea, conform procesului verbal de cercetare la fața locului din data de 10.10.2015 imobilul prezenta urme de forțare, geamul unei ferestre fiind spart și urme de răvășire. Cu ocazia cercetării l fața locului s-au ridicat mai multe urme digitale ce au fost prelucrate.
Prin raportul de constatare criminalistică dactiloscopică nr.xxxxxx/13.11.2015 s-a stabilit că una din urmele ridicate cu ocazia cercetării la fața locului, respectiv cea de pe un geam rezemat de peretele casei, a fost creată de degetul mic de la mâna dreaptă a numitului R________ I____.
Persoana vătămată a fost reaudiată la data de 23.11.2015 ocazie cu care i-a fost adusă la cunoștință identitatea autorului faptei, declarând că nu îl cunoaște pe acesta și nu l-a invitat niciodată în curtea acelui imobil.
Fiind audiat de către organele de cercetare penală-filele 56-60 d.u.p., inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, declarând în mod detaliat modul de operare spunând că în acea noapte a plecat cu gândul de a sustrage bunuri din locuințe și a ales în mod întâmplător imobilul persoanei vătămate. Inculpatul a pătruns în curte prin escaladare gardului împrejmuitor. Acesta a forțat lacătul de la o magazie cu o surubelnită și din interior a sustras niște chei și piese de mașină uzate. In continuare, inculpatul a pătruns în casă spărgând geamul de pe care a fost ridicată și urma digitală ce a dus la identificarea sa, a forțat cu aceeași șurubelniță și ușile încăperilor, iar din interior a sustras o sticlă de vin, o sticlă de whisky, trei doze de bere, țigări, cafea, un ibric, o oală, două geci, un parfum și un polizor; Inculpatul a mai declarat că bunurile le-a vândut în târgul săptămânal, iar din banii obținuți a cumpărat mâncare.
Așa cum s-a menționat în cele ce preced și în fața instanței de judecată inculpatul a manifestat aceeași atitudine sinceră , materializată în recunoașterea și regretarea faptei reținute în sarcina sa prin actul de sesizare al instanței , în ședința publică din data de 05.01.2016 inculpatul R________ I____ prevalându-se de dispozițiile art.374 alin.4 C.p.p. – art.375 C.p.p. ce reglementează procedura simplificată de judecare a cauzei , respectiv exclusiv în baza probatoriului administrat în cursul urmăririi penale , cerere încuviințată de instanță.
Situația de fapt astfel fiind reținută în baza probatoriului administrat în cauză mai sus reliefat , instanța constată că în drept fapta inculpatului R________ I____ care , în noaptea de 09/10.10.2015 a pătruns prin escaladare în curtea imobilului aparținând persoanei vătămate G______ M____ M______ , a forțat lacătele și a spart un geam pentru a pătrunde în anexe și în casă de unde a sustras mai multe bunuri, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de art. 228 alin.1 – 229 alin.1 lit.d , g C.p.
La individualizarea și cuantificarea pedepsei ce va fi aplicată inculpatului instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prev. și ped. de art. 74 C.p. , respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii , starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită – respectiv patrimoniul persoanei vătămate, natura și gravitatea rezultatului produs – și în acest context cuantumul prejudiciului cauzat persoanei vătămate prin sustragerea bunurilor și degradarea ușilor și ferestrelor, scopul urmărit prin săvârșirea unor fapte de această natură – respectiv obținerea mijloacelor de subzistență prin săvârșirea unor fapte de natură penală și deci prin alte căi decât cele legale, atitudinea constant sinceră manifestată de inculpat pe parcursul procesului penal, atitudine materializată în recunoașterea și regretarea faptei reținute în sarcina sa prin actul de sesizare al instanței ; de asemenea, în cadrul acelorași criterii generale de individualizare a pedepsei pe care instanța urmează a le avea în vedere se regăsește și cel privind existența antecedentelor penale ale inculpatului, reliefate de fișa de cazier judiciar aflată la dosarul cauzei filele (53-54 dup), înscris din parcurgerea căruia se constată o perseverență infracțională deosebită manifestată de inculpat în ceea ce privește săvârșirea de infracțiuni împotriva patrimoniului, constatându-se că numitul R________ I____ a suferit începând cu anul 1999 multiple condamnări șla pedeapsa închisorii cu executare în condiții de detenție pentru săvârșirea unor infracțiuni de aceeași natură – furt calificat.
In raport de aceste mențiuni cuprinse în cazierul inculpatului și în consecință având în vedere condamnările ulterioare suferite de inculpat și pentru care nu a operat reabilitarea judecătorească , instanța urmează a constata că fapta reținută în sarcina inculpatului R________ I____ și dedusă judecății în prezenta cauză a fost săvârșită de acesta în stare de recidivă postexecutorie , situație în care se vor avea în vedere și se vor da eficiență dispozițiilor art.43 alin.5 NCP.
Pentru toate aceste considerente mai sus expuse, cu reținerea în cauză a dispozițiilor art.41 C.p. precum și a disp. art.396 alin.10 C.p.p. , vizând reducerea cu 1/3 a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoarea, instanța se va orienta la o pedeapsă cu închisoarea într-un cuantum de 3 ani , pedeapsă care să fie de natură a atrage atenția inculpatului asupra caracterului antisocial al faptei acestuia și a-l determina ca pe viitor să se abțină de la astfel de gesturi.
In ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei , instanța va face aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 60 C.p. , respectiv în condiții de detenție , apreciind că numai astfel pedeapsa va avea consecințe asupra conduitei viitoare a condamnatului , influențând mentalitatea și deprinderile acestuia în sensul înlăturării celor antisociale prin constrângerea la care este supus condamnatul.
Constatând că prin ordonanța nr. 8454/P/2015 din data de 29.10.2015 emisă de IPJ Argeș – Poliția Mun.Pitești – Biroul Investigații Criminale – filele 14 ,15 dup s-a luat față de numitul V____ A_____ măsura reținerii pe o durată de 24 ore începând din data de 29.10.2015 , iar prin încheierea din data de 30.10.2015 a Judecătoriei Pitești pronunțată în dosar nr. xxxxx/280/2015 s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului V____ A_____ pentru o perioadă de 30 de zile , începând cu data de 30.10.2015 și până la data de 28.11.2015 inclusiv, măsură ce a fost menținută de către judecătorul de cameră preliminară la data de 25.11.2015 și la data de 15.12.2015 , instanța va face în cauză aplicarea disp. art.72 C.p. , urmând a deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării preventive începând cu data de 29.10.2015 la zi.
In baza art.399 alin.1 C.p.p. se va menține măsura arestului preventiv față de inc. V____ A_____ , apreciind că subzistă motivele avute în vedere la luarea acestei măsuri reținând în acest sens modalitatea de săvârșire a faptei – pe timp de noapte prin amenințarea persoanei vătămate cu un cuțit și prin folosirea de violență – și în acest sens necesitatea înlăturării unei stări de pericol pentru ordinea publică, precum și înlăturarea posibilității ca inculpatul să mai săvârșească noi infracțiuni având în vedere aspectul că inculpatul nu are un loc de muncă și nu prezintă nicio sursă stabilă de venit.
In ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei , instanța va face aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 60 C.p. , respectiv în condiții de detenție , apreciind că numai astfel pedeapsa va avea consecințe asupra conduitei viitoare a condamnatului , influențând mentalitatea și deprinderile acestuia în sensul înlăturării celor antisociale prin constrângerea la care este supus condamnatul.
Constatând că prin ordonanța nr. 7962/P/2015 din data de 23.11.2015 emisă de IPJ Argeș – Poliția Mun.Pitești – Secția nr. 3 Poliție Pitești – fila 61 dup s-a luat față de numitul R________ I____ măsura reținerii pe o durată de 24 ore începând din data de 23.11.2015 , iar prin încheierea din data de 24.11.2015 a Judecătoriei Pitești pronunțată în dosar nr. xxxxx/280/2015 s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului R________ I____ pentru o perioadă de 30 de zile , începând cu data de 24.11.2015 și până la data de 23.12.2015 inclusiv, măsură ce a fost menținută de către judecătorul de cameră preliminară la data de 10.12.2015, instanța va face în cauză aplicarea disp. art.72 C.p. , urmând a deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării preventive începând cu data de 23.11.2015 la zi.
In baza art.399 alin.1 C.p.p. se va menține măsura arestului preventiv față de inc. R________ I____ , apreciind că subzistă motivele avute în vedere la luarea acestei măsuri reținând în acest sens modalitatea de săvârșire a faptei – pe timp de noapte , prin pătrunderea prin efracție în locuința persoanei vătămate și în acest sens necesitatea înlăturării unei stări de pericol pentru ordinea publică, precum și înlăturarea posibilității ca inculpatul să mai săvârșească noi infracțiuni având în vedere perseverența infracțională , aspectul că inculpatul nu are un loc de muncă și nu prezintă nicio sursă stabilă de venit.
Sub aspectul laturii civile instanța constată că în cursul urmăririi penale persoana vătămată G______ M____ M______ a învederat constituirea ca parte civilă în cauză cu suma de 2000 lei reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase și a pagubelor provocate ca urmare a distrugerii ușilor și ferestrelor – declarații filele 8 – 12 dup, pretenții menținute de partea civilă și în fața instanței de judecată în ședința publică din data de 05.01.2016.
Instanța , constatând îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv existența faptei , a prejudiciului , a legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciul creat părții civile, precum și vinovăția inculpatului sub forma intenției directe, în baza art.19 C.p.p. rap. la art. 397 C.p.p. și art.1357 și urm. Cod civil va admite acțiunea civilă formulată de partea civilă G______ M____ M______ și va obliga inculpatul la plata către această parte civilă a sumei de 2000 lei cu titlu de despăgubiri civile.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Condamnă inculpatul R________ I____ fiul lui A____ și I____, ns. la data de 16.02.1972 în ______________________, domiciliat în com.Popești, ____________________, jud.Argeș, CNP xxxxxxxxxxxxx, în prezent încarcerat în P____________ Colibași, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de art. 228 alin. 1 rap. art. 229 alin. 1 lit. b și d, cu aplic. art. 41 c.p., în condițiile art. 396 alin. 10 c.p.p., cu executare în condițiile art. 60 c.p.
În baza art. 66 c.p. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a,b pe o perioadă de 3 ani, ce se va executa în conformitate cu disp. art. 68 alin. 1 lit. c c.p.
În baza art. 65 c.p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit a,b c.p. pe perioada executării pedepsei.
În baza art. 399 alin. 1 c.p.p. menține măsura arestului preventiv față de inculpatul R________ I____.
În baza art. 72 c.p. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării preventive începând cu data de 23.11.2015 la zi.
În baza art. 19 c.p.p. rap. art. 397 c.p.p. și art. 1357 și urm c. civ admite acțiunea civilă formulată de partea civilă G______ M____ M______, cu domiciliul în Pitești, __________________, _____________, _____________, jud.Argeș și obligă inculpatul la plata către această parte civilă a sumei de 2000 lei, reprezentând despăgubiri civile.
În baza art.274 alin.1 Cpp obligă inculpatul la plata sumei de 600 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezintă cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale.
Cheltuielile judiciare constând în onorariul avocat din oficiu în sumă 780 de lei (260 lei în cursul urmăririi penale, 520 de lei onorariul avocatului din oficiu din cursul procedurii de Cameră Preliminară și judecată - delegație nr. 4479/09.12.2015,) vor rămâne în sarcina statului conform art. 274 alin. 1 teza finală N.C.p.p. și se vor plăti din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 05 ianuarie 2016.
Președinte,
A__ M____ D_______
Grefier,
F_______ L____ C____
RED.A.M.D.
TEHN.MN /4 EX/08.01.2016