Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul TULCEA
Materie juridică:
Penal
Stadiu procesual:
Contestaţie(NCPP)
Obiect dosar:
înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP)
Număr hotarâre:
1/2016 din 20 februarie 2016
Sursa:
Rolii.ro

DOSAR NR.XXXXXXXXXXXX


R O M Â N I A

TRIBUNALUL TULCEA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.1

Ședința publică din 05 ianuarie 2016

Instanța constituită din :

Președinte : I_____ A_____

Grefier : R_____ C________ P____



Cu participarea Ministerului Public prin procuror B________ D______

S-a luat în examinare contestația declarată de condamnatul S_____ V_____, domiciliat în localitatea Satu Nou, ____________________, _______________________.Tulcea, împotriva sentinței penale nr.123/22.10.2015 pronunțate de Judecătoria Babadag în dosarul nr.XXXXXXXXXXXX.

La apelul nominal a răspuns avocat desemnat din oficiu B____ T____ pentru contestatorul lipsă S_____ V_____.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefier, după care :

Față de declarațiile reprezentantului parchetului și ale apărătorului contestatorului că nu au cereri de formulat sau excepții de ridicat, instanța constată că dosarul se află în stare de judecată și acordă cuvântul în contestație.

Avocat B____ T____ arată că la dosar a fost depusă de contestator chitanța fiscală ce atestă plata amenzii penale, astfel că se impune admiterea contestației și respingerea sesizării. Fiind desemnat din oficiu solicit plata onorariului apărător.

Reprezentantul parchetului solicită admiterea contestației, condamnatul făcând dovada plății amenzii penale.



T R I B U N A L U L :



La data de 28.05.2015, judecătorul delegat în cadrul Compartimentului de executări penale din cadrul Judecătoriei Babadag a sesizat instanța de executare în conformitate cu dispozițiile art.23 alin.1 lit.c din Legea nr.253/2013, privind procedura în caz de neexecutare a amenzii, solicitând înlocuirea amenzilor în cuantum de câte 700 lei aplicate condamnaților S_____ V_____ și A_____ L________ G_______, cu închisoarea, în condițiile prevăzute la art.63 din Legea nr.286/2009, cu modificările și completările ulterioare, deoarece susnumiții nu au achitat amenzile în tot sau în parte, în termenul prevăzut de art.22 alin.1 din legea nr.253/2013.

S-a susținut că prin Sentința penală nr.16/05.02.2014 pronunțată de Judecătoria Babadag în dosar nr.XXXXXXXXXXXXX a Judecătoriei Babadag, definitivă la data de 21.02.2014 , prin nerecurare , S_____ V_____ și A_____ L________-G_______ au fost condamnati pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de disp.art. 180 alin.2 cod penal cu aplic.art. 5 cod penal, art.375 alin.1 cod pr.penală în referire la art.63 alin.3 teza a II-a cod penal, la câte 700 lei amendă penală.

La data de 23.12.2014 s-a comunicat inculpaților ca până la data de 23.03.2015 să achite amenzile penale și cheltuielile judiciare la care au fost obligati însă acestia nu au prezentat dovada plății .

Potrivit dispozițiilor art. 23 alin. 4 din Legea nr. 253/2013 la data de 23.03.2015, s-au solicitat informații cu privire la situația materială și patrimonială a condamnatilor S_____ V_____ și A_____ L________-G_______ de la Serviciul Fiscal oraș Babadag, Primăria comunei M____ B____, Inspectoratul Teritorial de Muncă Tulcea și Agenția Județeană pentru ocuparea Forței de Muncă Tulcea .

Din răspunsurile primite, respectiv: adresa nr.3147/CRP/07.04.2015 emisă de Inspectoratul teritorial de Muncă Tulcea rezultă că numitul S_____ V_____ figurează cu contract individual de muncă în vigoare la ____________________, cu sediul în B_____, ___________________, ________________________, din adresa nr.5148/06.04.2015 emisă de Serviciul Fiscal oraș Babadag reiese că susnumitul are venituri impozabile realizate din salarii pe anul 2014, iar din adresa nr.1864 din 29.04.2015 a Primăriei M____ B____ rezultă că acesta nu figurează cu bunuri mobile sau imobile și locuiește împreună cu tatăl său.

Din răspunsurile primite, respectiv: adresa nr.3146/CRP/07.04.2015 emisă de Inspectoratul teritorial de Muncă Tulcea rezultă că numitul A_____ L________ G_______ figurează cu contract individual de muncă în vigoare la ____________________, cu sediul în B_____, ___________________, ____________, jud.B_____, din adresa nr.5147/06.04.2015 emisă de Serviciul Fiscal oraș Babadag reiese că susnumitul nu are venituri realizate pe anul 2014, iar din adresa nr.1864 din 29.04.2015 a Primăriei M____ B____ rezultă că acesta nu figurează cu bunuri mobile sau imobile și locuiește împreună cu părinții săi în localitatea Satu-Nou, jud.Tulcea.

Apreciindu-se că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de textele de lege sus menționate s-a solicitat înlocuirea obligației de plată a amenzilor penale aplicate inculpaților prin Sentința penală nr.16/05.02.2014 pronunțată de Judecătoria Babadag în dosar nr.XXXXXXXXXXXXX a Judecătoriei Babadag, definitivă la data de 21.02.2014, cu închisoarea, în condițiile prevăzute la art.63 Cod penal, conform procedurii reglementate în art.23 din Legea nr.253/2013.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele :

Prin Sentința penală nr.16/05.02.2014 pronunțată de Judecătoria Babadag în dosar nr.XXXXXXXXXXXXX a Judecătoriei Babadag, definitivă la data de 21.02.2014, prin nerecurare, S_____ V_____ și A_____ L________-G_______ au fost condamnati pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de disp.art. 180 alin.2 cod penal cu aplic.art. 5 cod penal, art.375 alin.1 cod pr.penală în referire la art.63 alin.3 teza a II-a cod penal, la câte 700 lei amendă penală.

La data de 23.12.2014 s-a comunicat inculpaților ca până la data de 23.03.2015 să achite amenzile penale și cheltuielile judiciare la care au fost obligati însă acestia nu au prezentat dovada plății .

Potrivit dispozițiilor art. 23 alin. 4 din Legea nr. 253/2013 la data de 23.03.2015, s-au solicitat informații cu privire la situația materială și patrimonială a condamnatilor S_____ V_____ și A_____ L________-G_______ de la Serviciul Fiscal oraș Babadag, Primăria comunei M____ B____, Inspectoratul Teritorial de Muncă Tulcea și Agenția Județeană pentru ocuparea Forței de Muncă Tulcea .

Din răspunsurile primite, respectiv: adresa nr.3147/CRP/07.04.2015 emisă de Inspectoratul teritorial de Muncă Tulcea rezultă că numitul S_____ V_____ figurează cu contract individual de muncă în vigoare la ____________________, cu sediul în B_____, ___________________, ____________, jud.B_____, din adresa nr.5148/06.04.2015 emisă de Serviciul Fiscal oraș Babadag reiese că susnumitul are venituri impozabile realizate din salarii pe anul 2014, iar din adresa nr.1864 din 29.04.2015 a Primăriei M____ B____ rezultă că acesta nu figurează cu bunuri mobile sau imobile și locuiește împreună cu tatăl său.

Din adresa nr.3146/CRP/07.04.2015 emisă de Inspectoratul teritorial de Muncă Tulcea rezultă că numitul A_____ L________ G_______ figurează cu contract individual de muncă în vigoare la ____________________, cu sediul în B_____, ___________________, ____________, jud.B_____, din adresa nr.5147/06.04.2015 emisă de Serviciul Fiscal oraș Babadag reiese că susnumitul nu are venituri realizate pe anul 2014, iar din adresa nr.1864 din 29.04.2015 a Primăriei M____ B____ rezultă că acesta nu figurează cu bunuri mobile sau imobile și locuiește împreună cu părinții săi în localitatea Satu-Nou, jud.Tulcea.

Condamnatul A_____ L________ G_______ a depus în cursul procesului chitanțele ___________ nr.xxxxxxxxxxx/15.06.2015 în sumă de 700 lei reprezentând amenda penală și ____________ nr. xxxxxxxxxx/15.06.2015, în sumă de 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare, cu care face dovada achitării amenzii în cuantum de 700 lei, iar la termenul de judecată din data de 25.06.2015 a fost depusă de către condamnatul S_____ V_____ o declarație dată în fața primarului comunei M____ B____, prin care declara că se angajează a achita lunar suma de 100 lei în contul amenzii penale aplicate.

La următorul termen de judecată condamnatul S_____ V_____ prezent la proces și asistat de apărător desemnat din oficiu a solicitat acordarea unui alt termen de judecată pentru a solicita plata eșalonată a amenzii și soluționarea acestei cereri.

S-a reținut că prin Încheierea penală din data de 19 august 2015 pronunțată în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX/a1 a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de eșalonare a plății amenzii formulată de petentul S_____ V_____.

Instanța a dispus a i se face adresă, față de încheierea din data de 19 august 2015 pronunțată în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX/a1, pentru a comunica dacă este de acord să plătească amenda penală în cuantum de 700 lei aplicată prin s.p nr.16 din 5.02.2014 pronunțată în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, adresă ce a fost returnată instanței intrucât S_____ V_____ a refuzat primirea actelor și nici nu s-a mai prezentat la instanță și nici nu a făcut dovada plății totale/parțiale a amenzii penale .

Potrivit art. 63 al. 1 cod penal, dacă persoana condamnată, cu rea-credință, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuiește cu un număr corespunzător de zile cu închisoare , iar potrivit alin. 2 dacă amenda neexecutată a însoțit pedeapsa închisorii, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuiește cu un număr corespunzător de zile cu închisoare, care se adaugă la pedeapsa închisorii, pedeapsa astfel rezultată fiind considerată o singură pedeapsă.

Alineatul 3 al aceluiași articol stipulează că în cazul înlocuirii pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, în condițiile alin. (1) și alin. (2), unei zile-amendă îi corespunde o zi de închisoare.

Articolul 23 alin. 1 lit. c din legea nr. 253 din 19 iulie 2013, privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal stipulează că atunci când constată neexecutarea cu rea-credință a amenzii, înlocuiește amenda cu închisoarea, în condițiile art. 63 din Legea nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare.

Rezultă în mod evident că, legiuitorul a fost consecvent în menținerea condiției de rea-credință în privința neexecutării obligației de plată a amenzii penale, pentru înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii.

Judecătoria Babadag a reținut că petentul S_____ V_____ nu a efectuat nici măcar o plata parțială a amenzii penale, deși a fost angajat și a obținut venituri salariale – ceea ce denotă îndeplinirea condiției de rea-credință prevăzută ca și condiție pentru înlocuirea pedepsei amenzii penale cu pedeapsa închisorii în ceea ce-l privește.

Pe cale de consecință a fost admisă sesizarea formulată de judecătorul delegat din cadrul Compartimentului de executări penale din cadrul Judecătoriei Babadag și în baza art. 63 cod penal cu referire la art.23 alin. 1 lit. c din Legea nr. 253/2013 , s-a înlocuit pedeapsa de 700 lei amendă aplicată condamnatului S_____ V_____, prin sentința penală nr.16/05.02.2014 pronunțată de Judecătoria Babadag în dosar nr.XXXXXXXXXXXXX definitivă prin nerecurare, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de disp.art.180 alin.2 Cod Penal cu aplic.art.5 Cod Penal, cu pedeapsa de 3 luni închisoare, pedeapsa urmând a fi executată în regim de detenție.

Împotriva acestei sentințe a formulat contestație S_____ V_____ arătând că a achitat amenda judiciară stabilită prin sentința penală nr.16/05.02.2014 a Judecătoriei Tulcea, cauza fiind înregistrată sub nr.XXXXXXXXXXXX din 20.11.2015.

Analizând actele depuse la dosar instanța constată că din chitanța depusă la fila 4 din prezentul dosar, rezultă că S_____ V_____ a achitat amenda penală de 800 lei.

Potrivit art.586 alin.6 cod pr.penală, dacă persoana condamnată achită amenda pe parcursul soluționării cauzei, sesizarea va fi respinsă ca neîntemeiată.

Așa fiind, urmează a admite contestația formulată de contestatorul S_____ V_____ și se va respinge sesizarea judecătorului delegat la C_____________ executări penale al Judecătoriei Babadag ca rămasă fără obiect, onorariul apărătorului din oficiu, în valoare de 130 lei urmând a se va vira din fondul MJ către BA Tulcea pentru av. B____ T____.

.




PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :


Admite contestația.

În temeiul art. 4251, alin. 7, pct. 2, lit. a c.pr.pen.;

Desființează sentința penală nr. 123/22 octombrie 2015 a Judecătoriei Babadag și, rejudecând;

Respinge sesizarea judecătorului delegat la C_____________ executări penale al Judecătoriei Babadag ca rămasă fără obiect.

Onorariul apărătorului din oficiu, în valoare de 130 lei se va vira din fondul MJ către BA Tulcea pentru av. B____ T____.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 5 ianuarie 2016.





Președinte, Grefier,

I_____ A_____ R_____ C________ P____





Judec.fond.E.I.Ș.L.

red,judec.A.I.. 27.01.2016

tehn..P.R.C./ 2 ex./27.01.2016



Publicitate

Alte spețe similare

  • Hotărârea 2710/2014 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 1916/2014 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 74/2014 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 140/2014 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Contestaţie(NCPP)
  • Hotărârea 350/2014 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 1/2016 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Contestaţie(NCPP)
  • Hotărârea 795/2015 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 52/2015 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 35/2015 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 53/P - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 178 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 22/2015 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 45/2015 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 1979/2014 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 40/2015 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 419/2015 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 9 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 154/2015 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 18/2015 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 191/2014 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 1053/2015 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 3748/2014 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 262/2015 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 44/2015 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 133/2015 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 31/2016 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 6/2016 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 210/2015 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 1598/2014 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 990/2015 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 190/2015 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 2/2014 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Apel
  • Hotărârea 120/2015 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 234/2014 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 648/2014 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 657/2015 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Contestaţie(NCPP)
  • Hotărârea 260/2014 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 18/2016 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 5/2015 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 620/2015 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 561/2014 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 35/2015 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 4 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 164/2014 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Contestaţie(NCPP)
  • Hotărârea 335/2014 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 757/2015 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 57/2015 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 485/2014 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Contestaţie(NCPP)
  • Hotărârea 213/2015 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Contestaţie(NCPP)
  • Hotărârea 47/2015 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Contestaţie(NCPP)
  • Hotărârea 101/2016 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Apel
  • Hotărârea 10/2015 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 36/2015 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Contestaţie(NCPP)
  • Hotărârea 420/2016 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 58/2015 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 263/2015 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Contestaţie(NCPP)
  • Hotărârea 239/2014 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 132/2016 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 126/2015 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Hotărârea 171/2015 - înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea (art.586 NCPP) - Fond
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    office@avocatura.com

    Formular de contact

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025