ROMÂNIA
TRIBUNALUL M____
SECȚIA C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. XXXXXXXXXXX
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
SENTINȚA Nr. 672/2015
Ședința publică de la 13 mai 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE C_______ M_______
Grefier Ț____ D______
Pe rol se află pronunțarea cu privire la acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta H______ M____ D_____ R_____,CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul procesual ales la Cabinetul de avocatură G____ E____, cu sediul în Suceava, _______________________. 48, __________________________________, în contradictoriu cu pârâții G_______ R_______ –Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, cu sediul în București, Calea Floreasca, nr. 202 și C______ M___________ București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, a Legii 290/2003 și a Legii nr. 393/2006 cu sediul în București, Piața Presei Liberei nr.1, corp B, sector 1, având ca obiect anulare act administrativ, ca urmare a declinării prezentei cauze de la Curtea de Apel Tg M____.
Fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile reprezentantei reclamantei sunt consemnate în cuprinsul încheierii de ședință din data de 4 mai 2015, prin care s-a dispus amânarea pronunțării pentru data de 11 mai 2015, iar prin încheierea din 11 mai 2015 s-a dispus amânarea pronunțării pentru data de azi, 13 mai 2015, ambele încheieri urmând a face parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Tîrgu M____ la data de 08.10.2014, reclamanta H______ M____ D_____ R_____ a chemat în judecată pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, contestând Decizia nr.988/25.09.2014 emisă de pârâtă și solicitând acordarea despăgubirilor ce i se cuvin pentru imobilul deținut de autorul său în Cernăuți, Republica Ucraina, astfel cum a solicitat prin cererea nr.xxxxx/05.05.2004
În motivarea cererii, reclamanta a susținut că, prin cererea menționată, autorul său, Marmeliuc N_____, a solicitat să i se acorde despăgubirile cuvenite pentru imobilul deținut de părinții săi în orașul Cernăuți, _________________.6, în perioada în care acesta aparținea de Regatul R_______. În data de 01.10.2006, solicitantul a decedat, transmițându-i, prin testamentul autentificat sub nr.291/05.02.2004, drepturile aferente solicitării, calitatea de moștenitoare fiindu-i recunoscută prin sentința civilă nr.1199/20.09.2011 pronunțată de Judecătoria Sighișoara.
Prin hotărârea contestată în prezenta cauză, intimata a reținut faptul că reclamanta nu a depus acte doveditoare, certificate de autorități din care să rezulte dovada refugiului din 1944 pentru părinții autorului său, Marmeliuc C_________ și Marmeliuc E___, reclamanta arătând faptul că a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a demonstra îndeplinirea tuturor condițiilor impuse de Legea 290/2003, precum și că a făcut parte, la rândul său, alături de părinții și frații săi, dintre cei care s-au refugiat împreună cu părinții autorului său din nordul Bucovinei.
În dovedirea cererii sale, reclamanta a depus decizia contestată, un extras de pe portalul instanțelor și o solicitare de informații adresată Direcției Regionale a Arhivelor Naționale Cernăuți.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, prezentând cadrul legal aplicabil, precum și probatoriul pe care trebuia să-l prezinte reclamanta, în sensul HG 1120/2006. De asemenea, a solicitat introducerea în cauză, pentru opozabilitate, a Comisiei M___________ București pentru aplicarea Legii 290/2003.
A fost introdusă în cauză, în temeiul art.78 C.proc.civ., la solicitarea pârâtei, C______ M___________ București pentru aplicarea Legii 9/1998, a Legii 290/2003 și a Legii 393/2006, ca emitentă a Hotărârii nr.1647/05.06.2013.
Această pârâta a formulat, de asemenea, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, întrucât reclamanta nu a depus dovezi pertinente și concludente cu aptitudinea recunoscută de Legea 290/2003 să susțină pretențiile sale. Reclamanta a încercat a ieși din pasivitate numai după ce i s-a respins cererea, însă nici în prezent dovada refugiului nu este făcută cu acte provenite de la autoritățile române.
A fost depusă documentația care au stat la baza emiterii Deciziei nr.988/2014.
Analizând contestația reclamantei, precum și materialul probator administrat în cauză prin prisma prevederilor legale aplicabile, instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr.9026/05.05.2004, reclamanta H______ M____ D_____ R_____ a solicitat să-i fie acordate despăgubirile prevăzute de Legea 290/2003 aferente unui imobil situat în Cernăuți, _________________.6, Republica Ucraina.
Prin Hotărârea nr.1647/05.06.2013, C______ M___________ București pentru aplicarea prevederilor Legii 290/2003 a respins cererea, motivând că petenta nu a făcut dovada refugiului cu acte doveditoare certificate de autorități, fiind prezentate exemple de astfel de înscrisuri.
Contestația formulată de reclamantă împotriva acestei hotărâri a fost respinsă prin Decizia nr.988/25.09.2014 emisă de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, această pârâtă menționând exemple concrete de demersuri pe care reclamanta le putea întreprinde pentru a obține înscrisuri doveditoare. De asemenea, s-a mai reținut lipsa dovezii vocației succesorale față de autorii bunurilor pentru care a solicitat despăgubiri.
C_____ legal aplicabil în speță este reprezentat de următoarele dispoziții legale:
Astfel, pentru a putea beneficia de despăgubirile acordate de stat, trebuie dovedit faptul că persoana respectivă este cetățean deposedat, moștenitor legal până la gradul al patrulea inclusiv sau moștenitor testamentar al persoanei îndreptățite, că bunurile imobile erau în proprietatea persoanei îndreptățite, precum și că părăsirea bunurilor a fost forțată (persoana refugiindu-se în România ca urmare a stării de război – condiție rezultată chiar din titlul legii).
În speță, pentru dovedirea acestor condiții, reclamanta a depus o ________ înscrisuri, inclusiv declarațiile autentificate a doi martori, dintre care unele nu au fost depuse în cadrul procedurii administrative, ci doar în urma indicării de către autoritățile competente a unor modalități de dovedire a refugiului.
Tribunalul constată că materialul probator nu este concludent și nu aduce informații care să facă dovada pretențiilor reclamantei, deciziile emise de pârâte fiind legale și temeinice în limitele ce vor fi arătate în continuare.
În primul rând, raportat la înscrisurile aflate în documentația depusă chiar de pârâtă și care a stat la baza soluționării cererii reclamantei, aceasta a făcut dovada că este moștenitor testamentar al unui moștenitor legal al persoanei despre care s-a susținut că a fost proprietarul bunului imobil situat în Cernăuți, _________________.6, ulterior, odată cu răspunsul la întâmpinare fiind depusă sentința civilă nr.1199/20.09.2011 a Judecătoriei Sighișoara, pronunțată în contradictoriu cu moștenitoarea rezervatară P______ A____ și definitivă prin neapelare, din care rezultă că reclamanta are calitatea de legatară cu titlu particular după defunctul Marmeliuc N_____, în baza testamentului autentificat sub nr.291/05.02.2004 la BNP U____ M_______ din Sighișoara. Potrivit acestui testament, obiectul legatului este casa de locuit cu anexe gospodărești și terenul aferent imobilului situate în Cernăuți, _________________.6 din Republica Ucraina (fila 80).
În al doilea rând, instanța reține că, astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, cea mai recentă dată la care s-a făcut dovada că părinții lui Marmeliuc N_____ (Marmeliuc C_________ și E___) erau proprietarii casei de locuit din Cernăuți este anul 1940, astfel cum rezultă din adeverința nr.45/10.02.2004 eliberată de Arhiva de Stat a regiunii Cernăuți (fila 168), proprietatea fiind dobândită în anul 1933 de la soții Cobilanschi, conform extrasului de carte funciară de la fila 138.
Cu toate acestea, aceeași adeverință nr.45/10.02.2004, care conține mențiunea că în listele caselor naționalizate se află casa nr.6 de pe _________________ coroborează cu dovada de arhivă nr.117/21.03.2014 eliberată de aceeași instituție (Arhivele Statului – regiunea Cernăuți), care atestă clar că imobilul aflat în orașul Cernăuți, _________________.6, care aparține lui Marmeliuc C_________ a fost naționalizat de Reglementările Comisarilor Poporului a RSSU din octombrie 1940 la nr.301, proprietarul casei, astfel cum figura la data de 05.10.1940, fiind eliminat.
Prin urmare, la data afirmativului refugiu în România din anul 1944, imobilul în discuție nu se mai afla în proprietatea lui Marmeliuc C_________ și E___, astfel că aceștia nu puteau avea calitatea de persoană deposedată ca urmare a părăsirii forțate a Basarabiei, Bucovinei de Nord și a Ținutului H____ și nici ca urmare a celui de al Doilea Război Mondial și a aplicării Tratatului de P___ între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, deposedarea fiind, astfel cum rezultă chiar din documentele depuse de reclamantă, mult anterioară.
În consecință, actele administrative contestate sunt legale și temeinice, reclamanta neaducând niciun element de natură a răsturna prezumția de legalitate și temeinicie de care acestea beneficiază, dimpotrivă, înscrisurile anexate răspunsului la întâmpinare confirmând soluția de respingere a cererii de acordare de despăgubiri.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art.18 alin.1 din Legea 554/2004, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei de anulare a Deciziei nr.988/25.09.2014 emise de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, precum și a Hotărârii nr.1647/05.06.2013 emise de C______ M___________ București pentru aplicarea prevederilor Legii 290/2003.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta H______ M____ D_____ R_____, CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul procesual ales la Cabinetul de avocatură G____ E____, în Suceava, _______________________. 48, ______________, __________________, în contradictoriu cu pârâții G_______ R_______ –Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, cu sediul în București, Calea Floreasca, nr. 202 și C______ M___________ București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, a Legii 290/2003 și a Legii nr. 393/2006 cu sediul în București, Piața Presei Liberei nr.1, corp B, sector 1, ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Cererea de recurs se depune la Tribunalul M____ – Secția de contencios administrativ și fiscal.
Pronunțată în ședința publică din data de 13.05.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
C_______ M_______ D______ Ț____
Red./Tehnored.C.M.
5 ex/17.06.2015