R O M Â N I A

TRIBUNALUL T____

SECȚIA DE C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1360/2015

Ședința publică din data de 15 Octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: I______ T____

GREFIER: A____ L_______ C____ A_____

Pe rol se află judecarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta _________________, în contradictoriu cu pârâta D_______ G_______ REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE TIMIȘOARA, pârâta A____________ J________ A FINANTELOR PUBLICE T____, având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă în reprezentarea reclamantei av. T_____ E____ L____, în substituirea avocatului titular av. Svidchi N______ în baza delegației de substituire pe care o depune la dosar, lipsă fiind pârâtele.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, în temeiul art. 131 alin.1 C.pr.civ., după ce constată că, potrivit art. 95 pct.1 C.pr.civ. coroborat cu art. 10 din Lg. 554/2004, este competentă general, material, funcțional și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Reclamanta , prin av. Svidchi N______ depune la dosarul cauzei precizare de acțiune, copia chitanței și facturii onorariului avocațial.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească acordă și cuvântul pe fondul cauzei.

Avocata reclamantei _________________, având cuvântul, solicită admiterea petitelor principale din cererea de chemare în judecată cum au fost formulate și precizate, cu cheltuieli de judecată, pentru motivele expuse pe larg în scris, susținute și oral în fața instanței.

Întrucât nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, și instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

TRIBUNALUL,

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului T____ în data de 29.05.2015 sub dosarul cu numărul XXXXXXXXXXXX, reclamanta _________________ în contradictoriu cu pârâta D_______ G_______ REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE TIMIȘOARA, pârâta A____________ J________ A FINANTELOR PUBLICE T____ a solicitat dispunerea următoarelor:

1. Anularea, în tot, ca netemeinică și nelegală a deciziei privind compensarea obligațiilor fiscale nr. 2432/08.09.2014 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, Administrația Județeană a Finanțelor Publice T____ și, în consecință, anularea operațiunii de compensare a TVA de rambursat conform decontului nr. xxxxxxxx/25.03.2014 cu obligațiile fiscale suplimentare determinate prin Decizia de impunere nr-j-CS 350/21.08.2014.

2. În temeiul art. 124 alin. (I1) Cod procedură fiscală, să fie obligat organul fiscal la plata de dobânzi fiscale, pentru suma compensată în mod nelegal, de la data de 21.08.2014, data stingerii parțiale a creanței fiscale individualizate în Decizia de Impunere privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice nr, 350/21.08.2014, și până în ziua restituirii sau compensării creanței reclamantei rezultate în urma anulării deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice nr. F-CS 350/21.08.2014.

În subsidiar, în cazul în care instanța nu se va pronunța asupra cererii de anulare a deciziei privind compensarea obligațiilor fiscale nr. 2432/08.09.2014, se mai solicită obligarea Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Timișoara, Administrația Județeană a Finanțelor Publice T____ la soluționarea contestației formulată de reclamantă și înregistrată sub nr.xxxxxx/16.10.2014.

Cu cheltuieli de judecată

1. În fapt, prin decizia de compensare nr. 2432/08.09.2014 (ANEXA NR. 2), emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, Administrația Județeană a Finanțelor Publice T____, organul fiscal a procedat la compensarea sumelor de TVA aprobate la rambursare, urmare a soluționării decontului de TVA cu sume negative cu opțiune de rambursare cu control anticipat, în cuantum de 22.705 lei, cu obligații fiscale suplimentare determinate prin decizia de impunere nr. F-CS 350/21.08.2014 (data emiterii 13.08.2014). Reclamanta învederează că a contestat decizia nr. 2432/08.09.2014 în termenul legal de 30 de zile, contestația fiind înregistrată sub nr. xxxxxx/16.10.2014 (ANEXA NR. 3).

La data formulării acțiunii, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, Administrația Județeană a Finanțelor Publice T____, nu a soluționat contestația formulată de reclamantă, deși, de la data depunerii contestației, termenul de soluționare a contestației, de 45 de zile, a fost depășit cu aproape 6 luni.

Prin adresa înregistrată la Administrația Județeană a Finanțelor Publice T____, cu nr. xxxxxx/13.05.2015, reclamanta a solicitat urgentarea soluționării contestației formulate împotriva deciziei de compensare nr. 2432/08.09.2014 (ANEXA NR. 4).

Se mai menționează că la data formulării contestației reclamanta se afla în procedura reorganizării, conform Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, procedura fiind închisă în data de 21.05.2015 (ANEXA NR. 5).

2. Temeinicia cererii de anulare a deciziei de compensare nr. 2432/08.09.2014

Cu privire ia competența instanței de contencios de a se pronunța asupra cererii de anulare

Instanța de contencios administrativ este competentă să se pronunțe asupra cererii privind anularea actului administrativ fiscal în situația în care organul fiscal nu a soluționat pe fond contestația.

Astfel, în conformitate cu art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita: (i) anularea în tot sau în parte a actului; (ii) repararea pagubei cauzate și, eventual, (iii) reparații pentru daune morale.

În concluzie, față de dispozițiile legale citate, rezultă că:

- accesul la justiție nu este condiționat de existenta sau nu a unui răspuns pe fondul cauzei după depășirea termenului legal de soluționare a contestației; de altfel, o astfel de interpretare ar permite autorității să tergiverseze soluționarea contestării prealabile, evitând o potențială desființare a actelor administrative contestate.

- obiectul acțiunii în contencios nu este lăsat la aprecierea discreționară a părții/instanței/sau organului fiscal, ci este prevăzut expres de lege și poate fi atât solicitarea de a se anula în tot sau în parte actul administrativ, cât și recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei materiale sau morale produse;

- nu poate fi primită interpretarea potrivit căreia instanța ar putea fi sesizată, în lipsa unei soluționări pe fond a contestației prealabile, exclusiv cu o cerere în obligarea autorității de a răspunde la contestația prealabilă deoarece, pe de-o parte, termenul de răspuns prevăzut de lege a expirat, iar, pe de altă parte, o astfel de ipoteză constituie o situație de excepție, neprevăzută expres de dispozițiile art. 205 și 218 din codul de procedură fiscală.

Tot astfel, se pune următoarea problemă: dacă organul de soluționare a contestației prealabile a avut un termen legal în care trebuia să răspundă și nu a răspuns, oare instanța ar trebui să îi mai dea o șansă să răspundă, prejudiciind astfel partea interesată (care a acționat în conformitate cu normele incidente), prin tergiversarea procedurii? Răspunsul trebuie să fie evident negativ. Aceasta deoarece, din moment ce autoritatea de soluționare avea o obligație legală pe care a nesocotit-o, nimic nu garantează că aceasta va da curs unei obligații stabilite de instanță.

Nelegalitatea operațiunii de compensare

Așa cum s-a menționat la pct. I, prin decizia de compensare nr. 2432/08.09.2014 organul fiscal a procedat la compensarea sumelor de TVA aprobate la rambursare în cuantum de 22.705 lei cu obligații fiscale suplimentare determinate prin decizia de impunere nr. F-CS 350/21.08.2014.

Decizia de impunere nr. F-CS 350/21.08.2014 a fost emisă de către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice C____-S______ ca urmare a inspecției fiscale parțiale efectuate de această instituție privind modul de calcul, declarare și plată de către reclamantă a TVA pentru perioada 01.12.xxxxxxxxxxxxx14.

Rezultatele inspecției fiscale menționate mai sus - Decizia de impunere nr. F-CS 350/21.08.2014, emisă în baza Raportului de Inspecție Fiscală nr. F-CS 303/13.08.2014 - au fost contestate de către reclamantă, în parte, în termenul legal de 30 de zile, instituit prin art. 207 Cod procedură fiscală: contestația a fost înregistrată la Administrația Județeană a Finanțelor Publice C____-S______ sub nr. xxxxxx/18.09.2014. Din suma totală de 763.434 lei stabilită cu titlu de obligații fiscale suplimentare, doar suma de 27.494 lei nu a fost contestată.

Prin Decizia de soluționare a contestației nr. 2888/976/28.11.2014, DGRFP Timișoara a respins în tot contestația formulată de către reclamantă.

Reclamanta arată că a formulat acțiune în contencios administrativ prin care a solicitat anularea deciziei de soluționare a contestației nr. 2888/976/28.11.2014 și, în consecință, și a deciziei de impunere nr. F-CS 350/21.08.2014, emisă în baza Raportului de Inspecție Fiscală nr. F-CS 303/13.08.2014 (ANEXA NR. 6).

Se mai învederează că s-a solicitat instanței să suspende executarea actului administrativ-fiscal, respectiva deciziei de impunere F-CS 350/21.08.2014.

Atât acțiunea în contencios, cât și cererea de suspendare a executării actului administrativ-fiscal au făcut obiectul dosarului nr. XXXXXXXXXXXX, înregistrat pe rolul Tribunalului T____.

În data de 05.05.2015 (Hotărâre nr. 735/05.05.2015) instanța a admis cererile formulate de reclamantă: acțiunea în contencios și cererea de suspendare a executării actului administrativ fiscal (ANEXA NR. 7).

Se mai menționează faptul că, în data de 08.09.2014 a mai fost emisă o decizie de compensare, nr. 2431/08.09.2014 (ANEXA NR. 8). prin care organul fiscal a procedat la compensarea sumei de TVA aprobată la rambursare urmare a soluționării decontului de TVA nr. xxxxxxxx/25.02.2014 în cuantum de 32.216 lei cu obligații fiscale suplimentare determinate prin decizia de impunere nr. F-CS 350/21.08.2014.

Prin urmare, suma totală pentru care s-a efectuat compensarea, în baza celor două decizii de compensare, este în cuantum total de 54.921 lei.

Având în vedere că din suma totală de 763.434 lei stabilită cu titlu de obligații fiscale suplimentare, doar suma de 27.494 lei nu a fost contestată, reclamanta apreciază că diferența pana la suma totală de 54.921 lei, compensată prin deciziile de compensare nr. 2431/08.09.2014 și 2432/08.09.2014, și anume 27.427 lei a fost compensată în mod nelegal. Pentru acest motiv reclamanta consideră că se impune anularea deciziei de compensare care face obiectul prezentei acțiuni și emiterea eventual a unei decizii de compensare prin care să fie compensată suma efectiv datorată la bugetului de stat.

Totodată, în opinia reclamantei, compensarea a fost efectuată cu nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

Din perspectiva prevederilor speciale ale Legii nr. 85/2006, compensarea, ca modalitate de stingere a datoriilor reciproce, urmează, si din punctul de vedere al procedurii insolvenței, un tratament similar plăților ce au ca obiect datorii ale debitoarei insolvente născute ulterior deschiderii procedurii.

Astfel, art.75 alin. (3) si (4) din Legea nr. 85/2014 statuează în mod expres cu privire la obligația administratorului judiciar de a analiza pretențiile formulate de creditori pentru aceasta categorie de sume, numai după dovedirea caracterului cert, lichid si exigibil al acestora, creditorii urmând sa beneficieze de drepturile procedurale, inclusiv de dreptul de a-i fi plătită sau compensata creanța.

Chiar daca in cuprinsul Legii nr. 85/2006 nu se regăsește o astfel de prevedere expresa, se apreciază faptul că un asemenea raționament este valabil si în privința creanțelor născute sub imperiul acestei legi, având in vedere interesul protejării averii debitorului dar, si a intereselor creditorilor îndreptățiți sa participe la procedura insolvenței in considerarea dreptului de creanța legal înregistrat si dovedit. în plus, în conformitate cu prevederile speciale ale Legii nr. 85/2006, dacă la masa credală pot fi admise doar creanțe certe, cu atât mai mult in timpul reorganizării, pentru creanțe născute ulterior, este necesara mai întâi confirmarea caracterului cert al creanțelor si doar apoi ar fi posibila executarea acestora.

În plus, aplicarea dispozițiilor Codului de procedură fiscală privind compensarea obligațiilor fiscale, trebuie efectuată cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006, incidente.

Astfel, potrivit art. 36 din Legea nr. 85/2006, „De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale, cu excepția acțiunilor exercitate în cadrul unui proces penal".

Ori, în cauza de față, organul fiscal, contrar dispoziției legale menționate supra, a procedat, prin intermediul compensării la efectuarea unei măsuri echivalente unei executări silite individuale, nepermise de prevederile legii speciale.

În aceiași ordine de idei, potrivit dispozițiilor art. l Cod procedură fiscală, este împiedicată efectuarea compensării în cazul în care instanța a dispus suspendarea executării silite. Această dispoziție se aplică cu atât mai mult în situațiile în care suspendarea executării operează de drept, în temeiul legii.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 52 din Legea nr. 85/2006, „deschiderea procedurii de insolvență nu afectează dreptul unui creditor de a invoca compensarea creanței sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci când condițiile prevăzute de lege în materie de compensare legală sunt îndeplinite la data deschiderii procedurii".

Acest text de lege, cu caracter special, instituie posibilitatea efectuării unei compensări între creanțele reciproce, certe, lichide și exigibile doar la data deschiderii procedurii. Per a contrario, o asemenea posibilitate nu este acordată creditorilor ulterior deschiderii procedurii insolvenței, tocmai în vederea protejării intereselor celorlalți creditori participanți la procedură și ale debitorului supus acesteia .

Cu privire la dobânzile legale solicitate:

Prin precizarea la contestația înregistrată sub nr. xxxxxx/16.10.2014, reclamanta a solicitat organelor fiscale ca, în temeiul art. 124 alin. (I1) Cod procedură fiscală, să achite dobânzi fiscale calculate la suma de 27.427 lei începând cu data de 21.08.2014, data stingerii parțiale a creanței fiscale individualizate în decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice nr. F-CS 350/21.08.2014, și până în ziua restituirii sau compensării creanței reclamantei rezultate în urma anulării Deciziei de Impunere privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice nr. F-CS 350/21.08.2014 (ANEXA NR. 9).

Suma raportat la care solicităm obligarea organelor fiscale la plata dobânzii reprezintă diferența dintre totalul sumelor compensate de organul fiscal prin Deciziile de compensare nr. 2431/08.09.2014 și 2432/08.09.2014 - 54.921 lei - și suma de 27.494 lei stabilită cu titlu de obligații fiscale suplimentare prin Decizia de Impunere nr. F-CS 350/21.08.2014, suma care nu a fost contestată

Cu privire la cererea de obligare a organului fiscal să soluționeze contestația.

Reclamanta precizează faptul că contestația formulată împotriva deciziei de compensare 2432/08.09.2014 a fost depusă în data de 16.10.2014.

Conform art. 70 alin. (1) C. proc, fisc, „cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare".

Chiar dacă termenul de 45 de zile are caracter de recomandare, în opinia noastră, este inadmisibilă tergiversarea soluționării unei contestații prealabile cu mai mult de 6 luni. Această tergiversare nu aduce atingere doar dreptului la un proces echitabil al subscrisei, dar are efecte și în privința patrimoniului reclamantei, având în vedere că, operațiunea de compensare a fost efectuată în mod nelegal.

În această situație, contribuabilul nu are decât posibilitatea de a se adresa, în termenul de prescripție de 6 luni, instanței de contencios cu o cerere în obligarea organelor fiscale să își îndeplinească sarcinile care le revin în temeiul legii; contribuabilului este pus în situația nu numai de a a-și vedea drepturile legale nerespectate - soluționarea contestației în termenul legal -, dar și în situația de a suporta cheltuieli suplimentare nejustificate.

În drept :prevederile din Ordonanța Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, Legea nr. 554/2004 a Contenciosului administrativ, Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței etc. astfel cum au fost invocate în susținerea fiecărui petit în parte.

În considerarea celor menționate în acțiune, reclamanta solicită dispunerea în principal:

1. Anularea, în tot, ca netemeinică și nelegală a deciziei privind compensarea obligațiilor fiscale nr. 2432/08.09.2014 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, Administrația Județeană a Finanțelor Publice T____ și, în consecință, anularea operațiunii de compensare a TVA de rambursat conform decontului nr. xxxxxxxx/25.03.2014 cu obligațiile fiscale suplimentare determinate prin Decizia de impunere nr. F-CS 350/21.08.2014.

2. În temeiul art. 124 alin. (I1) Cod procedură fiscală, obligarea organul fiscal la plata de dobânzi fiscale, pentru suma compensată în mod nelegal, de la data de 21.08.2014, data stingerii parțiale a creanței fiscale individualizate în decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice nr. F-CS 350/21.08.2014, și până în ziua restituirii sau compensării creanței subscrisei rezultate în urma anulării Deciziei de Impunere privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice nr. F-CS 350/21.08.2014.

În subsidiar, în cazul în care instanță nu se va pronunța asupra cererii de anulare a deciziei privind compensarea obligațiilor fiscale nr. 2432/08.09.2014, reclamanta mai solicită obligarea Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Timișoara, Administrația Județeană a Finanțelor Publice T____ la soluționarea contestației formulate de aceasta și înregistrată sub nr. xxxxxx/16.10.2014

Cu cheltuieli de judecată.

În temeiul art. 411 alin. (1) punctul 2, teza a doua C.pr.civ. reclamanta solicită judecarea cauzei în lipsă de la dezbateri.

Prin întâmpinarea depusă la data de 13.07.2015 pârâta A____________ J________ A FINANTELOR PUBLICE T____ a solicitat instanței:

- pe cale de excepție respingerea primului capăt de cerere ca inadmisibil.

- pe fond respingerea acțiunii ca netemeinica si nelegală.

- menținerea actelor administrativ si fiscale si ale formelor de executare silita contestate ca fiind temeinice si legale, având in vedere următoarele motive:

În fapt, prin acțiunea formulată de reclamanta _________________ a solicitat anularea în tot ca netemeinica si nelegala a deciziei privind compensarea obligațiilor fiscale nr.2432/09.09.2014 emisa de DGRFP Timișoara, AJFP T____ si in consecința anularea operațiunii de compensare a TVA de rambursat conform decontului nr.xxxxxxxx/25.03.2014 cu obligațiile fiscale suplimentare determinate de decizia de impunere nr.F-CS 350/21.08.2014, iar in temeiul art.124 al.1 C.p.c. unor dobânzi fiscale, cu cheltuieli de judecata.

Având în vedere că actul solicitat de către contestatoare a fi anulat constituie un act administrativ fiscal, presupune parcurgerea procedurii prealabile prevăzute de OG 92/2003,care se judeca de către instanța de contencios administrativ si fiscal.

Astfel în speța se fac aplicabile dispozițiile (1) unde se arata ca : împotriva titlului de creanța, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac..."

Pârâta apreciază că, obiectul unei acțiuni in contencios administrativ îl constituie, în principal, atacarea deciziei emise în soluționarea contestației pe cale administrativa, iar, în subsidiar, atacarea actului administrativ prin care se stabilesc obligații, așa cum stipulează art. 218 alin.2 din OG 92/2003 coroborat cu ari. 8 alin.1 din Legea contenciosului administrativ :

Art. 218 alin.2 Comunicarea deciziei si calea de atac (...) "(2) Deciziile emise in soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestator sau de către persoanele introduse in procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212 la instanța judecătoreasca de contencios administrativ competenta, in condițiile legii."

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 210 si art. 218 al. 2 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare, poate fi supusa cenzurii, in fata instanței, decizia ori dispoziția pronunțata in calea administrativa de atac, caz in care, instanța de contencios administrativ se poate pronunța numai asupra legalității deciziei de soluționare a contestației.

Totodată Legea Nr. 554/2004, Art. 8 Obiectul acțiunii judiciare, dispune :

"(1) Persoana vătămata într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabila sau care nu a primit nici un răspuns in termenul prevăzut la art. 2 alin.(1) lit h) poate sesiza instanța de contencios administrativ competenta pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei si eventual reparații pentru daune morale."

Actul administrativ fiscal este definit de art. 41 din Codul de procedura fiscala si este actul emis de organul fiscal competent in aplicarea legislației fiscale privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor si obligațiilor fiscale. În ceea ce privește decizia de impunere și dispozițiile privind masurile stabilite de organele de inspecție fiscală calea de atac împotriva acestor acte administrative o reprezintă contestația prealabila administrativa, împotriva acestor acte de creanța legiuitorul neprevăzând o cale de atac direct in fata instanței de judecata, bineînțeles în ceea ce privește solicitarea de anulare a acestui act.

Prin urmare, în cadrul acțiunii de contencios administrativ pot fi atacate doar actele administrative prevăzute ca atare prin legea in vigoare..

În conformitate cu prevederile Ordinului ANAF nr.519/2005 privind aprobarea Instrucțiunilor pentru aplicarea Titlului IX din OG 92/2003. Instrucțiuni pentru aplicarea art.178 - organul competent . 5.2 actele administrativ fiscale pot fi : dispoziția de masuri, decizia privind stabilirea răspunderii reglementata de art.28 din Codul de pr. Fiscala . republicat, notele de compensare, înștiințări de plata procesul verbal privind calculul dobânzilor cuvenite contribuabilului. Etc.

Având in vedere faptul că reclamantul nu atacă soluția pronunțata de organele fiscale în procedura prealabila , pârâta apreciază că primul capăt de cerere se impune a fi respins ca inadmisibil.

Cu privire la dobânzile solicitate de reclamantă în temeiul art. 124 C.pr. fiscala , respectiv obligarea pârâtei la plata dobânzilor fiscale calculate la suma de 27.427 lei începând cu data de 21.08.2014 și până în ziua restituirii sau a compensării creanței reclamantei rezultate urmare anularii deciziei de impunere nr.350/21.08.2014, aceasta consideră nefondata cererea reclamantei raportat la temeiul legal invocat.

Astfel art. 124 alin (1 1) din OG Nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicat, modif. si completat introdus de pct. 15 al art. III din OUG Nr.8/26.02.2014 pentru modificarea si completarea unor acte normative si alte masuri fiscal-bugetare, dispune ca :

(1 1)"În cazul creanțelor contribuabilului rezultate din anularea unui act administrativ fiscal prin care au fost stabilite obligații fiscale de plată și care au fost stinse anterior anularii, contribuabilul este îndreptățit la dobânda începând cu ziua în care a operat stingerea creanței fiscale individualizate în actul administrativ anulat și până în ziua restituirii sau compensării creanței contribuabilului rezultate în urma anulării actului administrativ fiscal."

A___ (2) al art. XXVII din același OUG Nr. 8/26.02.2014 pentru modificarea si completarea unor acte normative si alte masuri fiscal-bugetare publicat in MO Nr. 151/ 28.02.2014 dispune ca:

dispozițiile art. III pct. 15 se aplica pentru actele administrativ fiscale emise si anulate după data intrării în vigoare a OUG Nr. 8/26.02.2014 respectiv 01.03.2014.

Având in vedere temeiul de drept pe care îl invoca reclamanta în apărarea sa raportat la starea de fapt si probele administrate in dosarul cauzei pârâta apreciază că cererea acesteia nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 124 din OG Nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala republicat, modif. si completat coroborat cu dispozițiile art. XXVII din OUG Nr. 8/26.02.2014 pentru modificarea si completarea unor acte normative si alte masuri fiscal-bugetare, caz în care cererea reclamanta este neîntemeiata .

Se mai solicită respingerea cheltuielilor de judecata ca nefondate și judecarea cauzei si conform art. 233 C.p.c. coroborat cu 411 alin. 2 C.p.c.

Prin întâmpinarea depusă la data de 15.07.2015 pârâta D_______ G_______ REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE TIMIȘOARA a solicitat:

- pe cale de excepție respingerea primului capăt de cerere ca inadmisibil.

- pe fond se solicită respingerea acțiunii ca netemeinica si nelegală.

- menținerea actelor administrativ si fiscale si ale formelor de executare silita contestate ca fiind temeinice si legale, având în vedere motivele:

În fapt, prin acțiunea formulată reclamanta _________________ a solicitat anularea în tot ca netemeinica si nelegala a deciziei privind compensarea obligațiilor fiscale nr.2431/2014 emisa de DGRFP Timișoara, AJFP T____ si in consecința anularea operațiunii de compensare a TVA de rambursat conform decontului nr.xxxxxxxx/25.02.2014 cu obligațiile fiscale suplimentare determinate de decizia de impunere nr.F-CS 350/21.08.2014, iar în temeiul art. 124 al.1 C.p.c. unor dobânzi fiscale, cu cheltuieli de judecata.

Pârâta înțelege să reitereze apărarea formulată aceasta și în reprezentarea pârâtei DGRFP Timișoara pentru aceleași motive expuse pe larg în întâmpinarea formulata in data de 10.07.2015 si depusă în data de 13.07.2015.

Având în vedere cele ce preced pârâta solicită respingerea primul capăt de cerere ca inadmisibil iar pe fond ca netemeinica si nelegala , respingând si cheltuielile de judecata solicitate.

Se solicitam judecarea cauzei conform art.223 C.p.c coroborat cu art.411 C.p.c.

Prin răspunsul la întâmpinare depus la data de 27.07.2015 reclamanta _________________ învederează următoarele:

Prin întâmpinările formulate, pârâta A.J.F.P. T____, în nume propriu și în reprezentarea D.G.R.F.P. Timișoara, a invocat inadmisibilitatea acțiunii reclamantei încercând să acrediteze ideea că pot fi contestate prin acțiune în contencios administrativ doar deciziile emise în soluționarea contestațiilor, or în speță, cu toate că subscrisa am formulat contestație prealabilă împotriva deciziei de compensare, organul însărcinat cu soluționarea contestației nu a soluționat contestația, neemițând, deci, nici o decizie.

De asemenea, pârâtele au solicitat respingerea pe fond a acțiunii ca netemeinică și nelegală și menținerea actelor administrativ fiscale și ale formelor de executare silită contestate, fără a aduce nici un argument în această privință.

Pârâtele considerând cererea reclamantei privind obligarea la plata dobânzilor fiscale ca fiind nefondată, raportat la starea de fapt și probele administrate de reclamantă.

II.Netemeinicia susținerilor pârâtei

ll.l.Cu privire la admisibilitatea contestării printr-o acțiune în contencios administrativ a deciziei compensare dacă organul de soluționare a contestației nu a soluționat în termenul legal contestația administrativă prealabilă

Prin acțiunea în contencios administrativ formulată de subscrisa, reclamanta a solicitat:

ÎN PRINCIPAL:

1. Anularea, în tot, ca netemeinică și nelegală a deciziei privind compensarea obligațiilor fiscale nr. 2432/08.09.2014 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, Administrația Județeană a Finanțelor Publice T____ și, în consecință, anularea operațiunii de compensare a TVA de rambursat conform decontului nr. xxxxxxxx/25.03.2014 cu obligațiile fiscale suplimentare determinate prin Decizia de impunere nr. F-CS 350/21.08.2014. 2. în temeiul art. 124 alin. (I1) Cod procedură fiscală, obligarea organului fiscal la plata de dobânzi fiscale, pentru suma compensată în mod nelegal, de la data de 21.08.2014, data stingerii parțiale a creanței fiscale individualizate în Decizia de Impunere privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice nr. F-CS 350/21.08.2014, și până în ziua restituirii sau compensării creanței reclamantei rezultate în urma anulării Deciziei de Impunere privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice nr. F-CS 350/21.08.2014.

În subsidiar în cazul în care instanța nu se va pronunța asupra cererii de anulare a deciziei privind compensarea obligațiilor fiscale nr. 2432/08.09.2014, se solicită obligarea Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Timișoara, Administrația Județeană a Finanțelor Publice T____ la soluționarea contestației formulate de reclamantă si înregistrată sub nr. xxxxxx/16.10.2014

Se mai menționează că deși a fost formulată contestație împotriva deciziei privind compensarea obligațiilor fiscale nr. 2432/08.09.2014, contestație înregistrată sub nr. xxxxxx/16.10.2014, pârâtele nu au soluționat contestația, depășind cu 235 de zile (calculate până la data redactării prezentei) termenul legal de 45 de zile de soluționare a contestației.

În susținerea excepției de inadmisibilitate a capătului de cerere principal pârâtele au invocat propria culpă în nesoluționarea, într-un termen rezonabil, a contestației prealabile împotriva actului administrativ-fiscal. Ori, nemo auditur propriam turpitudinem allegans.

Reclamanta mai apreciază faptul că în cauza concretă dedusă judecății, instanța are la dispoziție toate elementele necesare aprecierii legalității actului administrativ-fiscal a cărui anulare se solicită, iar prevederile legale în materie permit soluționarea pe fond a acțiunii.

Se apreciază că este admisibilă contestarea printr-o acțiune în contencios administrativ a deciziei de compensare dacă organul de soluționare a contestației nu soluționează în termenul legal de 45 de zile contestația administrativă prealabilă îndreptată împotriva acestei decizii.

Dispozițiile art. 218 C.proc.fisc. ar trebui interpretate în sensul că indiferent de soluția primită în răspunsul la plângerea prealabilă (de respingere pe fond, de respingere pe o excepție de procedură, de suspendare sau lipsa răspunsului), partea vătămată are dreptul să se adreseze instanței de contencios administrativ care are a fi învestită cu judecarea pe fond a cauzei în întregul său, în virtutea competenței depline pe care lege i-o recunoaște.

O interpretare contrară ar contraveni prevederilor art. 21 din Constituția României (Accesul liber la justiție), art. 52 din Constituție (Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică), art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (Dreptul la bună administrare), art. 6 din Convenția Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (Dreptul la un proces echitabil), art. 20 din Constituție (Tratatele internaționale privind drepturile omului).

Că aceasta este singura interpretare permisă de lege și de Constituție rezultă și din următoarele argumente:

(i) Contenciosul administrativ este definit de art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, ca fiind „activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor in care cel puțin una dintre părți este o autoritate publica, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, in sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea in termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim".

(ii)în același sens trebuie menționate și prevederile art. 126 alin. (6) din Constituția României, în acord cu care, „controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ este garantat, cu excepția celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum si a actelor de comandament cu caracter militar".

(iii)Tot astfel, prevederile art. 52 alin. (1) din Constituția României, potrivit cărora „Persoana vătămata într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptățită să obțină recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei".

Prin Decizia nr. 137/1994, Curtea Constituțională a stabilit că „este de reținut că în Constituție sunt consacrate două instituții tradiționale ale dreptului administrativ, denumite în doctrina contenciosul administrativ și tutela administrativo. Instituția contenciosului administrativ cuprinde ansamblul de reguli ale exercitării de către persoanele vătămate a unei acțiuni directe, în fața instanțelor judecătorești competente, împotriva unui act administrativ apreciat a fi ilegal sau, după caz, împotriva refuzului unei autorități publice de a soluționa o cerere în termenul prevăzut de lege. în acest fel, instituția contenciosului administrativ apare ca fiind o garanție a drepturilor și libertăților cetățenilor împotriva eventualelor abuzuri ale autorităților publice. (...)"

Din analiza prevederilor legale si constituționale menționate se desprinde concluzia că, atât legiuitorul ordinar, cât si legiuitorul constituțional au distins între (a) faza administrativă si (b) contenciosul administrativ-fiscal, pentru ca acesta din urmă să cuprindă doar procedura din fața instanțelor judecătorești.

Această distincție prezintă importanță din perspectiva incidenței în speță a doua acte normative, respectiv Codul de procedura fiscală și Legea nr. 554/2004, legea contenciosului administrativ. Dacă Legea nr. 554/2004 este dreptul comun în materia contenciosului administrativ, atât pentru faza administrativă, cât și pentru faza judecătorească, Codul de procedură fiscală cuprinde dispoziții derogatorii doar în ceea ce privește faza administrativă. Titlul IX din Codul de procedura fiscală reglementează procedura de soluționare a contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale.

Spre deosebire de Legea contenciosului administrativ. Codul de procedură fiscală nu cuprinde nici o procedură relativă la faza judecătorească, de unde rezultă că aceasta din urmă etapa este cârmuită legislativ exclusiv de către Legea contenciosului administrativ.

În sensul celor învederate sunt și prevederile art. 1 alin. (3), coroborate cu prevederile art. 2 alin. (2) C. proc. fisc, în acord cu care Codul de procedură fiscală este dreptul comun pentru administrarea taxelor și impozitelor, administrare înțeleasă ca fiind ansamblul activităților în legătură cu soluționarea contestațiilor împotriva actelor administrative fiscale. Cu alte cuvinte, legea de procedură fiscală este dreptul comun pentru procedura de soluționare a contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale, iar legea contenciosului administrativ este dreptul comun pentru procedura de soluționare a litigiilor în fața instanțelor de contencios administrativ și fiscal.

Dispozițiile Codului de procedură fiscală reglementează exclusiv faza administrativă de soluționare a unui litigiu fiscal, este dată și de modul de dispunere a textelor în cadrul Titlului IX, care încep prin evocarea regulilor de formulare a plângerii prealabile, continuă cu descrierea aspectelor care pot interveni într-o astfel de procedură, cu soluțiile pe care le poate da autoritatea de soluționare a contestațiilor și se finalizează cu art. 218 alin. (2) C. proc. fisc, care dispune că decizia de soluționare a contestației administrative se atacă la instanța de contencios administrativ competentă, în condițiile legii, ceea ce trimite direct la cerințele Legii contenciosului administrativ.

„Instanța judecătorească are o competență deosebit de largă în controlul legalității actelor administrative".

De asemenea, în practica instanțelor de judecată în mod constant s-a decis că: „Prevederile art. 1 alin. (1) si (2), art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004 instituie un contencios subiectiv de plină jurisdicție, în cadrul căruia controlul exercitat de instanța de contencios administrativ nu se limitează la aspectele formale ale raportului juridic dedus judecății (...) instanța putând ordona măsuri pentru restabilirea dreptului sau a interesului legitim vătămat, iar nu doar să oblige autoritatea să reevalueze cererea care i-afost adresată" (I.C.C.J., secț. cont. adm. fisc, dec. nr. 2581/18.05.2007) și, de asemenea, că „prin dispozițiile constituționale [art. 52 alin. (1) din Constituția României] și legale (art. 1 și art. 18 din Legea nr. 554/2004) s-a instituit un contencios subiectiv de plină jurisdicție care nu se limitează la dimensiunea formală a legalității actului administrativ. A accepta teza contrară ar echivala cu o golire de conținut a acestor dispoziții" (I.C.C.J., secț. cont. adm. fisc, dec nr. 476/25.01.2007).

In același sens este și jurisprudența CEDO; cauza G___ împotriva României, soluționată prin hotărârea din 16 septembrie 2003, în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a sancționat Statul român pentru încălcarea art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului Și Libertăților Fundamentale, încălcare constând în refuzul instanțelor de a examina legalitatea unei decizii administrative, reținând că acest refuz „aduce atingere substanței dreptului de acces la justiție", în acest fel persoana interesată suferind un prejudiciu care constă într-o „pierdere reală de șansă", dar și cauza Erkner si Hofauer c. Austriei din 23 aprilie 1987, în care Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit că termenul rezonabil se apreciază de la data exercitării recursului administrativ.

Jurisprudența națională a reținut, într-o speță, cu privire la admisibilitatea acțiunii judiciare în lipsa soluționării contestației administrative următoarele: „în susținerea excepției prematurității, pârâtele s-au prevalat cu rea-credință de împrejurarea că nu s-a soluționat încă contestația înaintată de reclamantă împotriva titlului de creanță. Culpa organului învestit cu soluționarea contestației de a nu emite decizia în termenul definit de lege nu poate constitui un temei obiectiv care să fundamenteze o atare excepție. în acord cu prevederile art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, dreptul la un proces echitabil implică garanții de ordin esențialmente procedural. La momentul soluționării excepției prematurității Curtea a avut în vedere și prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004, apreciind că în concret reclamanta invocă și încălcarea dreptului său subiectiv de a i se răspunde la contestația formulată, în aceste limite a recunoscut dreptul reclamantei de a sesiza instanța de contencios administrativ și, pentru a se da efect prevederilor art. 6 din CEDO, Curtea a rămas învestită cu această pricină, urmând ca în temeiul rolului activ și cu respectarea principiului disponibilității părților să pună în discuție aceste aspecte pentru determinarea limitelor judecății și a cadrului procesual. S-a considerat că reclamanta a dezvăluit un scop legitim, justificând un raport rezonabil între acest scop și mijloacele procesuale la care a apelat în soluționarea excepției a mai avut în vedere și următoarele aspecte: în Titlul IX din Codul de procedură fiscală este reglementată procedura de soluționare a contestațiilor împotriva actelor administrative fiscale. Această procedură corespunde procedurii prealabile prevăzute de dispozițiile din Legea nr. 554/2004. Procedura prealabilă din Codul de procedură fiscală este o procedură specială obligatorie care trebuie îndeplinită în totalitate. Această procedură administrativă obligatorie nu se circumscrie depozițiilor art. 6 din Legea nr. 554/2004, nefiind o jurisdicție administrativă specială. Fiind vorba de o procedură de recurs administrativ, problema care se ridica în speță era dacă reclamanta se putea adresa instanței de contencios administrativ înainte de emiterea deciziei. Curtea a apreciat că prin premise nu poate nega dreptul

În Hotărârea Brasserie du Pécheur (C-46/93 și 48/93), Curtea a hotărât că repararea prejudiciilor trebuie să fie adaptată prejudiciului suferit și să asigure o protecție efectivă a dreptului încălcat.

Prin Hotărârea Metallgesellschaft (C-397/98 și C-410/98), referindu-se la impozitele percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, Curtea a stabilit că statul este obligat să restituie acest impozit și că dreptul la rambursare reprezintă consecința și completarea drepturilor conferite particularilor de dreptul Uniunii.

În plus, prin aceeași hotărâre, Curtea a stabilit că particularul are dreptul și la restituirea sumelor plătite statului sau reținute de stat în legătură cu acel impozit.

Dintre aceste sume, Curtea a precizat că particularul are dreptul la repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin indisponibilizarea sumelor de bani (a impozitului), făcând referire la situația particulară din speță care viza perceperea prematură a unui impozit, adică mai devreme decât data scadenței lui.

Prin Hotărârea Littlewoods Retail (C-591/10), Curtea a reținut că principiul de mai sus implică obligația statelor de a plăti dobânzi pentru indisponibilizarea sumei.

Curtea a reținut că fiecare stat membru este liber să stabilească condițiile de restituire a dobânzilor, în special rata și modul de calcul, dar să respecte două principii:

1. Principiul echivalenței = să nu se impună condiții mai grele decât cele impuse pentru solicitări similare întemeiate însă pe încălcări ale dreptului intern.

2. Principiul efectivității = să nu facă imposibilă exercitarea dreptului Uniunii sau excesiv de dificilă.

Acest ultim principiu implică de asemenea ca normele interne reparatorii, (privind dobânzile în cazul de față) să nu aibă ca efect privarea persoanei de o despăgubire adecvată pentru prejudiciul suferit prin indisponibilizarea impozitului.

De asemenea, în cuprinsul Hotărârii pronunțate de GUE în cauza C-565/2011 (M______ I_____ c/a. A.F.P. Sibiu, Administrația Fondului pentru Mediu), GUE a reținut că:

"25. Astfel, din dosarul de care dispune Curtea pare să rezulte că regimul în discuție în litigiul principal, care nu acordă dobânzi decât începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei, se aplică tuturor sumelor care trebuie restituite de la buget, atât celor percepute cu încălcarea dreptului Uniunii, cât și celor percepute cu încălcarea dreptului național, aspect care trebuie însă verificat de instanța de trimitere.

26 În ceea ce privește principiul efectivității, acesta impune, într-o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei (a se vedea Hotărârea Littlewoods Retail și alții, citată anterior, punctul 29).

27 În speță, trebuie să se constate că un regim precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei, nu îndeplinește această cerință.

28Astfel, această pierdere depinde în special de durata indisponibilizârii sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii și survine astfel, în principiu, în perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii acesteia.

29 Având în vedere cele învederate, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe."

III. Cu privire la indicarea valorii dobânzii fiscale solicitate și achitarea taxei de timbru aferente

Prin adresa emisă în data de 16 iulie 2015 se pune în vedere indicarea valoarea dobânzii fiscale solicitate și achitarea unei taxă judiciară de timbru în cuantum de 10% din această valoare, fără a depăși însă 300 lei.

Se mai învederează de reclamantă faptul că nu a putut îndeplini obligațiile comunicate și prin adresa emisă în dosarul sus menționat în data de 8 iunie 2015.

Ca răspuns la adresa din 8 iunie 2015, prin înscrisul înregistrat la instanță în data de 24 iunie 2015,reclamanta a indicat valoarea dobânzii fiscale solicitate, și anume 2.517,8 lei, și a depus dovada achitării unei taxe de timbru de 350 lei, din care 50 lei taxă judiciară de timbru aferentă cererii de anulare a deciziei de compensare și 300 de lei aferentă cererii de plată a dobânzilor fiscale.

Reclamanta învederează ca dovadă documentul înregistrat pe site-ul Curții de Apel Timișoara, sub denumirea „dovadă de achitare taxă de timbru".

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin decizia privind compensarea obligațiilor fiscale nr. 2432/08.09.2014, emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timișoara, în temeiul dispozițiilor art. 116 și art. 117 alin. 6-8 Cod de procedură fiscală, a fost compensată creanța reclamantei constând în TVA de rambursat în sumă de 22.705 lei cu TVA de plată a reclamantei, în limita acestei valori, creanță stabilită de AJFP C____ S______ prin decizia de impunere nr. F-CS 350/21.08.2014.

Reclamanta a formulat contestație administrativă împotriva acestei decizii, înregistrată la AJFP T____ sub nr. xxxxxx/18.10.2014. Până la data formulării prezentei acțiuni și a pronunțării prezentei sentințe, contestația reclamantei nu a fost soluționată.

În prezenta acțiune, reclamanta invocă, în esență, faptul că decizia de impunere prin care s-a stabilit creanța fiscului împotriva sa a fost anulată în mod definitiv.

Analizând cu prioritate, potrivit art. 248 Cod de procedură civilă, excepția inadmisibilității acțiunii, prin raportare și la capetele de cerere, astfel cum au fost formulate de către reclamant, instanța reține incidența următoarele prevederi legale.

Art. 205 CPF - Posibilitatea de contestare, „(1) Împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.”.

Art. 210 CPF - Decizia sau dispoziția de soluționare, „(1) În soluționarea contestației, organul competent se pronunță prin decizie sau dispoziție, după caz. (2) Decizia sau dispoziția emisă în soluționarea contestației este definitivă în sistemul căilor administrative de atac.

Art. 218 CPF - Comunicarea deciziei și calea de atac, „(2) Deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii.”.

Procedura instituită de prevederile art. 205 – 218 CPF are caracter obligatoriu, atât sub aspectul promovării acesteia, cât și al finalizării. Potrivit legii, contestarea în instanță a actului administrativ fiscal are loc ulterior procedurii în faza administrativă, finalizată printr-o decizie pronunțată în soluționarea contestației administrative. Contribuabilul nu are deci un drept de opțiune între contestația administrativă împotriva actului administrativ fiscal și sesizarea directă a instanței de judecată. Se impune a se observa că recursul grațios sau ierarhic în materie fiscală conferă cadrul procedural organului fiscal de a-și îndeplini atribuțiile prevăzute de lege prin dreptul și obligația de a reveni asupra măsurilor luate sau de a le modifica, atunci când legea a fost nesocotită, asumându-și totodată decizia pronunțată. Prin urmare, această procedură este obligatorie, în egală măsură, atât pentru contribuabil, cât și pentru organul fiscal, legea punând la dispoziție sancțiuni pentru fiecare parte în caz de nerespectare.

În fine, potrivit art. 18 (1) LCA, instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă.

În consecință, în lipsa finalizării procedurii administrative, instanța nu se poate pronunța asupra legalității actului administrativ fiscal, astfel că excepția inadmisibilității va fi admisă, propria culpă a pârâtului urmând a fi evidențiată prin aceea că acțiunea reclamantului va fi admisă în parte, în sensul obligării acestuia să soluționeze contestația administrativă formulată de reclamantă în termen de 5 zile de la rămânerea definitivă a prezentei.

De asemenea, va face aplicarea dispozițiilor art. 453 Cod de procedură civilă și, constatând culpa procesuală a pârâților, va dispune obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 150 lei, reprezentând taxe judiciare de timbru și onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta _________________, cu sediul în localitatea Giulvăz, nr.421, județul T____ în contradictoriu cu pârâta D_______ G_______ REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE TIMIȘOARA, cu sediul în , cu sediul în Timișoara, _________________. 9B, jud. T____ și pârâta A____________ J________ A FINANTELOR PUBLICE T____, cu sediul în Timișoara, _________________. 9B, jud. T____, în sensul că:

Admite excepția inadmisibilității capătului principal de cerere și respinge ca inadmisibilă acțiunea având ca obiect anularea deciziei de compensare și a operațiunii de compensare și plata dobânzilor pentru sumele compensate nelegal.

Obligă pârâtul să soluționeze contestația administrativă formulată de reclamantă în termen de 5 zile de la rămânerea definitivă a prezentei.

Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 150 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul se va depune la Tribunalul T____ – Secția C_________ Administrativ și Fiscal.

Pronunțată în ședință publică azi. 15.10.2015.

	Președinte, I______ T____
	Grefier, A____ L_______ C____ A_____