Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL G_____
SECTIE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8/2016
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 11 IANUARIE 2016
COMPLETUL COMPUS DIN:
PREȘEDINTE D______ M__________
GREFIER C_______ P_________
Pe rol fiind judecarea cauzei în C_________ administrativ și fiscal privind pe reclamantul P___ M_____, cu domiciliul procesual ales in G_____, _____________________, _____________, pe pârâta DIRECȚIA G_______ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G_____, cu sediul in G_____, ___________________ si pe chemata in garanție A__ București, cu sediul in București, sector 6, _____________________________. 294, Corp A, având ca obiect „anulare act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că reclamantul a depus la dosar răspuns la întâmpinare, in 2 exemplare, după care;
Instanța constată că, deși apelat de 2 ori, apărătorul reclamantului – av. P____ L_______, nu s-a prezentat in instanță.
Nemaifiind probe de administrat, Instanța constată cauza in stare de judecată si rămâne in pronunțare pe excepții, pe fond si pe cererea de chemare in garanție.
TRIBUNALUL,
Prin acțiunea înregistrată sub nr. XXXXXXXXXXXXX la data de 18.06.xxxxx pe rolul Tribunalului G_____ – Secția de contencios administrativ, reclamantul P___ M_____ a solicitat instanței, in contradictoriu cu parata ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE G_____ la restituirea timbrului de mediu , în cuantum de 4221 lei, actualizata cu rata dobânzii legale pana la data plății, precum si cheltuieli de judecata.
Reclamantul și-a motivat acțiunea arătând că a achiziționat un autovehicul marca M__ tip 26.413FNLC, an fabricație 2003, pentru înmatricularea căruia a fost nevoit sa achite timbru de mediu in suma de 4221 lei, pentru a putea înmatricula acest autovehicul. Reclamantul consideră nelegală această decizie, față de prevederile art. 90 paragraful l din Tratatul privind Instituirea Comunității Europene.
Legal citată, pârâta ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE G_____ a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată.
Pârâta AJFP G_____ a invocat excepția inadmisibilității fata de disp. art. 10 si art. 11 din OG nr 9/2013 , care instituie o procedura administrativa de restituire a taxei, precum si excepția prematurității.
Pe fondul cauzei, pârâta ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE G_____ a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca nefondată, cu motivarea ca decizia prin care a fost stabilita aceasta taxa este legala, in conformitate cu dispozițiile OG nr 9/2013 , in vigoare,iar taxa a fost corect stabilită.
Pârâta ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE G_____ a formulat cerere de chemare in garanție a Administrației Fondului pentru Mediu București, solicitând obligarea acesteia la plata sumelor cu care pârâta ar putea cădea in pretenții in prezenta cauza.
In motivarea cererii de chemare in garanție, pârâta AJFP G_____ arată că timbrul de mediu nu se face venit la bugetul de stat , ci la bugetul chematei in garanție si se gestionează de către A__ in vederea finanțării programelor si proiectelor pentru protecția mediului .
Legal citata, chemata in garanție A__ București nu a formulat întâmpinare si nu a depus înscrisuri .
Examinând actele și lucrările dosarului instanța retine următoarele :
In ceea ce privește excepția inadmisibilității și excepția prematurității promovării acțiunii invocata de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G_____ , instanța urmează să nu o retina motivat de faptul ca prin OUG nr. 9/2013 s-a stabilit o noua taxa , de data aceasta denumita timbru de mediu . INALTA Curte de Casație si Justiție, prin Decizia nr. 24/xxxxx a admis recursul in interesul legii , stabilind ca procedura de contestare prevăzută de art. 7 din OUG nr 50/2008 raportat la art. 205-218 din Codul de procedura fiscala nu se aplica in cazul cererilor de restituire a taxei pe poluare întemeiate pe disp. art. 117 alin. 1 lit. d) din același cod. Pentru identitate de rațiune, instanța apreciază ca aceasta procedura prealabila nu este necesara in cauza.
Aceleași considerente se rețin si in privința OG nr 9/2013 privind timbrul de mediu.
Timbrul de mediu a fost instituit prin OUG nr 9/2013 .
In privința reglementarilor comunitare in materie, instanța retine ca, potrivit art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene(in continuare TFUE) nici un stat membru nu aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne naționale similare. Scopul general al art. 110 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor, cu referire la impozitele si taxele interne care impun o sarcina fiscala consistenta produselor provenind din alte state membre, prin comparație cu produsele interne.
In temeiul dispozițiilor art. 148 din Constituție, in cauza sunt aplicabile direct normelor comunitare, care au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne. Așadar, instanța va analiza compatibilitatea dreptului intern cu cel comunitar in materie fiscala.
Potrivit disp. art. 4 din OUG nr 9/2013 , „obligația de plată a timbrului intervine o singură dată, astfel:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduală a timbrului, în conformitate cu prevederile art. 7;
c) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării;
d) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situația autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule. ”
Spre deosebire de dispozițiile OUG nr 50/2008 si ale Legii nr 9/2012 in forma in vigoare înainte de data de 01.01.2013, OUG nr 9/2013 stabilește obligația plății timbrului de mediu nu numai in cazul vehiculelor rulate, second-hand provenite din import, ci si in cazul celor second –hand sau noi achiziționate din Romania ori de pe piața externa.
In cauza, decizia de stabilire a timbrului de mediu a fost emisa la data de 22.05.2015, iar reclamantul a achitat suma de 4221 lei.
Instanța, reconsiderându-si practica, retine ca in forma prevăzută de OUG nr. 9/2013 , nu se mai constata discriminarea reținută de CJUE , tocmai pentru faptul ca pentru înmatricularea vehiculelor rulate provenite atât din Romania, cat si din import,se achita un timbru de mediu in același cuantum. Discriminarea nu mai exista nici daca vehiculul suspus înmatriculării in Romania , este nou sau rulat. În concluzie, instanța apreciază ca aceste reglementari nu încalcă dreptul comunitar.
Față de înscrisurile depuse la dosar, instanța reține că reclamantul a achiziționat un autovehicul marca M__, an fabricație 2003, provenit din Spațiul european,categoria N 3, norma de poluare R3. Pentru înmatricularea acestui autovehicul in Romania, reclamantul a achitat in contul Trezoreriei mun. G_____ suma de 4221 lei cu titlu de timbru de mediu , aspect dovedit cu chitanța ________ 306 nr. xxxxxxxxxxx din 25.05.2015.
În concluzie, instanța va respinge acțiunea ca nefondată.
Cu privire la cererea de chemare in garanție a Administrației Fondului pentru Mediu București :
Instanța retine că, potrivit disp. art. 72 NCPC , „partea interesata poate sa cheme in garanție o alta persoana împotriva căreia s-ar putea îndrepta cu o cerere separata in garantei sau despăgubire”.
In cauză, văzând ca acțiunea principală urmează a fi respinsă ca nefondată, instanța, văzând că parata nu va cădea in pretenții, va respinge cererea de chemare in garanție ca fiind lipsita de obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepțiile ca nefondate.
Respinge acțiunea în C_________ administrativ și fiscal privind pe reclamantul P___ M_____, cu domiciliul procesual ales in G_____, _____________________, _____________, pe pârâta DIRECȚIA G_______ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G_____, cu sediul in G_____, ___________________ si pe chemata in garanție A__ București, cu sediul in București, sector 6, _____________________________. 294, Corp A, având ca obiect „anulare act administrativ”, ca nefondată.
Respinge cererea de chemare in garanție ca fiind lipsită de obiect.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Recursul se depune la Tribunalul G_____, sub sancțiunea anulării.
Pronunțată in ședință publică astăzi, 11.01.2016.
|
Președinte, D______ M__________ |
|
|
Grefier, C_______ P_________ |
|
Red. D.M.
Dact. C.P.
5 ex. / 13.01.2016
_____________ _______