R O M Â N I A
TRIBUNALUL C____-S______
R E Ș I Ț A
SECȚIA A II A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Cod operator 2896
Ședința publică din data de 26.10.2015
PREȘEDINTE: VEGHEȘ A__ T______, judecător
GREFIER: M___ M____ F_________
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul/a A___ C______ în contradictoriu cu pârâtul S________ P_____ ,,DIRECȚIA PENTRU ADMINISTRAREA DOMENIULUI P_____ ȘI PRIVAT AL MUNICIPIULUI REȘIȚA’’, având ca obiect anulare act administrativ, pentru constatarea din oficiu a perimării.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta pârâtului, consilier juridic Albai R_____, cu delegație de reprezentare juridică la dosarul cauzei, lipsind reclamantul/a.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, expunerea referatului cauzei de către grefierul de ședință, verificarea actelor și lucrărilor de la dosar, se constată că dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX s-a soluționat irevocabil prin decizia civilă nr.2083/24.03.2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, iar de la rămânerea irevocabilă a cauzei a trecut mai mult de 6 luni, fără ca părțile să insiste în soluționarea acțiunii, aceasta fiind repusă pe rol, din oficiu, pentru constatarea perimării.
Reprezentanta pârâtului, consilier juridic Albai R_____, cu privire la perimare arată că lasă soluția la aprecierea instanței de judecată.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța rămâne cu cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin Încheierea pronunțată în ședința publică din data de 17.02.2014, cauza a fost suspendată în baza dispozițiilor art.413 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă, până la soluționarea definitivă a dosarului nr.XXXXXXXXXXXXX al Tribunalului C____-S______ și a fost repusă pe rol, din oficiu, la data de 01.10.2015.
Dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX al Tribunalului C____-S______ a fost soluționat definitiv prin decizia civilă nr.2083/24.03.2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara.
Având în vedere termenul scurs de la data pronunțării deciziei civile susmenționate și până la data repunerii pe rol a cauzei, Tribunalul constată că această cauză a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din vina părților.
Potrivit art.416 Cod procedură civilă: „(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță”.
Având în vedere că, de la data de 17.02.2015, cauza a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din vina părților și nu poate fi reținut niciun motiv de suspendare sau de întrerupere a termenului de perimare, urmează a se constata că a intervenit perimarea prezentei cereri.
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată perimată acțiunea formulată de reclamantul CANCEAL V_____ , domiciliat în mun. Reșița, ___________________, ___________, județul C____-S______ în contradictoriu cu pârâtul S________ P_____ ,,DIRECȚIA PENTRU ADMINISTRAREA DOMENIULUI P_____ ȘI PRIVAT AL MUNICIPIULUI REȘIȚA’’, cu sediul în mun. Reșița, ____________________., _______________________-S______.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare, care se depune la Tribunalul C____-S______.
Pronunțată în ședință publică, azi 26.10.2015.
RED.VAT/06.11.2015
TEHNORED.MFM/06.11.2015
4 EX., 2 ______________