Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Curtea de Apel PLOIEŞTI
Materie juridică:
Faliment
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006
Număr hotarâre:
18/2016 din 12 ianuarie 2016
Sursa:
Rolii.ro

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA A II -A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXXXX

DECIZIA NR. 18

Ședința publică din data de 12 ianuarie 2016

Președinte- D_______ R_____

Judecător - S_________ A______-F______

Judecător - S________ M____

Grefier - E__ G________


Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de creditoarea ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE PRAHOVA, cu sediul în Ploiești, _____________________. 22, județul Prahova, împotriva sentinței nr. 890 din 7.10.2015 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâtul M____ A_______, cu domiciliul în Ploiești, ______________________ N______, Camera 1, nr. 10, _____________________________________________.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul se află la primul termen de judecată și este motivat, precum și faptul că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Curtea, față de împrejurarea că prin cererea de recurs s-a solicitat de către recurenta - creditoare judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne in pronunțare.


C U R T E A


I Sentința pronunțată de Tribunalul Prahova:

Prin sentința nr. 890 din 7.10.2015, Tribunalul Prahova a respins cererea de atragere a răspunderii formulată de creditoarea Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova, în contradictoriu cu pârâtul M____ A_______, ca neîntemeiată.

În motivarea sentinței, tribunalul a reținut că cererea întemeiată pe dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. c și d din Legea 85/2006 a fost formulată de creditoarea AJFP Prahova în contradictoriu cu pârâtul M____ A_______, unicul asociat al debitoarei __________________, s-a arătat că fapta pârâtului constă în aceea că, deși debitoarea se află în încetare de plăți, nu a adresat tribunalului prin reprezentantul său legal o cerere prin care să solicite deschiderea procedurii de insolvență, și a continuat o activitate care ducea în mod voit la pierderi, așadar, deși a invocat ca temei și art. 138 lit. d din lege, motivul formulării cererii a fost continuarea unei activități care ducea în mod voit la încetarea de plăți, în lipsa unei strategii manageriale viabile, fiind analizate condițiile de atragere a răspunderii pentru fapta invocată art. 138 alin. 1 lit. c din Legea 85/2006.

A reținut că nu s-au depus înscrisuri în dovedirea cererii, prin urmare va analiza înscrisurile din dosarul de bază, respectiv rapoartele administratorului judiciar, a constatat că din raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 din lege reiese că la data de 30.06.2012 debitoarea înregistra datorii în cuantum de 1.064.706 lei, iar cererea de deschidere a procedurii insolvenței a fost formulată la data de 02.0.8.2012 de debitoare prin reprezentantul său legal.

Principala cauză a stării de insolvență a fost neachitarea datoriilor către furnizorii de bunuri și servicii, dezechilibrul financiar și fondurile insuficiente pentru susținerea activității, cheltuielile salariale au avut ca efect creșterea contribuțiilor la bugetul general consolidat și a datoriilor către furnizori.

Administratorul judiciar s-a limitat în raportul său la a susține că din studiul documentelor financiare rezultă că în perioada când activitatea debitoarei era administrată de pârât, societatea a acumulat datorii, fără a trage concluzia că pârâtul se face vinovat de aceasta, susținerea creditoarei privind continuarea unei activități care ducea în mod voit debitoarea la insolvență fiind o prezumție simplă, fără niciun fundament, deoarece nu a făcut o analiză a situației încasărilor și plăților efectuate în perioada de desfășurare efectivă a activității. Faptul că debitoarea a acumulat datorii se poate datora unui management defectuos, unor condiții economice sau de piață defavorabile, aspecte care țin de riscul activității comerciale.

Tribunalul a reținut că nu i se poate imputa pârâtului nedeclararea stării de insolvență în termen, în condițiile în care procedura a fost deschisă la cererea debitorului. Textul art. 138 lit. c din lege impune o acțiune din partea subiectului activ, iar cerința esențială este ca acea activitate să fie exercitată în interesul său personal. Activitatea continuată trebuie să fie în măsură să conducă la încetarea de plăți în mod voit, ceea ce presupune ca, pârâtul să conștientizeze consecința faptei, respectiv încetarea de plăți, în scopul obținerii unui interes personal.

Prin urmare, susținerea reclamantei este formală, nefiind dovedită, desfășurarea unei activități manageriale neperformante, obținerea unor rezultate negative, nu sunt de natură a atrage incidența dispozițiilor art. 138 lit. c, prin care se sancționează exclusiv săvârșirea culpabilă a faptei de a continua activitatea cu scopul de a conduce societatea la încetarea de plăți.

Această răspundere, special reglementată de art. 138 din lege, nu prezumă legătura cauzală între continuarea activității societății (deși se acumulau datorii) și provocarea stării de insolvență. Culpa pârâtului nu este prezumată, deoarece doar în raporturile cu societatea sunt aplicabile reglementările referitoare la mandat, în raporturile cu terți nu sunt aplicabile regulile referitoare la mandat. Natura juridică a răspunderii persoanelor prevăzute în articolul menționat este aceea a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale, ceea ce înseamnă că trebuie îndeplinite cumulativ condițiile art. 998-999, în concluzie nu sunt îndeplinite condițiile atragerii răspunderii reglementate de art.138 lit. c din lege.

II Recursul formulat de creditoarea :

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs creditoarea Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova, a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul admiterii cererii formulate și obligării pârâtului la plata pasivului neacoperit al debitoarei în suma de 562.218 lei, potrivit dispozițiilor art.138 alin. 1 lit. c din Legea nr.85/2006.

În motivarea recursului, recurenta a arătat că instanța nu a avut în vedere toate elementele situației de fapt existente în cauza și semnificația acestora în drept, prin raportare la dispozițiile ce reglementează răspunderea specială prevăzută de art. 138 din legea nr.85/2006, iar hotărârea pronunțată astfel este dată cu încălcarea normelor de drept material, nerealizând echilibrul între vătămarea produsă prin fapta ilicită a persoanei și obligația celui care a cauzat prin fapta sa prejudiciul, de a-l repara, motivul astfel arătat fiind prevăzut de art.488 al 1 pct 8 din NCPC.

Potrivit dispozițiilor art. 27 din Legea nr.85/2006, "debitorul aflat în stare de insolvența este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen maxim de 30 zile de la apariția stării de insolvența". Desi se afla în încetare de plăți, debitoarea, prin reprezentantul sau legal, nu s-a adresat tribunalului cu o cerere prin care să solicite deschiderea procedurii de insolvență, continuând o activitate care ducea în mod vădit la pierderi.

Scopul instituirii răspunderii persoanelor prevăzute la art. 138 este acela de a asigura acoperirea pasivului rămas în patrimoniul debitorului după lichidarea bunurilor și distribuirea sumelor obținute. Răspunderea persoanelor menționate la art. 138 este condiționată de existența unui pasiv neacoperit, stare de fapt existentă în prezenta cauză.

Deși avea dificultăți financiare, a continuat activitatea, ceea ce până la urma a determinat (fiind vădit un asemenea deznodământ) încetarea plăților și starea de insolvență.

Mai mult decât atât, a apreciat recurenta că nu a existat o strategie manageriala viabilă și debitorul a derulat activități comerciale riscante care au atras insolvența și a considerat că situația de fapt expusa relevă existența elementelor răspunderii patrimoniale reglementata de dispozițiile art 138 al 1 lit c, respectiv: fapta ilicită săvârșită de către asociatul unic, care nu a înțeles să formuleze cererea de deschidere a procedurii în termenul prevăzut de lege, cunoscând că fondurile bănești și chiar întregul patrimoniu al societății sunt insuficiente pentru acoperirea datoriilor acumulate; prejudiciul creat - constând în pasivul neacoperit în urma parcurgerii procedurii de insovență, stabilit, așa cum a arătat, de către lichidatorul judiciar, conform tabelului definitiv al creanțelor; legătura de cauzalitate între fapta săvârșită și prejudiciul creat, relevata prin raportul de determinare între dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății debitoare și prejudiciul cauzat în final creditorilor prin neachitarea creanțelor acestora; vinovăția făptuitorului, element ce rezultă din analiza împrejurărilor de fapt ale cauzei, care arată că administratorul societății putea și trebuia să prevadă consecințele produse prin fapta sa.


III Considerentele instanței de recurs:

Examinând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, ce vor fi încadrate în dispozțiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, având în vedere că, deși au fost invocate dispozițiile art. 488 pct. 8 din noul Cod procedură civilă, în cauză sunt aplicabile dispozițiile vechiului Cod procedură civilă, a actelor și lucrărilor dosarului, a dispozițiilor legale incidente, precum și a dispozițiilor art. 304-312 Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin încheierea din data de 10.09.2012, pronunțată în dosarul de insolvență nr.XXXXXXXXXXXX2, Tribunalul Prahova a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență a debitoarei __________________ la cererea debitoarei, administrator judiciar fiind numit, la cererea debitoarei, A_____ I___ IPURL.

Potrivit tabelului definitiv consolidat al creanțelor, pasivul societății este in cuantum de 562.218 lei, creditoarea AJFP Prahova fiind înscrisă cu o creanță bugetară în cuantum de 396.239 lei, 70.47 % din masa credală.

AJFP Prahova, în calitate de creditor, a solicitat angajarea răspunderii pârâtului M____ A_______, asociat și administrator al societății, pentru plata pasivului în cuantum de 562.218 lei, în conformitate cu dispozițiile art. 138 alin.1 lit. c din Legea 85/2006, motivat de faptul că, deși se afla în încetare de plăți, debitoarea, prin reprezentantul său legal M____ A_______, nu s-a adresat tribunalului cu o cerere în care se solicită deschiderea procedurii de insolvență, continuând o activitate care ducea în mod vădit la pierderi, pârâtul nu a abordat o strategie managerială viabilă și debitoarea a desfășurat activități comerciale riscante.

Prin sentința nr. 1471/25 noiembrie 2014, Tribunalul Prahova a respins cererea de atragere a răspunderii formulată de creditoarea Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova, sentința fiind casată, prin decizia nr. 836 din data de 17 martie 2015, de Curtea de Apel Ploiești, care a trimis cauza spre rejudecare instanței de fond. Instanța de recurs a reținut că în mod corect tribunalul a reținut posibilitatea atragerii răspunderii doar după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că prin fapta invocată de reclamant s-a contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, însă instanța nu a analizat însă în niciun fel fondul cererii formulate, motivele invocate de către creditoare, pentru atragerea răspunderii, prevăzute de art. 138 lit. c din legea insolvenței.

În rejudecare, tribunalul a respins cererea prin sentința recurată.

Curtea constată că, potrivit dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. c, din Legea nr. 85/2006, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți;

Pentru angajarea răspunderii administratorului, în temeiul dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, este necesar a fi întrunite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale: o faptă ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și vinovăția.

Între faptele prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006 și apariția stării de insolvență a debitoarei și pe cale de consecință prejudiciul produs creditorului trebuie să existe legătură de cauzalitate, iar titularul cererii de instituire a răspunderii trebuie să facă dovada acestor condiții.

Motivele de recurs invocate de recurentă, privind faptul că, deși se afla în încetare de plăți, debitoarea, prin reprezentantul sau legal, nu s-a adresat tribunalului cu o cerere prin care să solicite deschiderea procedurii de insolvență, continuând o activitate care ducea în mod vădit la pierderi, privind faptul că situația de fapt relevă existența elementelor răspunderii patrimoniale reglementata de dispozițiile art 138 al 1 lit c, fapta ilicită fiind săvârșită de către asociatul unic, care nu a înțeles să formuleze cererea de deschidere a procedurii în termenul prevăzut de lege, cunoscând că fondurile bănești și chiar întregul patrimoniu al societății sunt insuficiente pentru acoperirea datoriilor acumulate, sunt nefondate.

Creditoarea nu a administrat probe în dovedirea cererii, instanța de fond având în vedere, pentru soluționarea cererii, înscrisurile aflate în dosarul de insolvență, iar față de situația de fapt care rezultă din dosarul de insolvență, curtea constată că în mod corect nu a fost reținută de către instanța de fond săvârșirea de către pârât a faptei prevăzute de art. 138 alin. lit. c din Legea nr. 85/2006.

Aceasta presupune că s-a dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți.

Potrivit dispozițiilor art. 27 din Legea nr.85/2006, debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen maxim de 30 zile de la apariția stării de insolvență.

Nu rezultă, însă, din actele și lucrările dosarului, un moment de la care insolvența era vădită, de la care pârâtul să fi continuat activitatea, și faptul că acesta ar fi dispus, în interes personal, continuarea activității care ducea în mod vădit la încetarea de plăți.

În cauză, procedura insolvenței s-a deschis la cererea debitoarei, formulată prin reprezentantul legal, pârâtul din cererea de atragere a răspunderii, la data de 02.08.2012, prin încheierea din data de din data de 10.09.2012 pronunțată de Tribunalul Prahova, iar prin Raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, întocmit conform art. 59 alin. 1 din Legea nr.85/2006, lichidatorul judiciar a arătat că principala cauză a stării insolvenței a fost neachitarea datoriilor către furnizorii de bunuri și servicii, respectiv față de creditori; dezechilibrul financiar și fondurile insuficiente pentru susținerea activității, cheltuielile salariale, au avut ca efect creșterea sumei contribuțiilor la bugetul general consolidate și a datoriilor accumulate către furnizori, fapt care a agravat situația financiară precară în care se afla societatea, toate acestea conducând la starea de insolvență a debitoarei; din evidențele contabile și financiare ale societății debitoare a rezultat că s-a înregistrat o evoluție oscilantă a cifrei de afaceri; în anul 2010 debitoarea a avut o cifră de afaceri netă de 237.177 lei, venituri toale de 237.177 lei, cheltuieli totale 145.378 lei, rezultatul brut al exercițiului financiar 91.799 lei, rezultatul net al exercițiului 77.111 lei, în anul 2011 o cifră de afaceri netă de 2.225.331 lei, venituri totale de 2.213.724 lei, cheltuieli totale de 1.839.610 lei, rezultatul brut al exercițiului financiar 374.114 lei, rezultatul net al exercițiului 256.269 lei, iar la data de 30.06.2012 o cifră de afaceri netă de 256.470 lei, venituri totale de 256.470 lei, cheltuieli totale 277.824 lei, rezultatul brut al exercițiului financiar -21.354 lei, rezultatul net al exercițiului -21.354 lei, ceea ce a determinat solicitarea de deschidere a procedurii insolvenței.

Instanța de fond a reținut în mod corect că nu i se poate imputa pârâtului nedeclararea stării de insolvență în termen, în condițiile în care procedura a fost deschisă la cererea debitorului, iar art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006 impune o acțiune din partea subiectului activ, cerința esențială fiind ca acea activitate să fie exercitată în interesul său personal, iar activitatea continuată să fie în măsură să conducă în mod vădit la încetarea de plăți, susținerile fiind formale, nedovedite, iar desfășurarea unei activități manageriale neperformante, obținerea unor rezultate negative, nu sunt de natură a atrage incidența dispozițiilor art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006.

Pentru toate aceste motive, având în vedere situația de fapt rezultată din dosarul de insolvență și dispozițiile legale aplicabile, curtea constată că judecătorul sindic a apreciat în mod temeinic și legal că nu s-a făcut dovada elementelor răspunderii civile delictuale raportat la cazul de atragere a răspunderii patrimoniale prevăzut de art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006, sentința recurată este legală și temeinică, nu sunt incidente motivele de recurs invocate de recurenta creditoare, considerente pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.


PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE


Respinge recursul formulat de reclamanta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE PRAHOVA, cu sediul în Ploiești, _____________________. 22, județul Prahova, împotriva sentinței nr. 890 din 7.10.2015 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâtul M____ A_______, cu domiciliul în Ploiești, ______________________ N______, Camera 1, nr. 10, _____________, _____________, județul Prahova, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12 ianuarie 2016.


Președinte, Judecători,

D_______ R_____ S_________ A______-F______ S________ M____




Grefier,

E__ G________




Red. SAF

Tehnored. SAF/ EG-SV

2 ex./20.01.2016

d.f. XXXXXXXXXXXXXXXXX –Trib. Prahova

j.f. B______ A______ M________

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120


Publicitate

Alte spețe similare

  • Hotărârea 2152/2012 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 1820/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 32/2016 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 2134/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 966/2012 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 508/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1601/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 331/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 888/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 2099/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 899/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 732/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1195/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 1105/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 640/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 2542/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 555/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 719/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1598/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 2009/2012 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 1209/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 216/2016 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 5783/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 844/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 938/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1046/2012 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 6/2016 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 439/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 1124/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 69/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 51/2016 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 1131/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 673/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 237/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1096/2012 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 483/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 2004/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 239/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 2627/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 321/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1441/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1147/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 687/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 440/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 186/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 853/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 982/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1018/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 523/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 841/2012 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 389/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1923/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1670/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 36/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 119/2016 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1035/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 486/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 861/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1046/2012 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 2637/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    office@avocatura.com

    Formular de contact

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025